Acest psalm regal, dar plin de substraturi didactico-sapiențiale, este la bază o rugăciune adresată lui Dumnezeu ca El să onoreze legământul davidic (2 Samuel 7). Conform specialiștilor poemul este atribuit levitului Etan – un înțelept al timpurilor (1 Regi 4, 31; 1 Cronici 15, 17-18), dar nu cunoaștem, cu exactitate, evenimentele istorice generatoare ale acestei creații poetice.

Confruntat cu propria sa extincție, dar și a regelui uns de Yahwe, autorul imploră mila divină prin apelul la anamneză. Etan a dorit să-L facă pe Domnul să răspundă potrivit cerințelor legământului încheiat cu casa regală iudaică, realitate în care el se baza decisiv.

Poemul, datorită referințelor la legământul davidic, afirmă că Mesia este un descendent al spiței lui David și că se va așeza pe tronul strămoșului său pentru a conduce Israelul. Psalmistul vorbește despre relația specială a regelui cu Dumnezeul lui în cuvinte ce trădează conceptul vechi oriental de paternitate, convingere care întărește și ea promisiunea durabilității dinastiei davidice.