Graffiti-ul a devenit, în ultimele zile, o temă de dezbatere publică în București. Subiectul nu ține doar de estetică – e și o chestiune politică. Primarul general Ciprian Ciucu a lansat un program de combatere a afișajului ilegal, inclusiv a graffiti-ului. Discursul său e ferm: vorbește despre o „boală” a orașului și despre nevoia unei intervenții în regim de urgență a autorităților. Inclusiv prin schimbarea legislației care, spune el, împiedică, azi, curățarea clădirilor, mai ales a celor de patrimoniu. De aici începe însă o discuție mai complicată. Unde se termină vandalismul și unde începe expresia artistică? Și, mai ales, cine este responsabil pentru felul în care arată spațiul public: administrația publică, proprietarii imobilelor, comunitatea? I-am întrebat pe Elvira Lupşa, manager cultural, curatoare, interesată de fenomenul artei stradale, şi pe Alexandru Ciubotariu (cunoscut ca Pisica Pătrată), un artist care, între altele, a făcut parte din echipa documentarului „De ce scriu ăştia pe pereţi?”.
Elvira Lupşa: „Legislativ, este o problemă că responsabilitatea e pusă pe proprietar să-și curețe fațada. Mă bucur că nu este implementată agresiv această parte. Cred că e vorba despre un context. De ce apar graffiti-uri pe o stradă? Dacă am avea o stradă în care clădirile sînt locuite, activitatea urbană și publică are sens pentru oamenii de pe acea stradă, clădirile arată îngrijit, vă garantez că nu s-ar mai interveni peste aceste clădiri în mod abuziv. Vreau neapărat să spun ce a lipsit din discuția organizată și inițiată de domnul Ciucu, la ARCUB, despre fenomenul graffiti și afișajul public. Valoarea acestei curățări cred că trebuie și ea ierarhizată. A curăța o clădire de patrimoniu care este într-o stare bună și care este locuită sau are o activitate, este una. A curăța o clădire care este în colaps sau a revopsi o clădire care este în colaps și este abandonată sau are bulină roșie, este o pierdere completă de resurse. Aici îi înțeleg pe grafferi, îi înțeleg și pe și pe puști că vor să scrie pe acea clădire. Îmi vine mie să scriu. Nu-i normal ca pe bulevardul central al Bucureștiului, cum e Magheru, clădirile să arate cum arată. Aici e un simptom, poate, mai mult decît o boală.”

Avem așa-numita teorie a „geamului spart”. Care ne spune că semne mici de dezordine – de pildă, un geam spart sau un zid mîzgălit – dacă nu sînt reparate rapid, transmit că spațiul nu e controlat. Și astfel sînt încurajate și alte forme de vandalism sau degradare. De unde și nevoia de intervenție, de înstăpînire a spațiilor de către cei responsabili. Dar cine sînt responsabilii? 
Alexandru Ciubotariu: „Municipalitatea care vrea să facă această lege. Un lucru bun care poate reieși de aici e să se simplifice aceste proceduri de curățare a anumitor locații din oraș, care cred că ar trebui curățate, într-adevăr. Adică, dacă s-ar întîmpla pe Ateneu, să zicem, cred că e o întreagă hîrțogăraie să scoți o prostie mîzgălită în treacăt de cineva. Şi atunci, poate că simplificarea asta (a legii) ar putea ajuta.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural