New Life Romanian Church

Sami Crișan – Scuzele de la ospățul Regelui


Listen Later

Luca 14.15-24
15. Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!”
16. Şi Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi.
17. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: „Veniţi, căci iată că toate sunt gata.”
18. Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: „Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi.”
19. Un altul a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.”
20. Un altul a zis: „Tocmai acum m-am însurat şi de aceea nu pot veni.”
21. Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său: „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.”
22. La urmă, robul a zis: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc.”
23. Şi stăpânul a zis robului: „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa.
24. Căci vă spun că niciunul din cei poftiţi nu va gusta din cina mea.”
...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

New Life Romanian ChurchBy New Life Romanian Church

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

5 ratings