Bunicul sta pe prispa. Se gandeste. La ce se gandeste? La nimic. Enumera florile care cad. Se uita n fundul gradinii. Se scarpina n cap. Iar enumera florile scuturate de adiere. Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprincenele, mustatile, barba... peste toate au nins anii multi si grei. Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi si mangaietori.