Există două cuvinte româneşti care rămân intraductibile şi neînţelese de alte popoare pentru că în ele punem tot sufletul nostru românesc, o dâră de tristeţe, o dâră de bucurie ascunsă, un pumn de mister şi nişte chinuri sfâşîietoare care se îmbină aşa de bine, că le putem exprima numai într-un cuvânt: dor . Şi numai într-un cântec: doină.

Incercăm să vorbim azi despre aceste două cuvinte. Numai să vorbim. Şi să le cântăm. Mai mult nu se poate.