Sign up to save your podcasts
Or

România are nevoie de un Guvern majoritar, spune la RFI prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu. El mai declară că un premier tehnocrat ar fi o idee proastă.
Ciprian Ciucu, despre reformele pe care va trebui să le facă viitorul Guvern: ”În ultimii ani, lucrurile au cam scăpat de sub control și în ceea ce privește anumite privilegii, dar și în ceea ce privește bugetul. Au crescut foarte mult cheltuielile, iar noi, PNL, purtăm o parte din responsabilitate, am fost acolo și acum vrem să demonstrăm că avem experții și avem șansa să reparăm ceea ce parțial, nu total și nouă ni se poate imputa”.
El precizează că ”sunt anumite măsuri care au efect imediat, sunt altele care au efect întârziat. Este vorba în special de tăierea de cheltuieli bugetare. Asta înseamnă inclusiv desființarea de agenții, instituții, oficii și deconcentrate, că nu toate își justifică existența. Evident, înainte de asta, trebuie să începem cu o reformă la vârful statului și a clasei politice, pentru că sunt o grămadă de privilegii în sistemul public”.
Despre o eventuală candidatură a sa la Primăria Capitalei, după ce Nicușor Dan a devenit președinte: ”Nu există această discuție în PNL în acest moment. Am avut o discuție foarte scurtă, de câteva secunde, cu domnul Ilie Bolojan și am convenit împreună că noi o să discutăm despre acest subiect după ce vom forma Guvernul, nu mai vrem să punem carul înaintea boilor”.
By RFI RomâniaRomânia are nevoie de un Guvern majoritar, spune la RFI prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu. El mai declară că un premier tehnocrat ar fi o idee proastă.