Zebra

Cyber-Body-Systems Open Research la CNDB


Listen Later

Prima etapă a proiectului Cyber-Body-Systems despre relația noastră cu tehnologia și felul în care ne transformă înțelegerea va avea loc între 23-30 iunie, de la 12:00 la 16:00, la Centrul Național al Dansului (Bulevardul Mărășești 80-82). Acolo, o echipă de artiști multidisciplinari va prezenta o serie de tehnologii, experimente și exerciții performative iar pe baza feedback-ului audienței, artiștii vor dezvolta ulterior o instalație performativă.

Artiștii Daniela Brill (Columbia) și Ciprian Făcăeru (România), curatorii Dr. Claudia Schnugg (AT) și Andrei Tudose, alături de Alexandra Sofonea (RO), consultant științific, vor vorbi despre proiectul lor, modalitățile în care ne poate ajuta cercetarea din cadrul Cyber-Body-Systems să ne raportăm altfel la tehnologie, să înțelegem impactul acestora la nivel fizic și psihologic, și cum se reflectă această relație în arta pe care o poate transforma în diferite moduri. Dar, mai ales, veţi avea ocazia de a testa, în premieră în România, diferite tehnologii, utilizate fie în etapele anterioare ale proiectului internațional DIGI-Sense desfășurat de JKU Linz (cum ar fi Drawing Exercises, de Antoni Rayzhekov), fie propuse de artiștii și cercetătorii din această etapă (VR/ XR și căști EEG), tocmai pentru a putea urmări cum încercăm, în mod natural, să dăm sens relației cu tehnologia.

Accesul este gratuit, iar participarea extrem de importantă pentru artiști! 23-30 iunie, orele 12:00 - 16:00, Centrul Național al Dansului

Am stat de vorbă cu Alexandra Sofonea şi Andrei Tudose.

 

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

ZebraBy RFI România