Doamna Poincot venea la bratul sotului ei, un armator bogat. Era o femeie de vreo patruzeci de ani, inca foarte frumoasa, cam plinuta, dar, gratie rotunjimilor ei, ramasa proaspata ca la douazeci de ani. Prietenii ii spuneau Zeita, din cauza infatisarii semete, a ochilor mari, negri, a nobletii pe care o emana intreaga ei persoana. Avea o reputatie ireprosabila. Niciodata nu fusese atinsa de vreo