Unele dintre cele mai importante dovezi că Dumnezeu a fost și este alături de noi și că ne putem baza pe El nu arată deloc ca niște binecuvântări.
Uneori, arată ca o ușă care s-a închis. Ca o perioadă de așteptare. Ca o pierdere. Ca o rugăciune la care nu am primit răspunsul pe care îl așteptam. Și totuși, privind în urmă, putem descoperi că Dumnezeu a fost acolo.
În Cartea lui Iosua, capitolul 4, Dumnezeu le poruncește israeliților să ia pietre din mijlocul Iordanului și să le păstreze ca aducere-aminte a ceea ce făcuse El pentru ei. Nu pentru că pietrele aveau vreo putere, ci pentru ca, atunci când generațiile următoare aveau să întrebe: „Ce înseamnă aceste pietre?”, să existe o poveste de spus. Dar de ce a fost atât de important pentru Dumnezeu ca poporul Israel să nu uite? Și ce putem învăța noi, astăzi, din aceste pietre?
În episodul de astăzi vom vorbi despre pietrele memoriale din Iosua 4, despre ce au însemnat ele pentru israeliți și despre cum putem aplica acest principiu în propria noastră viață.
În episodul următor, vă povestesc despre câteva dintre „pietrele memoriale” pe care le-am adunat eu de-a lungul celor 45 de ani ai vieții mele — momente frumoase, dar și momente dureroase, în care, privind în urmă, am putut vedea că Dumnezeu a fost alături de mine chiar și atunci când eu nu Îl vedeam.