striblea's podcast

Mihaela Buzarnescu despre singurătate


Listen Later

Miki Buzărnescu e relaxată în afara arenei. A venit la radio plină de zâmbete. Și deschisă să stăm de vorbă, să povestească. Și are timp și de fotografii căci s-a făcut coadă la vederea ei. E cu totul altă persoană de cât cea de pe teren. Acolo este personificarea ambiției și pare o femeie de fier. Neiertătoare cu ea și mai ales cu adversarii săi. Miki este turnată în metal pentru că viața ei este expresia suferinței sportive. Puțini să fi trecut prin șirul ade accidentări pe care le-a avut și, și mai puțini sunt cei care s-au întors. Despre asta vorbim azi. Despre cum se cobnstruiesc voința și ambiția. 

Mă recuperez deoarece la ultimul meci jucat a trebuit să mă retrag. Eram accidentată și la gleznă și la umăr, iar durerile nu îmi mai dădeau pace. De atunci mă recuperez. E o perioadă grea pentru care aloc mult timp dintr-o zi.

Este foarte frumos ce facem noi. Faptul că avem șansa să mergem în atâtea țări e un privilegiu pentru noi. O facem de la o vârstă fragedă. E cu toate astea și foarte greu. De multe ori nu avem timp să vizităm. Mai ales în capitale, vrem să mergem să vizităm câte ceva, să vedem arhitectura, să cunoaștem istoria țării respective. În fiecare an avem cam aceleași turnee. Dacă mergem în aceleași țări reușim în unul din cinci ani, spre exemplu, să vedem câte ceva.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

striblea's podcastBy Catalin Striblea


More shows like striblea's podcast

View all
George Buhnici | #IGDLCC by George BUHNICI

George Buhnici | #IGDLCC

26 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

9 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners