Dincolo de scenă se află colegii noștri timpurii, care poate își mai amintesc vag că eram oarecum diferiți, însă pe vremea aceea nu știam să le spunem de ce. Ce ziceți dacă am lua inițiativa și i-am căuta după ani de zile de nevedere? Nu ar fi mult mai deschiși să ne asculte și mai bucuroși decât erau atunci? Poate măcar unul din treizeci ne va fi coleg și în veșnicie. E mare miza?