Invitatul dimineții

Oana Țoiu, ministrul de Externe, despre bugetul UE, Ucraina și consulate


Listen Later

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a detaliat la RFI poziția României față de bugetul UE propus de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Șefa diplomației române vorbește de asemenea despre sprijinul pentru Ucraina, relația cu Republica Moldova și reorganizarea serviciilor consulare.

Oana Țoiu, despre bugetul UE pentru perioada 2028-2034: ”Noi susținem poziția Parlamentului European, care cere o implicare mai mare a lor ca fiind singurii aleși direct de cetățeni (...). În agricultură, o veste care nu este deloc îmbucurătoare pentru noi este că s-a diminuat bugetul total alocat domeniului agriculturii și asta este ceva ce trebuie să discutăm în perioada următoare, nu direct bugetul alocat României, nu am ajuns la această etapă, vorbim de bugetul total”.

Despre o vizită a președintelui Nicușor Dan în SUA: ”Da, sigur că da, este ceva la care lucrăm. De altfel, am și transmis invitația și către Marco Rubio (secretarul american de Stat-n.r.), pentru a veni în România în perioada următoare”.

Despre reorganizarea serviciilor consulare: ”Trebuie să ne uităm onest la asta, nu poți să fii o țară care oferă cele mai multe servicii consulare din lume și în același timp să fii și singura țară care face asta gratuit”.

Despre interzicerea primarului Chișinăului în România: ”Din rațiuni care țin de siguranța națională. În cazul domnului Ceban, pentru că este singurul nume public despre care pot vorbi, există de multă vreme documentate legături complicate ale dumnealui cu reprezentanţi ai Federaţiei Ruse”.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Invitatul diminețiiBy RFI România