PASTILA DE SPORT

Universitatea Craiova a debutat cu o remiză în grupa de Conference League, 1-1 contra spaniolilor de la Getafe. Campioana României a ținut mult timp în șah locul 14 din la Liga, însă s-a văzut egalată după o execuție spectaculoasă a adversarilor. Rezultatul lasă în urmă atât satisfacția unei prestații convingătoare, cât și regretul unei victorii scăpate printre degete

Singura echipă din Superligă care reprezintă România în cupele europene, Universitatea Craiova, a fost la câteva minute de un debut perfect în faza principală a Conference League. Oltenii au încheiat la egalitate, 1-1, confruntarea disputată pe stadionul „Ion Oblemenco”, arhiplin, un rezultat care lasă loc de regrete. Campioana României a demonstrat că poate juca de la egal la egal cu o formație din La Liga, dar a plătit prețul unui moment de inspirație al adversarului.

Universitatea a intrat pe teren cu ambiția unei echipe care nu vrea să fie un simplu figurant în competiția europeană. În fața a 27.000 de suporteri, formația pregătită de Filipe Coelho a arătat personalitate, determinare și disponibilitatea de a juca fotbal, fără să se lase intimidată de numele și experiența adversarului.

Partida a fost echilibrată în prima repriză, când Craiova a avut momente bune, iar jucătorii săi au demonstrat că numele adversarului nu trebuie să cântărească mai mult decât jocul de pe teren. Această abordare avea să fie răsplătită după pauză.

În minutul 59, Universitatea Craiova a găsit drumul spre gol prin Assad Al-Hamlawi. Atacantul a profitat de o eroare a adversarilor, după ce Alexandru Cicâldău a recuperat mingea printr-o intervenție energică, și a trimis balonul în plasă cu un șut plasat de la 22 de metri.

A fost un gol care a ridicat tribunele în picioare și a confirmat că oltenii pot pune probleme serioase unei echipe care se confruntă în La Liga cu granzi precum Barcelona, Real Madrid și Atletico Madrid. Atmosfera de pe „Ion Oblemenco” devenise una de sărbătoare, iar speranța unui succes memorabil creștea de la un minut la altul.

Totuși, Getafe nu este o echipă care renunță ușor. Spaniolii au continuat să caute soluții și au profitat de una dintre oportunitățile apărute în finalul confruntării.

Nemanja Gudelj a restabilit egalitatea cu nouă minute înainte de final, printr-un eurogol care a lăsat fără replică defensiva olteană. Pentru gazde, egalarea a reprezentat o dezamăgire firească, mai ales după efortul depus și după felul în care echipa reușise să preia conducerea.

Cu toate acestea, remiza nu trebuie privită ca un eșec. Craiova a obținut un punct în fața unui adversar valoros, iar prestația sa oferă motive de optimism pentru următoarele partide.

Getafe, o echipă cu legături importante cu fotbalul românesc

Formația de la periferia Madridului are și o istorie aparte pentru suporterii români. De-a lungul timpului, patru fotbaliști români au îmbrăcat tricoul lui Getafe: Gică Craioveanu, Cosmin Contra, Ciprian Marica și Paul Anton.

Dintre aceștia, Craioveanu ocupă un loc special în povestea clubului spaniol. Fostul atacant, prezent și el la meci, a evoluat atât la Universitatea Craiova, cât și la Getafe, devenind un simbol al legăturii dintre cele două formații. Spaniolii i-au dedicat inclusiv o statuie, un gest care vorbește despre aprecierea de care s-a bucurat în perioada petrecută acolo.

Dincolo de această conexiune, Getafe este un adversar care trebuie respectat. În sezonul trecut, echipa a încheiat La Liga pe locul al șaptelea, o clasare care i-a permis să ajungă direct în play-off-ul Conference League. În actuala ediție de campionat, lucrurile sunt însă mai complicate, madrilenii ocupând abia poziția a 14-a.

Universitatea Craiova, campioana en titre a Superligii și ocupanta locului al treilea în actualul sezon, avea nevoie de un debut european care să-i confirme ambițiile. Nu a obținut victoria, dar a arătat că poate concura cu adversari dintr-un fotbal mult mai bine cotat.

Căpitanul Nicușor Bancu a subliniat că Universitatea Craiova a învățat din experiența sezonului trecut, când echipa a avut evoluții bune în cupele europene.

Remiza cu Getafe este, așadar, un rezultat cu două fețe: bucuria unei prestații curajoase și amărăciunea unui gol primit pe final. Pentru olteni, provocarea va fi să transforme această experiență într-un pas înainte. În Conference League, personalitatea arătată în Bănie poate conta enorm, însă gestionarea ultimelor minute va trebui să fie la fel de bună ca jocul care i-a adus în avantaj.

Craiova a demonstrat că are curaj. Acum trebuie să demonstreze că știe să transforme acest curaj în victorii europene. Să luăm ce e bun de la acestă partidă. Craiova a visat frumos în Bănie, dar Getafe a lovit cu un eurogol!

Etapa a doua a fazei ligii din Champions League a oferit un adevărat festival ofensiv. În cele 18 partide s-au înscris 78 de goluri, o medie impresionantă de 4,33 goluri pe meci. De la eșecul lui Inter pe teren propriu până la victoria categorică a Barcelonei și duelurile spectaculoase câștigate de Liverpool și Real Madrid, cele două zile au oferit câteva concluzii importante.

18 meciuri, 78 de goluri și două seri care au demonstrat că în noul format al Ligii Campionilor numele mari nu mai reprezintă o garanție a victoriei. Diferența dintre favorite și outsideri pare tot mai mică, iar forma de moment poate cântări la fel de mult ca valoarea individuală. A doua etapă a confirmat că echipele capabile să mențină un ritm ofensiv ridicat pot transforma orice partidă într-un spectacol, dar a arătat și cât de costisitoare pot deveni erorile defensive.

Surpriza majoră de marți a venit de la Milano, unde echipa antrenată de Cristian Chivu, Inter, a pierdut cu 3-4 în fața lui Club Brugge. Formația belgiană a demonstrat curaj și eficiență, iar Nicolo Tresoldi a fost protagonistul serii, cu un hat-trick care a destabilizat apărarea gazdelor. Deși Lautaro Martínez a reușit o dublă, italienii nu au putut evita un eșec greu de anticipat. Victoria belgienilor reprezintă unul dintre cele mai puternice semnale că prestigiul european nu mai este suficient pentru a controla un meci.

O altă confruntare spectaculoasă s-a disputat în Norvegia, unde Viking și Bayern München au încheiat la egalitate, 3-3. Bavarezii au fost obligați să recupereze un deficit de două goluri, iar Harry Kane a răspuns printr-o dublă. Totuși, Bayern a scăpat printre degete victoria, fiind egalată în ultimele momente. Rezultatul scoate în evidență vulnerabilitățile defensive ale formației germane și capacitatea adversarilor de a profita de orice moment de relaxare.

Tot marți, Sabah a învins-o pe Slavia Praga cu 2-0, iar victoria lui Sporting Lisabona, 2-0 pe terenul lui Lens, a confirmat forma bună a portughezilor. În schimb, Arsenal a trecut fără emoții de Lille, scor 3-0, în timp ce Barcelona a făcut spectacol la Istanbul cu un Lamine Yamal imperial. Catalanii au revenit după ce au fost conduși și au câștigat cu 4-1 în fața lui Galatasaray. Atlético Madrid a învins Manchester United cu 2-0, Leipzig a trecut la limită de PSV, 1-0, iar Villarreal a produs o altă surpriză, învingând Napoli cu 3-1.

Miercuri, spectacolul a continuat la un nivel și mai ridicat. Liverpool a învins-o pe LASK Linz cu 6-3, într-o partidă în care atacul englezilor a făcut diferența. Aston Villa a impresionat și mai mult prin proporțiile victoriei în fața lui Fenerbahçe: 6-0, un rezultat care transformă echipa engleză într-una dintre revelațiile acestei etape.

Real Madrid a oferit un alt thriller, câștigând cu 4-3 pe terenul Romei. Partida a demonstrat încă o dată capacitatea madrilenilor de a rămâne periculoși în momentele dificile și de a găsi soluții într-un meci cu multe răsturnări de situație. Într-o competiție în care experiența contează enorm, Real Madrid continuă să beneficieze de un atu important: încrederea că poate reveni chiar și atunci când jocul nu îi este favorabil.

Paris Saint-Germain a câștigat cu 4-2 în fața lui Manchester City, într-un duel între două dintre formațiile cu cele mai mari pretenții europene. Succesul parizienilor reprezintă una dintre cele mai importante confirmări ale serii și ridică semne de întrebare asupra capacității lui City de a controla meciurile împotriva adversarilor de elită.

În celelalte partide, Feyenoord a învins Como cu 3-2, Shakhtar Donețk a trecut de AEK Atena cu 3-1, iar Real Betis a câștigat cu 3-2 în fața lui FC Porto. Borussia Dortmund a suferit o înfrângere neașteptată, 0-1 cu Bodø/Glimt, în timp ce Stuttgart a câștigat cu 3-0 la Bratislava.

Dincolo de rezultate, etapa a doua scoate în evidență trei tendințe. Prima este importanța organizării defensive: Inter, Bayern și City au arătat că un atac puternic nu compensează întotdeauna greșelile din propria jumătate. A doua este capacitatea echipelor considerate outsideri de a pune probleme favoritelor. Club Brugge, Bodø/Glimt și Sabah au demonstrat că abordarea curajoasă poate produce rezultate importante.

A treia tendință este eficiența ofensivă. Cele 78 de goluri înscrise în numai două zile reprezintă o medie care vorbește despre un fotbal spectaculos, în care echipele caută să atace și după ce au preluat conducerea. Totuși, scorurile mari nu trebuie confundate automat cu superioritatea tactică: unele partide au fost decise tocmai de erori individuale și de incapacitatea echipelor de a gestiona momentele-cheie.

Concluzie: nimeni nu își poate permite relaxarea

Verdictul celor două zile este limpede: în Champions League, reputația îți poate deschide ușa, dar rezultatul trebuie câștigat pe teren. Iar dacă ritmul se păstrează, următoarele etape promit și mai mult spectacol, mai multe răsturnări de situație și o luptă tot mai intensă pentru primele poziții ale fazei ligii.

Patru trofee Grand Slam în 2026, opt în întreaga carieră și titlul mondial cucerit la Sibiu, în 2025: Rareș Cojoc și Andreea Matei își consolidează statutul de lideri ai dansului sportiv internațional, printr-o nouă victorie de prestigiu la Grand Slam Standard Adult, obținută în capitala Italiei.

Performanța de excepție a dansului sportiv românesc a fost confirmată din nou la Roma, unde Andreea Matei și Rareș Cojoc au câștigat WDSF Grand Slam Standard Adult. Într-un concurs care a reunit 106 perechi din elita mondială, cei doi sportivi români au demonstrat că succesul lor nu este întâmplător, ci rezultatul unei constanțe impresionante, al unei pregătiri riguroase și al unei ambiții care îi menține în fruntea clasamentului internațional.

Victoria din Italia reprezintă încă o confirmare a valorii unei perechi care a transformat excelența într-un standard propriu. Cu o evoluție care a îmbinat eleganța, precizia tehnică, muzicalitatea și controlul corporal, Rareș Cojoc și Andreea Matei au reușit să se impună în fața unor adversari de top, într-o competiție în care fiecare detaliu poate face diferența.

Grand Slam-ul de la Roma a adus la start cei mai valoroși dansatori ai lumii, iar după evoluțiile din rundele preliminare, șase perechi au ajuns în finală, reprezentând România, China, Polonia, Italia și Lituania. În această confruntare a elitelor, românii au încheiat pe primul loc în fața sportivilor din China.

Finala a pus la încercare atât măiestria tehnică, cât și rezistența fizică și capacitatea de concentrare a concurenților. Tango-ul a solicitat precizie, fermitate și expresivitate, în timp ce quickstep-ul final a adus un ritm alert, mișcări rapide și o solicitare fizică intensă.

Citeste siPrima medalie mondială din istorie la dans sportiv pentru România

În acest context, Cojoc și Matei au reușit să păstreze controlul și să ofere o prestație pe măsura statutului lor de campioni mondiali în exercițiu. Concret, românii au obținut titlul suprem la Mondialele WDSF Standard Adult, desfășurat la Sibiu, anul trecut în noiembrie 2025. Atunci, în fața publicului de acasă, Rareș Cojoc și Andreea Matei au cucerit titlul mondial, transformând competiția din România într-un reper major al carierei lor.

Acum, rezultatul de la Roma confirmă și continuitatea unei perioade remarcabile: potrivit rezultatelor publicate de Federația Mondială de Dans Sportiv (WDSF), cei doi au ocupat primul loc la toate competițiile Grand Slam Standard Adult începând cu victoria de la Wuxi, din iulie 2025.

Trofeul cucerit în capitala Italiei are o semnificație aparte în cariera celor doi dansatori. Este al patrulea titlu Grand Slam obținut în 2026 și al optulea din întreaga carieră, o realizare care evidențiază nu doar talentul individual, ci și capacitatea perechii de a menține un nivel de performanță excepțional în fața celor mai puternici adversari.

Dansul sportiv este adesea admirat pentru eleganța sa, pentru fluiditatea mișcărilor și pentru armonia dintre parteneri. În spatele acestei imagini se află însă un sport extrem de solicitant, care cere forță, rezistență, mobilitate, coordonare, echilibru și o pregătire tehnică minuțioasă.

Dansatorii trebuie să controleze fiecare pas, fiecare schimbare de direcție și fiecare gest, păstrând în același timp conexiunea cu partenerul și respectând rigorile muzicii. Postura, precizia deplasărilor și sincronizarea nu pot fi lăsate la voia întâmplării. Ele sunt rezultatul orelor de antrenament, al repetițiilor și al unei discipline permanente.

Rezultatul de la Roma consolidează poziția perechii române în fruntea dansului sportiv internațional. În clasamentul mondial WDSF Standard Adult, Cojoc și Matei ocupă prima poziție, confirmând că succesul lor se întinde dincolo de o singură competiție.

Cu patru trofee Grand Slam în 2026, opt în palmaresul carierei și titlul mondial cucerit la Sibiu, cei doi reprezintă un exemplu de consecvență și excelență sportivă. Victoria de la Roma nu este doar un nou trofeu, ci și o mărturie a nivelului la care dansul sportiv românesc poate concura și câștiga pe scena internațională.

Rareș Cojoc și Andreea Matei continuă să demonstreze că eleganța poate fi susținută de o pregătire atletică impresionantă, iar succesul durabil se construiește prin muncă, disciplină și pasiune. De la Sibiu la Roma, drumul lor este cel al unei perechi care nu doar că a ajuns în vârful lumii, ci reușește să rămână acolo.

De patru etape podiumul clasamentului Superligii este neschimbat. Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova ocupă primele 3 locuri. Dinamo s-a impus la Sfântul Gheorghe, Rapid la Cluj, în cel mai spectaculos meci al sezonului, iar Craiova a învins la Miercurea Ciuc

Naționala feminină de fotbal a României a pierdut în fața Norvegiei, scor 0-2, în prima manșă a play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2027. Dincolo de rezultat, partida a scos în evidență diferența de valoare dintre cele două reprezentative și a readus în discuție dificultățile fotbalului românesc, indiferent de sexul jucătorilor.

Pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, tricolorele au avut în față un adversar de calibru, pentru care fotbalul feminin reprezintă de multă vreme o disciplină consacrată, cu tradiție, performanțe internaționale și jucătoare de clasă mondială. Norvegia nu a venit la București doar pentru a-și confirma statutul de favorită, ci și pentru a-și apăra șansele de calificare, ținând cont de faptul că ocupă locul 16 în clasamentul mondial. Desfășurarea partidei a arătat diferența mare de valoare dintre cele două echipe.

Nordicele au preluat controlul jocului încă de la început, impunând un ritm căruia reprezentativa României i-a făcut față cu dificultate. Mai sigure în posesie, mai rapide în combinații și mai hotărâte în apropierea careului advers, norvegiencele au demonstrat că dispun de o organizare superioară și de soluții tehnice pe care tricolorele nu au reușit să le contracareze.

Norvegia a deschis repede scorul, profitând de vulnerabilitățile defensive ale echipei noastre. Golul a confirmat superioritatea oaspetelor și a complicat misiunea tricolorelor, obligate să găsească rapid o modalitate de a echilibra partida.

România nu a reușit însă să schimbe cursul jocului. Norvegia a continuat să atace, să circule mingea cu rapiditate și să exploateze spațiile din apărarea adversă și a lovit din nou, stabilind scorul de 2-0, cu care s-a încheiat prima repriză.

Până la pauză, diferența de valoare devenise evidentă. Dacă pentru Norvegia fazele ofensive păreau să curgă firesc, pentru România fiecare încercare de construcție presupunea un efort considerabil. Tricolorele au muncit, au alergat și au încercat să limiteze proporțiile scorului, dar le-au lipsit luciditatea și forța ofensivă necesare pentru a pune cu adevărat în pericol poarta adversă.

Într-o seară dificilă pentru echipa României, portarul Andreea Părăluță a fost unul dintre cele mai importante puncte de sprijin ale reprezentativei noastre. Cu o evoluție foarte bună, aceasta a avut intervenții importante și a împiedicat transformarea înfrângerii într-un eșec mult mai sever.

Norvegia a trimis mingea în bară de trei ori, iar statistica șuturilor pe poartă a fost grăitoare: 10-0 pentru oaspete.

În aceste condiții, prestația Andreei Părăluță merită remarcată. Un portar poate salva numeroase situații, dar nu poate suplini la nesfârșit diferențele de organizare, valoare și eficiență dintre două echipe. Goalkeeperul român evoluează în campionatul Danemarcei, astfel că are contact direct cu fotbalul nordic și îi cunoaște exigențele și mentalitatea

Diferența dintre cele două reprezentative reflectă și nivelul de dezvoltare al fotbalului feminin din cele două țări. Norvegia este o forță consacrată a fotbalului feminin mondial, cu un titlu de campioană mondială, obținut în 1995, și două titluri europene. Jucătoare precum Ada Hegerberg și Caroline Graham Hansen reprezintă repere ale unei culturi fotbalistice care a investit constant în această disciplină.

În România, fotbalul feminin se află încă într-un proces de consolidare. Există jucătoare ambițioase, rezultate încurajatoare în anumite momente și dorință de progres. Totuși, meciul cu Norvegia a demonstrat cât de lung este drumul până la nivelul echipelor care pot transforma participarea la marile competiții într-un obiectiv realist.

Selecționerul Massimo Pedrazzini are o misiune complicată în returul de mâine de la la Oslo, un test dificil, dar și o oportunitate pentru tricolore de a demonstra că pot învăța din propriile greșeli.

Înfrângerea naționalei feminine capătă o semnificație suplimentară dacă este privită în contextul rezultatelor recente ale reprezentativelor masculine. Naționala de seniori, condusă de Gheorghe Hagi, nu a obținut niciun punct în cele patru partide disputate în Liga Națiunilor. La rândul său, naționala de tineret U21 a încheiat preliminariile pentru EURO 2027 cu o înfrângere categorică, scor 1-7, în fața Spaniei, după ce pierduse și în fața Finlandei, scor 0-2, ratând astfel calificarea la turneul final.

Aceste rezultate nu sunt identice ca semnificație și nici nu pot fi puse exclusiv pe seama selecționerilor. Ele indică însă o problemă mai amplă: dificultatea fotbalului românesc de a menține un nivel competitiv ridicat atunci când întâlnește adversari bine organizați, cu jucători sau jucătoare formați într-un sistem performant.

Așadar, nici fotbalul feminin românesc nu o duce mai bine decât cel masculin la nivelul echipelor naționale. În ambele cazuri, există distanțe importante față de elitele europene, iar rezultatele recente impun o analiză serioasă a pregătirii, a infrastructurii, a procesului de selecție și a dezvoltării tinerelor talente.

Într-un fotbal românesc în care cluburile dispar, își schimbă numele sau se mută dintr-un oraș în altul, două dintre mărcile tradiționale ale Bucureștiului încearcă drumul invers. Sportul Studențesc și Progresul revin în atenție nu prin transferuri spectaculoase și bugete uriașe, ci prin proiecte construite de jos, cu sprijinul oamenilor care nu au acceptat ca istoria lor să rămână doar într-un album cu fotografii îngălbenite.

Pentru suporterii mai tineri, Sportul Studențesc și Progresul pot părea simple nume din arhiva campionatului. Pentru cei care au cunoscut însă fotbalul bucureștean al altor vremuri, ele înseamnă două lumi distincte.

Sportul era echipa din Regie, asociată cu mediul universitar, cu jucătorii tehnici și cu un aer boem. Progresul era clubul din Cotroceni,  echipa „bancarilor”, dar și a unei părți din Bucureștiul intelectual și artistic. Identitatea ei s-a construit tocmai din faptul că nu era echipa sistemului. Progresul a devenit în anii 90 formația din Parcul cu Platani, devenită ulterior FC Național, dar rămasă în memoria tribunelor sub vechea identitate bleu-albastră.

Astăzi, revenirea acestor două echipe se produce pe două trasee diferite. Sportul pornește din nou aproape de punctul zero, în timp ce Progresul, prin proiectul Progresul Spartac, a parcurs deja mai multe trepte ale reconstrucției și a ajuns inclusiv în faza grupelor Cupei României.

Pe 3 septembrie, revenirea Sportului Studențesc a fost anunțată oficial, la aproape un deceniu după dispariția echipei de seniori. Noul proiect urmează să înceapă în Liga a V-a București, locul în care tradiția valorează mult, dar nu aduce niciun punct în clasament. Strategia anunțată presupune o dezvoltare graduală și promovări succesive, fără promisiunea unei ascensiuni artificiale.

În jurul renașterii s-au mobilizat suporteri care au păstrat vie memoria formației din Regie. Demersul a început să prindă contur public încă din 2024, când reprezentanții proiectului vorbeau despre revenirea în competițiile organizate de Asociația Municipală de Fotbal București. După o perioadă de pregătire, ideea a trecut de la nostalgie la organizare concretă.

Sportul duce în spate o moștenire importantă. În tricoul alb-negru au evoluat fotbaliști precum Gheorghe Hagi, Marcel Coraș, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu sau Costin Lazăr. Clubul a fost vicecampion al României și a participat în cupele europene, iar Regie a devenit unul dintre locurile recognoscibile ale fotbalului bucureștean. Tocmai de aceea, revenirea nu înseamnă numai înscrierea unei echipe într-un campionat de nivel inferior. Înseamnă recuperarea unei identități. Iar acum “Gașca nebună” revine, echipa va fi antrenată de unul dintre membrii săi marcanți, Tibi Bălan.

Marile întrebări privesc stabilitatea financiară, infrastructura și recâștigarea legăturii cu stadionul din Regie. O emblemă poate deschide uși și poate aduce public la primele meciuri, dar continuitatea va depinde de organizare, de sectorul juvenil și de capacitatea proiectului de a rezista atunci când entuziasmul începutului se va lovi de dificultățile fotbalului mic.

Dacă Sportul se află la început, Progresul Spartac reprezintă deja un exemplu despre cum poate fi readusă la viață o tradiție. Clubul a fost înființat în 2014 și se prezintă drept un continuator al spiritului vechiului Progresul București. A pornit din Liga a V-a, de pe un teren modest, și a crescut treptat, punând accent pe fotbalul ofensiv și pe formarea copiilor.

Povestea sa este legată de dispariția vechiului club din Cotroceni, care intrase în faliment în 2009. Pentru suporteri, Progresul nu putea fi redus însă la actele unei societăți comerciale. Memoria echipei care cucerise Cupa României în 1960, culorile bleu-albastre și atmosfera din Parcul cu Platani aveau nevoie de o continuare.

Progresul Spartac a ajuns în Liga a III-a, apoi a promovat în eșalonul secund. În paralel, centrul său juvenil s-a dezvoltat până la câteva sute de copii, iar echipa U17 a devenit campioană națională. Clubul și-a construit astfel legitimitatea nu numai prin nume, ci și prin activitatea de zi cu zi: antrenamente, generații crescute local și jucători tineri promovați la seniori.

Cupa României a fost scena pe care proiectul s-a făcut cunoscut publicului larg. Progresul Spartac a eliminat formații precum Rapid în 2020 și CSA Steaua, în 2021, demonstrând că un club cu resurse limitate poate compensa prin organizare, curaj și atașament. Calificarea în grupele Cupei României în acest sezon confirmă această ascensiune și readuce numele Progresului într-o competiție națională importantă. Nu este încă vechiul stadion din Cotroceni plin, dar este mai mult decât o simplă evocare sentimentală: este fotbal jucat sub presiunea unui rezultat oficial.

Cele două proiecte spun ceva esențial despre fotbalul românesc. Tradiția nu garantează succesul, dar poate oferi fundația unei reconstrucții. Sportul trebuie să parcurgă drumul pe care Progresul Spartac îl cunoaște deja: de la entuziasmul suporterilor la instituție, de la siglă la academie și de la primul meci la un proiect durabil.

În Regie și în comunitatea progresistă, oamenii nu cer ca trecutul să fie reprodus identic. Ei vor doar ca aceste nume să aibă din nou prezent. Sportul Studențesc și Progresul se întorc din două puncte diferite ale piramidei, dar cu aceeași miză: să demonstreze că o echipă poate dispărea din clasamente fără să dispară și din memoria orașului.

Superstiții, familie și ritualuri numai de ei știute! Tinerii campioni din tenisul de masă din România au dezvăluit ce fac înaintea meciurilor și cine îi ajută să treacă peste momentele grele. Bianca Mei-Roșu nu renunță complet la talismane, Robert Istrate joacă cel mai bine când îi are pe mama și pe tata în tribună, iar Darius Movileanu își găsește puterea în credință.

În lumea sportului, performanța nu depinde doar de antrenamente și talent, ci, uneori, și de superstiții. Mulți sportivi respectă ritualuri înaintea competițiilor, deoarece acestea le oferă încredere și liniște. Unii poartă mereu aceeași pereche de șosete, alții ascultă aceeași melodie sau intră pe teren cu același picior. De exemplu, unii își fac semnul crucii înainte de meci, în timp ce alții urmează o rutină strictă de încălzire. Chiar dacă aceste obiceiuri nu garantează victoria, ele îi ajută pe sportivi să se concentreze și să-și controleze emoțiile. Pentru mulți campioni, ritualul devine astfel o parte importantă a succesului.

În spatele fiecărui campion român de la tenis de masă există câte un mic secret. Pentru cea care a obținut recent medalia de aur în proba de simplu feminin, la Campionatele Europene de tenis de masă U21, și argintul la dublu feminin, Bianca Mei-Roșu, brățările i-au purtat mult timp noroc.

„Am eliminat câteva pentru că a apărut un nou dispozitiv pe mână, un ceas destul de important, dar tot sunt cu gândul la ele și, de data asta, cred că o să conteze mai mult jocul. Da, e o cruciuliță, dar, cum am zis, contează mai mult pregătirea înaintea meciurilor și nu doar superstițiile” – Bianca Mei-Roșu, jucătoare.

Nici semnătura pe care o dă fanilor nu are în spate vreo strategie. E aceeași de când era copil.

„Nu, este prima semnătură pe care am dat-o când eram mică, la buletin sau pașaport, habar n-am de unde, și a rămas aceasta” – Bianca Mei-Roșu, jucătoare.

Pentru Robert Istrate, vicecampion european la tenis de masă anul acesta, în proba de dublu mixt Under-19, alături de Bianca Mei-Roșu, formula lui câștigătoare este simplă: mama și tata, împreună, în tribună.

„Când sunt și tata și mama în tribună, joc cel mai bine” – Robert Istrate, jucător.

După meciuri, familia se transformă într-un adevărat staff tehnic.

„Fix după meci, atunci nu vorbesc cu nimeni, mai ales dacă meciul nu a fost exact cum mă așteptam sau cum îmi doream. Dar nu pot spune că mă cicălește nimeni. Facem o analiză, să zic așa, și cu frate-miu, și cu tata, și cu mama” – Robert Istrate, jucător.

Iulian Chiriță, campion european la dublu mixt, alături de partenera sa galeză, Anna Hursey, se relaxează departe de sală într-un rol cu totul diferit: jucându-se cu nepoțica sa, nimeni alta decât fiica multiplei campioane la gimnastică Larisa Iordache. Când poate, e unchi cu „normă întreagă”.

„Cum mă descurc ca unchi? Foarte bine, acum a început să crească și e un pic mai ușor, dar trebuie să am grijă de ea pentru că, dacă o las un pic, fuge și nu e prea bine. Dar mă bucură și mă liniștește de fiecare dată când mă întâlnesc cu ea și îmi dă o stare foarte bună” – Iulian Chiriță, jucător.

Deocamdată, gimnastica rămâne însă un teren necunoscut pentru el, dar nu se știe de ce va fi în stare atunci când nepoțica îl va lua să se joace pe aparate.

„Cam greu, n-am încercat încă, dar când o să crească și o să mă cheme, cu siguranță o să mă duc și o să merg” – Iulian Chiriță, jucător.

Un alt jucător de mare valoare, Darius Movileanu, are idoli într-un alt sport. Se uită la tenis și îi studiază pe primii doi jucători din lume, Sinner și Alcaraz.

„În momentul de față îmi place foarte mult de Sinner, îmi pare că este foarte puternic mental și, în același timp, și fizic. De asemenea, Alcaraz îmi place foarte mult. Îi respect pe toți, dar aceștia sunt cei doi favoriții mei” – Darius Movileanu, jucător.

Pe Darius îl interesează, mai ales, psihicul marilor campioni, nu neapărat talentul lor ca jucători.

„Da, cu siguranță, poate nu pe partea tehnică, dar pe partea de psihic consider că sunt multe lucruri de învățat” – Darius Movileanu, jucător.

Pentru Movileanu însă, cea mai importantă sursă de putere nu vine din sport. El provine dintr-o familie de preot și are un gând pe care și-l repetă înaintea fiecărui meci.

„Da, cu siguranță, niciodată nu sunt singur. Și îmi repet chestia asta înainte de toate meciurile și de toate competițiile, indiferent de care va fi rezultatul” – Darius Movileanu, jucător.

Carolina Pungă este noua stea a sprintului românesc. La nici 16 ani, tânăra sportivă, legitimată la CSM București și pregătită de mama sa, retrăiește momentul în care a devenit vicecampioană europeană la 200 de metri și a fost la un pas de medalia în „proba regină” a atletismului.

Tăcerea din stadion durează doar câteva clipe. Apoi, pistolul de start taie aerul, iar opt adolescente pornesc într-o cursă care se va decide în mai puțin de 24 de secunde. Printre ele, în echipamentul României, se află Carolina Pungă. Are doar 15 ani. Aleargă cot la cot cu cele mai bune sprintere ale Europei, iar când trece linia de sosire, cronometrul se oprește la 23,58 secunde.

O sutime. Atât îi lipsește Carolinei pentru aurul european.

Argintul câștigat la Campionatele Europene U18 de la Rieti nu are însă gustul unei înfrângeri. Este medalia unei adolescente care tocmai și-a anunțat prezența pe scena atletismului european, într-un moment în care atletismul românesc traversează o perioadă în care performanțele de top sunt tot mai greu de obținut.

Povestea Carolinei începe însă cu mult înaintea cursei din Italia. Începe pe stadion, acolo unde Carolina a crescut aproape ca într-un al doilea cămin. A ajuns acolo de când era foarte mică, iar ceea ce la început semăna cu o joacă avea să se transforme treptat într-un drum către performanță.

Mama sa, Mirela Lascău, este fostă atletă și îi este antrenoare. Tatăl, Ionuț Pungă, are, la rândul său, un trecut important în atletism: a fost campion mondial de juniori la triplusalt, în 1998, și a participat la Jocurile Olimpice de la Sydney. Familia nu a obligat-o însă să urmeze cariera părinților.

La început, sprintul nu era proba care o definea.

În primii ani, Carolina s-a remarcat în special la săritura în lungime. La numai 13 ani, în 2024, reușea să sară 6,16 metri, un rezultat care anunța deja apariția unei sportive cu calități deosebite.

Apoi, ceva s-a schimbat.

Viteza a început să-i devină principalul atu. Probele de 100 și 200 de metri au ajuns în centrul pregătirii sale, iar rezultatele au venit rapid.

În 2026, Carolina și-a îmbunătățit constant performanțele. La 100 de metri, a ajuns la un record personal de 11,36 secunde. La 200 de metri, timpul de la Rieti — 23,58 secunde — avea să-i aducă argintul european.

Cifrele spun povestea unei ascensiuni rapide. Dar în spatele lor sunt ore de antrenament, repetiții, disciplină și sacrificii.

Pentru Carolina, antrenamentul are o particularitate pe care puțini sportivi o cunosc: omul care o pregătește este și mama ei.

Pe pistă, Mirela Lascău trebuie să fie antrenoare. Acasă, trebuie să fie mamă. Granița dintre cele două roluri nu este întotdeauna ușor de trasat. Dar tocmai această relație a devenit una dintre piesele importante ale poveștii Carolinei.

Pe pistă, diferențele sunt aproape invizibile pentru ochiul spectatorului

O înclinare a corpului, o fracțiune de secundă câștigată la ieșirea din viraj sau câțiva pași executați perfect pot schimba ordinea medaliatelor.

Carolinei îi place să aibă în timpul curselor un „iepure” în față, cum se spune în atletism — o adversară pe care să o urmărească și care să-i ofere ritmul de care are nevoie pentru a-și depăși propriile limite.

Performanța obținută de Carolina la Campionatele Europene U18 de la Rieti a demonstrat că munca depusă zi de zi poate fi transformată în performanță atunci când vine momentul competiției.

La doar 15 ani, tânăra atletă face deja sacrificii importante pentru a-și vedea visul împlinit. Fiecare antrenament, fiecare cursă și fiecare sutime de secundă fac parte dintr-un drum care abia începe.

Carolina Pungă nu este încă un nume consacrat în atletismul mondial. Este, însă, una dintre sportivele române care atrag atenția la nivel juvenil.

Și poate că tocmai aici se află frumusețea poveștii sale: nu în ideea că totul este deja câștigat, ci în faptul că abia începe.

Carolina a vorbit deja despre visul de a ajunge la Jocurile Olimpice și despre dorința de a câștiga o medalie. Obiectivul olimpic este, deocamdată, un proiect de viitor, iar drumul de la juniorat la seniorat este lung și dificil.

Dar fiecare mare carieră începe cu o primă cursă.

Pentru Carolina, aceasta a fost cea de la Rieti.

23,58 secunde. O sutime până la aur. Un argint european și un nume care începe să fie rostit tot mai des atunci când se vorbește despre viitorul sprintului românesc.

Iar poate că, într-o zi, acea sutime care a despărțit-o de aur nu va mai fi privită ca o ocazie pierdută, ci ca una dintre primele pagini ale unei povești mult mai mari.

România a pierdut a patra partidă consecutivă în Liga Națiunilor, 0-1 pe Arena Națională, în fața Suediei. Scandinavii ne-au învins pentru a doua oară în ultimele 10 zile și ocupă primul loc în grupă, în timp ce tricolorii sunt pe ultima poziție, cu 0 puncte. Criza se adâncește în fotbalul românesc.

România a mai coborât o treaptă într-o perioadă de criză care pare să nu mai aibă capăt. În fața a 50.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională, tricolorii au pierdut cu 0-1 în fața Suediei, bifând astfel a patra înfrângere consecutivă în Liga Națiunilor. Un rezultat dureros, mai ales prin prisma faptului că echipa lui Gheorghe Hagi a avut și momente bune de joc, în care a reușit să pună presiune și să dea impresia că poate schimba soarta partidei.

Numai că fotbalul se joacă pe goluri, iar România nu a găsit niciunul.

Partida a început într-o atmosferă apăsătoare. Publicul a venit cu speranță, dar și cu răbdarea ajunsă la limită după seria rezultatelor slabe. România a încercat să construiască, să țină mingea și să împingă jocul spre jumătatea adversă, iar în anumite momente tricolorii au arătat o organizare și o agresivitate care au lipsit în alte partide. Au existat secvențe în care echipa lui Hagi a combinat rapid, a recuperat sus și a reușit să creeze senzația că golul poate veni.

Suedia a rămas însă fidelă stilului său pragmatic

Scandinavii au absorbit presiunea, au închis bine spațiile și au așteptat momentul potrivit pentru a lovi pe contraatac. Iar când acesta a venit, diferența de pe tabelă a devenit realitate: 0-1, în condițiile în care defensiva tricolorilor a gafat încă din debutul partidei.

Din acel moment, România a fost obligată să alerge după egalare. Au urmat minute în care tricolorii au încercat să forțeze apărarea suedeză, însă atacurile au fost adesea lipsite de claritate în ultima treime. Efortul nu a lipsit, mai ales în repriza secundă, când jocul tricolorilor a avut mai multă consistență, dar niciunul dintre momentele favorabile nu s-a transformat în golul care să reaprindă speranța din tribune.

Înfrângerea are și o încărcătură aparte. Este a doua oară când România pierde la limită în fața Suediei, echipă care ocupă primul loc într-o grupă în care Bosnia și Herțegovina se situează pe locul secund. De această dată, însă, miza rezultatului este amplificată de contextul general: patru eșecuri consecutive în Liga Națiunilor și o echipă care caută încă răspunsuri într-o perioadă complicată.

La final, nemulțumirea tribunelor a fost imposibil de ignorat. Cei aproximativ 50.000 de spectatori de pe Arena Națională și-au exprimat apăsat frustrarea, iar președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost huiduit copios. Fluierăturile nu au fost doar reacția la un singur rezultat, ci expresia unei nemulțumiri care s-a acumulat în timp și care a găsit, în această seară, un nou punct de descărcare.

România pierde, așadar, încă o dată. Nu după un meci în care să fi fost dominată fără drept de apel, ci după o partidă în care au existat și perioade bune, momente de fotbal și speranța că lucrurile pot fi reparate. Tocmai de aceea, eșecul doare poate și mai mult. Pentru că între ceea ce echipa arată uneori pe teren și ceea ce reușește să obțină pe tabelă rămâne o prăpastie.

Selecționerul Gheorghe Hagi a fost, de această dată, ca un leu în cușcă la marginea terenului, dând permanent indicații și încercând să-și împingă echipa de la spate. Energia sa nu a fost însă suficientă pentru a schimba rezultatul.

Pentru tricolori urmează încă două partide, la mijlocul lunii noiembrie, cu Polonia, pe teren propriu, și Bosnia și Herțegovina, în deplasare. Sunt meciuri în care România trebuie să demonstreze reacție, caracter, organizare și, mai presus de toate, să obțină rezultate. Pentru că fotbalul românesc a ajuns la marginea prăpastiei, iar timpul pentru explicații pare să se fi terminat.

Arena Națională nu va fi diseară doar decorul celui de-al patrulea meci al României din Liga Națiunilor. Va fi un tribunal. Unul în care Gheorghe Hagi, jucătorii, dar și conducerea fotbalului românesc vor trebui să răspundă pentru rezultatele rușinoase din ultimele zece zile. Suedia este adversara care ne-a oprit, acum 32 de ani, din drumul spre semifinalele Mondialului American.

Există meciuri care se joacă pentru trei puncte. Există meciuri care se joacă pentru clasament. Și există meciuri care, într-un anumit moment al istoriei, ajung să însemne mult mai mult decât rezultatul de pe tabelă. România – Suedia este, astăzi, unul dintre acele meciuri.

Arena Națională va fi plină, iar în tribune nu va exista doar speranță. Va exista furie, neîncredere, teamă și, poate mai important decât toate, dorința disperată de a vedea o reacție. După trei înfrângeri consecutive, dintre care două greu de acceptat pentru orice iubitor al fotbalului românesc, naționala nu mai are luxul explicațiilor. Nu mai poate vorbi despre timp, construcție și răbdare fără să ofere ceva în schimb.

Trebuie să ofere fotbal. Trebuie să ofere caracter. Trebuie să ofere o victorie.

Altfel, Suedia poate deveni mai mult decât adversarul celui de-al patrulea meci din Liga Națiunilor. Poate deveni scânteia care aprinde un incendiu în fotbalul românesc.

Și există o ironie dureroasă în această poveste: tocmai Suedia este echipa care, în urmă cu 32 de ani, a oprit România din drumul spre semifinalele Campionatului Mondial din 1994. Atunci, generația lui Hagi, Popescu, Petrescu, Dumitrescu și compania era la un pas de cea mai mare performanță din istoria fotbalului nostru. Până la urmă, am pierdut la loviturile de departajare, iar eliminarea a rămas una dintre marile dezamăgiri sportive din istoria naționalei.

Nu una pe teren, ci una instituțională. România vine după un 1-2 decent chiar în fața suedezilor, un 2-4 rușinos acasă cu Bosnia și, mai ales, un neverosimil 0-6 în Polonia. Trei meciuri, trei înfrângeri. Iar dacă primul rezultat a putut fi catalogat drept un eșec la limită, ultimele două au trecut dincolo de limita unei simple crize de rezultate. Au devenit un semnal de alarmă.

Niciuna dintre echipe nu se va prezenta pe Arena Națională în efectiv complet. Suedia are propriile probleme de lot. Isak și Starfelt sunt accidentați, în timp ce alți jucători au fost afectați de un val de îmbolnăviri provocat de un virus. Hagi trebuie și el să improvizeze atât în atac, cât și în apărare. Drăgușin și Ghiță sunt suspendați, în timp ce Bîrligea și Louis Munteanu sunt indisponibili.

Pentru Suedia, problemele de lot sunt o dificultate. Pentru România, meciul este o probă de supraviețuire.

Iar pentru Gheorghe Hagi, poate fi mai mult decât atât. Poate fi ultimul.

Hagi nu mai este doar selecționerul care încearcă să găsească formula potrivită. Este omul care a preluat naționala într-un moment extrem de complicat și care, după primele rezultate, se află în centrul furtunii. Dacă România pierde din nou, întrebarea nu va mai fi „când va începe reconstrucția?”, ci „mai poate continua Hagi?”.

Tot mai mulți oameni din fotbal se întreabă deja dacă mandatul său poate supraviețui unei noi lovituri. Iar vocile foștilor săi colegi din Generația de Aur cântăresc greu. Ei cunosc, probabil, cel mai bine diferența dintre o perioadă proastă și începutul unei prăbușiri. Cunosc ce înseamnă să construiești o echipă care să creadă în ea și, mai ales, cunosc cât de repede poate dispărea o generație de excepție dacă în spatele ei nu mai există o strategie.

De aici vine adevărata teamă.

Că un nou eșec cu Suedia nu ar însemna doar pierderea unui meci. Ar putea fi începutul unei perioade în care fotbalul românesc să intre într-o spirală a neîncrederii: selecționer contestat, Federație atacată, jucători huiduiți, suporteri dezamăgiți și o națională care își pierde identitatea.

Suporterii vin pentru România. Dar dacă România nu va răspunde, este posibil ca tribunele să-și schimbe rapid ținta. Fluierăturile și scandările împotriva celor din Federație pot deveni coloana sonoră a unei seri care trebuia să fie despre renaștere.

În cazul unui nou eșec, țintele principale vor fi Burleanu, Stoichiță și ceilalți oameni din Federație, cei care l-au adus pe Hagi și l-au transformat, poate, în scutul perfect pentru propriile decizii. Un scut care însă nu se va mai putea ascunde mult timp de furia oamenilor.

Pentru că suporterii nu mai vor promisiuni. Cer explicații. Și, mai ales, cer rezultate.

Poate că tocmai aceasta este marea miză a meciului: să aflăm dacă cele trei înfrângeri au fost doar un accident teribil de parcurs sau dacă ele reprezintă începutul unei căderi mai profunde.

România are încă șansa să schimbe povestea

Suedia are probleme. România are probleme. Dar România are și avantajul unui stadion plin. Are un public care, înainte să huiduie, va încerca să împingă echipa înainte. Are jucători care pot transforma furia în energie și are, pe bancă, un om care știe ce înseamnă să poarte tricoul naționalei în momente istorice.

Gheorghe Hagi știe mai bine decât oricine că Suedia poate fi atât începutul unui coșmar, cât și adversarul împotriva căruia începe renașterea.

În 1994, Suedia ne-a oprit visul. În 2026, Suedia poate opri o prăbușire. Sau o poate declanșa.

Asta face ca România – Suedia să nu mai fie doar un meci din Liga Națiunilor. Este un examen pentru Hagi, un examen pentru jucători, un examen pentru Federație și, într-un fel, un examen pentru întreg fotbalul românesc.