Sign up to save your podcasts
Or

Primăria Municipiului Timișoara face un pas concret pentru modernizarea infrastructurii educaționale și eliminarea învățământului în două schimburi, printr-un nou proiect de extindere a Școlii Gimnaziale Nr. 7 „Sfânta Maria” din zona Lipovei. Proiectul, care prevede construirea unui corp nou de clădire cu patru niveluri, a primit avizul Comisiei Tehnico-Economice și urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara.
Extinderea Școlii Gimnaziale Nr. 7 este o investiție menită să rezolve problema supraaglomerării și a desfășurării cursurilor în două schimburi. Noul corp de clădire va include:
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a subliniat importanța continuării investițiilor în educație:
„Investițiile în școli rămân o prioritate și în anii următori, la Timișoara. O infrastructură școlară modernă este un atu esențial pentru orice oraș care vrea să crească. Ținta noastră este ca fiecare copil din Timișoara să aibă acces la condiții moderne de învățare, aproape de casă.”
După aprobarea în Consiliul Local, proiectul va fi depus pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Programul Regional Vest 2021–2027.
Valoarea totală a investiției este de peste 33 de milioane de lei (TVA inclus), din care 23,2 milioane de lei reprezintă costurile lucrărilor de construcție și montaj.
Durata estimată a lucrărilor este de 18 luni de la momentul atribuirii contractului.
Proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale Nr. 7 „Sfânta Maria” face parte din strategia municipalității de a oferi condiții moderne, sustenabile și sigure pentru educație, contribuind totodată la reducerea amprentei de carbon a infrastructurii școlare din Timișoara.
Prin investiții precum aceasta, Primăria Timișoara își consolidează angajamentul pentru o educație de calitate, aproape de comunitate și adaptată nevoilor copiilor din secolul XXI.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Primăria Timișoara extinde Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” din zona Lipovei: 20 de săli noi și o sală multifuncțională modernă apare prima dată în Radio România Reșița.
By Primăria Municipiului Timișoara face un pas concret pentru modernizarea infrastructurii educaționale și eliminarea învățământului în două schimburi, printr-un nou proiect de extindere a Școlii Gimnaziale Nr. 7 „Sfânta Maria” din zona Lipovei. Proiectul, care prevede construirea unui corp nou de clădire cu patru niveluri, a primit avizul Comisiei Tehnico-Economice și urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara.