Sign up to save your podcasts
Or

Sunt zile in care se negociaza formarea noului executiv dar PSD nu stie daca sa ramana la guvernare sau sa intre in opozitie. Social-democratii au decis deja ca vor merge la negocieri cu un mandat deschis. Sunt si voci in partid care considera ca intrarea PSD în Opoziție va însemna autodistrugerea. Este opinia primarului Buzăului, Constantin Toma. Toate argumentele intr-un interviu imediat.
România nu a trimis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar și implementarea reformelor și investițiilor asumate prin planurile fiscale, documente care ar fi trebuit sa ajungă la Bruxelles până pe 30 aprilie
Dacă Bucurestiul nu va trimite în perioada următoare raportul riscăm ca Uniunea Europeană să ne oprească banii din PNRR, dar cred totusi că va există înțelegere din partea Comisiei Europene, pentru că nu avem un guvern care să-si asume deciziile politice. Analistul economic, Dragoș Cabat ne va explica mai tarziu.
Pacea în Ucraina pare tot mai îndepărtatăPutin nu vrea pace pentru că el crede că Rusia câștigă războiul, spune in premiera Donald Trump. Presedintele american realizează acum că Putin nu e suficient de slab și n-are nici motive imediate de presiune pentru a face pace sau de a stabili măcar un acord de încetare a focului. Este opinia analistului Iulian Chifu, președintele Centrului de prevenire a conflictelor. Il veti asculta in 40 de minute.
By RFI RomâniaSunt zile in care se negociaza formarea noului executiv dar PSD nu stie daca sa ramana la guvernare sau sa intre in opozitie. Social-democratii au decis deja ca vor merge la negocieri cu un mandat deschis. Sunt si voci in partid care considera ca intrarea PSD în Opoziție va însemna autodistrugerea. Este opinia primarului Buzăului, Constantin Toma. Toate argumentele intr-un interviu imediat.