40 de minute

Scandalul în care este implicat Ionuț Moșteanu vulnerabilizează MApN


Listen Later

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, aduce clarificari dupa o investigatie de presa a jurnalistilor de la Libertatea privind studiile sale si care surprinde si o posibila ilegalitate, dupa ce in perioada 2015-2016 a ocupat functii care necesitau studii superioare si pe care nu e clar daca le avea. Ionuţ Moşteanu şi-a publicat diploma de licenţă la Bioterra, Facultatea de Inginerie şi Management Agroturistic, după ce într-un CV vechi scrisese că a absolvit Universitatea Athenaeum din Bucureşti. "Este o greşeală care ma jenează. Nu am dat prea multă atenţie atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”,  spune ministrul.  

 

Vești bune din economie

Scade deficitul bugetar!  5,7% din PIB in octombrie, față de 6,2% anul trecut în aceeași perioadă, ceea ce confirmă că măsurile fiscale sunt eficiente, spune ministrul de finante. Alexandru Nazare mai anunta ca avem o economie la cheltuielile de personal de peste un miliard de lei în ultimele patru luni. Analizam toate procentele in aceasta seara. 

Prima vizită în străinătate a Papei Leon

Si, intr-un context politic tensionat, Papa Leon al XIV-lea incepe o vizită de patru zile în Turcia, unde va fi primit de preşedintele Recep Tayyip Erdogan. Este prima vizita externa a Suveranului Pontif. 

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

40 de minuteBy RFI România