Slăbiciunea deghizată în virtute – când frica poartă haine spirituale.

Există un pericol subtil în viața spirituală și emoțională despre care nu vorbim suficient. Nu este păcatul evident. Nu este răzvrătirea declarată. Este ceva mult mai fin. Mai religios. Mai acceptabil.

Este slăbiciunea deghizată în virtute. Este momentul în care frica se numește „pace”. Când lipsa de curaj se numește „smerenie”. Când evitarea conflictului se numește „dragoste”. Când pasivitatea se numește „supunere”.

Și pentru că poartă limbaj spiritual, devine aproape imposibil de detectat.

Expresia „slăbiciune deghizată în virtute” descrie un mecanism prin care o limitare interioară, o frică sau o imaturitate moral-emoțională este prezentată (în fața altora sau a propriei conștiințe) ca fiind o calitate spirituală sau morală. Nu este vorba de ipocrizie conștientă neapărat, ci adesea de autoamăgire bine intenționată.