La Super Rally București mă așezîn dreptul celei mai tehnice porțiuni cu putință. traseul este îngust și-si solicită pe piloți. Sunt mai curând aleile de plimbare din Herestrău, nu e nici măcar bulevard. Iar drumul este delimitatde baloți de paie. Se merge tare, la limită chiar și pe linia de boxe. Se aruncă cu nervi și scrâșnete, mai laes că este un circuit scurt. Trebuie să-l faci de două ori ca să simți adrenalina. 

Toată lumea vine tare și apoi taie scurt curbele. Se schimbă vitezele, se turează motoarele chiar în dreptul meu. Și apoi apare Titi Aur. Mașina lui plutește, vine ușor, cu măiestrie. Derapează când lent, când tare, parcă pe șosea ar fi dat cu ulei. E așa o moliciune și o plăcere în tot ce face. Este scrimă, nu spadă, este dans, nu gimnastică, este măiestrie. Piloții tineri spun că este stilul vechi al anilor 90. De altfel, mașinile noi nici nu te mai lasă să faci așa ceva. Titi Aur o face pentru că glisatul este marea lui pasiune. Așa a condus toată viața, așa a devenit campion al României de opt ori, așa este cel mai bun din sitoria raliului din România. El este maestrul care a trăit în viteză, dar cu artă. Așa cum a făcut și cu viața. Căci numai viteză, artă și curaj poate să fie atunci când fugi de două ori din România comunistă. Da, de două ori