
Sign up to save your podcasts
Or


Reforma administratiei, adoptata de guvernul Bolojan, va conduce la reducerea numărului de posturi cu aproximativ 45.000 și la diminuarea cheltuielilor de personal cu peste 1,6 miliarde de lei în acest an si aproape dublu în 2027. Reforma prevede, printre altele, reducerea numărului de posturi din instituțiile prefectului cu 25%, scaderea numarului de politisti locali si a consilierilor de la cabinetele demnitarilor. Daca vor functiona lucrurile si in practica discutam imediat.
Profesori și studenți au potestat miercuri la Cotroceni
Federaţiile sindicale din Educaţie îi cer lui Nicuşor Dan să intervină, ca mediator, pentru abrogarea măsurilor care vizează creşterea numărului de elevi la clasă, majorarea normei didactice, dar şi pentru creşterea bugetului educaţiei. Studentii au protestat si la Cluj Napoca.
Banii europeni. Sunt miza deplasării premierului Ilie Bolojan joi, la BruxellesAutorităţile române sunt în aşteptarea unui răspuns de la Comisia Europeană dacă mai deblochează sau nu cele 230 de milioane de euro aferente reformei pensiilor magistraţilor, după ce legea a fost declarată constituţională dupa 5 amanari. Tot maine va fi prezentat programul dezvoltat de Uniunea Europeană pentru statele aflate la granița estică a blocului comunitar.
Directoarea Muzeului Luvru, Laurence des Cars, a demisionat la patru luni după spectaculosul jaf asupra celui mai vizitat muzeu din lume, care a adus pagube de aproape 90 de milioane de euroReputat istoric al artei, ea şi-a prezentat demisia lui Emmanuel Macron, care i-a acceptat-o argumentând că muzeul are nevoie de „un nou impuls”.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, secretarul general NATO, Mark Rutte, și premieri din mai multe state europene sunt prezenți astăzi la Kiev pentru a-și manifesta solidaritatea cu Ucraina. Tot astazi a avut loc o reuniune în format hibrid a „Coaliției de la Voință”, la care Nicușor Dan a participat prin videoconferință. Mesajul occidentalilor e acelasi- Avem nevoie de pace, dar trebuie să ne pregătim pentru alte scenarii.
Zelenski către ucraineni: "Putin nu şi-a atins obiectivele. Nu a înfrânt poporul ucrainean"
A fost mesajul presedintelui Volodimir Zelenski catre natiune la implinirea a 4 ani de razboi. Aceeasi zi in care Rusia transmite ca va încerca să rezolve problema extinderii NATO prin metode militare sau politice, fără eliminarea acestui obstacol fiind imposibilă soluţionarea conflictului din jurul Ucrainei.
Conflictul de la graniță a redesenat harta economică a Europei și a produs unde de șoc inclusiv în agricultura româneascăRomânia a devenit principal coridor de tranzit pentru cerealele ucrainene, dar și una dintre cele mai afectate piețe din Uniunea Europeană, de preturile mici si calitatea neconforma. Abordam subiectul mai tarziu.
Ucraina se confruntă cu o catastrofă demograficăRata natalităţii este în cădere liberă, pierderile de pe front sunt uriase iar milioane de persoane au părăsit ţara. Iasi si Timisoara sunt doua dintre orasele in care s-au închegat in ultimii 4 ani comunitati de ucraineni. Colegii mei au pregatit reportaje.
A fost o comunicare excesiva sau o reactie responsabila si transparenta? Alexandru Rogobete a fost criticat in spatiul public, inclusiv de reprezentanții unor companii aeriene, pentru că a înspăimântat populația fara sa aiba date concrete despre situatia aparatului de zbor. Unde a gresit , discutam imediat.
Elevii pot folosi inteligența artificială la școală
Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani este primul liceu din Iași care a stabilit reguli foarte clare în acest domeniu. Documentul stabilește și măsurile pe care profesorii trebuie să le ia atunci când există suspiciuni privind folosirea neautorizată a inteligentei artificiale.
Franta și Germania cer demisia raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, care a denunțat genocidul din Fâșia GazaControversa a luat amploare în Hexagon după ce deputați din tabăra prezidențială au acuzat-o pe expertă că ar fi desemnat ''Israelul drept un dușman comun al umanității'', ceea ce Francesca Albanese a negat categoric. Ea a denuntat ''acuzații false'' și o ''manipulare'' a declarațiilor sale.
În Mexic s-a dezlănțuit haosul după uciderea unui baron al drogurilorBărbaţi înarmaţi suspectaţi a fi susţinătorii săi au blocat autostrăzile din mai multe state şi au incendiat maşini şi magazine. În unele oraşe, turiştii şi locuitorii au fost îndemnaţi să rămână în case, iar şoferii de camioane au fost sfătuiţi să aleagă rute sigure sau să se întoarcă la depozite până la încetarea violenţelor.
„Ne propunem ca în martie să venim cu proiecte de legi”, este orizontul de timp creionat de seful guvernului. Este vizata in special cresterea varstei de pensionare. Va fi reglementata și posibilitatea cumulării pensiei cu salariul. Daca va fi si acesta un pariu castigat sau devine unul mult prea riscant, incercam sa ne lamurim in aceasta seara.
Nicușor Dan: Problema legitimităţii administraţiei din România nu mai există în Statele Unite
Este concluzia vizitei de aproape 24 de ore a președintelui la Washington, la reuniunea Consiliului pentru Pace. De la Paris sunt semne de nemultumire. Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot consideră că ”Comisia Europeană n-ar fi trebuit să asiste la intalnirile initiate de Donald Trump. Comisia a mandatat-o pe una dintre vicepreşedintele sale să se ducă la Washington pentru a discuta exclusiv despre reconstrucţia Fâşiei Gaza.
Kievul anunţă că a dejucat mai multe planuri de asasinare ale Moscovei care tinteau oficiali de rang înalt, ucraineni şi străiniÎntr-o anchetă comună, sapte suspecţi au fost arestaţi în Ucraina si trei în R.Moldova, inclusiv coordonatorul grupului. Au fost facute 20 de percheziţii. Bani, armament, explozivi şi mijloace de comunicare au fost confiscate, Potrivit anchetatorilor, Rusia promitea să plătească până la 100.000 de dolari pe contract.
Se împlinesc 170 de ani de la dezrobirea romilorRomânia are un cadru legislativ care interzice discriminarea și promovează egalitatea de șanse. Există strategii naționale, proiecte europene pentru sustinerea comunitatii și, totuși, decalajele persistă. Colegul meu, Vasile Damian v-a pregatit un interviu, mai tarziu in 40 de minute.
Fratele regelui Charles, Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat, suspectat de conduită ilegală într-o funcţie publică. El este acuzat ca ar fi transmis documente fostului infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein. Monarhul britanic spune că a aflat cu „profundă îngrijorare” despre arestarea fratelui său mai mic si considera că „legea trebuie să-și urmeze cursul”.
Nicuşor Dan participă la Consiliul pentru Pace de la Washington
Nicuşor Dan, va avea o intervenţie la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii. Romania are calitatea de observator. Cele mai multe state occidentale europene nu si-au trimis reprezentanti la Washington.
Operațiune Moldova - Ucraina într-un caz de tentativă de lichidare a unor oficiali ucraineni, coordonată de serviciile speciale ruseVorbim mai tarziu si despre o operațiune Moldova - Ucraina într-un caz de tentativă de lichidare a unor oficiali ucraineni, operatiune coordonată de serviciile speciale ruse.
Macron, vizită de trei zile în IndiaIar Emmanuel Macron a inaugurat la New Delhi Centrul Franco-Indian pentru Inteligență Artificială. Liderul francez se află în India pentru o vizită de trei zile axată pe noile tehnologii și vânzări de armament.
Pensiile magistratilor vor fi taiate iar varsta de pensionare va creste. Curtea Constitutionala a respins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan. Presedinta Inaltei Curti, Lia Savonea, transmite insa ca institutia va sesiza instituțiile europene competente.
Cel mai sever episod de viscol din această iarnă a „paralizat“ Bucureștiul dar și alte județe din sud-estul țării
In Capitala, transportul in comun nu a functionat isr pompierii au fost chemati la zeci de sesizari, inclusiv arbori cazuti pe masini. Au fost curse aeriene anulate, autostrada A1 Bucuresti-Pitesti a fost inchisa. Si in Iasi, zapada si viscolul au creat probleme. La fel s-a intamplat si in Republica Moldova. Corespondentii nostri au pregatit reportaje.
Negocierile de pace în Ucraina au continuat la GenevaDiscuţiile de marţi de la Geneva între ucraineni şi ruşi, mediate de SUA, în vederea găsirii unei soluţii după patru ani de razboi în Ucraina, au fost „foarte tensionate”, dar continua astazi. Negocierile sunt însă blocate din cauza Donbasului, marele bazin industrial din estul Ucrainei: Moscova cere ca forţele ucrainene să se retragă din zonele pe care le controlează încă în regiunea Doneţk, ceea ce Kievul refuză.
Unu din cinci europeni consideră că, în anumite situații, o dictatură este preferabilă democrației, potrivit unui sondaj pus la dispoziția publicației POLITICOStudiul vine într-un moment de creștere a sprijinului pentru forțele populiste și naționaliste pe întreg continentul, în condițiile în care partidele de extremă dreaptă se situează confortabil în sondaje în Germania, Franța sau Regatul Unit.
Prezența Romaniei la Consiliul pentru Pace va clarifica relaţia bilaterală dintre România si SUA, după o perioadă de neîncredere din partea administrației Trump ca urmare a anulării alegerilor prezidențiale de la finalul lui 2024, a explicat presedintele Nicușor Dan într-o emisiune la Radio România Actualități. Seful statului a explicat de ce Romania nu va adera la noua organizatie ci va avea doar statut de observator. Pe de alta parte, o intalnire ilaterala cu omologul american nu va avea loc.
Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Registrul Auto Român pentru verificări după incendiul auto din sectorul 6 de săptămâna trecută în care o femeie a murit si soțul său a suferit arsuri grave
Cea mai mare platformă de vânzare online din România a decis să retragă de la vânzare modelul respectiv. Jurnalistul auto Vlad Micșunescu spune că aceste vehicule, care nu necesita permis de conducere nu au nici un fel de standard de siguranta in comparatie cu masinile obisnuite.
Față în față cu dificultățile financiare, universitățile din Iași au găsit soluția: mărirea taxelorLa Universitatea Alexandru Ioan Cuza creșterea este, în medie, între 10 și 20%. Mai piperate vor fi din anul școlar viitor taxele la Drept, Informatică și Psihologie. La Universitatea de Medicină din Iași noile taxe aprobate reflectă o creștere consistentă, în special pentru programele de lungă durată. Tinerii care opteaza pentru Medicina Dentara vor plati 13.000 de lei pe an. Cu 3.000 de lei mai mult decât pina acum.
Coaliția a decis în ședință să adopte reforma administrației și pachetul de relansare economica prin ordonanță de urgență după ce se încheie procesul de avizare. Reforma va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%. În educație, sănătate, cultură și apărare nu se vor opera reduceri. Schimbari apar si in cazul taxelor si impozitelor locale.
România se confruntă cu cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii, potrivit organizației Salvați Copiii
Organizația arată că mai puțin de jumătate dintre copii erau vaccinați împotriva rujeolei cu prima doză, în 2025. Printre cauzele fenomenului, ONG-ul indică dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din mediul rural.
Ce concesie e pregătit să facă Iranul în negocierile cu SUAIar Iranul este pregătit să reducă stocul de uraniu puternic îmbogățit în schimbul ridicării sancțiunilor americane. La Geneva se vor relua discutiile pe programul nuclear al Teheranului.
„Face parte din costul anticipat”. Este prima reacție a premierului Ilie Bolojan, după ce România a intrat în recesiune tehnică. Seful guvernului apreciaza ca in a doua jumatate a anului lucrurile se vor reaseza.
Conferinţa de Securitate de la Munchen se deschide astăzi, pe fondul relaţiilor transatlantice tensionate
Cea mai importantă intalnire anuală internaţională pe probleme de securitate, ar putea marca o resetare a relatiei dintre Statele Unite si Europa.
La sesizarea Parchetului European, poliția belgiană a percheziționat birouri ale Comisiei EuropeneEste vorba despre suspiciune de fraudă privind vânzarea a 23 de clădiri ale executivului comunitar către statul belgian în 2021. Sunt investigate ambele parti. Amanuntele acestei afaceri, mai tarziu, in 40 de minute.
Aflata intre America si China, Europa vrea sa stranga randurile si sa-si consolideze economia. Si ar putea apela la o idee veche de 10 ani- Europa cu doua viteze. Inaintea unui summit care incepe astazi in Belgia, sefa CE Ursula von der Leyen a sugerat că țările dispuse să colaboreze în domeniul economic ar trebui să continue în grupuri mai mici dacă in 27 nu vorbesc pe aceeasi voce.
Cel mai mare retailer alimentar din Europa, Carrefour, anunţă vânzarea filialei din România către Pavăl Holding
Tranzacţia ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului. Ce inseamna aceasta preluare pentru piata romaneasca, discutam in 40 de minute.
Opt ONG-uri cer Comisiei Europene sancțiuni financiare împotriva RomânieiEle acuză autoritățile de la Bucuresti de ignorarea deliberată a deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, referitoare la libera circulație și recunoașterea dreptului la viață de familie pentru cuplurile de același sex. Soții persoanelor gay ar trebui să beneficieze de dreptul la coasigure și alte drepturi civile, de care nu se pot bucura câtă vreme statul român le refuză cartea de rezidență.
Sportiv ucrainean exclus de la JOIar un sportiv ucrainean a fost exclus de la Jocurile Olimpice după ce a refuzat să renunțe la o cască dedicată victimelor războiului. Sportivul a anunțat că va contesta decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
From the publisher's feed
Emisiunea de sinteză a zilei. Realizată în duplex de redacțiile de la București și Paris, emisiunea prezintă, în 40 de minute, un concentrat de actualitate.