Împărăteasa îşi foloseşte în mod conştient puterea frumuseţii pentru a-şi atinge interesele. Politica activă o interesează prea puţin, de aceea doar o singură dată se amestecă în problemele de conducere ale soţului ei pentru a pleda în favoarea Ungariei. Elisabeta simte o mare simpatie către poporul ungar, plin de temperament şi mândru, care, de la înfrângerea din timpul revoluţiei din 1849 este condus de un regim absolutist. Ea va fi o strălucită purtătoare de cuvânt a intereselor ungare şi ţine o legătură strânsă cu reprezentanţii conducerii ungare. Fără îndoială că ei i se datorează în mare parte faptul că Franz Iosif semnează în sfârşit declaraţia care recunoaşte drepturile istorice ale Ungariei şi pune bazele imperiului Austro-Ungar în 1867. În 1867 are loc încoronarea oficială în biserica Sf. Matei din Budapesta în cadrul căreia şi Elisabeta va fi încoronată ca regină a Ungariei.