După căderea monarhiei în anul 1918 au fost deschise publicului larg mai multe compartimente ale uriaşului inventar casnic inclus în “Camera de argint şi în Camera meselor“ iar, din 1923, s-au adăugat colecţia de porţelanuri, patiserie şi obiecte din crama, din imperială şi din garderoba imperială. Experimentaţi în cadrul circuitului diferitele faţete ale fostei Curţi imperiale şi cunoaşteţi tabieturile Habsburgilor. În faţa Dumneavoastră se află o selecţie de căzi de cupru, cazane, oale şi forme care redau o perspectivă asupra volumului şi diversităţii activităţilor bucătăriei imperiale: ciuberele cu peşti, cazanele cu apă, butoiaşele cu sparanghel, putinele cu ulei, grătarele, în care cărbunii încinşi din capacele adânci asigurau „supraîncălzirea“. Toate acestea probează efortul enorm presupus de cele peste 5000 de persoane de la Curtea imperială. Formele de cupru erau folosite pentru nenumăratele feluri de jeleuri, piftii, biscuiţi, creme, halviţe şi, binenţeles, checul Gugelhupf imperial. Formele oferă o incursiune în arta cofetăriei imperiale şi a produselor făinoase. Cuprul reprezenta la acea vreme un instrument de gătit foarte uzual în gospodăriile nobiliare şi în cele burgheze. Acesta prezenta avantajul transmiterii căldurii iar dezavantajul consta în şpanul verde nociv care se infiltra în bucatele care conţineau acizi. Din acest motiv, tacâmul trebuia zincat şi verificat periodic de deficienţe.

În prima încăpere a vechii Camere argintii şi camera de mese, în care mai sunt prezente vitrinele de stejar din timpul Monarhiei, observaţi piese unicat sau componente vechi vieneze, servicii ungureşti sau din Boemia, precum şi alte exemple de porţelanuri sanitare din Boemia. De remarcat coleţiile de pahare cu diferite versiuni de şlefuire aparţinând Casei Lobmeyr/Viena. Paharele verzi au fost utilizate pentru consumul vinului renan. În vitrina din mijlocul încăperii este expus tacâmul imperial care mai este utilizat şi astăzi pentru vizite de stat. Prima mare garnitură a fost oferită de Stephan Mayerhofer înainte de 1837, ulterior această misiune revenind firmei Mayerhofer şi Klinkosch şi, în cele din urmă, distribuitorului imperial Joseph Karl Klinkosch. O particularitate o reprezintă zincarea pe părţile laterale ale tacâmului, sub forma modelului “Fiedel şi Faden”, lucru îndrăgit până în ziua de astăzi.

În vitrina din mijloc sunt expuse obiecte din lenjeria imperială. Până în 1872 albiturile Curţii imperiale au fost marcate cu diferite ştampile şi culoare galbenă. Ulterior, au fost aplicate monograme şi coroane în albituri. Lenjeria de baie şi cea de pat erau realizate exclusiv din cea mai fină pânză de in. De la sfârşitul veacului al XIX-lea au fost introduse prosoape piquée şi cele din material englezesc frottee. Diferitele servicii de porţelan din dulapurile-vitrină oferă o imagine asupra modificării gusturilor de-a lungul timpului. La începutul veacului al XIX-lea tacâmul zilnic specific împăraţilor Francisc I. şi Ferdinand I. a rămas relativ neschimbat la exterior. Porţelanul alb, neted cu margine fină aurită marcat de rotiţele imperiale care trădează moda timpului şi semnătura pictorului. În vitrina din camera următoare aflată în stânga holului observaţi deja piese din „serviciul pentru vizite de stat“ care a fost utilizat până de curând la dineurile oficiale. Vom reveni mai târziu asupra acestui aspect. În cadrul monarhiei se vorbea despre o aşa-numită „formă imperială“ şi se utiliza în cadrul dineurilor familiei imperiale.

Înainte ca Elisabeta, membru al familiei imperiale, să ordone în 1876 construirea în premieră a unei băi moderne, nu a existat o astfel de accepţiune în societatea austriacă. Chiar şi după acest moment, cei mai mulţi membri ai Curţii imperiale au fost nevoiţi să utilizeze garnituri sanitare formate din lighene, căni pentru apă, cădiţe pentru picioare, vase pentru epilat, suporturi pentru săpun, oale de noapte şi altele similare. Garniturile nu erau uniforme; cea mai mare parte a lor era din porţelan alb, marginile fiind aurite.

O notă aparte este dată de seviciul englezesc primit în dar de către împăratul Francisc Iosif de la împărăteasa Elisabeta pentru castelul de vânătoare Offensee. Exemplarul din 1870 provine de la William Coleman şi prezintă în mod naturalist insecte, păsări, vietăţi marine şi plante.

Unul din cele mai importante servicii ale Camerei imperiale argintii îl reprezintă, fără îndoială, Grand Vermeil. Această capodoperă a artei de giuvaergie franceze conţinea iniţial obiecte pentru 40 de tacâmuri. Colecţia a fost îmbogăţită în jurul anului 1850 cu alte 140 de tacâmuri. Astăzi, fastuosul serviciu este format din 4500 de piese şi cântăreşte peste o tonă. Materialul este din argint aurit de unde şi denumirea franceză „vermeil“. Deosebit de interesantă este şi istoria acestuia care are legătură cu ascensiunea şi decăderea lui Napoleon. Beneficiarul serviciului de lux în anul 1808 era Eugène de Beauharnais, fiul vitreg al lui Napoleon. Execuţia acestuia a revenit giuvaergiului parizian Martin-Guillaume Biennais şi celui milanez Eugenio Brusa. Cu siguranţă că destinaţia acestui serviciu era reşedinţa din Milano, unde Beauharnais a fost vicerege între 1805 şi 1814/15. Odată executat, serviciul a ajuns la Milano de unde a fost preluat de către austrieci după înfrângerea lui Napoleon şi ocuparea regatului lombardo-veneţian. În urma deciziilor Congresului de la Viena împăratul Franz a fost nevoit să cumpere serviciul de la Eugène de Beauharnais. Cu ocazia celei de-a patra căsătorii cu Caroline Auguste împăratul a ordonat în 1816 aducerea acestuia la Viena. Stema gravată a lui Napoleon în calitate de conducător al Italiei a fost înlocuită cu stema împăratului Franz I.

În această ultimă încăpere din cadrul fostei Camere de argint sunt prezentate în vitrina din centru farfurii argintate, platouri, vase, caserole şi terrine care oferă o perspectivă asupra volumului de garnituri de masă utilizate la Curtea imperială. Tacâmul din argint masiv este imprimat cu stema imperială şi impresionează prin eleganţa sa fină şi discretă. Marea cantitate de tacâmuri argintate se explică prin utilizarea exclusivă a tacâmurilor de argint şi de aur la Curtea vieneză. O perioadă îndelungată de timp după iniţierea producerii porţelanului în Europa după 1710, acesta a fost utilizat numai pentru supă şi desert. Pentru toate celelalte mâncăruri se utilizau farfuriile de argint. Deabia în veacul al XIX-lea s-au impus serviciile de porţelan în mediul privat. În vitrinele laterale sunt păstrate ornamentele de masă aurite. Tamburii pentru dulciuri şi girandolele din bronz aurit provin dintr-un set de masă neofrancez, după cum veţi observa ulterior.

Tacâmul oficial, cunoscut sub denumirea de „forma imperială“, provine din manufactura de porţelanuri vieneză şi a fost utilizat pentru banchete oficiale mult timp după căderea monarhiei, respectiv până în anul 2000. Farfuriile de argint folosite la Curte au fost degradate în timpul Republicii la simple farfurii de masă. La vremea respectivă mesele erau servite cu „serviciul pentru vizite oficiale“ amintit din porţelan. Acesta este alb cu o bordură aurită, un decor punctat, precum şi un vultur bicefal negru-roşu-auriu. Specificul său tehnic este dat de o nouă imprimare litografică a aurului şi a culorilor descoperită în 1855 prin care decorul era imprimat pe porţelan. Pictura de mână era astfel înlocuită de producţia de serie raţionalizată. Tacâmul argintat a lui Josef Carl Klinkosch şi paharele de la Fa. Josef & Ludwig Lobmeyr completează tacâmul oficial. Încoronarea tacâmului o constituie şerveţelul aranjat artistic sub forma « pliurilor imperiale » în care în fiecare nişă este introdusă o prăjitură. Această împăturire se putea folosi doar la mesele de la curte, în prezenţa împăratului şi era un secret bine păstrat, care se transmitea doar pe cale orală, unor persoane dinainte alese. Chiar şi astăzi, această împăturire nu se foloseşte decât în cazul unor vizite oficiale ale capetelor încoronate sau preşedinţilor şi doar două persoane cunosc secretul împăturirii- şi îl păzesc !

Pentru călătoria la vila „Achilleion“ care a fost construită pentru ea, în insula Corfu, împărăteasa Elisabeta obişnuia să folosească vasul « Miramare ». Pe acest yaht se afla un serviciu de masă şi tacâmuri special fabricate, de alpaca, adică produse din metal argintat; forma serviciului provine de la oferta din 1890 a fabricii de produse din metal Arthur Krupp din Berndorf. Singurul indiciu al utilizării de către persoane înalte este blazonul gravat cu delfinul încoronat cu coroana imperială. În spatele vitrinei se pot vedea alte obiecte, ornate cu renumitul delfin, care era „logo-ul“ pentru toate obiectele destinate folosinţei de către împărăteasă în timpul şederii în Grecia. Tacâmul de argint realizat special de către un argintar din Triest a fost destinat utilizării pe Achilleion.