Europa a fost șocată la 10 septembrie 1898 de vestea că împărăteasa Elisabeta a Austriei a fost ucisă! Moartea tragică a Elisabetei a constituit sfârşitul unei vieţi nefericite şi adeseori neînţelese a unei personalităţi extraordinare. În mod paradoxal, aceasta a contribuit la crearea unui mit pe care Elisabeta încă din timpul vieţii l-a cultivat prin stilul ei de viaţă neconvenţional. Cum a apărut acest mit Sisi? Haideţi să aflăm mai multe despre personalitatea împărătesei!

Fragmentele de ziar de pe ambele mese din faţa şi din spatele Dumneavoastră prezintă modul în care Elisabeta era percepută de către ziariştii contemporani cu ea. Se poate observa destul de clar astfel că ea nu era la vremea sa cea mai indrăgită, mai adulată împărăteasă care să umple paginile ziarelor. Astfel, Elisabeta s-a retras destul de repede din viaţa publică iar în ultimii ani a locuit doar sporadic în Viena, situaţie care se reflectă şi în presa vremii. Ziarele vremii erau supuse unei cenzuri stricte de către Monarhie ceea ce făcea imposibilă o abordare critică a personalităţii împărătesei. Împăratul Franz Iosif a preluat astfel un rol mult mai important în ochii opiniei publice şi anume acela al „bunului împărat bătrân“, simpatizat de întreaga populaţie. Rubricile ziarelor demostrează acest lucru la moartea împărătesei când împăratul se bucură de toată compasiunea unui om care trece printr-un astfel de moment tragic. Abia după moartea sa tragică, Elisabeta a fost prezentată eronat drept împărăteasa venerată, generoasă, bună.

Pe timpul vieţii sale Elisabeta – împărăteasa retrasă şi „ciudată“ – nu prezenta un interes deosebit pentru opinia publică. După moartea sa tragică, povestea frumoasei, dar nefericitei împărătese a devenit subiect de discuţie. Aproape simultan s-au răspândit fotografii comemorative, monede şi alte artefacte care aminteau de împărăteasă.

După moartea Elisabetei au fost ridicate numeroase monumente. Budapesta a devansat Viena în crearea de monumente dedicate memoriei Elisabetei. În 1901 şi 1902 au loc două concursuri al căror rezultat final urma să fie ridicarea unui monument în onoarea împărătesei. Alte activităţi similare care s-au desfăşurat în Salzburg au condus la crearea unei comisii a monumentelor în Viena. Disputa asupra locaţiei amplasării monumentului a fost decisă de împărat care a preferat Volksgarten.

Figurina suavă a Salzburg-ului l-a inspirat pe sculptorul vienez Herman Klotz, care a adăugat la modelul său un moment de mişcare. “Maiestuoasa“ a fost realizată în mărime naturală, dar şi ca miniatură. Interpretarea sa a avut un mare succes. Un exemplar din miniatură împodobea chiar camera de lucru a împăratului în palatul Schönbrunn. Statueta expusă aici, în mărime naturală a fost un cadou din partea arhiducelui Franz Salvator, ginerele împărătesei, către Republică.

Abia în producţiile artistice, Elisabeta a fost transformată în binecunoscuta şi adorata „Sisi“ în întreaga lume. La aceasta a contribuit în special Trilogia „Sissi” de Ernst Marischka din anii 50, cu care a devenit celebră tânăra Romy Schneider. Ea a marcat şi încă mai marchează până în zilele noastre imaginea tinerei, inimoasei, independentei „Sisi“, imagine care coincide doar parţial cu adevărata personalitate a împărătesei Elisabeta.

Să ne apropiem deci de figura istorică a Elisabetei:

La 24 decembrie 1837, în München, s-a născut Elisabeta, fiica ducelui Maximilian al Bavariei şi a fiicei de rege bavarez, Ludovika. Sisi - cum era numită Elisabeta în cercul familiei seamănă în multe privinţe cu tatăl ei, popularul duce, care iubea natura, era pasionat de călărie şi călătorii. Ea creşte împreună cu cei şapte fraţi foarte liberă şi independentă, în München şi la castelul Possenhofen de la marea Stamberg, departe de etichetă, ceremonii şi obligaţii de curte. Cu fratele ei mai mic cu doi ani, Karl Theodor, numit în familie „Gackel“, Elisabeta a avut toată viaţa o relaţie foarte apropiată. În vitrina din stânga vedem o pictură în acuarele, în care sunt reprezentaţi fraţii săi. Replica rochiţei pe care o poartă Elisabeta în tablou se poate vedea în această cameră.

În vara anului 1853, Sisi le însoţeşte pe mama şi sora mai mare Helene – numită Néné- la Bad Ischl, pentru a sărbători ziua de naştere a verişorului ei, tânărul împărat Franz Iosif, care împlinea 23 de ani. Motivul adevărat al acestei călătorii era de fapt un plan de nuntă, pe care mamele celor doi, surori, l-au pus la cale. Franz Iosif trebuie să se logodească cu Néné - cel puţin aşa s-au gândit mamele - dar se întâmplă cu totul altceva. Franz Iosif se îndrăgosteşte până peste urechi de Sisi, care avea 15 ani: Pe 19 august are loc logodna festivă. În faţa întregii atenţii care i se acordă, Sisi este intimidată şi tăcută, iar Franz Iosif este plin de fericire. Chiar şi mama sa, arhiducesa Sophie are înţelegere pentru Sisi care e speriată, şi nu este împotriva alegerii fiului ei, aşa cum s-a spus de multe ori, ci dimpotrivă se bucură să-l vadă atât de fericit.

După logodna din Ischl, Sisi se întoarce în Bavaria, unde se încep imediat pregătirile de nuntă. Printre altele, Sisi este pregătită pentru rolul ei viitoare de împărăteasă a Austriei iar neliniştea şi frica de Curtea vieneză ale lui Sisi cresc. Ea simte că, odată cu logodna din spatele culiselor din Ischl, a intrat pe scena istoriei lumii şi astfel a renunţat la libertatea personală. S-au păstrat doar puţine rochii de-ale Elisabetei până astăzi. Printre acestea se numără aşa numita rochie din ajunul nunţii, a cărei copie o putem vedea aici. Originalul se găseşte la Muzeul de Istorie a Artei, însă din motive de conservare nu mai poate fi expusă publicului. Se pare că Elisabeta a purtat acestă rochie neobişnuită la petrecerea de rămas bun înaintea plecării spre Viena. Interesante sunt în special ornamentele orientale de pe etola rochiei; lângă un simbol al sultanului este cusut un mesaj în arabă, care se traduce „ O, domnul meu, ce vis frumos!“.

Pentru Elisabeta începe, odată cu nunta sa de pe 24 aprilie 1854, o nouă etapă din viaţă. Elisabeta este copleşită de evenimentele ceremoniale, de privirile străine şi de marile aşteptări faţă de ea. În timpul primei sale recepţii ca împărăteasă, din cauza consumului nervos, ea izbucneşte în lacrimi şi părăseşte sala. La început, Elisabeta încearcă să îndeplinească aşteptările în ceea ce o priveşte. Perechea imperială dă naştere la patru copii. Totuşi, cea mai mare fiică, Sophie, moare la doar doi ani de la naştere. Elisabeta este tulburată, însă trebuie să-şi reprime sentimentele, căci obligaţiile oficiale o obligă să facă faţa problemelor personale.