În Meissen a fost fondată în 1710 prima – mult timp şi singura – manufactură de porţelanuri din Europa. Serviciul Meissen, realizat în 1775, este dominată de pictura florală spectaculoasă. Formele reprezintă un exemple bune pentru pentru „clasicismul barocului“. În timp ce terrinele rotunde cu capiteluri de fructe par a aparţine încă de perioada barocului, coşuleţul de fructe poate fi plasat în perioada clasicimului prin înclinaţia sa către bogăţia de forme specifică Antichităţii.

Setul de masă vechi francez a fost comandat la Paris, în 1833, cu ocazia încoronării împăratului Ferdinand drept rege lombardo-veneţian la Milano. Producătorul nu este cunoscut. La Curtea imperială se obişnuia ca marile comenzi în străinătate să fie făcute în secret sau prin intermediul maestrului Curţii pentru a evita conflictele cu producătorii de artizanat vienezi. Setul este realizat din bronz aurit. Platouri oglindă patrulatere reflectă noapte lumina lumânărilor girandolelor. Ornamentaţia figurală şi mlădiţele fragede transmit impresia unui fast elegant.

La Viena a fost înfiinţată în 1718 a doua manufactură de porţelanuri din Europa. Porţelanul era la vremea respectivă un obiect de colecţie foarte apreciat, scump motiv pentru care la masa imperială era prezent doar la desert. În jurul anului 1800 a pătruns şi la Curte datorită transformării în monede a tacâmului de argint din timpul conflictelor militare. În 1803 împăratul Francisc a comandat pentru garnitura imperială un serviciu complet de porţelan din 120 de piese din care 60 de farfurii-tablou pentru desert şi 24 de farfurii de calitatea “farfuriilor-panoramă” drept farfurii pentru supe. Motivele alese erau patriotice şi romantice în acelaşi timp. Printre bordurile de aur oaspeţii putea întrezări vulcane active, peisaje glaciare sau monumente arhitectonice vieneze – pe fiecare farfurie erau prezentate trei vedute din Austria, Elveţia şi Italia, după modelul vechi al celor mai buni pictori de porţelanuri. Prelucrarea acestora a durat cinci ani.

În atrium observaţi „tamburii“, seturi de masă din bronz aurit care ornau masa imperială. Ele aparţin setul de masă neo-francez al tânărului împărat Francisc Iosif.

Camera argintie datorează princepelui Carol Alexandru al Lotringiei o colecţie interesantă şi voluminoasă de porţelanuri est-asiatice din jurul anului 1700. Carol Alexandru a fost fratele mai tânăr al împăratului Francisc Ştefan, soţul Mariei Tereza. El s-a căsătorit în 1744 cu singura soră a acesteia Maria Anna. După căsătorie, tânăra pereche s-a mutat la Bruxelles, unde Carol Alexandru a devenit guvernator al Olandei. Acesta desfăşoară o amplă activitate de colecţionare care l-a îndatorat. După moartea sa, nepotul său, împăratul Iosif al II-lea a devenit executor testamentar. Acesta aprobă licitarea unei părţi importnate din colecţie la Bruxelles. Valorosul porţelan imari a ajuns astfel la Curtea imperială vieneză. Câteva piese care au rezistat timpului reflectă o interesantă simbioză între cultura orientală şi cea europeană. Obiecte de porţelan din Japonia şi China au fost adaptate de către giuvaergii europeni pentru uzul imperial. Între acestea se numără şi farfuriile şi vasele cu montură de argint. Culorile albastru, roşu şi auriu reflectă nuanţele carcateristice porţelanului japonez al epocii denumit Imari după numele portului de plecare. Setul de masă sub forma peisajului stâncos reprezintă foarte probabil o lucrare a giuvaergiilor vienezi. Prin intermediul orificiilor din bolul argintat s-a putut efectua infuzia de fum aromat. Chiar şi fructele din emailul chinezesc emană esenţe aromatice.

Tacâmul reprezintă o ustensilă foarte personală apartinând Mariei Tereza. Acesta a fost singurul tacâm realizat pentru ea şi care a fost prezent în toate locaţiile vizitate de aceasta. El este compus dintr-un cuţit, o furculiţă, o furculiţă de servire şi o lingură, la care se daugă un mic suport pentru ouă, o lingură de ouă cu marcaj şi o solniţă. Tacâmul este realizat din aur pur la mijlocul secolului al XVIII-lea. Abia la sfârşitul veacului al XVIII-lea s-au creat tacâmuri de masă închise care conţineau garnituri pentru 12, 24, 36 etc. persoane. Numărul derivă din numărul Apostolilor. Garniturile de tacâmuri identice înlocuiesc tacâmul personalizat, individual al familiei imperiale.

Faptul că nu a existat din epocile anterioare nici un set de masă argintat aparţinînd Curţii se datorează următoarelor motive: pe de o parte, setul de masă argintat a fost topit şi reprelucrat în cazul în care a fost uzat intens sau nu mai era la modă, iar pe de altă parte în situaţia în care proprietarul nu mai dispunea de resurse financiare suficiente. Cauza principală a monetizării de la sfârşitul veacului al XVIII-lea rezidă în războaiele cu Napoleon, a căror finaţare a generat topirea aproape a tuturor obiectelor de argint din Austria. Setul de masă argintat aparţinând Curţii imperiale nu a făcut o excepţie de la aceasta şi a fost sacrificat din acelaşi motiv. Tacâmurile de argint au fost înlocuite de serviciile de porţelan ale manufacturii vieneze.

Începând cu anii 1830-35 s-a reluat activitatea de producere a tacâmurilor argintate. Sarcina a revenit lui Stefan Mayerhofer, ulterior Mayerhofer & Klinkosch, respectiv J. C. Klinkosch au completat şi multiplicat serviciul care a dobândit o deosebită popularitate după căsătoria împăratului Francisc Iosif cu prinţesa Elisabeta a Bavariei din anul 1854.

Acest serviciu pentru desert al manufacturii britanice Minton a reprezentat o piesă de lux în cadrul expoziţiei universale de la Londra din anul 1851. Serviciul de porţelan din 116 piese a fost premiat cu cea mai mare distincţie pentru execuţia sa estetică. Regina Angliei, Elisabeta, a cumpărat serviciul şi a trimis o parte din acesta drept cadou împăratului Francisc Iosif. Serviciul fragil cu figuri-biscuit şi mici cupe pentru crema englezească din ouă nu a fost niciodată utilizat la Curtea austriacă. Fragilitatea materialului a făcut acest produs de lux inutilizabil. Cu aceasta se încheie incursiunea prin Camera de argint. Îndreptaţi-vă acum către etajul principal al palatului Hofburg în care vă aşteaptă Muzeul Sisi şi locuinţele împăratului Francisc Iosif şi a împărătesei Elisabeta.

Precum odinioară împăratul Francisc Iosif, puteţi ajunge la etajul principal pe treptele imperiale decorate cu marmură luxoasă şi vaze de bronz aurit.

Palatul Hofburg a fost peste 600 de ani reşedinţa Habsburgilor şi capitala Sfântului Imperiu Romano-German. În afara destinaţiei sale de centru administrativ, Hofburg a fost, înainte de toate, reşedinţa de iarnă a familiei imperiale. Pe timpul verii, Curtea s-a retras începând cu veacul al XVIII-lea în palatul Schönbrunn.

În aprilie 1854 a sosit din Bavaria ducesa Elisabeta pentru a se căsători cu vărul ei împăratul Franz Iosif. După căsătorie, ea a locuit în apartamentul din Hofburg și a intrat în lumea imperială a Curții vieneze. Intrați acum în muzeul Sisi și experimentați în următoarele șase săli expoziția „Sisi – între mit și realitate“. Vă rugăm să luaţi în considerare că de aici încolo nu mai este permisă fotografierea.