Cu ocazia încoronării regelui Ferdinand în regatul lombardo-veneţian în anul 1838, s-a comandat excepţionalul set de masă milanez. Acesta este cel mai voluminos ansamblu din Camera de argint şi poate ajunge la o lungime de 30 de metri prin alăturarea platourilor pe care le conţine. La piesa centrală se pot observa figurile alegorice ale Lombardiei, cu coroană murală şi un corn al abundenţei, şi ale Veneţiei cu boneta de doge şi leii lui Marcu; pe marginea platoului alternează îngeri dansând cu lampadare. În faţa acestuia set de masă avem imaginea vie a luxului garniturilor imperiale, a buchetelor de flori fastuoase, precum şi a fructelor care ornau masa. Prezenţa figurilor clasice se explică prin tradiţia decoraţiunilor în stil baroc în care, în funcţie de ocazie, erau introduse elemente ale împărăţiei cereşti, ale artei războiului sau ale dragostei.

La Curte exista o tradiţie veche de sute de ani în care împăratul şi împărăteasa spălau în Joia Mare picioarele a 12 bărbaţi şi a altor 12 femei. Acest lucru era o rememorare a spălării picioarelor Apostolilor de către Hristos. Ceremonia era completată prin prezenţa unor oameni foarte nevoiaşi care, după o analiză medicală atentă şi o igienizare adecvată, erau aduşi la Curte. După derularea efectivă a spălării picioarelor şi o masă cu bucate tradiţionale, persoanele selectate primeau în dar o halbă cu capac plină cu vin alb, o cupă de argint cu vulturul bicefal imprimată cu anul în curs, o pungă cu 30 de monede de argint, o analogie la arginţii trădătorului Iuda. Ambele garnituri de spălat au fost realizate de cei mai buni argintari ai Augsburg-ului veacului al XVIII-lea. Acestea erau utilizate la botezul Habsburgilor, la ceremonialul de spălare în cadrul meselor publice şi la spălarea tradiţională de Sf. Paşti.

Serviciul de desert denumit în trecut „Laxenburger Service“ a fost comandat în 1824 la manufactura vieneză cu ocazia căsătoriei prinţului Franz Carl cu Sofia de Bavaria, părinţii viitorului împărat Francisc Iosif. La sfârşitul secolului al XVIII-lea împăratul Franz I, părintele mirelui, a comandat construirea unei reşedinţe de vară Franzenburg în Laxenburg, în apropiere de Viena. Clădire era gândită ca ca un monument care să amintească de dinastia Habsburgilor. Istoria familiei era ilustrată de sculpturi în mărime naturală, de steme şi ferestre de sticlă. Ideea dinastică a prins contur, după cum se observă, şi pe tacâmul de masă. În afara stemelor şi a portretelor iluştrilor predecesori şi a soţiilor acestora, aspectul romantic al setului este completat şi de cele 60 de „farfurii cu ruine“ pe care sunt reprezentate imagini ale cetăţilor şi castelelor monarhiei dunărene. Nu întâmplător, formele neogotice ale setului amintesc de urnele cu moaşte, de potirurile pentru liturghie şi de alte instrumente liturgice. După dispariţia Sfântului Imperiu Romano-German în 1806 împăratul Franz s-a străduit să compenseze pierderea demnităţii sacrale a monarhiei germane şi să legitimeze componenta divină şi continuitatea dinastiei habsburgice în noua construcţie monarhică austriacă. Din acest motiv şi tacâmul de masă a fost decorat cu portrete ale strămoşilor care au conferit acestuia un caracter liturgic.

De la Viena serviciul a fost transferat în castelul Miramare din Triest, fosta reşedinţa a prinţului Ferdinand Max, viitorul împărat Maximilian de Mexic. Prinţul era fratele mai tânăr al împăratului Francisc Iosif. În 1854 devine comandant al flotei imperiale. În 1864 preia demnitatea imperială însă nu reuşeşte să se impună în noul său imperiu. A fost luat prizonier de către republicanul Benito Juarez care ordonă în 1867 împuşcarea acestuia. Despre acest episod veţi afla mai mult în apartamentele imperiale. Serviciul de masă este un produs al fabricii de porţelan Herend din Ungaria care era specializată iniţial în copierea produselor chinezeşti. Împăratul Maximilian a comandat acest serviciu în 1865 pentru reşedinţa sa din Chapultepek. Moritz Fischer, proprietarul manufacturii, a primit permisiunea să prezinte serviciul în cadrul expoziţiei mondiale de la Paris din 1867 drept reclamă de produs pentru Herend. La sfârşitul expoziţiei Maximilian fusese deja ucis, motiv pentru care serviciul n-a ajuns niciodată în Mexic.

Serviciul alb-auriu a fost cumpărat în 1851 pentru împăratul Ferdinand. Monarhul, denumit de popor „cel Bun“, renunţă la tron în timpul revoluţiei burgheze din 1848 în favoarea nepotului său mai tânăr Francisc Iosif şi se retrage în cetatea din Praga unde rămâne până la moartea sa în anul 1875. Pentru redecorarea reşedinţei pragheze a fost comandat servicul alb-auriu la fabrica de porţelanuri Thun din Klösterle, Boemia. Serviciul comandat era realizat în spiritul vremii. Afinităţile vremii Der allgemeine Geschmack s-au modificat la mijlocul veacului. Liniile clare, sobre de tipul Biedermeier sunt înlocuite de un limbaj al formelor mai atenuat, mai cursiv. Decorul auriu bogat reflectă necesitatea afişării luxului feudal, prezent şi la Curtea imperială vieneză.

Una din primele achiziţii ale tânărului împărat Francisc Iosif a fost aşa-numitul „set de masă neofrancez“, comandat la Paris în 1850/51. Decoraţiunile de masă din bronz aurit depăşesc cu mult alte seturi de masă similare prin opulenţă şi decor. Girandolele uriaşe, decorate cu motive naturale şi rocaille, sunt însufleţite de scene cu îngeri jucându-se, animale sărind şi păsări fluturând. Un astfel de set de masă devenise o necesitate pentru că tânărul monarh Francisc Iosif obişnuia să-şi invite la masă consilierii şi miniştrii. Sub influenţa prinţesei Sofia s-au introdus forme de baroc şi rococo, în special în mobilarea apartamentelor. Instrumentarul pentru masă nu a făcut o excepţie de la această refeudalizare.

Serviciul cu benzi verzi a fost un cadou excepţional al regelui francez Ludovic al XV-lea către împărăteasa Maria Tereza. Acesta reprezenta un simbol al apropierii dintre Austria şi Franţa după sângeroasele conflicte dinastice. Ornamentul principal al pieselor setului îl constituie benzile verzi suprapuse care se orientează prin forma lor după lucrările giuvaergiilor din epoca barocului. Scene rococo inspirate din picturile lui François Boucher completează ornamentaţia setului. Ele prezintă alegorii ale dragostei, poeziei, muzicii, picturii şi sculpturii sau conţin reproduceri din literatura universală de la Homer până la Molière. Serviciul este un exemplu reprezentativ pentru produsele extrem de elegante ale manufacturii regale de porţelanuri înfiinţată la 1738 în Sèvres. Piesele sunt realizate dintr-o masă specială de porţelan fritte, uşor casabilă, dar care, datorită temperaturii joase de ardere prezintă o strălucire deosebită a culorilor. Verdele strălucitor al acestui serviciu fusese de puţin timp descoperit. Acesta a fost utilizat o singură dată în cadoul pentru Maria Tereza sub forma motivului de bandă dublu.

În anul 1777 împăratul Iosif al II-lea şi-a vizitat sora, regina Franţei, Maria Antoneta. La întoarcere a luat cu sine 500 de obiecte de porţelan de la Sèvres printre care se afla şi serviciul de bucate verde şi patru terrine opulente. Trei dintre acestea s-au păstrat în Camera de argint. Terrinele „olio“ rotunde – destinate supelor – şi ambele terrine pentru supe cu patru picioare sunt aşezate pe suporturi. Ornamentul de plastic aurit din snop de spice, precum şi fructele pictate în medalion, produsele tradiţionale, florile, ouăle, fructele de mare, ustensile de grădinărit şi de prelucrare a pământului amintesc de rodnicia şi munca în aer liber.

Plierea artistică a şerveţelelor constituie o artă veche care, din păcate, este pe cale de dispariţie. Creaţiile complicate sub forma ramurilor, a peştilor, scoicilor, lebedelor, raţelor sau florilor au fost utilizate ca elemente decorative în timpul barocului incipient. Crearea unor astfel de modele presupune existenţa unui material din in foarte fin şi a unei anumite mărimi. Şerveţelul imperial are formatul 1 x 1 m. Există încă o sumedenie de modele din veacul al XVII-lea pentru aceste creaţii artistice.

Serviciul de aur este serviciul de porţelan cel mai luxos al Curţii imperiale. Toate piesele pentru cele 12 persoane sunt poleite cu aur, parţial şi în interior şi pe verso. Ornamentele fine, din aur mat se inspiră din frezele ornamentale antice. Serviciul de aur este o lucrare de excepţie a manufacturii de porţelanuri vieneză şi a fost realizată în 1814. Deşi execuţia era una necesară, tacâmurile de aur au fost topite şi transformate în monede în timpul războiului contra lui Napoleon. În timpul şederii împăratului Francisc în 1814 s-a stabilit ca un congres al marilor puteri să se desfăşoare la Viena ceea ce a determinat comandarea acestui serviciu la manufactura vieneză. Astfel, se putea realiza măcar vizual o compensaţie pentru serviciul de aur ce fusese topit.