Elisabeta învaţă cu timpul să se obişnuiască la curte şi începe o viaţă, care vorbeşte de la sine despre concepţiile sale. Face doar ceea ce vrea să facă şi se sustrage tot mai des de la rolul de împărăteasă. Elisabeta se simte învăluită în mod magic de oceanul fără margini şi visează să fie liberă ca un pescăruş: „Sunt un pescăruş care vine de nicăieri...“. Pentru a se sutrage, Elisabeta merge în călătorii prelungite şi îşi caută refugii, locuri în care să se simtă liberă. Printre aceste locuri se află şi castelul ungar Gödöllö din Budapesta, vila Hermes din grădina zoologică Lainz din Viena, precum şi vila Achileion din insula grecească Corfu, pe care a numit-o după eroul său preferat din mitologia grecească, o vilă superbă, în stil pompeian, pe care împărăteasa a împodobit-o cu multă dăruire şi cu antichităţi valoroase. După ce vila este gata, veşnic neobosita împărăteasă îşi pierde interesul pentru ea şi o pune la vânzare, lucru care însă se va întâmpla abia după moartea ei.