„Destinaţiile de călătorie sunt atrăgătoare doar pentru că până la ele se află călătoria în sine. Dacă aş ajunge undeva şi aş şti că nu voi mai putea pleca de acolo niciodată, şederea mea în paradis s-ar transforma în iad“, scria Elisabeta. Neastâmpărul ei creşte, iar familia şi oamenii de încredere îşi fac griji tot mai mari pentru melancolica împărăteasă. În 1897, fiica ei Marie Valerie scrie în jurnalul său: „Din păcate, mama vrea să fie tot mai singură şi vorbeşte numai despre lucruri triste“ iar în mai 1898: „....adânca tristeţe care o copleşea înainte pe mama doar din când în când, acum nu o mai părăseşte. Azi mama a spus din nou că îi este deseori dor de moarte...“.