Send us a text

adágio

ființa mea se frângea

se rupea arbitrar

în fâşii lungi de raze

opace

de soare impar

clipele le degustam

cu ochii mei

alb de căprui

aprinşi de negru adânc

până când lacrimile scăpărau

lovindu-se de propriile lor țărmuri

mă regăseam

în amfora trupului meu

în care

din întâmplare zornăia o scoică

ce-mi ține sufletul captiv

sfâşiat în cadre disparate

când luna răsărea-n fâşii

lungi şi oblice

peste cerul frunții tale

şi mângâierea mea

se transformă-n cristale de sare

până când drumul

se usca de sete

la soare

miruța mareș & @ndrei filip ©onstantin burdușa™  

Copyright © 2023 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™

https://burdusapodcast.buzzsprout.com

Support the show