Revista presei internaționale

Alegerile din România, un test al trumpismului în Europa


Listen Later

Alegerile din România sunt urmărite cu multă atenție în presa internațională. Jurnaliștii explică miza scrutinului, într-o țară care joacă un rol cheie pe flancul estic al Uniunii Europene și al NATO.

În România, alegeri prezidențiale otrăvite, titrează Le Point.

România este ”o țară strategică pentru Occident, unde încercările de interferență ale Rusiei și Americii seamănă discordie”.

The Guardian notează că România se întoarce la urne pentru o reluare a unor alegeri prezidențiale dificile.

”Cu un alt candidat de extremă dreaptă în frunte în sondaje, votul este urmărit de la Bruxelles la Washington: o victorie naționalistă ar putea duce la o deviere a direcției pro-europene a statului membru al UE și NATO, care se învecinează cu Ucraina. Între timp, administrația Trump a acuzat Bucureștiul că răstoarnă democrația”.

Potrivit publicației online Balkan Insight, rețeaua Telegram este „Platforma cheie pentru influența pro-rusă în votul din România”.

Jurnaliștii citează un raport al companiei de analiză OpenMinds potrivit căruia un sfert din canalele Telegram în limba română diseminează propagandă pro-Kremlin, influențând potențial mediul politic înaintea alegerilor prezidențiale.

”George Simion, principalul candidat de extremă dreapta și favorit la alegerile de duminică, beneficiază de o acoperire favorabilă din partea acestor canale, în ciuda sprijinului său declarat pentru NATO”.

TVP, televiziunea publică din Polonia, se referă tot la candidatul de extremă dreapta, despre care afirmă că ”se opune ajutorului militar acordat Ucrainei vecine, critică conducerea UE și a susținut mișcarea președintelui american Donald Trump, „Make America Great Again”:

”O victorie a lui Simion ar putea izola România în străinătate, ar eroda investițiile private și ar putea face din această țară un membru NATO mai puțin previzibil și cooperant în ceea ce privește ajutorul militar acordat Kievului, jucând în favoarea Rusiei”.

Iar pentru postul de radio France Inter alegerile prezidențiale din România sunt un test al trumpismului în Europa:

”Umbra președintelui american planează asupra acestui vot în această țară membră a UE și NATO.

Chiar și atunci când vorbim despre România, nu mai putem scrie un editorial internațional fără să-l menționăm pe Donald Trump.

Noua administrație americană s-a implicat în dezbaterea privind anularea alegerilor prezidențiale din România. Să ne amintim că, în noiembrie, un candidat de extremă dreapta, Călin Georgescu, a creat o surpriză uriașă ieșind învingător. Autoritățile au anulat ulterior alegerile în urma unei campanii pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, marcată de suspiciuni puternice de interferență a Rusiei”.

Iar televiziunea publică austriacă ORF transmite că ”România este una dintre cele mai populate țări din UE și joacă un rol cheie pe flancul estic al Europei și al NATO.

O victorie a unui politician sceptic atât față de UE, cât și față de NATO ar putea reprezenta o lovitură gravă”.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Revista presei internaționaleBy RFI România