Sunt companiile din sectorul industrial mai deosebite decât alte ramuri economice? Ar trebui să fie mai mult în atenția specialiștilor și vizitate mai des? De ce nu, doar că lucrurile interesante dintr-o companie nu se mai întâmplă în fabrici și uzine.

Dragoș Damian, președintele-director general al companiei farmaceutice Terapia din Cluj-Napoca și director executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România, a fost numit consilier onorific al premierului. Dl. Damian este de multe ori și un comentator nonconformist, cu opinii puternice, uneori chiar în contrasens cu ideile comune ale mediului de afaceri. Cu siguranță, chiar dacă ești sau nu de acord cu unele viziuni exprimate de Dragoș Damian, trebuie spus că acesta are una dintre vocile mediului de afaceri care este ascultată.

De altfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Dragoș Damian a scris un comentariu cu titlul: „Numirea mea la cancelaria prim-ministrului este o recunoaștere a eforturilor, uneori supraomenești, făcute de specialiștii care lucrează în fabricile și uzinele din România”. OK. Este posibil să fie așa, dar vom vedea acest lucru în funcție de rezultate.

Trebuie spus că Dragoș Damian este un mare susținător al procesului de reindustrializare a României. A pledat de nenumărate ori pentru investiții în sectorul industrial. Programul de guvernare include și el un capitol referitor la ambiția reindustrializării, dar toate aceste obiective se pot dovedi greu de atins din cauza constrângerilor bugetare din următorii ani.

Un lucru, însă, m-a surprins neplăcut la comentariul dlui Damian. Și anume când se referă la „cei cinci-șase hipsteri”, după cum îi numește, „profesori, analiști și consultanți în economie, care prevăd la televizor sfârșitul României” și se întreabă „când au intrat ultima dată într-o fabrică sau uzină?”.

Ideea cu intratul într-o fabrică este extrem de folosită pe rețelele sociale. Mi s-a întâmplat de mai multe ori ca atunci când un cititor era nemulțumit de ideile prezentate în articolul meu, care vorbea despre creșterea inimaginabilă a deficitului bugetar, despre explozia datoriei publice, despre nevoia de restructurare a aparatului bugetar, îmi adresa întrebarea considerată fatală: „când am fost ultima dată într-o fabrică?” Acesta era argumentul final, de nezdruncinat care arăta lipsa mea de pricepere în ceea ce privește industria, cunoștințele mele vagi și, în ultimă instanță, chiar ignoranța mea în ceea ce privește economia reală.

Am o veste proastă pentru cei care cred că astăzi este esențial să mergi în fabrici și uzine. Sunt analiști, consultanți, profesori sau chiar jurnaliști care pot judeca performanța unei întreprinderi după datele publice pe care le au la dispoziție. Cifra de afaceri, vânzările, comenzile noi, acționarii, conducerea companiei, profitul, numărul de salariați, cota de piață, produsele noi implementate în producție sunt indicatori care spun mai mult decât vizita într-o fabrică.

În fond, la urma urmei, ce ai putea vedea într-o fabrică? La un producător de medicamente vei găsi niște angajați care lucrează pe linia de ambalare, la o firmă din industria auto ai putea vedea, dacă ai noroc și acceptul conducerii, niște roboți industriali care deservesc banda de producție, iar la o fabrică de textile vei trece printre bancurile de lucru la care sunt aliniate îndeosebi muncitoare care lucrează la mașini de cusut.

Este benefic să vizitezi fabrici sau uzine, dar, ceea ce contează astăzi pentru companii nu este la vedere, ci în birourile în care se creează produse noi, inovatoare, în zona de cercetare-dezvoltare sau în departamentele care gândesc strategiile de marketing. Pentru că un produs oricât de bun ar fi, dacă nu știi să îl vinzi nu valorează doi bani. Deci, fabrica nu este decât o „cochilie” în care se execută niște produse. Adevăratul progres, care merită înțeles, se poate afla acolo unde se inovează produsele și se decid strategiile de vânzare. Dar, acestea sunt secrete industriale pe care companiile le ascund cu sfințenie.

În rest, desigur, ne dorim ca dl. Damian să-l poată convinge pe premier ca guvernul să facă măcar un pas concret în materie de reindustrializare. Dacă nu va fi posibil, poate măcar să insiste ca guvernul să introducă principiile guvernanței corporative la toate companiile de stat, pentru ca analiștii să găsească indicatori economici transparenți ai acestor întreprinderi și nu să meargă neapărat în vizită la fabrici și uzine.