Impozitele nu au fost niciodată atât de mari în statele OCDE. Aceasta este concluzia fără echivoc a studiului publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În medie, raportul impozite în produsul intern brut (PIB) a ajuns în anul 2024 la 34,1% față de 33,7%, anul precedent. În anul 1965, rata impozitelor în PIB era de numai 25%. Analiza este realizată pentru cele 38 de țări membre ale OCDE și se referă la impozitele persoanelor fizice.

Cea mai mare rată a impozitelor în PIB este în Danemarca, 45%, urmată de Franța cu 43,5%, în timp ce Germania se află la un nivel de 38%. Cea mai scăzută rată a impozitelor din PIB este în Mexic, de 18,3%. Raportul OCDE arată că anul trecut au crescut impozitele în 22 de state din cele 36 de țări membre ale organizației, în 13 state a scăzut rata impozitării, iar într-o singură țară au rămas neschimbate.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat, în 2024, în Letonia, acolo unde veniturile bugetare din impozite în PIB au crescut cu 2,4% față de anul precedent din cauza creșterii impozitului pe venit, a contribuțiilor sociale și impozitului pe profit. În Slovenia, contribuțiile sociale au crescut, ceea ce a plasat țara pe locul al doilea în materie de creștere a nivelului impozitelor din PIB.

În Columbia, Coreea de Sud și Norvegia s-a înregistrat o scădere a ratei impozitelor în PIB. Cel puțin în Columbia reducerea s-a datorat scăderii veniturilor din impozitul pe profit.

În anii 2023-2024, contribuțiile sociale și impozitul pe venitul persoanelor fizice au avut creșteri în majoritatea statelor OCDE. În general, guvernele au majorat rata impozitului pe venit pentru a finanța creșterea cheltuielilor publice. Un motiv important pentru care guvernele apelează la creșterea fiscalității este îmbătrânirea populației ceea ce pune presiune asupra cheltuielilor cu pensiile și asistența medicală.

În 2023, anul pentru care studiul OCDE are date complete, contribuțiile de asigurări sociale au avut cea mai mare pondere din veniturile fiscale, cu precizarea că analiza organizației include contribuțiile la capitolul venituri fiscale. După contribuțiile sociale cu o pondere de 25%, impozitul pe venit are o pondere în veniturile fiscale de 23%, impozitul pe profit este la 12%, iar TVA-ul ajunge la 20% din totalul veniturilor.

Statele au structuri fiscale diferite. Unele state încasează cele mai multe venituri din impozitul pe venit. Este cazul Danemarcei care încasează la buget din impozitul pe venit 57% din totalul impozitelor colectate. Pentru alte țări, contribuțiile sociale sunt principala sursă de venit a bugetului de stat. Este cazul Franței, Germaniei sau Spaniei. De asemenea, sunt state în care taxele și impozitele pe bunuri și servicii generează cele mai mari venituri bugetare.

O analiză pe termen lung arată că impozitul pe veniturile persoanelor fizice a fost un factor principal de creștere a veniturilor bugetare în statele OCDE, alături de contribuțiile de asigurări sociale. În perioada 2011-2023, impozitul pe venit a crescut cu 1,6%. Cu toate acestea, impozitele pe veniturile din capital și cele din activități independente au crescut ca pondere.

Spre comparație, în România, cea mai importantă sursă de venituri bugetare este contribuția de asigurări, urmată de TVA și apoi de impozitul pe venit pentru persoane fizice.

În concluzie, analiza OCDE este clară: în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a impozitării. Studiul nu vorbește despre creșterea colectării în termeni românești, ci face o legătură directă între creșterea veniturilor bugetare și creșterea ratei de impozitare. Ceea ce ne arată că multe state iau decizia de a crește impozitele, taxele sau contribuțiile din dorința de a face față cheltuielilor bugetare mai mari. Cea mai simplă metodă de a crește veniturile bugetare, creșterea impozitării, este folosită după cum se poate vedea și de statele OCDE.

Consumul transmite semnale de scădere. Este un moment important, pentru că în ultimii ani consumul a fost principalul motor de creștere al economiei românești. Dacă lucrurile se vor schimba și scăderea consumului se va confirma în următorul an, de exemplu, atunci economia ar trebui să își găsească alte resurse de creștere.

Deocamdată, este prea devreme să spunem că structura economiei s-a schimbat și consumul și-a pierdut tracțiunea. Dar, este clar că avem o schimbare de comportament a consumatorilor.

Mai întâi cifrele. 

În termeni statistici, consumul este denumit volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul. Indicatorul se calculează cu două formule: ca serie brută și ca serie ajustată.

Ajustarea se face în raport de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Ambii indicatori sunt relevanți, primul, ca serie brută, pentru că oferă dinamica valorii efective, al doilea, ca serie ajustată, pentru că arată datele comparabile. Dincolo de temele metodologice, cifrele de consum ne arată scăderi pe toată linia.

În octombrie a.c. față de septembrie a.c., consumul a scăzut cu 1,1%, ca serie ajustată, iar ca serie brută scăderea a fost cu 0,6%. De asemenea, scăderea consumului este valabilă și pentru comparația dintre octombrie 2025 și octombrie 2024, respectiv ca serie brută scăderea este cu 4,6%, iar ca serie ajustată cu 4%.

Cifrele sunt importante pentru că ele arată o scădere a consumului pe toată linia. Cu o excepție care, însă, trebuie semnalată și anume comparația între primele 10 luni ale acestui an cu aceeași perioadă a anului precedent.

În acest caz, consumul este într-o ușoară creștere: cu 1,5% ca serie ajustată și cu 1% ca serie brută. Această evoluție arată că pentru o perioadă mai lungă de timp, primele 10 luni ale anului, consumul crește. Desigur, nu în dinamica din ultimii ani, atunci când ritmul de creștere ajungea lejer la 7%-8%, dar totuși se păstrează creșterea. Scăderile punctuale din luna octombrie a.c. transmit bineînțeles un semnal important, dar deocamdată nu putem vorbi despre o modificare fundamentală în economia românească.

Un an cu scumpiri și venituri înghețate

Putem înțelege motivele pentru care în octombrie 2025 consumul înregistrează un recul. Este un an în care salariile bugetare și pensiile au rămas la nivelul de la sfârșitul anului trecut. În schimb, rata inflației a urcat până aproape de 10% și vine după alți câțiva ani de creștere. Cu alte cuvinte, un an cu creșteri de prețuri și cu salarii la stat și pensii înghețate. La care adăugăm creșterea TVA, a accizelor și creșterea așteptată începând cu anul viitor a taxelor locale și a unor impozite generale. Dacă luăm în calcul și elementul încredere în economie, atunci vom avea un tablou aproape complet. În aceste condiții, reducerea consumului este normală.

Să facem precizarea că aici vorbim despre efectele din economie și asupra consumatorilor. În ceea ce privește eforturile de ajustare bugetară (creșteri de taxe sau impozite și înghețarea unor venituri salariale) ele sunt legitime în condițiile în care guvernul face eforturi de reducere a deficitului bugetar.

Practic, scăderea consumului s-a întâmplat pentru toate categoriile de produse: mai mult la alimente, băuturi și tutun, în medie la carburanți și mai puțin la mărfurile nealimentare.

După mai bine de un deceniu în care consumul a contribuit la creșterea economică într-o proporție exagerată și cu efecte precum creșterea deficitului de cont curent, lucrurile se schimbă.

Întrebarea este: poate găsi economia românească un alt motor de creștere în cazul în care consumul se gripează?

Dacă privim datele produsului intern brut, există o creștere a contribuției investițiilor la firava creștere de PIB, ceea ce poate suplini parțial scăderea consumului. În plus, reducerea consumului ar putea să aibă ca efect și o scădere a deficitului comercial. Așadar, economia se reașează. Ca de obicei, apar riscuri și oportunități.

America va avea un nou program financiar inclus în legea „mare și frumoasă” promovată de președintele Trump și votată de Congresul american în vara acestui an. Planul constă în plata către copii a unei sume de 1.000 de dolari.

Sunt câteva reguli. Copiii cu cetățenie americană născuți în perioada 2025-2028 vor primi într-un cont special la Trezorerie suma alocată de stat. Banii nu vor putea fi cheltuiți până la vârsta de 18 de ani, atunci când vor fi transferați într-un cont al unei societăți de valori mobiliare sau al unei bănci. În principiu, banii strânși în contul de la Trezorerie ar trebui investiți în acțiuni, dar există și variante conform cărora investițiile se vor putea face și în fonduri mutuale sau în așa-numitele ETF-uri.

În „contul Trump” se pot strânge mai mulți bani decât mia de dolari acordată de stat. Astfel, părinții, rudele sau chiar companiile pot depune în cont o contribuție de cel mult 5.000 de dolari anual până cu un an înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Limita putea fi mai mare, dat fiind că suma nu beneficiază de deductibilitate fiscală.

„Conturile Trump” vor fi alimentate începând cu 4 iulie 2026 (Ziua Independenței în SUA). În completarea programului, familia Dell, în care Michael Dell este fondatorul și CEO al companiei Dell Technologies, a anunțat o donație de 6,25 miliarde de dolari. Sumele plătite vor avea alte principii decât cele ale programului guvernamental, în sensul că ele pot fi achitate către copii cu vârste de până la 18 ani și se vor concentra pe gospodării care au câștiguri anuale mai mici de 150.000 de dolari. Banii donați de familia Dell vor fi o plată nerambursabilă de 250 de dolari pentru 25 milioane de copii. Michael Dell a explicat că programul său vrea să fie mai mult decât un sprijin financiar, să reprezinte un mod de a face educație economică pentru copii, o metodă prin care aceștia să înțeleagă, de exemplu, ce este dobânda compusă. De altfel, Dell a povestit că a fost învățat de la vârste fragede să economisească și în felul acesta a văzut cum „se înmulțesc”. banii.

Sunt câteva lucruri care nu îmi plac la programul lui Trump. În primul rând, caracterul său pronunțat populist. A oferi 1.000 de dolari nu are nimic de-a face cu educația economică și foarte puțin cu economisirea. Nimic și nimeni nu garantează că alături de cei 1.000 de dolari de la stat se vor mai strânge și alții de la părinți sau rude. Gestul este mai mult politicianist decât educațional.

În al doilea rând, programul nu face decât să arunce „bani din elicopter”. Nu încurajează economisirea prin impunerea unei sume care să fie adăugată anual de părinți și care eventual să fie dedusă din impozitele plătite de persoanele fizice. De fapt, programul păcătuiește pentru că în loc să ofere „o undiță” dă „câteva kilograme de pește”. În plus, programul nu face diferențe între familii, în funcție de veniturile obținute.

În al treilea rând, SUA a făcut anul acesta o serie de eforturi pentru reducerea deficitului bugetar, inclusiv prin măsuri de disponibilizări în rândul angajaților bugetari. Chiar dacă se va găsi scuza că este un program adresat copiilor, alocarea unor sume substanțiale intră în contradicție cu obiectivul de scădere a deficitului. În special, pentru un program care va avea, peste mai bine de un deceniu, o eficiență incertă pentru economie.

Și europenii sunt tentați de astfel de programe, dar sumele puse în joc sunt mai mici, iar variantele de folosire a banilor sunt mai diverse decât în SUA. Astfel, cancelarul german Friedrich Merz a vorbit despre un proiect prin care se vor plăti 10 euro lunar pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani pentru a fi economisiți pe termen lung, pentru pensie.

În Franța, un grup de deputați a propus un proiect de lege prin care se oferă de către stat fiecărui copil născut 1.000 de euro, un capital pentru viitoarea pensie. În concluzie, copiii trebuie educați din punct de vedere economic. Dar, „banii aruncați din elicopter” nu sunt cea mai bună soluție.

Italia are un plan. Să devină o forță europeană în industria semiconductorilor. Pentru acest lucru, Italia atrage investitori străini și îi susține pe cei autohtoni.

De cel puțin un deceniu, specialiști și politicieni români vorbesc despre schimbarea modelului de creștere al economiei românești, în sensul măririi ponderii industriilor cu valoare adăugată ridicată. Deocamdată, totul a rămas la nivelul vorbelor. Concret, nu există nici o strategie și nici un plan de acțiune care să conducă la o schimbare.

Din acest punct de vedere, există câteva experiențe notabile în Europa, printre care și cea a Italiei. Astfel, în timpul crizei de aprovizionare cu semiconductori declanșată în anul 2020, Italia a înțeles caracterul strategic al acestor produse. Guvernul Draghi a inițiat o analiză a sectorului de semiconductori și prima constatare a fost prezența în economia Italiei a unor companii europene și din afara Europei.

Prin legislație sau prin strategie au fost încurajate investițiile strategice în domeniul semiconductorilor, drept urmare, au fost derulate două proiecte majore, în Catania și Agrate.

Legislația privind investițiile strategice a încurajat compania europeană, Aixtron, să construiască o fabrică în regiunea Piemont și o companie din Singapore a primit acordul Comisiei Europene pentru a face o investiție în orașul Novara.

Guvernul Meloni a păstrat direcția strategică a investițiilor în domeniul semiconductorilor încurajând investitorii străini și consolidându-i pe cei autohtoni. Italia a ajuns să facă alocări bugetare pentru inițiativele în sectorul de tehnologie la nivelul Germaniei, arată un raport al Institutului Montaigne. De asemenea, Ministerul Industriei a reînnoit angajamentul de a susține acest sector.

Analizele specialiștilor au arătat dependența unor industrii italiene de producția și aprovizionarea cu semiconductori. Este vorba despre industria auto, cea aerospațială, sectorul de producție de echipamente industriale și de automatizare. De exemplu, proiectele din Catania și Agrate s-au concentrat pe cipurile folosite în sectorul auto.

Unele dintre companiile italiene integrate au început să își regândească lanțurile de aprovizionare. De exemplu, o firmă importantă, precum Leonardo, are în plan să producă semiconductori. Dar, experții constată totuși că lucrurile se mișcă destul de lent.

De fapt, Italia se înscrie într-o tendință europeană de dezvoltare a sectorului de semiconductori. De exemplu, este un proiect important în Germania, la Dresda, iar Italia pare că vrea să joace un rol semnificativ alături de Germania în viitoarea dezvoltare a sectorului european de cip-uri.

În această idee, prezența ESMC, o asociere a unor companii europene cu firma taiwaneză TSMC, este un pas important pentru sectorul italian.

Peninsula găzduiește o serie de centre de dezvoltare nu doar pentru companii italiene, ci și străine. Astfel, un centru din orașul Pavia include 10 firme: două italiene, două europene și șase din afara Uniunii Europene. Aceste centre sunt ca o poliță de asigurare, în sensul că indiferent dacă sunt investitori autohtoni sau străini pot oferi aprovizionarea industriilor cu semiconductori.

La final, analiza institutului francez trage un semnal de alarmă. În acest moment, în Europa proiectele de investiții se derulează prea lent. Este nevoie să se traverseze birocrația europeană și să fie respectate toate regulile. Aceste proceduri consumă timp, ceea ce reduce din competitivitatea investiției. De aceea, viteza cu care se realizează proiectele de investiții ar trebui să fie mult mai mare.

De asemenea, Italia a creat și un Institut de Tehnologie care se ocupă de cercetare în robotică. În concluzie, Italia devine un model european în materie de tehnologie, alături de Germania.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a publicat recent analiza tradițională referitoare la sistemele de pensii din statele membre. Pentru că România nu este deocamdată țară membră a OECD, studiul nu face nicio referire la țara noastră, ceea ce nu înseamnă că sistemul de pensii autohton nu are problemele lui care merită analizate separat.

Dosarul OECD se concentrează pe schimbările adoptate de statele membre în ultimii doi ani. Studiul pleacă de la datele privind îmbătrânirea populației. În următorii 25 de ani, în statele OECD, se estimează că pentru fiecare 100 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani numărul de locuitori cu vârsta de peste 65 de ani va crește de la 33 în anul 2025, la 52 în anul 2050.

Creșterea numerică a persoanelor vârstnice va fi accentuată în Coreea de Sud, unde indicele de îmbătrânire demografică (raportul dintre persoanele în vârstă și cele tinere) va ajunge la 50%, la care se vor adăuga Spania, Grecia, Italia, Polonia sau Slovacia, care vor înregistra o pondere a populației de peste 65 de ani în total populație de 25%. O cifră care trebuie să fie un semnal de alarmă.

De asemenea, sunt state în care, în următoarele patru decenii, populația în vârstă aptă de muncă (20-64 de ani) va scădea cu 30%. Raportul OECD arată că țările aflate în această situație vor fi Spania, Estonia, Grecia, Slovacia sau Japonia. Datele privind rata fertilității s-au schimbat în sensul că s-a trecut de la optimism la cifre care arată că scăderea va fi clară.

Mai multe state au făcut deja modificări ale legislației privind pensiile. De exemplu, Slovenia și Cehia au crescut, de la sfârșitul anului 2023, vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani. În Slovenia, chiar și pentru cei care au 40 de ani de contribuții vârsta ieșirii la pensie va crește de la 60 la 62 de ani.

Slovacia a înăsprit condițiile de acces la pensionarea anticipată. Coreea de Sud și Irlanda au majorat cuantumul contribuției de asigurări sociale, iar Japonia a urcat plafonul de contribuție pentru a avea mai multe resurse la buget. De asemenea, șapte state au schimbat legislația pentru a încuraja cumulul pensiei cu salariul, dar nu pentru joburi din sectorul public.

Conform legislației adoptate, vârsta standard de pensionare în țările OECD va crește de la 63,9 ani la 65,9 ani la femei și de la 64,7 ani la 66,4 ani pentru bărbați. Tendința de creștere a vârstei de pensionare este evidentă.

Vârsta standard va crește în peste jumătate din țările OECD. Iată câteva exemple: în Danemarca, Estonia, Italia, Olanda și Suedia, vârsta va trece pragul de 79 de ani.

O temă importantă pentru sistemul de pensii, indiferent de țară, este cea a așa-numitei rate de înlocuire a salariului cu pensia sau mai exact ce sumă va reprezenta pensia ca procentaj din ultimul salariu. Angajații care au avut un salariu mediu și un stagiu complet de cotizare primesc o pensie medie netă de 63% din salariul net, dar analiza OECD arată că în următoarele decenii rata de înlocuire va scădea în unele state la 40%.

Un alt subiect abordat de analiza instituției internaționale este diferența care există între pensiile bărbaților și cele ale femeilor. Studiul arată că în medie în statele OECD femeile au pensii mai mici cu 25% decât cele ale bărbaților fiind însă țări în care diferența poate să ajungă la 47% (Japonia) sau să coboare la numai 10%, în Cehia, Slovacia sau Estonia.

În concluzie, studiul OECD își propune să fie în primul rând un tablou de bord. Soluțiile aparțin statelor și guvernelor, dar ele sunt dificil de luat, pentru că presupun decizii nepopulare.

Consiliul Fiscal arată într-o notă publicată recent necesitatea reducerii deficitului bugetar și soluțiile limitate aflate la îndemâna guvernului. De asemenea, instituția reamintește că procesul de ajustare a deficitului va continua și în următorii ani.

La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Fiscal a publicat opinia referitoare la a doua rectificare bugetară a anului. Analiza legată de rectificare este concisă, în sensul că instituția consideră că sunt realizabile datele și țintele bugetare asumate de guvern, respectiv un deficit bugetar de 8,4% din PIB și pe cash și pe ESA.

Demne de atenție sunt, însă, observațiile legate de contextul economic românesc. Astfel, Consiliul Fiscal pleacă de la o afirmație tranșantă și anume aceea că în ultimii șase ani economia locală s-a dezvoltat, dar nesustenabil. Iar demonstrația este făcută prin deficitele bugetare mari înregistrate, dar și prin creșterea îngrijorătoare a datoriei publice, de la 35% din PIB, în anul 2019, la 59% din PIB, în iulie 2025.

Analiza Consiliului Fiscal răspunde la câteva întrebări. Prima: se putea și fără corecția bugetară pe care am traversat-o anul acesta? Răspunsul este nu și sunt aduse câteva argumente. Dacă nu ar fi fost luate măsuri de reducere a deficitului bugetar s-ar fi ajuns anul acesta la 9% din PIB. Consiliul Fiscal arată că România nu poate rămâne la un nivel al deficitului de 9% din PIB, pentru că s-ar ajunge la o criză a datoriei publice. Totodată, reducerea deficitului bugetar este considerată ca fiind un moment important pentru recâștigarea încrederii în finanțele publice românești.

O a doua întrebare la care răspunde analiza Consiliului Fiscal este: în ce măsură scăderea deficitului bugetar se putea face și altfel? Răspunsul de principiu este că o corecție bugetară de amploare nu se poate face fără a fi afectate negativ veniturile cetățenilor și încasările firmelor. De asemenea, măsurile guvernului de ajustare bugetară sunt obligate să păstreze o prociclicitate care a început după pandemie.

Cu alte cuvinte, chiar dacă toate manualele de economie nu recomandă în această situație măsuri prociclice, realitatea este că guvernul nu poate face altceva, pentru că este constrâns de astfel de decizii chiar de starea bugetului.

În fine, mai există o controversă legată de pachetele de măsuri și anume: pe ce să se bazeze reducerea deficitului, pe scăderi de cheltuieli bugetare sau pe creșteri de taxe și impozite?

Consiliul Fiscal merge în continuare pe ideea că ajustarea deficitului bugetar nu se poate face exclusiv pe partea de cheltuieli. De altfel, este chiar opinia insistent susținută de președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. O opinie demnă de o cauză mai bună în condițiile în care Executivul a promis la preluarea mandatului o abordare echilibrată a reducerii deficitului între creșteri de taxe, reduceri de cheltuieli și prioritizarea investițiilor.

Deocamdată, este vizibil că în materie de reducere a cheltuielilor realizările concrete sunt înghețarea salariilor bugetare și a pensiilor, care va fi păstrată și anul viitor, și scăderea unor sporuri realizată în vara acestui an. În schimb, creșterea de taxe și impozite s-a realizat anul acesta și va mai exista o tranșă începând cu anul viitor.

Investițiile publice, din fonduri naționale și europene, rămân anul acesta la un nivel ridicat și anume 7,8% din PIB. Guvernul a reușit să găsească soluțiile pentru a păstra chiar și la rectificare o alocare substanțială pentru investiții, în ideea că de multe ori, la a doua rectificare bugetară, se luau decizii de tăiere a sumelor de investiții pentru a se reuși încadrarea într-un deficit redus.

Este posibil ca Executivul să se fi gândit că 2026 este ultimul an al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce înseamnă că unele obiective de investiții începute vor trebui finalizate pentru ca România să nu fie penalizată financiar.

În fine, Consiliul Fiscal precizează că măsurile de sprijin pentru economie, așa-numitul program de relansare, se pot baza doar pe fonduri europene și credite fiscale, nu pe bani de la buget. În pofida ideilor de susținere a economiei, foarte diverse și generoase, reducerea deficitului bugetar va continua și anul viitor.

Ministerul Finanțelor a publicat ieri datele privind execuția bugetară, iar ministrul Alexandru Nazare a prezentat o serie de informații referitoare la buget. Întrebarea care s-a auzit tot nai des în ultimul timp a fost în ce măsură măsurile luate de guvern se simt și în cifrele bugetului de stat.

Sunt date care arată că au apărut primele semne pozitive ale ajustării bugetare. Astfel, deficitul bugetar a scăzut în primele 10 luni ale anului. Nu mult, dar a scăzut. Pe primele 10 luni ale anului, deficitul a fost de 108,8 miliarde de lei, cu 550 milioane de lei mai puțin decât anul trecut.

În termeni procentuali, deficitul a ajuns la 5,72% din PIB față de 6,22% din PIB, în anul 2024. Pare un pas mic, dar scăderea poate fi încurajatoare. Trebuie, însă, să remarcăm că urmează lunile cele mai grele pentru buget, respectiv noiembrie a.c. (pentru care încă nu avem datele bugetare) și decembrie a.c. Respectiv, deficitul bugetar care a avut o ușoară tendință de scădere în octombrie a.c., va urca mult de la 5,7% la 8,4% din PIB.

Cu alte cuvinte, deficitul va crește în ultimele două luni ale acestui an mai mult chiar decât România și-a propus să facă reducerea deficitului în anul 2026. Cineva s-ar putea întreba dacă nu se poate bloca deficitul la actualul nivel de 5,7% din PIB, dar, desigur, nu este decât un calcul pur teoretic, pentru că în decembrie a.c. se vor plăti facturi restante, se vor transfera sume către primării sau se vor achita o parte din datoriile statului cum sunt concediile medicale sau plățile către furnizorii de energie electrică.

Ministrul finanțelor a defalcat câteva date bugetare pe trimestrul 3 plus luna octombrie a.c. Este logic să decupăm ultimele patru luni, pentru că începând cu iulie a.c. se aplică măsurile de reducere a deficitului. De aceea, cheltuielile de personal au scăzut cu 1,1 miliarde de lei, o sumă mică raportată la totalul cheltuielilor cu salariile bugetare pe un an, dar care ne arată că măsurile luate (înghețarea salariilor bugetare și reducerea unor sporuri) încep să se vadă în buget.

De asemenea, sumele alocate pentru investițiile publice au crescut la 96 miliarde de lei de la 88 miliarde în 2024. Guvernele de anul acesta au menținut la un nivel înalt investițiile, în pofida eforturilor de scădere a deficitului și nu au apelat la tradiționalele tăieri de cheltuieli de la investiții. Un element care trebuie remarcat este și faptul că după mult timp, investițiile din fonduri europene au fost mai mari decât cele de la bugetul național. Este o tendință pe care o așteptam de mult timp, prioritizarea proiectelor de investiții finanțate din bani europeni în fața celor realizate cu fonduri de la bugetul de stat.

Guvernul păstrează un procentaj important din PIB alocat pentru investiții, dar acest lucru nu îl scutește de vechiul reproș și anume că nu se văd efectele în economie. De aceea, poate că guvernul ar trebui să facă un exercițiu de transparență și să publice de exemplu lista cu cele mai mari 100 de alocări pentru investiții din bani de la buget.

Un capitol la care cheltuielile publice au crescut foarte mult este cel al dobânzilor. Ministrul finanțelor a precizat ieri că nivelul cheltuielilor cu dobânzile a fost puternic subevaluat la momentul adoptării bugetului de stat. Desigur, subevaluarea nu a fost întâmplătoare, ci a făcut parte din strategia de reducere a deficitului bugetar folosind date cosmetizate. De altfel, sumele necesare pentru plata dobânzilor pot fi destul de ușor anticipat la începutul anului, micile devieri urmând a fi corectate pe parcursul anului. Ministrul Nazare a explicat că la prima rectificare bugetară situația a fost adusă la zi.

Există și calcule care arată că în termeni reali încasările din TVA de exemplu au o tendință de scădere. Este adevărat, dar micile ajustări încurajatoare nu pot fi nici ele ignorate.

Fiscul a anunțat că a verificat 100 de persoane care au obținut pe platformele pentru adulți venituri de aproximativ 64 milioane de lei fără să le declare. Banii au fost câștigați în perioada 2023-2024. De asemenea, ANAF face analize de risc pentru 384 de creatori de conținut video care au încasat în doi ani 280 milioane de lei.

Recent, ANAF a făcut controale în zone care stau de obicei în umbra economiei. Este vorba despre cântăreți de manele sau firme de evenimente. Interesant este că mass-media a scris că unii artiști au apelat la metode extrem de profesioniste prin care au încercat să își optimizeze plata impozitelor și taxelor.

Acțiunile ANAF au două caracteristici importante: pe de o parte, fiscul tatonează teritorii ale noii economii, pe de altă parte, controalele merg spre zone cu potențial de evaziune ridicat.

În primul rând, în anumite sectoare, noua economie seamănă foarte puțin cu cea din secolul trecut. Trecerea în online a deschis drumul către o serie de afaceri care nu existau în urmă cu două decenii, de exemplu. Platformele pentru adulți, cazarea turiștilor în apartamente și nu la hotelurile clasice, companiile de mobilitate urbană care au înlocuit taxiurile tradiționale sunt business-uri noi, care au un specific aparte, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea de a fenta plata taxelor sau impozitelor.

În România, fiscul a părut că nu s-a adaptat la specificul noii economii și fie aceste zone au fost pur și simplu ignorate de controalele fiscale, fie verificările s-au făcut, dar într-o discreție perfectă și fără rezultate vizibile. În noua economie, persoanele fizice pot deveni și ele actori economici ceea ce complică, într-adevăr, procesul de control fiscal.

În al doilea rând, fiscul testează noi teritorii care au un risc ridicat de evaziune. De fapt, marea problemă din ultimii ani pentru ANAF a fost aceea că, din motive diverse, a ignorat practic multe zone de evaziune. Fiscul a fost foarte timid cu domenii în care activează de regulă persoane fizice. De la micii vânzători, la meseriașii care prestează servicii și nu dau factură sau bon fiscal și de la cei care închiriază apartamente în regim hotelier până la așa-zișii mici producători de garaj.

În România, fiscul controlează mai ales companiile care depun declarațiile fiscale. Tot noul sistem, cu declarații online, este construit pe principiul: să analizăm și să controlăm firmele pe baza datelor conținute în declarațiile fiscale. Este incomplet și insuficient pentru agenția fiscală.

Orice companie care depune declarațiile legale este o firmă care are șanse mari de fi corectă. Desigur, că un control fiscal la o firmă va găsi ceva, orice. Este un obicei vechi de decenii despre care antreprenorii cu experiență povestesc acum cu destulă relaxare, dar atunci era un important factor de stress.

Este simplu să te concentrezi pe firmele care depun bilanțul contabil și balanța de verificare, pentru că acestea își demonstrează măcar buna credință. Este mult mai dificil să explorezi teritorii noi, precum persoane fizice care au venituri, dar nu plătesc taxele, impozitele sau contribuțiile aferente.

De altfel, controlul persoanelor fizice este diferit ca legislație și ca mijloace folosite de cel al firmelor. Este mai complicat să găsești zonele de evaziune, unde declarațiile fiscale nici nu există, decât să te cantonezi într-un proces previzibil precum cel al companiilor care încearcă să respecte, în principiu, regulile contabile și fiscale.

Prin controalele făcute în zone de evaziune, ANAF sparge gheața și testează noi teritorii. În felul acesta poate să scadă și celebrul gap de TVA. Desigur, vor apărea atacuri la ANAF și acuzații că în loc să se ocupe de marea evaziune și de economia la negru, fiscul îi hărțuiește pe micii producători, punându-i să plătească taxe și impozite. Numai că mica evaziune adunată poate deveni mare.

Comisia Europeană face României un cadou: punerea în așteptare a procedurii de deficit excesiv. Va fi un cadou „otrăvit” sau România va continua să reducă deficitul indiferent de decizia de la nivel european?

Este una dintre acele știri de care nu știi dacă să te bucuri sau să te îngrijorezi. Comisia Europeană a decis ieri să pună în așteptare procedura de deficit excesiv pentru România și alte opt state membre.

Mai precis pentru România, Austria, Belgia, Franța, Ungaria, Italia, Malta, Polonia și Slovacia procedura de deficit excesiv a fost „înghețată”. Nu este clar ce înseamnă punerea în așteptare a procedurii, adică nu știm dacă statele membre respective mai au obligația de a reduce deficitul bugetar, dacă planurile fiscale convenite cu Comisia Europeană mai sunt luate în considerare și în ce condiții procedura se va relua.

Știm, în schimb, că pentru statele aflate în procedura de deficit excesiv analiza Comisiei Europene din cadrul semestrului european va fi publicată anul viitor, în primăvară.

Vestea bună din această decizie a Comisiei Europene este că România nu mai riscă suspendarea fondurilor europene, o decizie care a fost în discuție în ultima perioadă. Realist vorbind, posibilitatea blocării fondurilor europene era redusă, pentru că sancțiunea ar fi fost disproporționată și ar fi lovit exact în momentul în care România are cea mai mare nevoie de bani, inclusiv europeni.

Decizia Comisiei Europene se bazează pe progresele obținute de România în materie de reducere a deficitului bugetar. De fapt, este un „cec în alb” oferit de Comisia Europeană, pentru că anul acesta nu se vor vedea rezultate spectaculoase, dacă luăm în calcul că deficitul bugetar programat pentru 2025 este de 8,4% din PIB. Este adevărat că primul pachet de ajustare bugetară aplicat deja este important pentru anul viitor, pentru că păstrează înghețate salariile bugetare și pensiile, dar progresul efectiv de reducere a deficitului este insesizabil.

Aici poate să apară riscul deciziei luate de Comisia Europeană și anume ca unii politicieni să creadă chiar că progresele sunt vizibile și din această cauză să o lase mai moale cu reducerea deficitului bugetar.

Procesul de consolidarea fiscală ar putea fi abandonat sau încetinit. Câteva partide din coaliția aflată la guvernare ar putea să oprească măsurile de reformă tocmai bazându-se pe mărinimia Comisiei Europene. Dacă lucrurile vor sta în felul acesta, decizia Comisiei, care, în principiu, vrea probabil să ajute statele membre, aflate sub procedura de deficit excesiv, ar putea să aibă efectul contrar în cazul României. Adică, să blocheze procesul de reducere a deficitului bugetar în loc să îl încurajeze.

Este greu de înțeles care sunt motivele acestei generozități surprinzătoare a Comisiei Europene. Înghețarea procedurii de deficit excesiv este o decizie neuzuală la nivel european care este bine intenționată, fără îndoială, dar care poate fi cu două tăișuri.

În mod normal, decizia Comisiei Europene ar fi de salutat, pentru că poate fi considerată ca o „gură de oxigen” pentru statele membre și ca o dovadă de încredere. Doar că în acest moment avem nevoie mai mult ca oricând de o clasă politică responsabilă. Este România în această situație? Nu neapărat, pentru că sub diverse pretexte cele mai multe încercări de reducere a cheltuielilor bugetare au fost respinse sau criticate în spațiul public. Acum, când se construiește bugetul de stat pe anul viitor punerea în așteptare a procedurii de deficit excesiv ar putea fi un îndemn la reluarea vechilor obiceiuri, adică la construirea unui buget eronat, prea optimist în materie de venituri și prea conservator la capitolul cheltuieli.

În acest context, este nevoie ca premierul și ministrul finanțelor să taie din elanul colegilor de coaliție guvernamentală și să le aducă aminte că România este încă departe de atingerea unui deficit bugetar de 3% din produsul intern brut.

Italia începe să primească „dividendele” pentru reușita procesului de consolidare fiscală. La sfârșitul săptămânii trecute, agenția de de rating Moody's a îmbunătățit calificativul de țară al Italiei de la Baa3 la Baa2. Pare un pas mic, dar guvernul și analiștii au salutat evenimentul ca pe o mare victorie și au remarcat că este pentru prima dată după 23 de ani când Moody's crește ratingul de țară al Italiei. Agențiile S&P, în aprilie a.c., și Fitch, în septembrie a.c., au luat deja decizia de a crește calificativul Italiei.

După criza economică din 2008, țara peninsulară s-a confruntat cu probleme economice serioase: o creștere economică modestă, deficite mari și o datorie publică în continuă creștere. Aceste evoluții au făcut ca a treia economie europeană să fie în mod constant retrogradată până aproape de ultima treaptă a categoriei „recomandat pentru investiții”.

Recunoașteți situația? Bineînțeles. România se află la un pas de „junk” și, în același timp, speră că va veni un moment în care în loc să scadă, ratingul de țară va crește. Dar, pentru acest lucru este nevoie ca România să schimbe ceva. Poate, să urmeze exemplul Italiei.

Concret, deficitul bugetar al Italiei va scădea anul acesta la 3% din PIB, de la 3,4% din PIB, anul trecut. Și va continua să coboare și anul viitor până la 2,8%. Datoria publică va ajunge anul viitor la 137% din PIB, de la 138% din PIB, anul acesta.

De asemenea, Italia a înregistrat anul trecut excedent primar de 0,5% din PIB care va crește în anul 2028 până la 2% din PIB. Moody's avertizează că datoria publică este și va rămâne la un nivel ridicat cel puțin până în anul 2027. De altfel, progresele celei de-a treia economii europene sunt vizibile, au loc lent, dar constant. Ceea ce poate fi un atu.

Italia a fost ajutată de planul european de redresare și reziliență, dar a știut și să pună ordine în finanțele publice. În context, analiștii remarcă rolul ministrului economiei care nu a ținut cont de cererile excesive de creștere a cheltuielilor statului făcute de politicieni.

În felul acesta, guvernul condus de Giorgia Meloni a reușit să îmbunătățească indicatorii economici, să însănătoșească piața muncii și să ajute la soliditatea sistemului bancar. Toate aceste evoluții pozitive au făcut ca agenția de rating Moody's să aibă argumente pentru a îmbunătăți profilul de credit al Italiei. Primele semnale pozitive au și apărut, în sensul că pe piețele financiare internaționale, randamentul obligațiunilor italiene a scăzut.

Prognoza europeană confirmă progresul celei de-a treia economii europene. Deficitul bugetar se va reduce în continuare, chiar dacă cheltuielile curente vor crește cu 3% față de anul precedent, din cauza alocărilor suplimentare de fonduri pentru sistemul de sănătate, pentru salarii bugetare și transferurile pentru cheltuieli sociale. Pe de altă parte, veniturile bugetare vor fi mai mari datorită creșterii ocupării, creșterii încasărilor din TVA și impozitelor pe activele financiare.

Spre deosebire de Italia, Franța merge în contrasens. În septembrie a.c., agenția Moody's a redus ratingul de țară al Franței, în octombrie a.c., Fitch a menținut calificativul la același nivel, dar a schimbat perspectiva de la stabilă la negativă, iar la sfârșitul acestei săptămâni urmează să se pronunțe S&P.

Situația este complicată dacă avem în vedere că Franța nu face progrese în materie de reducere a deficitului bugetar, iar recent Adunarea Națională a respins aproape în unanimitate (cu un singur deputat împotrivă) proiectul de buget care prevedea o scădere a deficitului bugetar.

România trebuie să înțeleagă lecția italiană și că nu este posibilă o minune. Fără consolidare fiscală nu se va putea îmbunătăți ratingul de țară. Doar așa se poate câștiga încrederea agențiilor de rating și finanțatorilor internaționali.