Ieri, la întâlnirea de la București, am avut senzația că înțeleg mai bine sensul expresiei „a semnat ca primarul” care arată superficialitatea față de normele legale și chiar cele economice.

Multe dintre argumentele pe care primarii au încercat să le aducă în fața premierului pentru a-l convinge să schimbe planul de scădere a cheltuielilor și totodată să reducă impozitele și taxele locale au fost sentimentale, politice sau superficiale. Nu au fost propuse soluții profesioniste.

De exemplu, s-a adus în discuție analiza premierului Bolojan care arată că încă România se află sub media europeană în ceea ce privește cheltuielile administrației locale ca procentaj din PIB. Este adevărat, dar ceea ce uită de fiecare dată cei care vin cu acest argument este că România se află mult sub media europeană la capitolul venituri bugetare în PIB.

Dacă în materie de venituri România este extrem de jos față de nivelul Uniunii Europene, atunci este firesc ca nici cheltuielile să nu poată fi egale cu media europeană.

Să privim, în acest sens, datele Eurostat publicate în toamna anului trecut. Tabloul de bord al Uniunii Europene arată că în anul 2024 (cea mai recentă perioadă inclusă în datele statistice) România a avut venituri bugetare de 34,2% din PIB și cheltuieli de 43,6% din PIB. Media europeană este de 46% și respectiv 49% din PIB, ceea ce înseamnă că România s-a apropiat de media Uniunii Europene la capitolul cheltuieli, dar este încă departe în ceea ce privește veniturile. De aici vine și deficitul imens înregistrat în anul 2024, dar și senzația falsă că fără venituri bugetare de nivel european putem avea cheltuieli pe măsură.

Dacă dăm la o parte Irlanda, totdeauna un caz special al Uniunii Europene, România are în continuare cele mai reduse venituri bugetare în PIB, la egalitate cu Malta, iar la cheltuieli am depășit Bulgaria, Cehia, Croația, Lituania, Malta și Portugalia.

Este o evoluție care îngrijorează, pentru că arată că România a crescut foarte rapid cheltuielile statului, în timp ce veniturile bugetare au stagnat. De altfel, această evoluție face necesară reducerea cheltuielilor bugetare, inclusiv ale celor din administrația locală. Ieri, majoritatea celor aproximativ 500 de primari prezenți la București s-a plâns de creșterea taxelor și impozitelor locale, dar și de pericolul reducerii posturilor în administrația locală.

Soluția târzie, dar totuși soluție, pentru o scădere a taxelor sau impozitelor locale este modificarea legislației. Aceasta este propunerea premierului Bolojan repetată și ieri. Schimbarea normelor legale va permite primăriilor să reducă taxele locale.

În ceea ce privește renunțarea la o parte din posturile din administrația locală, primarii găsesc de fiecare dată scuze pentru a nu face reducerile de cheltuieli și pentru a nu disponibiliza angajați.

Cert este că semnalul a venit: primarii se opun reducerii cheltuielilor în administrația locală. Din acest punct de vedere, situația bugetară este extrem de complicată, pentru că guvernul mizează pe scăderea cheltuielilor din administrație pentru a putea promova programul de relansare.

În acest context, atât pachetul de reducere a cheltuielilor din administrație, cât și planul de relansare sunt sub semnul întrebării. Chiar și construcția bugetului de stat este în dificultate, dacă avem în vedere declarațiile premierului și ale ministrului finanțelor conform cărora bugetul trebuie să fie făcut pe baza legilor existente. Ceea ce este logic.

O temă de reflecție pentru primari este, totuși, dacă abordarea anti-reformă îi ajută sau nu în fața cetățenilor și electoratului? Aceasta-i întrebarea.

Compania Dacia propune din nou anul acesta o dilemă nu doar profesională, ci de viață. Este vorba despre programul de plecări voluntare pe care uzinele Dacia l-au lansat în această lună. Să reamintim că nu este prima oară când compania derulează un astfel de plan de disponibilizări bazat pe plăți compensatorii, dimpotrivă, există deja o experiență de câțiva ani buni.

Iată condițiile propuse de Dacia: angajații cu o vechime cuprinsă între doi și patru ani vor primi, în caz de plecare voluntară, 63.000 de lei, cei cu o vechime între patru și opt ani vor încasa 113.000 de lei, mai sunt două praguri intermediare, iar cel mai ridicat este pentru salariații cu o vechime mai mare de 16 ani care vor primi 210.000 de lei. De asemenea, o categorie aparte este cea lucrătorilor care suferă de boli profesionale sau invalidități produse pe parcursul activității în cadrul Automobile Dacia, care vor primi în caz de renunțare la post suma de 240.000 de lei.

Programul de disponibilizări este în plină desfășurare, dar este deja clar că nivelul cererii va fi mai mare decât oferta, la fel cum s-a întâmplat în fiecare an. De altfel, regulile programului de plecare voluntară sunt clare, în sensul că angajații își pot exprima opțiunea, dar decizia este la managerii companiei. Aceștia analizează cererile și aleg un angajat sau altul.

Cu alte cuvinte, nu există vreun criteriu de tipul „primul venit, primul servit”, ci doar o alegere pe care o fac managerii companiei. Este o modalitate simplă de a controla angajații care primesc undă verde și este logic să ne gândim că salariații buni profesioniști și implicați nu vor primi niciodată acordul de a pleca.

Dar, compania Dacia, prin programul de plecări voluntare, îi pune pe angajați în fața unei șarade, a unei întrebări la care răspunsul este dificil de dat și anume: vrei să primești mai mult de 40.000 de euro sau să continui să lucrezi în uzină?

Răspunsul este dificil de dat, pentru că angajații uzinei sunt în fața unei dileme economice și anume să își păstreze locul de muncă sau să ia niște bani (20.000-30.000 de euro) și să plece din fabrică?

Este vechea dilemă care se traduce între opțiunea de a lua banii și de a risca o schimbare sau a alege să lucrezi în continuare fără a-ți asuma vreun risc. Desigur, o decizie de risc zero nu există, pentru că nu poate oferi nimeni vreo asigurare că jobul la Dacia este pe viață. Pot fi destule motive pentru care în următorii ani compania să restrângă numărul de locuri de muncă. La fel, nici încasarea a zeci de mii de euro nu dă garanția că banii nu vor fi pierduți prin investiții neinspirate sau pur, și simplu, prin cheltuieli nesăbuite.

De fapt, marea întrebare pe care o aduce șarada franceză este: ce ai de gând să faci cu cei 40.000-50.000 de euro pe care îi poți primi în contul retragerii voluntare din uzină?

De aici trebuie găsit răspunsul la întrebarea: să plece sau să își păstreze jobul din fabrică. Poți avea un plan de viață care să includă câteva zeci de mii de euro. Adică, banii să fie puși într-un cont bancar sau pot fi folosiți pentru începerea unei afaceri sau pot fi utilizați pentru a asigura câteva luni traiul zilnic până la găsirea unui loc de muncă.

De asemenea, se pot achiziționa acțiuni la companiile listate la Bursa de la București sau se pot plasa în câteva fonduri de investiții sau se pot cumpăra titluri de stat. Sunt o mulțime de posibilități pentru a investi câteva zeci de mii de euro în instrumente financiare, imobiliare sau într-o mică afacere.

Plecările voluntare sunt o variantă soft prin care compania poate să facă restructurări de personal. Firma își asumă o serie de costuri, probabil între șapte și opt milioane de euro, dar în felul acesta redimensionează schema de angajați fără proteste sindicale. Tu ce ai alege: să încasezi câteva zeci de mii de euro sau să își păstrezi jobul?

Creșterea consumului s-a „topit” anul trecut până aproape de stagnare. Datele statistice arată că pe întregul an 2025 creșterea consumului a fost cu numai 0,2% în comparație cu anul precedent. Economia românească a avut în ultimii ani fluctuații de creștere a consumului respectiv în anul 2024 a fost un plus cu 8,6%, în anul 2023, creșterea a fost cu doar 1,9%, iar în anul 2022, consumul a urcat cu 4,4%. Toate raportările sunt făcute la anul precedent.

România a mai avut scăderi de consum în criza economică din perioada 2009-2010 și în anul pandemiei. În rest, economia era obișnuită să trăiască din cifre mari ale consumului gospodăriilor. Din acest punct de vedere, anul trecut a adus o schimbare importantă și anume o economie care a fost obișnuită cu niveluri ridicate de consum a trecut rapid într-o zonă de stagnare. Consecințele sunt vizibile, în sensul că o dată cu consumul a încetinit drastic și ritmul creșterii economice.

„Evaporarea” consumului are însă și o parte bună: o creștere, în anul 2024, cu 8,6% arăta o supraîncălzire a economiei. Deja știm acest lucru din ceilalți indicatori economici din urmă cu doi ani: consumul a fost forțat de inundarea economiei cu bani publici.

Pentru o economie obișnuită cu ritmuri de consum ridicate dispariția creșterii poate fi un adevărat șoc. Dar, în același timp, poate fi și o schimbare de model de creștere, în sensul în care ponderea consumului scade și crește aportul investițiilor. Teoretic, aceasta este modificarea încurajată prin programul de relansare prezentat de guvern săptămâna trecută. Spunem teoretic, pentru că efectele nu sunt vizibile peste noapte, iar pentru o schimbare este nevoie de timp, poate de câțiva ani, pentru că economia are o inerție cu care răspunde la stimulii fiscali sau bugetari.

Cum a evoluat consumul anul trecut? A fost salvat de vânzările de produse nealimentare, o creștere cu 1,9%, și de carburanți, plus 1,5%, în timp ce produsele alimentare, băuturile și tutunul au înregistrat o scădere cu 2,7%. Desigur, cifrele statistice nu includ eventualele mutații către economia „gri” sau „neagră” ale unor vânzări, fenomen despre care vorbesc reprezentanții industriei de țigarete, producătorii de băuturi alcoolice sau chiar cei de alimente.

Așa cum era de așteptat există și o periodicitate a consumului. Astfel, începând cu august până la sfârșitul anului trecut, cifrele de consum au scăzut lună de lună, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Primele șapte luni de creștere au compensat ultimele cinci luni de scăderi.

Explicația este evidentă: începând cu luna august 2025 se aplică primele măsuri din pachetele de ajustare bugetară, respectiv a crescut cota de TVA, au crescut accizele și s-au redus sporurile din veniturile bugetare. O creștere de taxe și impozite și o ușoară reducere a veniturilor angajaților au adus o logică scădere a consumului. Este posibil ca la această evoluție să fi contribuit și factorul psihologic, pentru că într-adevăr mesajele publice au accentuat nevoia unor măsuri de reducere a deficitului bugetar.

Dacă privim comparațiile lunare, în serie brută sau în serie ajustată, vom constata că singura categorie de produse care a fost în mod constant pe plus a fost cea a combustibililor.

De exemplu, în decembrie 2025 față de decembrie 2024 consumul de mărfuri alimentare și nealimentare a scăzut, în timp ce doar vânzările de carburanți au crescut. Cu alte cuvinte, produsele cu cererea inelastică, adică pe care cumpărătorii le-au achiziționat în condițiile creșterii prețurilor și reducerii veniturilor salariale, au fost combustibilii. Consumatorii au fost mai atenți cu cheltuielile alocate mărfurilor alimentare și celor nealimentare. Tendința de stagnare a consumului va continua, probabil, și anul acesta. Economia, consumatorii și companiile, se vor adapta la această nouă realitate.

Ieri, ministrul finanțelor a prezentat elementele pe care este construit așa-numitul program de relansare a economiei, de fapt, un plan pentru sprijinirea mediului de afaceri. Programul este ușor derutant, adică include mai puțin decât s-ar fi așteptat mulți, dar mai mult decât s-ar fi gândit unii.

Sunt câteva lucruri de apreciat la programul de relansare. În primul rând, are câteva obiective ambițioase, dar care sunt urmărite în condițiile în care bugetul este limitat. S-a încercat să se mențină un impact bugetar rezonabil, iar Alexandru Nazare a estimat că efectul negativ asupra bugetului (creșterea cheltuielilor plus reducerea veniturilor) va fi anul acesta de aproximativ 2,2 miliarde de lei. Suma este egală cu reducerile de cheltuieli care ar trebui să se facă în administrația centrală și locală. Cu alte cuvinte, ceea ce se ia pe mere (se scad cheltuielile cu administrația) se dă pe pere, adică se sprijină mediul economic. Ideea nu este rea, dar va trebui să funcționeze.

În al doilea rând, pachetul de sprijin încearcă să finanțeze câteva priorități. De exemplu, orientarea schemelor de ajutor de stat către investiții mari, românești sau străine, și către investiții care contribuie la reducerea deficitului de balanță comercială. În al treilea rând, programul vrea să introducă o serie de instrumente de finanțare noi care sunt în ton cu politicile europene în domeniu.

Sunt și câteva obiective discutabile în program. Este vorba despre încercarea de resuscitare a parteneriatului public-privat (PPP), respectiv înființarea unei facilități naționale pentru pregătire și asistență tehnică a proiectelor PPP. Este o inițiativă riscantă în condițiile în care acest tip de parteneriat nu a funcționat deloc în ultimii 20 de ani.

De asemenea, este exagerată așteptarea ca băncile de stat, în special fosta Eximbank, să dezvolte programe de susținere a exporturilor și de internaționalizare a companiilor românești, mai ales în condițiile în care premierul a criticat de mai multe ori de la preluarea mandatului activitatea fostei Eximbank. Să girezi în continuare aceeași bancă fără a face o schimbare sau o restructurare a activității este o inițiativă riscantă și care poate da aceleași rezultate minore ca și până acum.

Marea problemă a programului de sprijin este miza pe care o aduce. Este un program condamnat să reușească dintr-un motiv extrem de simplu și anume sunt mulți antreprenori sau cetățeni care și-au adus aminte cu această ocazie că guvernul le-a crescut accizele, TVA, taxele locale sau impozitul pe dividende. O parte din ei nu vor beneficia de sprijinul conținut de program, chiar dacă acesta include și unele măsuri de încurajare a microîntreprinderilor.

Există riscul ca efortul făcut de public, de companii și de antreprenori să fi fost în zadar. Dacă anul acesta sau anul viitor deficitul bugetar își va schimba traiectoria, adică va fi în creștere, în loc să scadă, va fi greu, aproape imposibil, ca mediul economic și populația să susțină încă o dată un program de măsuri de ajustare bugetară. Deci, măsurile de sprijin trebuie să funcționeze fără a afecta traseul de reducere a deficitului bugetar.

Este clar că programul de sprijin pentru economie conține și doze de optimism. Planul vrea să convingă populația și antreprenorii că există resurse pentru a antrena creșterea economică și dezvoltarea. Numai că publicul larg vede altfel relansarea economică. De exemplu, la conferința de presă a ministrului finanțelor un jurnalist a întrebat: „ați afirmat că s-a încheiat austeritatea, când scade TVA?”. Este greu de spus cât sarcasm, câtă retorică și câtă seriozitate este în întrebare, dar cu certitudine mulți români gândesc în acești termeni.

În concluzie, deocamdată, programul de relansare este un șir de bune intenții. Vom vedea în următorii ani, dacă planul va avea și efecte pozitive în economie.

Ieri, premierul Ilie Bolojan a susținut declarații și o conferință de presă cu privire la situația economiei și la obiectivele anului acesta. Imaginea generală pe care a oferit-o premierul este că a ascultat în ultima perioadă criticile venite din politică și din societate referitoare la măsurile care contractă economia și a simțit nevoia să transmită vești bune.

Astfel se explică afirmația domnului Bolojan: „Încheiem măsurile de ajustare bugetară, lucrăm la cele de relansare economică”. Întrebarea este: nu se grăbește domnul Bolojan?

Să sintetizăm. Programul de relansare va include ceea ce știm deja și anume credite fiscale pentru companii, scheme de sprijin pentru investițiile mari dedicate firmelor care pot reduce deficitul comercial și scheme de garanții. Mai concret, vom afla conținutul programului și impactul asupra bugetului la sfârșitul săptămânii, atunci când va fi prezentat în Consiliul Economic și Social.

Surpriza de ieri vine însă de la așa-numitul pachet de sprijin pentru românii vulnerabili promovat de PSD. Premierul a declarat că nu s-a discutat în coaliție programul de sprijin social, chiar dacă liderii PSD îl promovează intens. Referitor la unele propuneri, precum ajutoare plătite o singură dată pensionarilor cu venituri mici, Ilie Bolojan nu le-a exclus, dar a adus aminte de deficitul bugetar mare și de cheltuielile limitate ale statului.

Premierul a vorbit și despre bugetul de stat pe anul acesta: va fi trimis în Parlament până la data de 20 februarie a.c., va fi construit cu un deficit de 6,2% din PIB și se anticipează o inflație de 4%.

Ilie Bolojan a dat o știre în ceea ce privește taxele și impozitele locale și anume că primăriile le vor putea reduce chiar dacă le-au mărit. Se pare că Ilie Bolojan a fost convins de președintele UDMR, Kelemen Hunor, care în ultimele zile a pledat calm, dar convingător pe tema micșorării taxelor locale.

Premierul Bolojan a explicat ieri că unele primării au crescut impozitele și taxele mai mult decât plafonul stabilit de guvern, iar acum își doresc să se întoarcă la nivelul minim stabilit de lege. Dar, legea nu le permite această revenire, iar premierul a anunțat că trebuie corectată legislația pentru ca primăriile să poată scădea nivelul de impozitare. Desigur, o întrebare este: ce se va întîmpla cu sumele plătite deja de unii cetățeni în cazul în care taxele și impozitele locale vor scădea? Schimbarea legislativă va da un răspuns.

În același timp, premierul a precizat că guvernul încearcă să elimine cât mai multe dintre excepții plecând de la realitatea că 10% din fondul de locuințe este neimpozitat, situație care există și în cazul automobilelor.

Temele energetice. Ilie Bolojan a anunțat ieri că practic din aprilie a.c. se va liberaliza tariful gazelor naturale doar pentru companii. De fapt, acest lucru ni l-a comunicat ieri premierul. Pentru persoanele fizice, tariful gazului natural va fi administrat pentru o perioadă de un an. Administrat înseamnă că prețul va rămâne stabil pe tot parcursul anului. Chiar dacă premierul încearcă să schimbe termenii, putem înțelege că de fapt administrat înseamnă tot plafonat. Mecanismul arată că pentru consumatorii casnici tariful va fi fix, iar pentru persoane juridice tariful va fi liberalizat. Dar, piața rămâne totuși dinamică și există riscul ca distribuitorii și furnizorii să încerce să compenseze eventualele pierderi din contractele cu consumatorii casnici prin creșterea tarifului la companii. Ceea ce ar fi o mare problemă economică.

De asemenea, tot în materie de energie, premierul Bolojan avansează ideea că anul acesta centralele electrice care vor folosi gazul de la Mintia și Iernut vor fi puse în funcțiune. Este posibil ca așteptările să fie prea optimiste, pentru că, de exemplu, construirea centralei Romgaz de la Iernut este deja în mare întârziere. De asemenea, guvernul va miza pe creșterea capacității de stocare a energiei de către Hidroelectrica. În concluzie, premierul Ilie Bolojan a vrut să transmită o serie de mesaje optimiste despre economie. S-ar putea să se fi grăbit.

Avem un studiu de caz pe care ni l-a oferit taxa pe coletele mici. Nu este vorba despre o analiză economică sofisticată care să ia în calcul efectele introducerii taxei, ci un adevărat caz de dezinformare, cu sau fără bună știință. Aplicarea taxei este o temă economică mai complexă decât pare la prima vedere și de aceea informațiile false au putut fi considerate chiar reale.

Concret, în primele zile ale săptămânii au apărut știri care arătau că din cauza taxei pe coletele mici, cu o valoare mai mică de 150 de euro, România a pierdut taxe vamale, TVA, deci bani la buget, curse cargo care nu au mai venit la București și chiar plata taxei este evitată prin diverse mijloace. Totul este fals de la cap la coadă și se întâmplă ca în bancurile cu radio Erevan, nu i s-a luat, i s-a dat.

Au fost reprezentanți ai mass-media care s-au inflamat pe tema introducerii taxei Temu-Shein-Trendyol, au fost publicate cifre precise despre pierderile statului în materie de taxe vamale și TVA , dar practic nimic nu este corect.

Pentru obiectivitate voi prezenta doar informații din surse oficiale, lăsând comentariile la final. Așadar, primul semnal de alarmă este tras de o fantomatică Asociație a Comisionarilor în Vamă care a declarat, prin reprezentanți, că 99% din volumele de e-comerț au fost redirecționate de la București către alte puncte de intrare în Uniunea Europeană. Fals. Mai întâi, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) a precizat că anul trecut, atunci când nu exista taxa, 90% din cele 80 milioane de colete din afara Uniunii Europene care au intrat în țară, au aterizat în alte locuri decât pe teritoriul național. Ceea ce arată că România nu a fost și nu este un hub regional în materie.

Apoi, Ministerul Finanțelor a publicat numărul de colete intrate în țară din afara UE, în luna ianuarie a.c. Numărul acestora este mai mic decât în decembrie 2025 (normal, de altfel), dar mai mare de 15 ori decât în ianuarie 2025 și la nivelul lunii august 2025. În plus, Aeroportul Henri Coandă a arătat că în ianuarie a.c. activitatea cargo a fost în limite normale.

S-a spus că România a pierdut încasarea unor taxe vamale. De două ori o aiureală. O dată, pentru că micile colete cu valoare de sub 150 de euro sunt scutite de taxe vamale în Uniunea Europeană, a doua oară, pentru că în situația în care ar fi vorba despre taxe vamale (la importurile comerciale de valori mai mari) acestea ar fi încasate de bugetul Uniunii Europene, pentru că în interior avem o piață comună și liberă de taxe vamale.

S-a spus că taxa de 25 de lei poate fi „fentată” dacă marfa se descarcă, de exemplu, la Budapesta. Nici vorbă. Pe de o parte, pentru că, arată profesorul de economie Cristian Păun, marfa nu își pierde originea. Pe de altă parte, pentru că taxa pe coletele mici nu este o taxă vamală, ci o taxă logistică, deci o taxă națională care nu are nicio treabă cu cele europene. Deci, ea trebuie plătită în România.

S-a spus că statul român nu mai încasează TVA. Fals. Pentru coletele mici, TVA este plătită de consumatori la momentul plasării comenzii și apoi virată statului, se arată în comunicatul ARMO.

Desigur, taxa logistică nu vine fără probleme. De exemplu, firmele de curierat sau de servicii poștale au mai mult de lucru, pentru că ele sunt cele care colectează taxa de la furnizori și o plătesc mai departe către bugetul de stat. Aceste proceduri presupun mai multe operațiuni, mai mulți oameni, costuri mai mari, dar taxa există și se încasează.

De asemenea, consumatorii au motive să fie nemulțumiți, pentru că se pot aștepta la o creștere de prețuri pentru produsele pe care le cumpără de pe aceste canale de distribuție. Dar, una-i una, alta-i alta. Taxa logistică se colectează, TVA la fel, avioanele aterizează. Alarma e falsă.

Când PSD începe să vorbească atât de înverșunat despre un plan de relansare a economiei, despre un program de solidaritate sau despre un plan de sprijin social este un semn că trebuie să fim cu ochii pe banii bugetului.

Începem să înțelegem ce își dorește PSD să adauge la măsurile de reducere a cheltuielilor în administrația locală și centrală. Programul de relansare a economiei ar trebui să includă deduceri fiscale din impozitul pe profit pentru investiții greenfield mai mari de 20 milioane de euro, garanții de stat pentru IMM-uri și facilități pentru cheltuielile făcute de companii pentru cercetare-dezvoltare.

Sunt câteva puncte slabe. În primul rând, deductibilitatea fiscală s-ar putea să nu folosească niciunui investitor, pentru că în primii doi ani este foarte puțin probabil ca o investiție mai mare de 20 milioane de euro să aibă profit. Deci, ar fi o scutire fiscală pentru o sumă, profit, care nu există.

În al doilea rând, garanțiile de stat sunt incluse în deficitul bugetar, deci faptul că PSD vorbește despre un program de relansare care nu are niciun impact asupra bugetului de stat, este inexact.

În al treilea rând, facilitățile fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare sunt deja acordate în legislația românească, problema este că sunt greu sau imposibil de aplicat. Deci, lucrul pe care ar trebui să îl facă programul de relansare ar fi să îmbunătățească legislația astfel încât să o facă ușor de folosit.

Inițial, PSD a condiționat votul pentru al treilea pachet de măsuri de reducere a deficitului bugetar de adăugarea unui plan de relansare economică. Acum, partidul condus de Sorin Grindeanu vine cu încă o pretenție și anume un așa-numit plan de solidaritate. Concret, ministrul energiei a explicat că în cadrul acestui plan se vor plăti 100 lei pe lună, în perioada de iarnă (șase luni), pentru consumatorii care au venituri mai mici de 2.500 de lei, ca ajutor pentru liberalizarea pieței gazelor naturale. De acest ajutor ar urma să beneficieze un milion de puncte de consum de gaze.

De asemenea, ministrul energiei a precizat că trebuie să continue și schema de sprijin pentru consumatorii de energie electrică. În anumite condiții, respectiv, venituri de sub 2.500 de lei, caz în care statul va acorda un ajutor de 50 de lei pentru plata facturii.

Sorin Grindeanu a adăugat că banii pentru aceste ajutoare trebuie să fie incluși în bugetul de stat, altfel PSD nu va accepta nici pachetul trei de reducere a cheltuielilor bugetare.

Elanul PSD în materie de întărirea protecției sociale nu este surprinzător. Este, însă, greu de înțeles mecanismul. Pentru că schema de ajutor de stat pentru energie electrică există încă de anul trecut și probabil că nimeni nu și-ar fi propus să o stopeze până când prețul nu se va calma. La ajutorul pentru energie electrică, ministrul Bogdan Ivan vrea să mai adauge un ajutor pentru gaze naturale anticipând probabil o creștere a tarifului după liberalizare.

În mod normal, statul ar trebui să facă ordine între atâtea ajutoare. Este nevoie de o lege simplă și clară care să se adreseze consumatorilor vulnerabili. De altfel, despre o legislație privind consumatorii vulnerabili se vorbește de ani de zile, statul a strâns chiar și fonduri la buget pentru a-i putea finanța pe beneficiarii legii. O legislație de acest tip ar trebui să existe dincolo de momentele de liberalizare ale piețelor de gaze sau energie electrică.

Propunerile nu se opresc aici. Ele continuă cu ajutoare pentru pensionari, în funcție de venituri, pentru mame, pentru veterani sau persoane cu handicap. Impactul asupra bugetului de stat ar fi de aproximativ 3,4 miliarde de lei, dar nu este clar ce intră în această sumă. Am mai văzut astfel de momente în care PSD este gata să plătească din buget pentru solidaritate, protecție socială sau relansare economică. Dar, cineva ar trebui să le pună frână.

 

În timp ce guvernul se chinuiește în continuare să reducă nivelul cheltuielilor din administrația centrală și locală, primăvara protestelor sindicale din companiile private a debutat la Rompetrol. La sfârșitul săptămânii trecute, sindicatul rafinăriei Petromidia din Năvodari a protestat față de evoluția negocierilor colective.

Proprietarul rafinăriei Petromidia, KazMunaiGaz International, a reacționat. Acționarul rafinăriei a făcut public un calcul care arată că majorarea salarială solicitată de sindicat ar avea un impact anual de 21 milioane de dolari. Cererea sindicatelor este o creștere salarială cu 1.500 de lei pe lună pentru fiecare angajat.

Conducerea companiei a venit cu o contrapropunere și anume plata anul acesta a două bonusuri. Primul care ar ține cont de performanța economică înregistrată anul trecut și care ar însemna plata a aproximativ 5.000 de lei net pentru aproximativ 2.200 de angajați. Al doilea bonus ar trebui să fie în valoare de 500 de lei și ar urma să fie acordat tuturor salariaților cu ocazia Zilei Petrolistului.

Interesant este că acționarii companiei fac publice veniturile actuale ale angajaților, dar explică și motivele pentru care consideră inacceptabilă cererea sindicatelor. Așadar, media salarială la Petromidia este de 10.900 de lei net la care se adaugă un pachet de bonusuri care include prime de sărbători și de concediu, asigurări medicale și de viață, servicii medicale în sectorul privat, tichete de masă și asigurarea gratuită a transportului până la locul de muncă.

Două observații: prima, poate că pachetul salarial pe care îl au angajații Petromidia pare generos, dar să nu uităm că firma acționează într-un sector în care salariile sunt pe primele locuri în clasament la nivel național și, a doua, este de remarcat că în pline negocieri cu sindicatele conducerea companiei a făcut publice datele pachetului salarial din firmă și cheltuielile suplimentare pe care le presupun cererile sindicatului. Este un mod de a obține un avantaj în procesul de negociere.

Spre deosebire de mediul privat, în sectorul public există în continuare o lipsă de transparență în ceea ce privește întregul pachet salarial. Adică, în cazul protestelor sindicale din sectorul de stat, fie că este vorba despre educație sau o altă instituție publică, directorii sau miniștrii nu spun niciodată veniturile reale ale angajaților bugetari care să includă salariul, sporurile, bonusurile, primele, tichetele de masă, tichetele de vacanță, normele de hrană, alocațiile pentru haine, bani pentru navetă, prime de pensionare și orice alte invenții salariale care s-au făcut în ultimii 15 ani pentru angajații la stat.

De fapt, conducerile instituțiilor publice sunt „mână în mână” cu sindicatele și vedem în aceste zile că doar o intervenție clară, legislativă, a guvernului poate rupe frăția dintre liderii de sindicate și managerii din sectorul public.

Întorcându-ne la Rompetrol, comunicatul companiei numește și motivele pentru care nu poate opera creșterile de salarii cerute de sindicatul de la Petromidia. Este vorba despre taxele specifice sectorului energetic și impozitul minim pe cifra de afaceri, pentru a cărui plată compania a fost nevoită să se împrumute. În total, firma a achitat anul trecut impozite și taxe în valoare de aproximativ 226 milioane de dolari. Cu alte cuvinte, reprezentanții Rompetrol spun că este aproape imposibil să crești salariile angajaților după ce ai plătit sume mari în contul unor taxe și impozite atât de diverse.

Desigur, este o temă separată situația economică a companiei care are datorii mari (1,2 miliarde de dolari), dar și pierderi financiare serioase, chiar dacă rezultatele operaționale de anul trecut au fost solide.

Cu siguranță, vor urma și alte companii private la care vor începe negocieri pe tema creșterii salariilor. Tradițional, Dacia, de exemplu, intră în acest proces. Este, însă, de văzut în ce măsură acționarii și managerii firmelor cu capital privat vor avea resurse financiare să plătească salarii mai mari și deci să își asume o creștere a cheltuielilor.

Cu ocazia interviului acordat RFI România, premierul Ilie Bolojan a afirmat că a sesizat Parchetul în cazul Eximbank pentru suspiciuni de delapidare a banilor publici. Este vorba despre o serie de credite devenite neperformante acordate mai multor companii. Ieri, Exim Banca Românească a transmis un comunicat de presă în care se fac o serie de precizări referitoare la mecanismul de garanții de stat și de credite subvenționate. De fapt, cazul creditelor neperformante acordate unor firme deschide o temă extrem de sensibilă, dar și total netransparentă.

Să facem puțină istorie. Eximbank, înainte de a se transforma în bancă comercială și de a lua denumirea de Exim Banca Românească, a funcționat ca o societate bancară mai specială. În sensul că banca avea rolul de a susține activitatea de export a companiilor românești. Cu această misiune, Eximbank a acordat credite cu dobânzi preferențiale sau garanții în contul statului sau în contul băncii.

În principiu, mecanismul de susținere a exporturilor este util pentru economie și se folosește în multe state europene. Un model de funcționare sunt de exemplu garanțiile Hermes, din Germania.

În România, problema este că tot procesul de susținere a exporturilor a fost total netransparent. Nimeni nu știe la nivelul publicului larg care sunt sumele garantate de stat sau creditele oferite și mai ales nu se știu decât unele dintre companiile beneficiare.

Mai important este că alături de Eximbank apare una din instituțiile cele mai discrete ale statului român. Este vorba despre Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. Comitetul a existat sub un alt nume încă din anul 1991. În anul 2007, noul Comitet se redenumește, dar își păstrează, în esență, aceeași utilitate, adică susținerea exporturilor. Pretextul schimbării titulaturii este intrarea României în Uniunea Europeană și racordarea la instituții de același tip din Europa, doar că în România nu există nicio informație despre activitatea concretă a Comitetului interministerial. De exemplu, ar fi interesant de văzut care sunt companiile care au primit facilități, ar trebui să se știe totalul garanțiilor de stat acordate și volumul creditelor cu dobândă preferențială. De asemenea, ar trebui să fie publicate sumele care nu au mai fost rambursate de companiile care au primit credite sau garanții pentru a înțelege care au fost costurile plătite de stat în contul susținerii activității de export.

Comitetul interministerial nu a produs niciun bilanț public. Este un fel de „gaură neagră” din care nu se știe ce sume sunt plătite și nici ce fonduri sunt rambursate.

În aceste condiții, este realist să credem că nu mai putem știi ce s-a întâmplat cu susținerea exporturilor până în anul 2007, dar pentru ultimii ani Corpul de control al prim-ministrului ar trebui să facă o vizită la Comitetul interministerial.

Dacă, bineînțeles, va fi posibil, pentru că dacă privim componența Comitetului vom vedea că este populat cu reprezentanți ai guvernului. Mai exact, prin hotărârea de guvern de înființare, Comitetul interministerial este format din 13 membri dintre care președintele este un secretar de stat din Ministerul Finanțelor, respectiv coordonatorul Direcției generale de trezorerie și datorie publică, un vicepreședinte este un secretar de stat de la Ministerul Economiei, iar un al doilea vicepreședinte este chiar șeful Eximbank. La cei trei se adaugă 10 membri, secretari de stat de la Ministerul Finanțelor, ANAF, Ministerul Administrației și Internelor, AVAS, Ministerul Agriculturii și de la Secretariatul General al Guvernului.

Doar citind instituțiile reprezentate în Comitetul interministerial ne dăm seama că un control și mai multă transparență nu vor fi ușor de impus, pentru că premierul ar trebui să calce prea multe „mușuroaie”. Ar fi interesant de văzut cum a primit fostul combinat Sidex credite în valoare de 300 milioane de euro, dar și sumele garantate de stat care nu s-au mai întors niciodată la buget. După cum stau lucrurile, nu avem nicio șansă să aflăm răspunsul la aceste întrebări.

Acum, aproape de sfârșitul primei luni din acest an, analiștii economici observă ce se întâmplă cu raportul de schimb euro-dolar. În ultimele luni, a devenit o constantă creșterea monedei europene în raport de dolar, iar la începutul acestei săptămâni euro a ajuns chiar la pragul simbolic de 1,20 pentru un dolar, o valoare care nu a mai fost atinsă din iunie 2021.

Această întărire a monedei europene nu este pusă pe seama calităților ei, ci pe slăbirea dolarului. Dar, creșterea euro obligă oficialii europeni să fie în gardă, pentru că influențele asupra inflației, creșterii economice și competitivității mărfurilor europene sunt multiple.

Într-o postare pe rețeaua Linkedin, guvernatorul Băncii Franței și membru în Consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene (BCE) a scris că banca centrală urmărește aprecierea euro și impactul potențial asupra reducerii ratei inflației. Și a completat că evoluția euro în raport de dolar este unul dintre factorii care va fi avut în vedere, în următoarele luni, în ceea ce privește deciziile de politică monetară și implicit dobânzile din zona euro.

Analiștii pieței financiare văd o scădere a încrederii în moneda americană. De la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă pentru al doilea mandat, dolarul a scăzut cu 15% față de euro. Tensiunile diplomatice și comerciale generate de SUA, presiunile repetate care au venit de la președintele american asupra Rezervei Federale și schimbările surprinzătoare de politică economică au slăbit încrederea investitorilor în dolar.

Mulți specialiști subliniază că imprevizibilitatea politicii economice a dus la diminuarea încrederii în moneda americană. Cu toate acestea, Donald Trump este mulțumit de valoarea monedei americane. De altfel, și în primul său mandat, președintele american a avut o politică a dolarului „slab”. Dar, în același timp, multe dintre declarațiile președintelui SUA au dus la o creștere a volatilității pe piața valutară.

Așa cum se întâmplă cu toate monedele care au perioade de creștere, se află într-o o situație duală, adică o creștere a monedei euro în raport de dolar poate fi benefică sau negativă în funcție de poziția din economie a companiei.

Astfel, creșterea euro în raport de dolar este un handicap serios pentru sectoarele economice orientate către export. Industria auto și, în general, sectorul industrial, sunt domenii cu multe companii exportatoare care sunt dezavantajate de o monedă europeană puternică în raport de dolar.

De asemenea, companiile europene care produc și exportă mărfuri de lux nu sunt deloc fericite cu evoluția euro-dolar. În ceea ce privește statele membre, Germania cu o industrie puternic orientată către export este vulnerabilă în fața creșterii euro și acest dezavantaj vine după ce anul trecut SUA au impus tarife vamale mărfurilor care vin din Uniunea Europeană.

Dacă un euro puternic scumpește exporturile lucrurile stau invers cu mărfurile importate, mai ales în ceea ce privește materiile prime energetice care sunt tranzacționate în dolari. În felul acesta, inflația poate rămâne la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a gospodăriilor din zona euro se îmbunătățește. Companiile importatoare, cum sunt cele din industria chimică, din sectorul de aviație sau din construcții au un avantaj atunci când moneda europeană crește față de cea americană. Mai mult, o inflație care se menține la cote scăzute va deschide calea pentru ca BCE să reducă în continuare dobânzile, iar acest lucru va susține creșterea economică.

În același timp, creșterea euro reaprinde dezbaterea referitoare la echilibrul sistemului monetar internațional. Desigur, ar fi o naivitate să creadă cineva că euro va înlocui dolarul, dar interesul crescut al investitorilor în moneda europeană este evident.