Ieri, premierul Ilie Bolojan a susținut declarații și o conferință de presă cu privire la situația economiei și la obiectivele anului acesta. Imaginea generală pe care a oferit-o premierul este că a ascultat în ultima perioadă criticile venite din politică și din societate referitoare la măsurile care contractă economia și a simțit nevoia să transmită vești bune.

Astfel se explică afirmația domnului Bolojan: „Încheiem măsurile de ajustare bugetară, lucrăm la cele de relansare economică”. Întrebarea este: nu se grăbește domnul Bolojan?

Să sintetizăm. Programul de relansare va include ceea ce știm deja și anume credite fiscale pentru companii, scheme de sprijin pentru investițiile mari dedicate firmelor care pot reduce deficitul comercial și scheme de garanții. Mai concret, vom afla conținutul programului și impactul asupra bugetului la sfârșitul săptămânii, atunci când va fi prezentat în Consiliul Economic și Social.

Surpriza de ieri vine însă de la așa-numitul pachet de sprijin pentru românii vulnerabili promovat de PSD. Premierul a declarat că nu s-a discutat în coaliție programul de sprijin social, chiar dacă liderii PSD îl promovează intens. Referitor la unele propuneri, precum ajutoare plătite o singură dată pensionarilor cu venituri mici, Ilie Bolojan nu le-a exclus, dar a adus aminte de deficitul bugetar mare și de cheltuielile limitate ale statului.

Premierul a vorbit și despre bugetul de stat pe anul acesta: va fi trimis în Parlament până la data de 20 februarie a.c., va fi construit cu un deficit de 6,2% din PIB și se anticipează o inflație de 4%.

Ilie Bolojan a dat o știre în ceea ce privește taxele și impozitele locale și anume că primăriile le vor putea reduce chiar dacă le-au mărit. Se pare că Ilie Bolojan a fost convins de președintele UDMR, Kelemen Hunor, care în ultimele zile a pledat calm, dar convingător pe tema micșorării taxelor locale.

Premierul Bolojan a explicat ieri că unele primării au crescut impozitele și taxele mai mult decât plafonul stabilit de guvern, iar acum își doresc să se întoarcă la nivelul minim stabilit de lege. Dar, legea nu le permite această revenire, iar premierul a anunțat că trebuie corectată legislația pentru ca primăriile să poată scădea nivelul de impozitare. Desigur, o întrebare este: ce se va întîmpla cu sumele plătite deja de unii cetățeni în cazul în care taxele și impozitele locale vor scădea? Schimbarea legislativă va da un răspuns.

În același timp, premierul a precizat că guvernul încearcă să elimine cât mai multe dintre excepții plecând de la realitatea că 10% din fondul de locuințe este neimpozitat, situație care există și în cazul automobilelor.

Temele energetice. Ilie Bolojan a anunțat ieri că practic din aprilie a.c. se va liberaliza tariful gazelor naturale doar pentru companii. De fapt, acest lucru ni l-a comunicat ieri premierul. Pentru persoanele fizice, tariful gazului natural va fi administrat pentru o perioadă de un an. Administrat înseamnă că prețul va rămâne stabil pe tot parcursul anului. Chiar dacă premierul încearcă să schimbe termenii, putem înțelege că de fapt administrat înseamnă tot plafonat. Mecanismul arată că pentru consumatorii casnici tariful va fi fix, iar pentru persoane juridice tariful va fi liberalizat. Dar, piața rămâne totuși dinamică și există riscul ca distribuitorii și furnizorii să încerce să compenseze eventualele pierderi din contractele cu consumatorii casnici prin creșterea tarifului la companii. Ceea ce ar fi o mare problemă economică.

De asemenea, tot în materie de energie, premierul Bolojan avansează ideea că anul acesta centralele electrice care vor folosi gazul de la Mintia și Iernut vor fi puse în funcțiune. Este posibil ca așteptările să fie prea optimiste, pentru că, de exemplu, construirea centralei Romgaz de la Iernut este deja în mare întârziere. De asemenea, guvernul va miza pe creșterea capacității de stocare a energiei de către Hidroelectrica. În concluzie, premierul Ilie Bolojan a vrut să transmită o serie de mesaje optimiste despre economie. S-ar putea să se fi grăbit.

Avem un studiu de caz pe care ni l-a oferit taxa pe coletele mici. Nu este vorba despre o analiză economică sofisticată care să ia în calcul efectele introducerii taxei, ci un adevărat caz de dezinformare, cu sau fără bună știință. Aplicarea taxei este o temă economică mai complexă decât pare la prima vedere și de aceea informațiile false au putut fi considerate chiar reale.

Concret, în primele zile ale săptămânii au apărut știri care arătau că din cauza taxei pe coletele mici, cu o valoare mai mică de 150 de euro, România a pierdut taxe vamale, TVA, deci bani la buget, curse cargo care nu au mai venit la București și chiar plata taxei este evitată prin diverse mijloace. Totul este fals de la cap la coadă și se întâmplă ca în bancurile cu radio Erevan, nu i s-a luat, i s-a dat.

Au fost reprezentanți ai mass-media care s-au inflamat pe tema introducerii taxei Temu-Shein-Trendyol, au fost publicate cifre precise despre pierderile statului în materie de taxe vamale și TVA , dar practic nimic nu este corect.

Pentru obiectivitate voi prezenta doar informații din surse oficiale, lăsând comentariile la final. Așadar, primul semnal de alarmă este tras de o fantomatică Asociație a Comisionarilor în Vamă care a declarat, prin reprezentanți, că 99% din volumele de e-comerț au fost redirecționate de la București către alte puncte de intrare în Uniunea Europeană. Fals. Mai întâi, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) a precizat că anul trecut, atunci când nu exista taxa, 90% din cele 80 milioane de colete din afara Uniunii Europene care au intrat în țară, au aterizat în alte locuri decât pe teritoriul național. Ceea ce arată că România nu a fost și nu este un hub regional în materie.

Apoi, Ministerul Finanțelor a publicat numărul de colete intrate în țară din afara UE, în luna ianuarie a.c. Numărul acestora este mai mic decât în decembrie 2025 (normal, de altfel), dar mai mare de 15 ori decât în ianuarie 2025 și la nivelul lunii august 2025. În plus, Aeroportul Henri Coandă a arătat că în ianuarie a.c. activitatea cargo a fost în limite normale.

S-a spus că România a pierdut încasarea unor taxe vamale. De două ori o aiureală. O dată, pentru că micile colete cu valoare de sub 150 de euro sunt scutite de taxe vamale în Uniunea Europeană, a doua oară, pentru că în situația în care ar fi vorba despre taxe vamale (la importurile comerciale de valori mai mari) acestea ar fi încasate de bugetul Uniunii Europene, pentru că în interior avem o piață comună și liberă de taxe vamale.

S-a spus că taxa de 25 de lei poate fi „fentată” dacă marfa se descarcă, de exemplu, la Budapesta. Nici vorbă. Pe de o parte, pentru că, arată profesorul de economie Cristian Păun, marfa nu își pierde originea. Pe de altă parte, pentru că taxa pe coletele mici nu este o taxă vamală, ci o taxă logistică, deci o taxă națională care nu are nicio treabă cu cele europene. Deci, ea trebuie plătită în România.

S-a spus că statul român nu mai încasează TVA. Fals. Pentru coletele mici, TVA este plătită de consumatori la momentul plasării comenzii și apoi virată statului, se arată în comunicatul ARMO.

Desigur, taxa logistică nu vine fără probleme. De exemplu, firmele de curierat sau de servicii poștale au mai mult de lucru, pentru că ele sunt cele care colectează taxa de la furnizori și o plătesc mai departe către bugetul de stat. Aceste proceduri presupun mai multe operațiuni, mai mulți oameni, costuri mai mari, dar taxa există și se încasează.

De asemenea, consumatorii au motive să fie nemulțumiți, pentru că se pot aștepta la o creștere de prețuri pentru produsele pe care le cumpără de pe aceste canale de distribuție. Dar, una-i una, alta-i alta. Taxa logistică se colectează, TVA la fel, avioanele aterizează. Alarma e falsă.

Când PSD începe să vorbească atât de înverșunat despre un plan de relansare a economiei, despre un program de solidaritate sau despre un plan de sprijin social este un semn că trebuie să fim cu ochii pe banii bugetului.

Începem să înțelegem ce își dorește PSD să adauge la măsurile de reducere a cheltuielilor în administrația locală și centrală. Programul de relansare a economiei ar trebui să includă deduceri fiscale din impozitul pe profit pentru investiții greenfield mai mari de 20 milioane de euro, garanții de stat pentru IMM-uri și facilități pentru cheltuielile făcute de companii pentru cercetare-dezvoltare.

Sunt câteva puncte slabe. În primul rând, deductibilitatea fiscală s-ar putea să nu folosească niciunui investitor, pentru că în primii doi ani este foarte puțin probabil ca o investiție mai mare de 20 milioane de euro să aibă profit. Deci, ar fi o scutire fiscală pentru o sumă, profit, care nu există.

În al doilea rând, garanțiile de stat sunt incluse în deficitul bugetar, deci faptul că PSD vorbește despre un program de relansare care nu are niciun impact asupra bugetului de stat, este inexact.

În al treilea rând, facilitățile fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare sunt deja acordate în legislația românească, problema este că sunt greu sau imposibil de aplicat. Deci, lucrul pe care ar trebui să îl facă programul de relansare ar fi să îmbunătățească legislația astfel încât să o facă ușor de folosit.

Inițial, PSD a condiționat votul pentru al treilea pachet de măsuri de reducere a deficitului bugetar de adăugarea unui plan de relansare economică. Acum, partidul condus de Sorin Grindeanu vine cu încă o pretenție și anume un așa-numit plan de solidaritate. Concret, ministrul energiei a explicat că în cadrul acestui plan se vor plăti 100 lei pe lună, în perioada de iarnă (șase luni), pentru consumatorii care au venituri mai mici de 2.500 de lei, ca ajutor pentru liberalizarea pieței gazelor naturale. De acest ajutor ar urma să beneficieze un milion de puncte de consum de gaze.

De asemenea, ministrul energiei a precizat că trebuie să continue și schema de sprijin pentru consumatorii de energie electrică. În anumite condiții, respectiv, venituri de sub 2.500 de lei, caz în care statul va acorda un ajutor de 50 de lei pentru plata facturii.

Sorin Grindeanu a adăugat că banii pentru aceste ajutoare trebuie să fie incluși în bugetul de stat, altfel PSD nu va accepta nici pachetul trei de reducere a cheltuielilor bugetare.

Elanul PSD în materie de întărirea protecției sociale nu este surprinzător. Este, însă, greu de înțeles mecanismul. Pentru că schema de ajutor de stat pentru energie electrică există încă de anul trecut și probabil că nimeni nu și-ar fi propus să o stopeze până când prețul nu se va calma. La ajutorul pentru energie electrică, ministrul Bogdan Ivan vrea să mai adauge un ajutor pentru gaze naturale anticipând probabil o creștere a tarifului după liberalizare.

În mod normal, statul ar trebui să facă ordine între atâtea ajutoare. Este nevoie de o lege simplă și clară care să se adreseze consumatorilor vulnerabili. De altfel, despre o legislație privind consumatorii vulnerabili se vorbește de ani de zile, statul a strâns chiar și fonduri la buget pentru a-i putea finanța pe beneficiarii legii. O legislație de acest tip ar trebui să existe dincolo de momentele de liberalizare ale piețelor de gaze sau energie electrică.

Propunerile nu se opresc aici. Ele continuă cu ajutoare pentru pensionari, în funcție de venituri, pentru mame, pentru veterani sau persoane cu handicap. Impactul asupra bugetului de stat ar fi de aproximativ 3,4 miliarde de lei, dar nu este clar ce intră în această sumă. Am mai văzut astfel de momente în care PSD este gata să plătească din buget pentru solidaritate, protecție socială sau relansare economică. Dar, cineva ar trebui să le pună frână.

 

În timp ce guvernul se chinuiește în continuare să reducă nivelul cheltuielilor din administrația centrală și locală, primăvara protestelor sindicale din companiile private a debutat la Rompetrol. La sfârșitul săptămânii trecute, sindicatul rafinăriei Petromidia din Năvodari a protestat față de evoluția negocierilor colective.

Proprietarul rafinăriei Petromidia, KazMunaiGaz International, a reacționat. Acționarul rafinăriei a făcut public un calcul care arată că majorarea salarială solicitată de sindicat ar avea un impact anual de 21 milioane de dolari. Cererea sindicatelor este o creștere salarială cu 1.500 de lei pe lună pentru fiecare angajat.

Conducerea companiei a venit cu o contrapropunere și anume plata anul acesta a două bonusuri. Primul care ar ține cont de performanța economică înregistrată anul trecut și care ar însemna plata a aproximativ 5.000 de lei net pentru aproximativ 2.200 de angajați. Al doilea bonus ar trebui să fie în valoare de 500 de lei și ar urma să fie acordat tuturor salariaților cu ocazia Zilei Petrolistului.

Interesant este că acționarii companiei fac publice veniturile actuale ale angajaților, dar explică și motivele pentru care consideră inacceptabilă cererea sindicatelor. Așadar, media salarială la Petromidia este de 10.900 de lei net la care se adaugă un pachet de bonusuri care include prime de sărbători și de concediu, asigurări medicale și de viață, servicii medicale în sectorul privat, tichete de masă și asigurarea gratuită a transportului până la locul de muncă.

Două observații: prima, poate că pachetul salarial pe care îl au angajații Petromidia pare generos, dar să nu uităm că firma acționează într-un sector în care salariile sunt pe primele locuri în clasament la nivel național și, a doua, este de remarcat că în pline negocieri cu sindicatele conducerea companiei a făcut publice datele pachetului salarial din firmă și cheltuielile suplimentare pe care le presupun cererile sindicatului. Este un mod de a obține un avantaj în procesul de negociere.

Spre deosebire de mediul privat, în sectorul public există în continuare o lipsă de transparență în ceea ce privește întregul pachet salarial. Adică, în cazul protestelor sindicale din sectorul de stat, fie că este vorba despre educație sau o altă instituție publică, directorii sau miniștrii nu spun niciodată veniturile reale ale angajaților bugetari care să includă salariul, sporurile, bonusurile, primele, tichetele de masă, tichetele de vacanță, normele de hrană, alocațiile pentru haine, bani pentru navetă, prime de pensionare și orice alte invenții salariale care s-au făcut în ultimii 15 ani pentru angajații la stat.

De fapt, conducerile instituțiilor publice sunt „mână în mână” cu sindicatele și vedem în aceste zile că doar o intervenție clară, legislativă, a guvernului poate rupe frăția dintre liderii de sindicate și managerii din sectorul public.

Întorcându-ne la Rompetrol, comunicatul companiei numește și motivele pentru care nu poate opera creșterile de salarii cerute de sindicatul de la Petromidia. Este vorba despre taxele specifice sectorului energetic și impozitul minim pe cifra de afaceri, pentru a cărui plată compania a fost nevoită să se împrumute. În total, firma a achitat anul trecut impozite și taxe în valoare de aproximativ 226 milioane de dolari. Cu alte cuvinte, reprezentanții Rompetrol spun că este aproape imposibil să crești salariile angajaților după ce ai plătit sume mari în contul unor taxe și impozite atât de diverse.

Desigur, este o temă separată situația economică a companiei care are datorii mari (1,2 miliarde de dolari), dar și pierderi financiare serioase, chiar dacă rezultatele operaționale de anul trecut au fost solide.

Cu siguranță, vor urma și alte companii private la care vor începe negocieri pe tema creșterii salariilor. Tradițional, Dacia, de exemplu, intră în acest proces. Este, însă, de văzut în ce măsură acționarii și managerii firmelor cu capital privat vor avea resurse financiare să plătească salarii mai mari și deci să își asume o creștere a cheltuielilor.

Cu ocazia interviului acordat RFI România, premierul Ilie Bolojan a afirmat că a sesizat Parchetul în cazul Eximbank pentru suspiciuni de delapidare a banilor publici. Este vorba despre o serie de credite devenite neperformante acordate mai multor companii. Ieri, Exim Banca Românească a transmis un comunicat de presă în care se fac o serie de precizări referitoare la mecanismul de garanții de stat și de credite subvenționate. De fapt, cazul creditelor neperformante acordate unor firme deschide o temă extrem de sensibilă, dar și total netransparentă.

Să facem puțină istorie. Eximbank, înainte de a se transforma în bancă comercială și de a lua denumirea de Exim Banca Românească, a funcționat ca o societate bancară mai specială. În sensul că banca avea rolul de a susține activitatea de export a companiilor românești. Cu această misiune, Eximbank a acordat credite cu dobânzi preferențiale sau garanții în contul statului sau în contul băncii.

În principiu, mecanismul de susținere a exporturilor este util pentru economie și se folosește în multe state europene. Un model de funcționare sunt de exemplu garanțiile Hermes, din Germania.

În România, problema este că tot procesul de susținere a exporturilor a fost total netransparent. Nimeni nu știe la nivelul publicului larg care sunt sumele garantate de stat sau creditele oferite și mai ales nu se știu decât unele dintre companiile beneficiare.

Mai important este că alături de Eximbank apare una din instituțiile cele mai discrete ale statului român. Este vorba despre Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. Comitetul a existat sub un alt nume încă din anul 1991. În anul 2007, noul Comitet se redenumește, dar își păstrează, în esență, aceeași utilitate, adică susținerea exporturilor. Pretextul schimbării titulaturii este intrarea României în Uniunea Europeană și racordarea la instituții de același tip din Europa, doar că în România nu există nicio informație despre activitatea concretă a Comitetului interministerial. De exemplu, ar fi interesant de văzut care sunt companiile care au primit facilități, ar trebui să se știe totalul garanțiilor de stat acordate și volumul creditelor cu dobândă preferențială. De asemenea, ar trebui să fie publicate sumele care nu au mai fost rambursate de companiile care au primit credite sau garanții pentru a înțelege care au fost costurile plătite de stat în contul susținerii activității de export.

Comitetul interministerial nu a produs niciun bilanț public. Este un fel de „gaură neagră” din care nu se știe ce sume sunt plătite și nici ce fonduri sunt rambursate.

În aceste condiții, este realist să credem că nu mai putem știi ce s-a întâmplat cu susținerea exporturilor până în anul 2007, dar pentru ultimii ani Corpul de control al prim-ministrului ar trebui să facă o vizită la Comitetul interministerial.

Dacă, bineînțeles, va fi posibil, pentru că dacă privim componența Comitetului vom vedea că este populat cu reprezentanți ai guvernului. Mai exact, prin hotărârea de guvern de înființare, Comitetul interministerial este format din 13 membri dintre care președintele este un secretar de stat din Ministerul Finanțelor, respectiv coordonatorul Direcției generale de trezorerie și datorie publică, un vicepreședinte este un secretar de stat de la Ministerul Economiei, iar un al doilea vicepreședinte este chiar șeful Eximbank. La cei trei se adaugă 10 membri, secretari de stat de la Ministerul Finanțelor, ANAF, Ministerul Administrației și Internelor, AVAS, Ministerul Agriculturii și de la Secretariatul General al Guvernului.

Doar citind instituțiile reprezentate în Comitetul interministerial ne dăm seama că un control și mai multă transparență nu vor fi ușor de impus, pentru că premierul ar trebui să calce prea multe „mușuroaie”. Ar fi interesant de văzut cum a primit fostul combinat Sidex credite în valoare de 300 milioane de euro, dar și sumele garantate de stat care nu s-au mai întors niciodată la buget. După cum stau lucrurile, nu avem nicio șansă să aflăm răspunsul la aceste întrebări.

Acum, aproape de sfârșitul primei luni din acest an, analiștii economici observă ce se întâmplă cu raportul de schimb euro-dolar. În ultimele luni, a devenit o constantă creșterea monedei europene în raport de dolar, iar la începutul acestei săptămâni euro a ajuns chiar la pragul simbolic de 1,20 pentru un dolar, o valoare care nu a mai fost atinsă din iunie 2021.

Această întărire a monedei europene nu este pusă pe seama calităților ei, ci pe slăbirea dolarului. Dar, creșterea euro obligă oficialii europeni să fie în gardă, pentru că influențele asupra inflației, creșterii economice și competitivității mărfurilor europene sunt multiple.

Într-o postare pe rețeaua Linkedin, guvernatorul Băncii Franței și membru în Consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene (BCE) a scris că banca centrală urmărește aprecierea euro și impactul potențial asupra reducerii ratei inflației. Și a completat că evoluția euro în raport de dolar este unul dintre factorii care va fi avut în vedere, în următoarele luni, în ceea ce privește deciziile de politică monetară și implicit dobânzile din zona euro.

Analiștii pieței financiare văd o scădere a încrederii în moneda americană. De la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă pentru al doilea mandat, dolarul a scăzut cu 15% față de euro. Tensiunile diplomatice și comerciale generate de SUA, presiunile repetate care au venit de la președintele american asupra Rezervei Federale și schimbările surprinzătoare de politică economică au slăbit încrederea investitorilor în dolar.

Mulți specialiști subliniază că imprevizibilitatea politicii economice a dus la diminuarea încrederii în moneda americană. Cu toate acestea, Donald Trump este mulțumit de valoarea monedei americane. De altfel, și în primul său mandat, președintele american a avut o politică a dolarului „slab”. Dar, în același timp, multe dintre declarațiile președintelui SUA au dus la o creștere a volatilității pe piața valutară.

Așa cum se întâmplă cu toate monedele care au perioade de creștere, se află într-o o situație duală, adică o creștere a monedei euro în raport de dolar poate fi benefică sau negativă în funcție de poziția din economie a companiei.

Astfel, creșterea euro în raport de dolar este un handicap serios pentru sectoarele economice orientate către export. Industria auto și, în general, sectorul industrial, sunt domenii cu multe companii exportatoare care sunt dezavantajate de o monedă europeană puternică în raport de dolar.

De asemenea, companiile europene care produc și exportă mărfuri de lux nu sunt deloc fericite cu evoluția euro-dolar. În ceea ce privește statele membre, Germania cu o industrie puternic orientată către export este vulnerabilă în fața creșterii euro și acest dezavantaj vine după ce anul trecut SUA au impus tarife vamale mărfurilor care vin din Uniunea Europeană.

Dacă un euro puternic scumpește exporturile lucrurile stau invers cu mărfurile importate, mai ales în ceea ce privește materiile prime energetice care sunt tranzacționate în dolari. În felul acesta, inflația poate rămâne la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a gospodăriilor din zona euro se îmbunătățește. Companiile importatoare, cum sunt cele din industria chimică, din sectorul de aviație sau din construcții au un avantaj atunci când moneda europeană crește față de cea americană. Mai mult, o inflație care se menține la cote scăzute va deschide calea pentru ca BCE să reducă în continuare dobânzile, iar acest lucru va susține creșterea economică.

În același timp, creșterea euro reaprinde dezbaterea referitoare la echilibrul sistemului monetar internațional. Desigur, ar fi o naivitate să creadă cineva că euro va înlocui dolarul, dar interesul crescut al investitorilor în moneda europeană este evident.

Guvernul obligă persoanele fizice cu „activități economice” să întocmească și să transmită facturi electronice. Este un obiectiv realist? Sigur, este un program complet nepregătit.

În urmă cu vreo două săptămâni, pe un grup de WhatsApp al unei publicații cu care colaborez s-a născut o mică revoltă. Șefii le cereau colaboratorilor să se înregistreze la ANAF în spațiul privat virtual (SPV). Fără nicio altă explicație.

Oamenii s-au impacientat și au reacționat. Au sunat la cunoștințele pe care le aveau la ANAF și au întrebat ce poate însemna acest lucru, iar răspunsul funcționarilor fiscului a fost clar: persoanele fizice nu pot emite facturi. Atunci, colaboratorii media au crezut că li se pregătește ceva, obligația de a-și înființa o firmă sau de a se înregistra ca persoane fizice autorizate și se gândeau că vor avea nevoie de un contabil, de softuri specializate și multe altele. Cu alte cuvinte, alți bani, altă distracție.

De fapt, lucrurile stau altfel și ele explodează acum, la sfârșitul lunii ianuarie a.c. Concret, prin ordonanța trenuleț apărută anul trecut, cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, se introducea o nouă prevedere legislativă. Tradusă ea suna așa: toate persoanele fizice care au „activități economice” trebuie să se înscrie în Registrul RO e-factura și apoi să emită factură electronică. Primul pas pentru a te înscrie în registru era acela de a te înregistra în spațiul privat virtual de la ANAF.

Mai exact, ordonanța trenuleț a venit cu o revoluție fiscală. Adică, obligă persoanele fizice care desfășoară „activități economice” să emită facturi electronice, bineînțeles, sub incidența Registrului RO e-factura.

Dacă asta nu este o schimbare fiscală extraordinară, atunci care ar putea fi? Să obligi un milion, două sau trei milioane de persoane care fac „activități economice” să se înroleze în SPV, să se înregistreze în registrul e-factura, să facă facturi și să le trimită beneficiarilor nu este deloc simplu. În special, într-o țară cu o educație economică precară. Mai ales într-o țară în care, cu câțiva ani în urmă, un fost șef al ANAF nu știa să completeze o factură.

Citeste siReguli noi pentru cei cu drepturi de autor | Cum emiți factură electronică

Pentru o lucrare atât de amplă ar fi fost nevoie de o campanie de informare care să se deruleze cel puțin un an de zile, pentru ca oamenii care au „activități economice” să știe ce au de făcut.

A vorbit vreodată premierul României despre faptul că guvernul pune câteva milioane de cetățeni să facă facturi electronice? A scos șeful ANAF vreun cuvințel despre cum pot să facă e-facturi contribuabilii persoane fizice? A explicat vreodată ministrul finanțelor că există o nouă prevedere legală care obligă milioane de oameni să facă facturi electronice? A fost vreun ministru din guvernul României care a „ciripit” ceva despre schimbarea legislativă? Nici vorbă.

Tot guvernul a tăcut mâlc și a mers pe ideea că milioane de cetățeni vor citi ordonanța trenuleț între Crăciun și Revelion, vor înțelege paragrafele legale care îi obligă să facă factură și la o săptămână de la Sărbătoarea Sfântului Ion vor fi deja înrolați în SPV, vor fi gata înregistrați în registrul e-factura și se vor grăbi să facă facturile electronice și să le trimită în sistemul ANAF. Ar fi hilar, dacă nu ar fi revoltător. S-a mers pe ideea comodă că necunoașterea legii nu este o scuză pentru nerespectarea ei.

Încă un detaliu: milioane de cetățeni cu „activități economice” - să zicem, șoferi de companii de ridesharig, mici agricultori, crescători clandestini de porci, zugravi amatori, frizeri ambulanți, mecanici auto care lucrează în garaje, meseriași care fac mobilă în podul casei, cofetari amatori, comercianți online – ar fi trebuit să se înregistreze în registrul e-factura până la 15 ianuarie a.c. Ridicol. Tot până la 15 ianuarie a.c. ar fi trebuit să intre în vigoare procedura privind organizarea și înscrierea în registrul e-factura prin ordin al președintelui ANAF. Doar că ordinul era în transparență publică abia în data de 15 ianuarie a.c.. La final, trebuie să declar următoarele: în calitate de jurnalist am pledat întotdeauna pentru măsuri care să reducă evaziunea mare sau mică (acesta este, probabil, scopul facturării electronice), nu sunt afectat în niciun fel de această legislație, nu sunt consultant fiscal, deci ar putea să existe unele devieri de cifre sau de interpretare. Dar, să crezi că în două săptămâni poți obliga milioane de cetățeni să facă facturi electronice este o dovadă nu doar de naivitate, ci de-a dreptul o lipsă de realism economic.

Guvernul a anunțat ieri condițiile financiare și proiectele pe care România le are în cadrul programului SAFE. Este vorba despre un program european creat pentru ca statele membre să își poată consolida industria de apărare, dar în program sunt incluse și obiective civile care pot fi considerate infrastructură critică în caz de conflict. La nivelul Uniunii Europene, programul are un buget total de 150 miliarde de euro care va fi folosit pentru credite pentru statele europene.

România are o alocare de 16,6 miliarde de euro, care vor fi folosiți pentru achiziții militare, pentru proiecte de investiții civile și pentru o serie de achiziții care vor fi făcute de Ministerul Administrației și Internelor.

Lista proiectelor este publică, nu insistăm. Doar putem remarca specificul acestui program derulat în premieră de Uniunea Europeană. În România, au fost destule comentarii legate de faptul că programul SAFE este bazat pe împrumuturi, iar cei care caută „nod în papură” s-au arătat îngrijorați de creșterea gradului de îndatorare și implicit de creșterea datoriei publice. Desigur, atunci când guvernele anterioare se împrumutau pentru plata salariilor bugetare nu era nimic de reproșat. Acum, când România se împrumută pentru a-și crește capacitatea de apărare a țării, se aud tot felul de voci sâcâitoare.

Adevărul este că dacă nu ar fi existat programul european, România ar fi avut trei posibile surse pentru a obține bani de investiții în sectorul de apărare: bugetul de stat, împrumuturi de la instituții financiare internaționale sau credite luate de pe piața financiară. Practic, primele două surse nu pot fi utilizate, pentru că deficitul trebuie să scadă, iar instituțiile financiare internaționale au reguli clare referitoare la finanțarea sectorului de apărare. În ceea ce privește creditele luate de pe piață, băncile au norme dure, conform cărora nu pot finanța sectorul de apărare și chiar dacă s-ar găsi variante de împrumut dobânda ar fi mare.

Prin programul SAFE, România primește un credit pe 45 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani, cu o dobândă mică. De aceea, condițiile financiare ale programului SAFE sunt cele mai bune posibile.

Programul are și condiția de colaborare între statele membre. Proiectele comune între două sau mai multe state europene au beneficiat de un punctaj mai mare, care, la final, le-a permis statelor să aibă un avantaj la alegerea proiectelor care vor fi finanțate. Condiția colaborării între state membre este logică pentru că Uniunea Europeană are ca obiectiv construirea unui sistem de apărare coerent la nivel european.

Un aspect important al programului SAFE este că finanțează proiecte civile, care însă devin importante în cazul unui conflict armat. Concret, România are alocate 4,2 miliarde de euro pentru câteva segmente din autostrăzile „Unirii” și „Modovei”, la care se adaugă 2,8 miliarde de euro pentru achiziții ale Ministerului Administrației și Internelor și 9,6 miliarde de euro pentru achiziții militare.

În fine, programul SAFE mai are o miză și anume aceea că ar trebui să încurajeze producția în țară, cu efectele de antrenare respective. Este esențial ca România să dezvolte capacități de producție sau să le utilieze pe cele existente într-o colaborare cu companii străine cu experiență și eventual cu suficient capital. În acest sens, programul poate deveni un factor de stimulare a creșterii economice, iar România are nevoie de astfel de efecte.

În acest moment, nu sunt clare proiectele care se vor derula în țară și care au șanse să contribuie la creșterea economică, dar producția locală este mai importantă decât achiziția înțelegând că lista de cumpărături este o soluție de termen scurt. Programul SAFE pornește anul acesta și el poate deveni un motor de creștere economică, nu doar de apărare.

O serie de date prezentate de premierul Ilie Bolojan arată dezechilibrele bugetare care există la nivel local. În medie, salariile costă de patru ori mai mult decât încasările din impozite și taxe locale, iar veniturile administrației locale se bazează de fapt pe bugetul de stat.

Nu ar trebui să trecem atât de repede peste informațiile publicate pe pagina de Facebook de către premierul Ilie Bolojan. Trebuie precizat că toate datele au aceeași sursă, adică prim-minstrul guvernului României și dincolo de eventualul subiectivism de care ar putea fi bănuit premierul, cifrele sunt oficiale și relevante.

Tema analizei este administrația locală din România și o serie de comparații la nivel european. Astfel, veniturile administrației locale românești depind într-o proporție mare de bugetul de stat, respectiv, veniturile proprii sunt în valoare totală de 1,51% din PIB, în timp ce transferurile de la buget reprezintă 7,51% din PIB.

Diferența este vizibilă și arată că trebuie făcut ceva: fie o schimbare a modelului de finanțare a administrației locale, fie o restructurare de personal, fie o reorganizare administrativă, fie câte ceva din fiecare. Deocamdată, premierul Ilie Bolojan a inițiat o reducere a cheltuielilor de personal. Este un demers util, fără îndoială, dar care ar trebui completat de măsuri de reformă.

Analiza oferă și o comparație la nivel european, adică în România, transferurile de la buget reprezintă 83% din totalul veniturilor administrației locale, în timp ce media europeană este de 51%. Totodată, veniturile din impozitele și taxele locale reprezintă doar 0,74% din PIB, în timp ce la nivelul Uniunii Europene procentajul este, în medie, de 3,68% din PIB.

Premierul Bolojan arată și cauzele pentru care există o diferență atât de mare. Este vorba despre excepțiile frecvente care reduc baza fiscală, despre un nivel scăzut al taxelor și impozitelor (ne place sau nu să recunoaștem, dar este o realitate) și despre o colectare redusă. Am aflat cu ocazia creșterii taxelor și impozitelor locale că nu există un nivel crescut de plată. Este și o contrazicere a ideii că populația își achită cu maximă corectitudine obligațiile de plată către localități. Se poate ca nivelul redus de colectare să fie valabil doar pentru anumite taxe sau impozite sau pentru unele zone, dar, indiferent de situație, creșterea gradului de colectare ar trebui să fie o prioritate chiar pentru administrațiile locale.

Premierul adaugă și o serie de date referitoare la raportul care există între salariile din administrație și încasările din taxele locale. În România, cheltuielile cu salariile din administrația locală ajung la aproximativ 3% din PIB, ceea ce înseamnă de aproape patru ori mai mult decât veniturile obținute din taxele și impozitele locale, care sunt de 0,74% din PIB.

Spre deosebire de România, în Uniunea Europeană situația este echilibrată, în sensul că totalul cheltuielilor cu salariile reprezintă 3,6% din PIB, iar veniturile din taxele și impozitele locale sunt de 3,68% din PIB. Este limpede că există un dezechilibru major în România între încasările din taxe și impozite ale administrației locale și cheltuielile cu salariile.

De ce s-a ajuns aici? Pe de o parte, pentru că a existat o creștere a numărului de angajați (greu de spus în ce măsură creșterea numărului de funcționari din primării a fost justificată de creșterea calității serviciiilor publice). Pe de altă parte, tema încasărilor reduse la bugetele locale este din nou evidentă.

În fine, analiza prezintă și alocările pentru investiții. La acest capitol, România depășește media Uniunii Europene, cu 2,98% din PIB față de 1,56% din PIB. Se poate spune că România, în special în teritoriu, are nevoie de investiții și implicit de dezvoltare.

De asemenea, există programe de investiții finanțate de la bugetul de stat sau cu fonduri europene. Problema este că în unele cazuri efectele investițiilor la nivel local nu sunt vizibile în creșterea economică. În concluzie, dezechilibrele financiare în administrația locală sunt majore. Ceva trebuie schimbat.

S-au făcut multe analize ale lumii actuale în această săptămână la Davos. Dar, atunci când ideile sunt foarte valoroase acțiunea s-ar putea să rămână în urmă. Astfel, discursul de la Davos al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a inclus alături de câteva teme analitice referitoare la momentul actual și o serie de propuneri cât se poate de concrete.

Șefa Comisiei Europene pleacă de la realitatea economică spunând că acum prea multe companii europene caută finanțare în afara Europei pentru a crește și a se extinde. Firmele se confruntă cu un set de reguli în fiecare stat membru. Pe hârtie, piața este deschisă și are 450 milioane de europeni, dar în realitate este mult mai complicat, a spus von der Leyen. Verdictul este corect și reconfirmă situația asupra căreia atrage atenția Mario Draghi în raportul despre competitivitate publicat în anul 2024.

Important este că oficialul european avansează și o serie de soluții. Ele se întind pe două paliere. În primul rând, este vorba despre modalitatea de înființare a unei companii. Intenția anunțată de Ursula von der Leyen este ca antreprenorii să poată înregistra în 48 de ore o companie, prin online, în orice stat membru. În același timp, companiile vor avea același regim de capital la nivel european.

Practic, șefa Comisiei Europene anunță o uniformizare a condițiilor de înființare a unei companii la nivelul Uniunii Europene. Trebuie să fie clar: nu este vorba despre regimul fiscal, ci despre procedurile birocratice necesare pentru înființarea unei companii, respectiv despre posibilitatea de a transmite actele necesare prin mediul online, despre condiția de capital minim impusă de fiecare stat membru sau despre regulile referitoare la sediul social. Din aceste puncte de vedere, România nu a găsit deocamdată varianta optimă, iar o uniformizare a condițiilor de înscriere a unei firme la nivel european este binevenită.

În al doilea rând, Uniunea Europeană trebuie să construiască un sistem de finanțare mai flexibil și mai adaptat pentru start-up-uri. Deocamdată, finanțarea structurată lipsește, iar șefa Comisiei Europene o spune răspicat: avem nevoie de un sistem prin care companiile europene să poată face afaceri și să se finanțeze la fel ca în SUA și China.

Este o temă importantă pentru mediul de afaceri. Uniunea Europeană pierde numeroase start-up-uri care pot fi valoroase, dar care găsesc finanțare, pe măsură ce se dezvoltă, în SUA. În felul acesta, Uniunea Europeană risipește, idei, oameni și afaceri, doar pentru că nu poate structura un sistem de finanțare care să fie adaptat la nevoile companiilor care se dezvoltă.

Sunt două subiecte importante pentru dezvoltarea companiilor europene. Oricât ar părea de lipsit de importanță, înființarea unei companii are o semnificație aparte pentru un antreprenor care dorește să înceapă o afacere. De asemenea, este esențială dezvoltarea unor fonduri de investiții cu capital de risc care să susțină finanțarea firmelor aflate la început de drum care dezvoltă produse inovative, care pot avea o creștere explozivă și care caută linii de finanțare potrivite, inclusiv prin intrarea în acționariat a unor investitori.

Europa trebuie să se grăbească să facă aceste schimbări, pentru că ele sunt așteptate de mulți antreprenori care vor să înceapă un business.

Totodată, Ursula von der Leyen a vorbit și despre piața unică de capital la nivel european, dar și despre un plan energetic comun. Este o necesitate dacă vedem diferențele de preț dintre hub-urile europene de energie electrică, dar mai ales diferența de preț dintre energia consumată în Europa și cea din SUA. Evident, unele obiective, precum cele energetice, au nevoie de timp pentru a fi atinse, altele, însă, precum cele referitoare la mediul de afaceri sunt absolut urgente.