Fără îndoială, în ultimii ani, v-ați lovit pe străzile marilor orașe de livratori care poartă în spate gențile cu produse. Au devenit ușor agasanți, pentru că bicicletele sau scuterele lor se întâlnesc pe orice stradă mai mică sau mai mare pe care trecem. Totuși, este evident că astăzi livratorii au intrat în viața marilor orașe ale României și indiferent de zi sau de anotimp, fie vara la 35 de grade, fie iarna, la minus 10 grade, îi putem vedea în cursele lor contracronometru pentru a duce comanda la consumator.

Livratorii sunt doar partea vizibilă a companiei pentru care lucrează. De fapt, firmele care operează livrările rapide fac parte din companiile de tehnologie care sunt astăzi extrem de importante în peisajul economic și extrem de utilizate de consumatori.

Livratorul împingând cu forță în pedalele bicicletei pentru a ajunge cât mai repede la clienți nu este decât veriga finală. Cea mai importantă zonă a companiei este cea tehnologică pe baza căreia se preiau comenzile de la consumatori și apoi se transmit livratorului. Cert este că în România și în lume companiile care se ocupă de livrarea de alimente au devenit nu doar niște mărci puternice, ci au dezvoltat servicii de care mulți consumatori nu se mai pot dispensa.

Iată motivele pentru care anunțul companiei Uber că a făcut o ofertă de preluare a firmei care administrează Glovo a atras atenția. Atât prin suma de preluare, Uber este gata să plătească 13 miliarde de euro pentru compania germană Delivery Hero, cea care deține și administrează brandul Glovo, cât și prin impactul asupra piețelor. De fapt, Uber preia administrarea Glovo pe 50 de piețe, iar alte 14 piețe vor fi preluate de o firmă de investiții americană, care de altfel, și-a anunțat deja intenția de a vinde mai departe acțiunile către un investitor cu expertiză în domeniu.

Oferta de 13 miliarde spune totul. Nu în fiecare zi apare o tranzacție de acest nivel. Noua platformă va atinge o cifră a comenzilor de 236 miliarde de dolari, care înseamnă aproape jumătate din PIB-ul României și va opera în 99 de țări. De altfel Uber și Glovo vor forma o nouă companie, care va fi una dintre cele mai mari din lume cu acest profil.

Mișcările de consolidare pe această piață au început de ceva vreme. În România, a avut loc un proces de achiziții, mai multe firme fiind preluate de companii, toate cu capital străin. În felul acesta, piața românească are ca lider firma germană Glovo, urmată de compania estonă Bolt Food și de firma de origine finlandeză Wolt. După cum se poate vedea sunt trei firme cu acționariat provenind din Uniunea Europeană ceea ce arată că Europa are companii de tehnologie. Care, însă, au limitele lor. Iar acest lucru este vizibil chiar prin preluarea Glovo de către Uber, o companie americană cu o forță financiară mai mare decât firmele europene.

Tranzacția Uber-Glovo are câteva învățăminte pentru România. În primul rând, ne arată tendința naturală și anume aceea de consolidare. Marii campioni devin mai puternici și se pot impune pe piețe, dar riscul este ca firmele mai mari să aducă un mediu concurențial mai puțin intens. De aceea, în toate colțurile lumii o tranzacție de acest nivel este judecată și aprobată de instituția care supraveghează și reglementează mediul concurențial.

În al doilea rând, atrage atenția diferența dintre cifre. Numerele mari ale tranzacțiilor internaționale sunt diferite de cele din piața locală. De exemplu, vânzarea Carrefour către Pavăl Holding s-a făcut la un preț de 823 milioane de euro, ceea ce pare foarte mare pentru România. Dar cele 13 miliarde de euro ale tranzacției Uber-Glovo ne arată totuși cât de mică este piața românească. În concluzie, deocamdată, piața locală mai trebuie să crească pentru a fi relevantă la nivel global.

Sunt câteva lucruri suprinzătoare referitoare la așteptarea verdictelor agențiilor de rating. În primul rând, a crescut tensiunea în jurul subiectului. Parcă suntem în apropierea unui meci de fotbal și tot mai mulți chibiți au o părere legată de decizia agențiilor, respectiv dacă România va fi sau nu retrogradată la „junk”. Mai lipsește doar o miză legată de subiect. Probabil că până la sfârșitul lunii, atunci când va fi publicată evaluarea primei agenții de rating, se vor auzi multe opinii sigure pe ele care vor spune că România nu va fi retrogradată sau dimpotrivă care vor susține că vom fi trecuți la categoria „junk”.

În al doilea rând, există o creștere vizibilă a analizelor referitoare la evaluările agențiilor de rating. Nu este neapărat un lucru rău, dar uneori abordările privesc doar momentul, când de fapt tema de astăzi a scăderii ratingului de țară începe în urmă cu șase ani, atunci când Comisia Europeană a plasat România sub procedura de deficit excesiv. De aceea, abordarea strictă a momentului, a anului 2026, este incorectă, pentru că nu arată cauzele complete care au afectat economia românească.

În al treilea rând, România se află într-o situație inedită. Până acum evaluările agențiilor de rating vizau cu precădere temele economice. Analizele agențiilor se concentrau de fiecare dată pe principalii indicatori economici, dar în mod sintetic. Nu este uitat, însă, niciun domeniu: finanțele publice, nivelul datoriei statului, evoluțiile macroeconomice, piața muncii sau indicatorii sistemului bancar. De fiecare dată, analizele agențiilor de rating fac și o trimitere către situația politică, dar subiectul era văzut ca având o importanță minoră. Motivul este că în ultimii 10-15 ani, România a avut un tip de echilibru politic, iar temele economice prevalau.

De data aceasta, România se află într-o situație diferită. Mulți indicatori economici sunt complet ieșiți din standardele obișnuite, ceea ce pune presiune asupra agențiilor pentru a lua în calcul o eventuală retrogradare de rating, iar acum s-a adăugat și o situație politică incertă.

Dacă în multe evaluări ale agențiilor de rating, chestiunea politică era mai degrabă formală, doar menționată, acum situația politică dificilă accentuează punctele slabe din economie. De fapt, problema pe care o pun agențiile de rating este dacă viitorul guvern va continua procesul de consolidare bugetară. Adică, mai clar, dacă viitoarele guverne vor continua să reducă deficitul bugetar, o temă esențială pentru agențiile de ale căror evaluări țin seama toți investitorii importanți din economia globală.

Să ne întoarcem atunci la indicatorii economici. Fără a simplifica prea mult, principalii indicatori la care se uită agențiile de rating și implicit investitorii, sunt deficitul bugetar și datoria publică. Motivul este simplu: cei doi indicatori sunt legați și arată cât de mare este datoria statului, cât de mult va crește și bineînțeles care sunt șansele ca statul să fie solvabil, adică să își plătească obligațiile față de creditori.

Evident, în calcul intră și împrumuturile ajunse la scadență, și dobânda la care România se împrumută de pe piața internă și de pe cea internațională (între 6% și 7% pe an, în funcție de tensiunile din economia globală și de mesajele agențiilor de rating). În orice caz, România a plătit anul acesta cel mai mare randament dintre statele Uniunii Europene, ceea ce vorbește de la sine despre poziția delicată în care se află în fața finanțatorilor externi. De fapt, România se împrumută acum la dobânzi pe care le au statele aflate în zona „junk”. Dar, se poate și mai rău.

O eventuală retrogradare la categoria „nerecomandat pentru investiții” ar influența atât împrumuturile statului, cât și cele ale companiilor. Să nu ne grăbim să vorbim despre „junk”, pentru că mai este mult până departe, adică până la evaluările agențiilor de rating de anul acesta.

Comisia Europeană a publicat raportul referitor la evoluția demografică. Știrile nu sunt cele mai bune. Uniunea Europeană avea la începutul anului trecut un număr record de locuitori, 450,6 milioane și progresul va continua până în anul 2029, atunci când totalul locuitorilor europeni va ajunge la 453,3 milioane.

De aici va începe declinul. Prognoza demografică arată că în anul 2100, Uniunea Europeană va mai avea doar aproximativ 400 de milioane de locuitori, ceea ce va însemna o scădere a populației cu 11%, un ritm care nu a mai fost atins după anul 1970. Experții subliniază că nu este vorba despre o scădere bruscă, ci despre o transformare lentă, dar sigură.

Cauza principală a declinului demografic este clară: rata medie a fertilității a scăzut la nivel european la 1,34 copii pentru o persoană feminină, în timp ce pragul de înlocuire demografică este situat la 2,1. Dar în niciun stat membru rata fertilității nu este egală cu pragul de înlocuire.

Experții găsesc o serie de motive pentru scăderea natalității, cum sunt incertitudinea economică, prețul ridicat al locuințelor sau cariere începute tot mai devreme și prelungite pe un termen tot mai lung.

Cealaltă față a demografiei, pozitivă, este creșterea speranței de viață. Studiul arată că, în urmă cu doi ani, longevitatea era de 81,5 ani și va putea ajunge pentru femei, în anul 2100, la 90 de ani. Dar acest progres evident va costa mult statele în materie de finanțare a sistemului de sănătate și a celui de pensii.

Îmbătrânirea populației va fi evidentă în următoarele decenii. Astfel, ponderea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani va crește de la un european din cinci în prezent la unul din trei până în anul 2050. De asemenea, raportul dintre pensionari și populația aptă de muncă va urca îngrijorător de la 34% la 60%, până în anul 2100.

Costurile bugetare legate de îmbătrânirea populației vor crește. Ele reprezintă deja în acest moment 24,4% din PIB-ul Uniunii Europene (doar 11% sunt pensiile) și vor crește la 25,6% din PIB până în 2070. La fel, numărul persoanelor care vor avea nevoie de îngrijiri medicale va crește de la 36 la 48 milioane, în următoarele patru decenii.

Există vreo soluție de îmbunătățire a situației? Raportul Comisiei Europene vorbește despre migrație, în anul 2024 au fost 4,2 milioane de sosiri. Dar, migrația poate doar încetini ritmul îmbătrânirii în Europa, dar nu îi poate modifica fundamental traiectoria.

În aceste condiții, analiza arată că în perioada 2025-2050, Uniunea Europeană va pierde în fiecare an 1,2 milioane de persoane din rândul populației active. Soluția este creșterea productivității muncii, eventual prin folosirea inteligenței artificiale și prin valorificarea resurselor umane neexploatate. Totuși, Comisia Europeană nu dorește să fie alarmistă. Viața mai lungă și mai sănătoasă a creat o așa-numită economie a vârstei a treia, iar la nivel european există programe în acest sens.

Uniunea Europeană nu este singurul bloc aflat în această situație. Japonia, Coreea de Sud și, în viitor, China, vor suferi de aceleași evoluții demografice.

Nici România nu face excepție. Datele publicate recent arată acest lucru. Toate problemele demografice ale Europei sunt prezente și în țara noastră. Astfel, România va pierde populație și, de asemenea, populația în vârstă de peste 65 de ani va ajunge la un sfert din total, un procentaj aproximativ egal cu cel de la nivelul Uniunii Europene. România are un indice al îmbătrânirii demografice relevant: în anul 2005, indicele era de 81 de persoane vârstnice la 100 tinere, iar peste două decenii raportul era de 131 de vârstnici la 100 de tineri. Ceea ce ne arată că evoluțiile demografice vor fi o provocare majoră atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană.

Carrefour România nu se grăbește să predea ștafeta. Avizele de la Consiliul Concurenței au fost luate, prețul de vânzare al magazinelor din România a fost făcut public și așteptările erau ca noii proprietari, Pavăl Holding, să preia administrarea. De fapt, mai clar, așteptările erau ca managerii Carrefour să aibă doar o gestiune curentă până la intrarea în companie a reprezentanților noilor proprietari.

Carrefour, însă, ia decizii curajoase de business care vor influența într-o anumită măsură și viitoarele afaceri. De exemplu, în ultima perioadă retailerul a derulat o campanie promoțională agresivă, în sensul că le-a oferit consumatorilor pachete de vânzare avantajoase cu o serie de produse pentru care plăteau un produs și primeau două. Care a fost logica unor bonusuri atât de consistente? Am putea crede că este dorința retailerului de a vinde o parte din stocuri, probabil din dorința de a încasa venituri pe ultima sută de metri.

Desigur, însă, o promoție atât de generoasă poate aduce un semn de întrebare față de o temă extrem de dezbătută în ultimii ani și anume: la ce nivel de adaos lucrează hypermarketul dacă își permite să ofere un produs plătit și al doilea gratuit? Răspunsul poate fi, într-adevăr, mai complex fiind vorba de o strategie comercială de moment prin care s-a dorit o vânzare accelerată. Evident, toate marile rețele comerciale au pe parcursul anului diferite campanii promoționale. De altfel, comerțul modern este caracterizat de bonusuri.

Carrefour a mai făcut un pas și anume a extins parteneriatul cu Bonapp, o aplicație care reduce risipa alimentară. A fost un proiect care a început în București și care se va extinde acum la Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Oradea.

Parteneriatul Carrefour-Bonapp s-a derulat în felul următor: consumatorii au putut cumpăra prin intermediul aplicației pachete care conțin între două și cinci produse aflate aproape de termenul de expirare cu reduceri de prețuri de două treimi față de prețul de la raft.

Modelul a funcționat și se extinde acum în alte 20 de magazine din țară. Adevărul este că varianta de promoții de acest tip, adică reduceri de prețuri agresive atunci când produsele se află aproape de momentul oficial al expirării, are o zonă mare de dezvoltare în România. În Europa de Vest, reducerile de acest tip sunt foarte răspândite în rândul comercianților și se bucură de încrederea consumatorilor.

În România, nu se poate spune că fenomenul este inexistent. Nu, dar are un potențial mare de dezvoltare. Sunt câteva rețele comerciale care practică în mod constant acest tip de vânzări promoționale, dar modelul se desfășoară la scară limitată, destul de discret și în condiții precare, în sensul că într-un coș de cumpărături, la care este atașat un anunț referitor la condițiile promoției, sunt strânse câteva produse care, de multe ori, nu au un ambalaj atractiv pentru consumatori.

Spre deosebire de acest model, varianta Bonapp aduce un progres evident. În primul rând, prin tehnologie. În al doilea rând, prin modul de prezentare al așa-numitelor pachete surpriză.

Să menționăm că Bonapp este o aplicație creată în România de trei antreprenori tineri care are ca obiectiv reducerea risipei alimentare. Anul trecut, compania a realizat o fuziune cu o platformă de același profil creată în Ungaria, care s-a extins în Europa. Acum, entitatea rezultată din fuziune operează în mai multe state din Europa de Est, precum Ungaria, Cehia și Slovacia.

Promovarea ofertelor promoționale pentru produsele aflate aproape de termenul de expirare are, în țară, un important potențial de creștere. În plus, Carrefour România a anunțat că va renunța la importurile de legume și fructe de sezon și va aduce doar produse locale. Este o bună moștenire pentru noii proprietari. Să vedem dacă aceștia vor consolida ceea ce a început compania franceză.

Datele statistice pe primul trimestru al acestui an oferă mai multe repere referitoare la evoluția economiei. Sunt câteva elemente care atrag atenția. Primul semn de întrebare este dacă economia se află în recesiune. Răspunsul este: deocamdată, nu. Produsul intern brut (PIB) s-a menținut nemodificat comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, ceea ce înseamnă că strict tehnic nu mai există recesiune. Desigur, nuanțele sunt fine, între stagnare și scădere.

La fel de adevărat este că în termeni anuali, adică trimestrul I 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut, economia este în scădere cu 1,2%. Sunt experți care cred că nu va mai fi timp și loc pentru recuperarea scăderii și anul acesta se va încheia pe minus. Va trebui, însă, să așteptăm confirmările statistice.

Pentru cei interesați de cifre să menționăm că PIB nominal în primul trimestru este foarte aproape de o cifră rotundă și anume 500 miliarde de lei. Valoarea PIB nu este neapărat liniară, adică nu toate trimestrele sunt egale între ele, dar perioada ianuarie-martie oferă un reper pentru întregul an.

În al doilea rând, ca de obicei când avem datele privind evoluția PIB putem observa pe de o parte, contribuția ramurilor economice la formarea PIB și pe de altă parte, eventuala contribuție la creșterea PIB. Astfel, PIB-ul are ca principale resurse comerțul (22%), industria (15%) și administrația publică și apărarea, învățământul și sănătatea, adică aparatul de stat care a ajuns să aibă o contribuție la formarea PIB de 14%. Mult dacă ne gândim că discutăm de ani de zile de o reformă a instituțiilor statului.

În ceea ce privește sectoarele care au avut o contribuție la creșterea PIB vorbim despre construcții care a adus un aport cu 0,4%. Construcțiile merită o mențiune specială pentru că în pofida ponderii reduse pe care o au la formarea PIB (doar 5%), este o ramură care a înregistrat creșteri. Evident, este vorba despre lucrările de infrastructură națională sau locală realizate cu bani europeni sau cu fonduri naționale, dar care s-au intensificat în ultimii ani. De asemenea, nu trebuie omise nici investițiile private care și ele au contribuit la creșterea volumului de lucrări în construcții și implicit la PIB.

Mai este încă o categorie care a contribuit la creșterea economică și anume activitățile de spectacole, culturale și recreative. Cu alte cuvinte, „show-business-ul” a salvat creșterea statistică a economiei, chiar dacă ponderea sa în formarea PIB rămâne modestă (2,8%). Deși dacă privim aportul agriculturii în PIB, doar 1,6%, ne dăm seama că a ajuns cultura mai importantă decât agricultura în ceea ce privește contribuția la economie.

În rest, influențe negative la creșterea PIB pe aproape toate fronturile: scăderea consumului a afectat comerțul, IT&C și tranzacțiile imobiliare sunt cu semnul minus în față, sectorul financiar este cu evoluție zero, adică egal cu primul trimestru al anului trecut, ceea ce nu este o performanță, dar arată prudența consumatorilor. În fine, investițiile au avut tot un aport negativ.

În al treilea rând, mai există o mică surpriză în datele privind PIB-ul. Este cazul cheltuielilor și consumului administrației publice pe partea de utilizare. Schimbările sunt semnificative între cele două momente de raportare a PIB de până acum, în sensul măririi contribuției la creșterea PIB cu valori neașteptate în contextul României, 0,4% și 1,4%. Cifrele sunt suprinzătoare dacă ținem cont că salariile bugetare au fost înghețate, că s-a făcut o reducere a cheltuielilor publice și deci creșterea poate veni de la sectorul de apărare sau de la alocările pentru proiectele de infrastructură. Statistica mai oferă o șansă economiei pentru acest an. Vom vedea dacă va fi valorificată.

„S-a furat mult în țara asta”. Este o vorbă pe care sunt sigur că ați auzit-o de nenumărate ori cu diverse ocazii, fie în emisiuni de televiziune, fie la discuții amicale purtate la o masă. La fel mi s-a întâmplat și mie, am auzit rostindu-se de nenumărate ori, dar de fiecare am tăcut și am ridicat din sprâncene precaut...

Nu pentru că nu aș fi crezut că s-a furat în România, ci pentru că aș fi vrut ca o afirmație atât de tranșantă să fie însoțită dacă nu de dovezi, măcar de câteva exemple concrete.

De-a lungul timpului am văzut sau am citit despre multe cazuri care arătau cât de mult s-a furat în România. De exemplu, în anii 90 înflorise la colțul străzii un comerț cu facturi false și era previzibil că nu se cumpărau degeaba, ci tocmai pentru a fi folosite.

Am citit știri despre diverse personaje, precum fiii unor primari, de exemplu, care tocmai lansau în construcție adevărate cartiere rezidențiale fără să fie deranjați de nimeni. Am citit cu toții despre faimoasa schemă de fraudare a bugetului prin neplata TVA. Schema se numește „carusel” și constă în mutarea facturilor prin mai multe companii până când ultima firmă dispare și bineînțeles nu achită datoria față de stat. Specialiștii spun că acest tip de fraudă este cauza principală pentru gap-ul de TVA al României, cel mai mare din Uniunea Europeană.

Pot fi vizibile și rezultatele fraudelor. Uneori, în declarațiile de avere ale demnitarilor sau politicienilor, alteori, în vilele și mașinile pe care le au și ale căror valori depășesc vizibil veniturile încasate.

Atunci când afli că piața imobiliară românească este dominată de plățile cash trebuie să se aprindă un beculeț, să apară un semnal de alarmă, față de legalitatea fondurilor.

Nu mai punem la socoteală, pentru că știm foarte puține lucruri despre banii scoși în afara țării. România are acorduri de schimb de informații fiscale cu aproape toate destinațiile favorite pentru plasarea banilor murdari, are o autoritate care se concentrează pe spălarea banilor, avem băncile comerciale care sunt obligate să raporteze tranzacțiile suspecte sau cele care depășesc o anumită valoare.

Avem, de asemenea BNR care centralizează toate informațiile referitoare la mișcările de bani din interiorul țării sau cele din țară către exterior. Cu toate acestea, rareori găsim un caz în care s-a luat urma banilor.

România și-a construit toate instituțiile care să o apere de fenomenul furturilor. De asemenea, există legislație specială care amendează acțiunile aflate în afara legii. Dar, rezultatele nu sunt spectaculoase.

La toate acestea m-am gândit după ce am aflat că ieri inspectorii ANAF au descoperit o fraudă fiscală în valoare de 26 milioane de lei. Modul de operare nu a fost deloc subtil, respectiv o firmă care organiza și difuza online turnee de lupte de tip MMA (Arte marțiale mixte) nu a înregistrat în contabilitate veniturile obținute.

Nu este clar dacă nu a contabilizat niciun venit sau doar o parte dintre ele, dar cert este că firma vindea abonamente lunare, ID-uri de participare, coduri de acces pentru vizionarea luptelor și, în plus, avea 30.000 de abonați plătitori.

La activitatea de bază s-a adăugat și una de pariuri, respectiv cei care vizionau luptele MMA erau atrași să mizeze pe meciuri, doar că procedeul era la fel ca în cazul vizionărilor, adică veniturile nu se înregistrau contabil.

În aparență, descoperirile inspectorilor Antifraudă sunt o performanță. De fapt, nu este nicio mare realizare, pentru că având instituții și legislație ar fi trebuit ca modul de lucru să fie prevenit, nu descoperit după ce s-au furat 26 milioane.

De altfel, comunicatul ANAF nu precizează dacă banii s-au recuperat sau nu. Nu poate fi o scuză nici modul de operare online. Sunt multe afaceri care s-au mutat din spațiul fizic în cel virtual și instituțiile trebuie să aibă mijloacele de apărare și verificare. Ceea ce pot spune, însă, este că într-adevăr „se fură mult în țara asta”.

Mai mulți foști directori ai Profi au decis să investească într-o nouă rețea de magazine, scrie Ziarul Financiar. Până aici nimic neobișnuit. Ce ar putea face câțiva profesioniști după ce rețeaua la care lucrau a fost cumpărată de un concurent și foștii directori au plecat? Evident, pot să facă ceea ce știu mai bine, adică să lucreze în sectorul de retail.

Interesant este că foștii directori de la Profi au ales să investească în Mauritius și nu în România. Trebuie să spun de la bun început că nu văd nicio problemă dacă patru ex-manageri de la o companie românească au decis să investească în Mauritius. Mai mult, orice investitor român care se hotărăște să meargă în afara granițelor face și un gest de promovare a României. Iar dacă se întoarce cu dividendele în țară este cu atât mai bine.

Sunt state care obțin venituri substanțiale din investițiile din afara țării, iar indicatorul venit național brut, diferit de produsul intern brut, capătă tot mai multă atenție din partea economiștilor și demnitarilor și este tot mai relevant pentru economiile puternice.

De ce Mauritius și nu România? Este o întrebare care merită câteva răspunsuri.

O primă explicație vine chiar de la unul dintre investitori. Acesta a povestit pentru Ziarul Financiar că, pe de o parte, în Mauritius magazinele sunt la un nivel primitiv, în sensul că nu au nici măcar prețurile afișate la raft, iar pe de altă parte, piața de acolo are nevoie de o rețea de magazine de proximitate.

Bineînțeles că, pe o piață atât de arhaică, sosirea unor investitori care sunt profesioniști în domeniu nu poate decât să crească șansele de reușită.

România este o piață de retail saturată

Să ne întrebăm încă o dată: de ce nu au ales România, piață și țară pe care cei patru investitori le cunosc foarte bine? Păi, România este o piață de retail saturată. Marile rețele comerciale s-au așezat bine pe piața românească, s-au extins inclusiv în mediul rural, fenomen despre care cu siguranță foștii manageri de la Profi pot da multe date exacte.

Desigur, mai poate fi luată în calcul și ipoteza că există o clauză contractuală care să îi oprească pe manageri să investească pentru o anumită perioadă în domeniu. Este doar un scenariu, dar nu este exclus.

În orice caz, faptul că patru profesioniști în domeniu au ales să investească în Mauritius și nu în România nu este un semn bun. Ar fi fost mult mai interesant să vedem cum cei patru curajoși merg să se ia de piept cu concurenții. România are nevoie de noi jucători pe piața de retail, eventual care să aducă idei inovatoare, oferte noi care să dinamizeze piața.

Desigur, avem deja Dedeman în loc de Carrefour, dar rămâne de văzut dacă frații Pavăl își vor asuma un rol de jucător nonconformist în piață sau vor alege să urmeze o rețetă clasică, dar mai sigură și mai comodă.

Un lanț de magazine construit de foști manageri ar fi fost interesant, pentru că poate am fi putut vedea o versiune îmbunătățită a actualului sistem de retail. Nu înseamnă că marile rețele comerciale nu funcționează, ci doar că există tensiuni de ani de zile între producători și retail.

Producătorii nu au dreptate în toate reproșurile pe care le fac marilor rețele comerciale, progresele în relațiile contractuale sunt evidente în comparație cu anii trecuți, dar mai sunt pași de făcut pentru ca lucrurile să funcționeze. De aceea, ar fi fost interesant să vedem în România o rețea construită de foști manageri din sectorul de retail. Dar, aceștia au preferat Mauritius. Este, fără îndoială, dreptul lor.

OCDE a publicat ieri un raport având ca temă piața muncii. Cercetarea analizează coordonatele pieței muncii în statele membre OCDE și adaugă perspectiva dezvoltării joburilor.

Raportul arată încă de la început că în ceea ce privește ocuparea forței de muncă există disparități regionale mari referitoare la ocupare, șomaj sau venit disponibil. Drept urmare șansele de a găsi un loc de muncă de calitate și care să ofere posibilitatea de a urca pe scara veniturilor depind de la regiune la regiune.

În ceea ce privește schimbările de pe piața muncii, inteligența artificială este în prim-plan. Astfel, se pierd locuri de muncă în industria prelucrătoare, dar se câștigă joburi în domeniul serviciilor. Nu este o regulă care se aplică pentru toate statele, ci din nou funcționează diferențele regionale.

Analiza OCDE arată că în ultimul an au apărut semne de încetinire ale pieței muncii, în sensul că există o diminuare a ratei de ocupare. În medie, rata șomajului a rămas constantă, respectiv la un nivel de 4,9%, iar rata medie de ocupare este de 72%.

Să luăm câteva exemple. Dintre statele membre OCDE cele mai mari rate ale șomajului sunt în Finlanda - 10,8%, Spania – 10,6% și Chile 9,2%. La polul opus, cele mai reduse rate ale șomajului sunt înregistrate în Japonia – 2,5%, Mexic – 2,7% și Coreea de Sud - 2,8%.

Studiul precizează că absolvenții de facultate au un risc mai ridicat de șomaj decât alți lucrători, dar această tendință se manifesta și înainte de apariția inteligenței artificiale, deci nu este neapărat cauza fundamentală pentru care tinerii nu reușesc să se angajeze.

Oportunitățile de angajare, evoluția în carieră și nivelul de trai depind de locul în care trăiesc cei care caută un un job. Există diferențe de dezvoltare atât în interiorul țării, cât și între state. Disparitățile regionale din interiorul unei țări antrenează costuri, pentru că regiunile cu performanțe scăzute nu își pot valorifica potențialul. De asemenea, diferențele de dezvoltare pot crea și dezamăgiri sociale, în sensul că unii oameni pot simți că sunt lăsați în urmă de cei care locuiesc în regiunile dezvoltate.

În peste jumătate din statele OCDE ratele de ocupare ale forței de muncă variază cu 20 de puncte procentuale între regiunile mici, mai puțin dezvoltate, și cele cu un nivel de dezvoltare ridicat.

Clasamentul creșterilor salariale reale

Analiza OCDE arată că salariile reale cresc, dar ritmul încetinește. În primul trimestru al acestui an creșterea anuală a salariilor reale a fost în medie cu 2,2%, comparativ cu 2,7%, în primul trimestru al anului trecut.

Raportul arată și clasamentul creșterilor salariale reale în statele membre OCDE. Pe primul loc, se află Turcia, cu o creștere salarială cu 78%, în perioada 2021-2026. Dar să nu uităm că în acești ani economia turcă a avut rate înalte ale inflației.

Pe al doilea loc se găsește Ungaria cu o creștere cu 30%, iar pe poziția a treia este Polonia cu 16,5%. Există un grup de state în care creșterea salarială reală, în ultimii cinci ani, a fost zero. Printre ele sunt Estonia, Canada, Belgia sau Japonia. O a treia categorie este formată din state în care salariile reale au scăzut. Este cazul unor state precum Elveția, Irlanda, Finlanda, Slovacia, SUA, Danemarca sau Suedia.

România, chiar dacă nu este încă membră OCDE, ar fi fost în clasament cu o creștere a salariului real, situație care însă s-a schimbat în ultimul an, în sensul că creșterile de salarii au fost mai mici decât rata inflației.

Autorii raportului OCDE se întreabă ce pot face autoritățile publice pentru a crește gradul de ocupare. Studiul menționează o serie de politici publice care se pot aplica, cum ar fi ajutoare financiare acordate șomerilor care acceptă locuri de muncă în alte regiuni decât cele în care locuiesc acum.

După cum se poate vedea, soluții există. Trebuie doar ca statele să fie creative și să aibă un pic de curaj.

Desigur, atunci când pierzi principalul motor de creștere nu este o bucurie. Așa se întâmplă cu ritmul consumului. Mulți ani la rând creșterea consumului a impulsionat creșterea economică. Voci autorizate ale experților avertizau că economia românească este mult prea dependentă de creșterea consumului. În special pentru că o parte a produselor comercializate erau venite din import și, drept urmare, frenezia consumului a avut ca rezultat și o creștere a deficitului comercial.

Nimeni nu poate spune că pentru economie consumul nu este util. Dar depinde de dozaj. Atunci când consumul este alimentat de creșteri ale salariilor plătite din fonduri publice, când deficitul bugetar ajunge la cote greu de imaginat, creșterea economică bazată pe consum nu mai este sănătoasă. Și mai ales, este ușor de imaginat că va veni un moment în care lucrurile se vor schimba.

Acel moment a apărut anul trecut și a însemnat creșterea TVA. Din luna august 2025, consumul a început să scadă față de aceeași perioadă a anului precedent sau față de luna trecută a anului în curs. Au mai fost excepții în care într-o perioadă a anului de câteva luni consumul creștea față de anul precedent. Ce trebuie văzut? Că începând cu luna august 2025, s-a instalat o scădere a consumului. În luna mai a.c. față de mai 2025 a fost o scădere cu 4,5%, iar în primele cinci luni ale anului scăderea a fost cu 5,5%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mai sunt câteva cauze ale scăderii consumului: inflația mare de aproape 11% descurajează consumatorii și îi face mai prudenți, înghețarea pensiilor și salariilor bugetare a blocat creșteri de venituri pe care angajații la stat se obișnuiseră să le primească an de an, indiferent de starea economiei, au fost și creșteri de taxe sau impozite pe care guvernul le-a decis pentru a reduce deficitul bugetar și, nu în ultimul rând, creșterea salariului mediu a fost, începând cu luna august 2025, depășită de creșterea inflației.

Nu ar trebui să ne grăbim să tragem concluzia că scăderea consumului este cauzată exclusiv de măsurile luate în ultimul an de guvernul Bolojan. Să nu omitem că deciziile referitoare la reducerea deficitului bugetar erau absolut necesare și că, de asemenea, era previzibil că o dată cu măsurile impuse de necesitatea scăderii deficitului va apărea și efectul de reducere a consumului. Nu trebuie să fii un mare economist să prevezi acest lucru, ci doar să trăiești în România.

Mai degrabă ar trebui să privim spre anii trecuți, mai ales către 2024 încheiat cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB care reclama măsuri etapizate de reducere a deficitului. Mai mult decât atât, era nevoie de respectarea calendarului de micșorare a deficitului bugetar așa cum a fost el convenit cu Comisia Europeană. Reducerea deficitului nu se face de la sine, ci este nevoie de măsuri concrete, nepopulare și care duc, așa cum se vede, inclusiv la scăderea consumului.

Există totuși o zonă de speranță și anume aceea că în mai a.c. consumul a crescut față de luna aprilie a.c. cu 1,2%. Nu este un ritm impresionant, dimpotrivă este destul de redus, dar ne poate da o scânteie de așteptare pozitivă și anume o schimbare de tendință, adică revenirea consumului în următoarele luni.

Deocamdată, în primele cinci ale anului, comparativ cu anul trecut, scăderile au fost cu 8% la produse nealimentare, cu 3,7% la produse alimentare și cu 2,8% la carburanți. Deficitul comercial a început să scadă, la fel și deficitul de cont curent. Este o corecție nu foarte plăcută, dar necesară.

La începutul lunii iulie a.c., Uniunea Europeană a revenit pe tema coletelor mici importate din afara spațiului european introducând o taxă vamală de trei euro. Franța și România, care au deja o așa-numită taxă de logistică, au reacționat diferit.

Franța a renunțat la taxa națională de doi euro, chiar în ziua în care Uniunea Europeană a început să aplice taxa vamală. România a păstrat taxa pe logistică de 25 de lei.

De la 1 martie a.c., Franța a introdus o taxă locală în valoare de doi euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro. România s-a grăbit, adică a aplicat o taxă pe logistică pe care a aplicat-o chiar de la începutul acestui an.

Pentru luna noiembrie a.c. este anunțată introducerea unei noi taxe la nivel european, ceea ce va face ca toate statele, inclusiv România, să aplice noua taxă de operare și să renunțe la cele naționale. O uniformizare europeană este de dorit.

În Franța, taxa locală nu a fost prea eficientă. Platformele digitale au transmis coletele mici cu avionul către alte state europene și apoi le-au transportat pe infrastructura rutieră, în Franța. Astfel, directorul general al Vămilor a declarat în luna mai că taxa a adus la buget numai 2,3 milioane de euro pe lună, în medie, în comparație cu un program anual bugetat de 400 milioane de euro.

Tema este complicată. De exemplu, Italia a aplicat o taxă la care a renunțat la câteva luni de la introducere. Franța a decis să anuleze taxa națională începând cu luna iulie a.c. ținând cont de faptul că după apariția taxei vamale europene ar fi avut o fiscalitate mai ridicată decât Belgia, ceea ce ar fi dus la o evitare a plății taxei locale prin utilizarea rutei belgiene.

Impactul micilor colete importate a crescut exponențial și ele devin un concurent neloial atât pentru platformele digitale europene sau naționale, cât și pentru producătorii interni. Cifrele referitoare la anul 2024 și prezentate de mass-media europeană sunt relevante.

De exemplu, în Franța, au intrat 800 milioane de colete mici, din care aproximativ o cincime erau de la platformele Temu și Shein. Cu câțiva ani în urmă, ponderea acestora în coletele care intrau în Franța era nesemnificativă.

Un rău necesar

La nivel european, în anul 2024, au intrat 12 milioane de colete mici pe zi, ceea ce înseamnă 145 de pachete pe secundă. Cifra s-a dublat față de anul 2023 și s-a triplat în comparație cu anul 2022, iar 90% vin din China.

În SUA, platformele digitale chineze au crescut rapid în popularitate. În urmă cu doi ani, aplicațiile Temu și Shein au înregistrat la nivel global 545 milioane, respectiv 235 milioane de descărcări, din care aproape 40% vin din America. Cifrele sunt relevante. În SUA, au intrat 4 milioane de colete mici pe zi, ceea ce a însemnat o dublare față de anul 2020.

România a hotărât să mențină taxa pe logistica pachetelor mici. Realitatea susține această decizie. Taxa funcționează și este eficientă. Companiile nu pot evita taxarea pentru că este aplicată pentru coletele cu valori mai mici de 150 de euro importate din spațiul extracomunitar, iar încasările la buget sunt la nivelul așteptat.

Un comerciant român care vinde un tricou de 30 de euro suportă TVA, contribuții sociale, costuri logistice locale, garanție, drept de retur și conformitate cu reglementările UE. Un vânzător de pe Temu care trimite același tricou din China nu plătește nimic din aceste taxe sau impozite. Taxa de 25 de lei este una dintre puținele pârghii care restabilesc un minimum de echitate în această competiție.

Evident, România va respecta regula europeană și va transforma taxa pe logistică în taxă pe manipularea pachetelor mici care se va adăuga la taxa vamală. Desigur, taxele nu sunt cel mai bun lucru pentru reglarea pieței, dar când concurența este neloială devin un „rău necesar”.