Economia reală

De sute de ani, oamenii au avut nevoie să măsoare. Timpul, viteza, greutatea sau economia. De aceea, au fost inventate unitățile de măsură. De exemplu, lângă Paris, bine protejat într-un seif, se află un mic cilindru din aliaj de platină realizat la Londra în anul 1879. El poartă numele generic de „Le grand K” și a fost multă vreme etalonul absolut pentru măsurarea unui kilogram, scrie revista britanică „The Economist”.

O jurnalistă a publicației a fost preocupată să găsească un standard universal pentru compararea puterii de cumpărare a diverselor monede. Astfel a fost luat în calcul un produs care cântărește până la 240 de grame și este păstrat într-o cutie de carton. Este vorba despre burgerul Big Mac de la Mc Donald’s care a fost ales de revista britanică în urmă cu 40 ani, în septembrie 1986, să măsoare puterea de cumpărare din diverse economii.

Indicele Big Mac a amuzat publicul larg, a intrigat traderii de valute și i-a iritat pe marii economiști, arată astăzi revista britanică. De asemenea, indicele a avut și niște contestatari vehemenți, pe cei care consideră că fast-food-ul nu are nimic de spus despre economia mondială.

Indicele a apărut într-un moment în care economia era într-un „război al valutelor” și al protecționismului comercial. Ironic, după 40 de ani, temele economiei mondiale sunt asemănătoare. Yuanul atentează la supremația dolarului, iar taxele vamale țin capul de afiș.

Indicele Big Mac este în continuare actual și are avantajul că este construit pe un produs care are un standard universal: aspectul, textura, aroma, mirosul sunt la fel în toată lumea. Doar prețul diferă de la țară la țară.

Concret, în SUA, cu 100 de dolari poți cumpăra 16 burgeri. Aceeași cantitate se poate cumpăra cu 100 de euro, cu 426 de yuani chinezești sau cu 8.039 de yeni japonezi. Pe piața valutară, 100 de dolari echivalează cu 87 de euro, cu 677 de yuani și cu aproximativ 16.000 de yeni. Comparând cifrele avem imaginea diferenței dintre tranzacțiile valutare și puterea lor de cumpărare.

Sunt aduse o serie de critici indicelui, în sensul că unii consideră că nu poți judeca o economie pe baza unui singur produs, iar alții arată că jumătate din prețul unui burger înseamnă costul forței de muncă și cel al închirierii spațiului comercial, ceea ce diferențiază un produs ce se vrea standardizat nu doar gastronomic, ci și din punctul de vedere al profitabilității.

Pentru a evalua puterea de cumpărare este mai util să fie comparate prețurile a mii de produse, în loc de unul singur. Dar dacă „nimeni nu este perfect”, nici indicatorii complecși ai Băncii Mondiale nu scapă de critici. De exemplu, principalii indicatori statistici sunt greu de verificat și în unele cazuri dificil de înțeles de publicul larg.

Totodată, indicatorii semnificativi apar cu mare întârziere, în unele cazuri la doi-trei ani față de perioada analizată. În schimb, indicele Big Mac este rapid, ușor de calculat și de „digerat” de către marele public. Revista britanică scrie că, doar cu puține excepții, indicele burgerului corespunde cu indicatorii economici sofisticați.

Datele indicelui arată, de exemplu, o subevaluare a monedei chinezești. Este un lucru pe care SUA îl semnalează de mai mulți ani, iar un raport al Fondului Monetar Internațional afirma la începutul acestui an că yuanul este devalorizat cu 16% față de dolar luând în calcul indicatorii economici, ceea ce contribuie la excedentul comercial uriaș pe care îl înregistrează China la capitolul bunuri.

Criticat de unii, adoptat de alții, indicele Big Mac își păstrează utilitatea. Și va rămâne viabil, cu condiția ca globalizarea să dea voie Big Mac-ului să fie consumat în cât mai multe economii ale lumii.

Ieri, având un drum de făcut prin cartier mi-a „sărit ceva în ochi”. Lipit pe un bloc pe lângă care trec de câteva ori pe săptămână am văzut afișul. Un afiș pe care se află sigla PNRR, câteva cuvinte (lucrări de reabilitare termică), termenele de execuție și suma. Cum spuneam, am trecut de multe ori pe lângă blocul cu pricina care este reabilitat termic, dar abia ieri am remarcat prezența afișului cu PNRR.

M-am oprit puțin să citesc și ceea ce mi-a atras atenția nu a fost nici includerea blocului în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nici respectarea termenelor de execuție a lucrărilor, ci suma, 4,8 milioane de lei, care a fost plătită integral din fonduri PNRR.

Cu alte cuvinte, locatarii care beneficiază astăzi de reabilitarea blocului nu au plătit niciun ban (fără să vreau m-am gândit câți dintre ei critică pătimaș Uniunea Europeană), după cum nici primăria de sector nu a achitat niciun leu pentru lucrările de modernizare și, la fel, bugetul de stat nu a alocat fonduri pentru blocul din cartier. Singurul care a plătit reabilitarea termică a fost în acest caz PNRR, programul de fonduri europene.

Dincolo de critici, de nemulțumiri, de disputele politice, ar trebui să privim PNRR prin intermediul afișelor pe care le descoperim întâmplător mergând pe străzile orașelor în care trăim. Vom găsi destule plăcuțe pe care este afișată sigla PNRR: pe gardul unei creșe sau al unei școli, pe un spital, pe o locomotivă sau la intrarea pe o autostradă.

Fiecare dintre aceste clădiri, mijloace de transport sau elemente de infrastructură au fost finanțate cu bani europeni, au fost executate de firme românești sau străine care și-au plătit angajații și au achitat către stat taxele și impozitele legale.

PNRR nu doar că a plătit pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor, dar a adus și un efect de antrenare în economia românească.

Se va spune că fondurile europene există și datorită contribuției financiare a României. Este adevărat, dar nu trebuie să uităm că România este totuși beneficiar net de fonduri europene, adică a primit mai mulți bani decât a plătit.

Citeste siBolojan: PNRR s-a finalizat în cele mai bune condiţii în care se putea| L-am găsit complet înţepenit, cu risc imens să se transforme în eşec major

De altfel, recent, grupul statelor membre așa-numite frugale, adică state care au excedent bugetar și care plătesc mai mult la bugetul Uniunii Europene decât primesc, au cerut o reducere a bugetului european încercând să reducă pierderile pe care le suportă.

Vor urma multe bilanțuri pe marginea PNRR. Abordările vor fi diferite, dar cele mai multe vor fi critice. Până la un punct este firesc să existe dezamăgiri mai mari sau mai mici față de execuția programului.

Din anul 2021, atunci când a fost lansat oficial fiecare a avut ceva de spus la adresa PNRR. Nu s-au încasat toți banii programați (dar, sincer, știam cu toții capacitatea administrativă a României și ideea că vom putea absorbi toți banii era o frumoasă iluzie).

S-a spus că planul nu a fost bine scris, adică nu a răspuns nevoilor economiei românești. Poate că PNRR ar fi trebuit în unele puncte să aibă alte obiective, dar per total programul a fost coerent cu axele de dezvoltare europene.

Citeste siPNRR la final. Cu ce ne-am ales?

S-a reproșat guvernelor care au construit PNRR că nu au negociat în interesul național, dar se uită că planul a fost derulat la nivel european, luând în calcul și specificul local. S-a spus că România nu trebuia să acceseze partea de împrumuturi și să se limiteze doar la granturi. Se omite că dobânda la împrumuturile făcute prin PNRR este cea mai scăzută din piața bancară și că în orice condiții România ar fi trebuit să apeleze la împrumuturile PNRR pentru că erau mai ieftine decât dobânzile la care se împrumută în mod curent de pe piața internă sau cea internațională.

Adică, pentru orice proiect de anvergură (autostradă, construirea unor spitale) ar fi fost mai profitabil să apelezi la împrumuturi PNRR decât la piață.

Nu în ultimul rând au fost numeroase controverse pe marginea reformelor și jaloanelor asumate de România. Interesele politice au fost atât de diferite încât în unele cazuri au blocat legislația PNRR.

Indiferent de criticile care au fost și vor urma la adresa programului, ar fi util să observați panourile pe care scrie numele planului. Veți știi că acolo banii PNRR s-au investit cu folos și că acea școală, creșă, spital sau stradă sunt ceea ce rămâne după PNRR.

Ați auzit de „Grupul Rinului”? A fost lansat în urmă cu câteva zile și este un think tank creat de Mario Draghi. Fostul președinte al Băncii Centrale Europene a atras atenția întregii Europe în urmă cu doi ani, atunci când a fost publicat raportul pe care l-a coordonat despre competitivitatea statelor membre.

Raportul Draghi a captat atenția publicului larg, pentru că a scos în evidență o mare parte din punctele slabe ale economiei europene față de restul lumii. Nu sunt ușor de „digerat” erorile, menționate în analiza lui Draghi, pe care Uniunea Europeană le-a făcut, de exemplu, în materie de dezvoltare a companiilor tehnologice sau în ceea ce privește lipsa de omogenitate a sectorului european de apărare.

De asemenea, raportul include și o serie de recomandări de investiții pe care statele membre ar trebui să le facă în domenii de vârf, dar și promovarea unui mecanism de îndatorare comună europeană.

Raportul coordonat de Mario Draghi avea și un scop pragmatic și anume ca statele membre și Uniunea Europeană să găsească soluții economice sau juridice pentru a îmbunătăți nivelul de competitivitate. O analiză recentă a Institutului francez Montaigne arăta că doar o treime din recomandările raportului au fost transpuse juridic.

Probabil că lui Mario Draghi i s-a părut prea puțin și a decis să dinamizeze procesul. Astfel, săptămâna trecută fostul premier italian a anunțat lansarea unui think tank numit „Grupul Rinului” care își propune să examineze posibilele soluții pentru amenințările care stau în fața Europei. Raportul Draghi a fost bine primit la nivel european, dar rezultatele concrete s-au lăsat așteptate. De aceea, Mario Draghi speră că a găsit o variantă bună care să impulsioneze creșterea competitivității la nivel european.

„Grupul Rinului” este format din 55 de experți, șefi de companii, economiști, foști politicieni de rang înalt sau manageri din mass-media. Fostul ministru francez al economiei, Bruno Le Maire, Alexis Kohler, un fost colaborator apropiat al președintelui Franței, președintele Autorității de Concurență din Franța, doi laureați ai premiului Nobel pentru economie, antreprenori și șefii unor redacții importante europene, cum sunt „Financial Times”, „The Economist” și „Les Echos” sunt parte din grupul inițiat de Draghi.

Citeste siGrupul economic de la Rin și restul Europei: opinia unui expert

A surprins absența totală a unor specialiști din Europa de Est. Nu există o explicație pentru această opțiune. În România, tema a trecut aproape neobservată, în timp ce un profesor polonez de economie care a lucrat în calitate de consultant pentru mai multe guverne a declarat la RFI că experiența estului european ar fi utilă într-un astfel de demers.

Cert este deocamdată specialiștii est-europeni lipsesc din organizația condusă de Mario Draghi, chiar dacă o româncă este prezentă, Luciana Lixandru, care însă are o carieră remarcabilă în instituții financiare internaționale, nu în țară.

Reacțiile stârnite de „Grupul Rinului” sunt diferite. Unii experți îl văd ca un fel de guvern din umbră, alții se uită la rolul asociației de a produce propuneri de creștere a competitivității europene care să fie preluate de Comisia Europeană și de guvernele statelor membre.

Este ușor neclar și modul în care vede Comisia Europeană crearea grupului. Oficial, instituția europeană a salutat înființarea sa, dar unele canale mass-media arată că apariția „Grupului Rinului” a luat prin surprindere Comisia Europeană.

Cert este că atât timp cât poate ajuta la creșterea competitivității europene, în sensul propunerilor de reforme și de măsuri concrete, orice demers este util. De aceea, „Grupul Rinului” a venit la momentul potrivit. Vom vedea dacă autoritatea și competența lui Mario Draghi și ale grupului de specialiști vor fi suficiente pentru a convinge instituțiile europene și guvernele să facă investițiile și schimbările necesare creșterii competitivității.

Cum începe toamna pentru economie? Cu câteva vești bune, dar și cu o continuare a evoluțiilor complicate. Ieri, Ministerul Finanțelor a publicat datele privind deficitul bugetar. Rezultatul este promițător dacă remarcăm că deficitul bugetar s-a redus simțitor față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv de la 76 la 48 miliarde de lei. În termeni procentuali, scăderea este de asemenea vizibilă, de la 4% la 2,34% din PIB. Cifrele deficitului ne arată că sunt șanse mari ca ținta de anul acesta să fie atinsă, ceea ce anticipează agențiile de rating care au acordat calificative României în această vară.

Datele bugetare ne mai oferă o evoluție pozitivă și anume veniturile au crescut mai rapid decât cheltuielile, respectiv cu 11% față de 2%. Putem vorbi despre creșterile de taxe și impozite, despre inflația care ajută încasările bugetare, despre ratarea măsurilor care ar fi trebuit să ducă la o scădere accentuată a cheltuielilor publice. Toate acestea pot fi criticabile, dar ritmul de creștere al veniturilor mai mare decât al cheltuielilor este un semn de echilibrare a finanțelor publice și de reducere a deficitului bugetar.

O întrebare există totuși în jurul bugetului de stat. Și anume: care este nivelul plăților întârziate? Sunt semnale din economie legate de acest subiect. În mod clar, de exemplu, furnizorii de energie electrică și gaze naturale au de încasat mulți bani de la buget în contul facturilor din perioada aplicării unor tarife plafonate. În buget, nu sunt vizibile datoriile statului, dar apar reprezentanți ai unor sectoare economice care revendică o fluență mai mare a plăților de la buget.

Cifra inflației a scăzut. Rata anuală a ajuns în iulie a.c. la 8,2% după ce în luna mai a.c. atingea un mic record de aproape 11% și după ce a scăzut în iunie a.c. la 10,4%.

Este adevărat că reducerea se datorează în special efectului de bază, respectiv trecerea la compararea tarifelor energetice de astăzi cu cele de la momentul post-liberalizare. Consumatorii nu simt o reducere a prețurilor, pentru că nu există. Dar rata inflației din luna iulie a.c. dă semnalul calmării creșterii prețurilor în următoarea perioadă. Dacă bineînțeles nu vor apărea alți factori inflaționiști externi așa cum s-a întâmplat în martie a.c., atunci când a izbucnit conflictul din Orientul Mijlociu și prețurile materiilor prime energetice au crescut rapid.

Veștile bune se cam opresc aici. Mai departe apar riscurile. Cel mai recent este legat de avertismentul agenției Moody’s referitor la neadoptarea legii de salarizare unitară. Nota instituției financiare are o observație extrem de serioasă și anume aceea că lipsa unei înțelegeri pe marginea proiectului legii de salarizare unitară induce neîncredere față de voința politică de a păstra ritmul de scădere a deficitului bugetar. Agenția de rating exprimă o temere pe care nu doar analiștii de la Moody’s o au și anume că un viitor guvern ar putea lua măsuri care vor duce la creșterea deficitului.

Tema salarizării bugetare nu este marginală, pentru că cheltuielile de personal rămân al doilea cel mai mare capitol de cheltuieli publice (după cele cu pensiile) și reprezintă mai mult de o cincime din totalul cheltuielilor bugetare. Legea de salarizare unitară este văzută ca un test atât de agențiile de rating, cât și de Comisia Europeană. Reprezentanții acestor instituții recomandă adoptarea unei legislații care să fie sustenabilă, adică să permită atingerea țintelor de deficit asumate de România prin planul fiscal-bugetar pe termen mediu.

Consumul rămâne în scădere, dar ca și în cazul inflației ritmul a încetinit. Producția industrială a continuat să scadă în comparație cu anul trecut, în schimb sectorul construcțiilor a crescut în iunie a.c. cu aproape 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sunt mulți indicatori care pot arăta evoluția economiei românești. Dar este clar că ne aflăm într-o perioadă de ajustare și incertitudini care nu poate ajuta mediul economic.

Este multă atenție publică în jurul evaluării pe care o va prezenta astăzi agenția de rating Fitch. Decizia instituției financiare este așteptată cu interes, pentru că există teama reală că ratingul de țară ar putea fi împins către categoria „nerecomandat pentru investiții”.

Adevărul este că economia românească se află într-unul din cele mai complicate momente de la criza din anul 2008. Mulți indicatori arată imaginea unei economii aflate în dificultate. Mai precis, creșterea economică s-a transformat în recesiune și nu este clar dacă la sfârșitul anului economia va încheia în scădere ușoară sau cu un foarte mic plus.

În continuare este multă incertitudine. Astfel, într-un moment în care toate instituțiile românești, în frunte cu Banca Națională a României, prognozează o scădere a nivelului inflației, apar semne de întrebare. În primul rând, prețul țițeiului pe plan mondial este extrem de fluctuant. În zilelele bune, prețul coboară aproape de 80 de dolari barilul, în timp ce în zilele cu tensiuni geopolitice accentuate prețul barilului poate atinge din nou 100 de dolari.

De asemenea, sunt șanse să existe un puseu inflaționist din cauza creșterii tarifelor la energia electrică. În acest moment dificil a fost oprit primul reactor nuclear și este posibil să apară și decizia închiderii unității doi.

Oricum ar fi însă este clar că producția națională de energie electrică va fi în scădere, ceea ce se va repercuta asupra prețului. Nu știm deocamdată cât timp va dura oprirea reactorului sau reactoarelor. Este însă clar că dacă stoparea producției din surse nucleare durează trei-patru săptămâni și prețul energiei crește ne von afla în fața unui nou puseu inflaționist. Am putea să asistăm la o creștere indusă a inflației, adică întreprinzătorii mici și mijlocii să includă anticipat viitoarele creșteri de prețuri și în felul acesta ne putem lovi de o creștere a inflației într-un moment în care așteptările sunt totuși ca rata inflației să fie mult mai mică.

O reinflamare a inflației pune sub semnul întrebării din nou posibilitatea reducerii dobânzii de politică monetară chiar atunci când stimularea creșterii economice ar avea nevoie de dobânzi mai mici.

Consumul populației a scăzut și în același timp s-a redus și deficitul comercial. În principiu, o reducere a consumului nu ar trebui să fie cea mai proastă veste. Dar, în acest context în care economia scade o creștere a consumului ar fi binevenită.

Ceea ce crește fără oprire este din păcate datoria publică. Fără a avea un calcul precis (pentru că se raportează la PIB), iar PIB-ul pe anul 2026 îl vom cunoaște în primul trimestru al anului este sigur că anul acesta datoria publică va ajunge la 60% din PIB, pragul limită raportat la standardele Uniunii Europene.

Cea mai bună veste pe care guvernul o poate folosi să convingă agenția de rating să nu facă un pas în direcția retrogradării calificativului de țară. De altfel, s-ar putea spune că scăderea deficitului bugetar este singura veste bună în raport de agenția de rating.

Nu este cazul să anticipăm o scădere a ratingului de țară. De asemenea, nu este cazul să avansăm prea multe efecte care vor apărea în cazul în care România ar fi retrogradată în categoria junk. Deocamdată, știm că România se împrumută de pe piețele financiare internaționale la dobânzi egale cu statele care se află deja la categoria junk. De aceea, îndrăznesc un pronostic: Fitch va păstra nemodificat ratingul României și la fel și perspectiva.

Centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprită pentru o perioadă limitată. Inițial s-a luat decizia opririi primului reactor, dar ieri s-a anunțat întreruperea producției pentru Nuclearelectrica. Motivul este deja cunoscut și anume scăderea debitului Dunării, ceea ce face ca răcirea reactoarelor cu apa fluviului să nu mai fie posibilă. Rezultatul pentru sistemul energetic este lipsa unei producții de aproximativ 1.300 de MW, ceea ce înseamnă 20% din consumul de energie electrică al României.

O analiză a Asociației „Energia Inteligentă” arată că a mai existat o situație relativ asemănătoare și anume în anul 2003 s-a oprit producția unui reactor al Centralei de la Cernavodă. Motivul? Același ca și anul acesta, respectiv un debit scăzut al Dunării. De altfel, și anul acesta, ca și în 2003, debitul Dunării a ajuns la numai 1.600 de metri cubi pe secundă, ceea ce înseamnă jumătate din cantitatea normală.

Tot analiza asociației arată că în anul 2003, în perioada 23 august-16 septembrie, unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită. Producția a fost reluată atunci când nivelul apei Dunării a revenit la normal. Din acest punct de vedere, scenariul va fi identic și anul acesta, adică producția va reîncepe atunci când debitul apei va crește.

Diferența importantă față de anul 2003 este că acum este oprită producția ambelor reactoare. Desigur, este greu de spus în cât timp se va relua producția, pot fi două săptămâni sau trei sau o lună de zile.

Cert este că oprirea Centralei de la Cernavodă aduce în această perioadă o problemă și anume ieșirea din sistemul energetic a unei capacități de producție egală cu 20% din consumul intern.

Analiza Asociației „Energia Inteligentă” arată că producția de energie electrică în perioada diurnă a avut următoarea structură: 35% din producție provine din surse regenerabile, 11% din cărbune, 14% din gaze naturale, 20% din surse nucleare și 20% din resurse hidroenergetice. În această perioadă, aproximativ 10% din producție, obținută din surse regenerabile, este exportată.

Situația se schimbă în orele de vârf, seara și dimineața, atunci când energia regenerabilă este absentă sau are o pondere redusă, exportul dispare și apare chiar importul de energie. Analiza arată că în condiții de caniculă funcționarea sistemului energetic național este susținută de energia hidro și cea nucleară.

În acest moment, vor fi câteva săptămâni în care energia nucleară va dispărea din sistem, iar producția din surse hidro ar putea fi afectată de nivelul scăzut al Dunării.

Există un scenariu prezentat recent de „Energia Inteligentă”. El pleacă de la următoarele ipoteze: producția hidro scade cu 25%-30%, o unitate de la Cernavodă este oprită, iar consumul rămâne la același nivel. După cum se poate vedea, nici un scenariu nu ia în calcul oprirea ambelor reactoare de la Cernavodă.

Cu toate acestea, se poate face un calcul pentru situația la zi. Astfel, efectul în timpul zilei, excluzând exportul, va fi un deficit între 15% și 17% din consum. În perioada de vârf de consum, dimineața și seara, deficitul de producție internă ajunge la aproape 30% din consumul intern.

Ce este de făcut? Exporturile vor fi blocate, importurile ar putea ajunge la 60% din producția locală, iar centralele care folosesc gaze naturale și cărbune devin esențiale pentru funcționarea sistemului.

Numai că această schimbare înseamnă tarife mai mari. Scenariul estimează o creștere medie zilnică între 50% și 110%. Diferența este destul de mare, dar ea arată tendința. Așadar, în următoarea perioadă, cel puțin cât reactoarele de la Cernavodă nu produc, este posibil ca prețul energiei electrice să crească mult, aproape de dublare.

A atras atenția investiția făcută de patiseria Luca în Polonia. Compania românească a ajuns la 10 puncte de lucru în fosta țară socialistă și prezența în Polonia a fost salutată în România ca un adevărat succes. Este, fără îndoială, un succes limitat, pentru că trebuie să păstrăm proporțiile: un lanț românesc de simigerii în Polonia nu compensează prezența tot mai masivă a investitorilor polonezi în România.

Bineînțeles, nu brandul Luca este de vină pentru lipsa companiilor românești la Varșovia sau la Cracovia, dimpotrivă, merită remarcat spiritul antreprenorial care i-a făcut pe proprietarii firmei să iasă în afara granițelor țării.

„Ziarul financiar” a publicat știrea că un covrig de la Luca se vinde în Polonia cu 4,9 zloți, adică aproximativ 6 lei. Să reamintim că în România un covrig (poate același) costă doi lei.

De ce covrigul de la Luca este de trei ori mai scump la Varșovia decât la București? Prețurile materiilor prime și energiei electrice sunt similare, statisticile ne spun că nivelul chiriei este mai mare în Polonia decât în România și în principiu și salariile medii ale polonezilor le depășesc pe cele din România. Acestea sunt doar elementele principale care definesc modelul de business.

Explicația diferenței de preț este totuși nivelul de dezvoltare al pieței. Este clar că dacă îți poți permite să vinzi un covrig de trei ori mai scump în Polonia față de România înseamnă că acesta este prețul pe care îl acceptă consumatorul. Și este probabil ca patiseria Luca, nou venită pe piața poloneză, să se fi așezat la un preț destul de mic care să îi permită să devină un jucător care contează.

Diferența de preț mai spune ceva. În ultimii ani, a devenit o adevărată obsesie națională să se spună că produsele din România sunt mai scumpe decât cele din Europa de Vest. În cele mai multe cazuri, informația nu este reală și se bazează pe întâmplări subiective în situații care nu se pot compara. Evident, există și excepții, dar studiile europene sau ale companiilor private de specialitate arată că, în raport cu puterea de cumpărare, prețurile din România sunt la multe produse printre cele mai mici la nivel european.

În România, patiseriile Luca au creat o piață. Au extins rețeaua de vânzare, ajungând în acest moment la 200 de simigerii, au standardizat și modernizat punctele de lucru după modelul unei francize ceea ce le-a permis să devină un brand ușor de recunoscut în toată țara.

De asemenea, s-a creat o piață chiar și prin imitație, în sensul că multe dintre simigeriile cu branduri diferite seamănă între ele ca design și prezentare. Mărcile importante din România de pe piața patiseriilor au parcă aceeași sursă de inspirație, pentru că se numesc Luca, Petru, Matei la care se adaugă Gigi. Cert este că indiferent de denumirea mărcii, concurența a adus mai multă calitate pentru consumatori.

Lanțul Luca a lansat anul acesta și câteva sloganuri de campanie simpatice cum ar fi „pentru cei care ați investit în crypto” sau „pentru cei care ați făcut plinul la mașină” sau „pentru cei care ieșiți în club în ziua de salariu” știrea era aceeași „vedeți că am ieftinit covrigul”.

Campaniile au ieșit în evidență pentru că au fost amuzante și ușor ironice chiar la adresa potențialilor cumpărători. Dar, aceștia au apreciat mai degrabă nota umoristică în loc să se simtă lezați. Campania legată de ieftinirea produsului ancoră a fost cu atât mai remarcată cu cât în ultimul timp vedem tot mai rar producții de marketing care să apeleze la ironie sau la umor.

Una peste alta, există o piață concurențială și fiscalizată a patiseriilor. Piața nu are bineînțeles dimensiunea produselor de vârf, dar până la un punct poate fi un model pentru alte domenii.

Ce vrea România bugetară înainte de săptămânile în care două agenții de rating își vor face publice rapoartele referitoare la calificativele de țară? Ieri, Parlamentul a decis deblocarea a 7.000 de posturi în unitățile medicale. Desigur, hotărârea vine pe fondul emoției stârnite de situația de la ATI, de la spitalul Marie Curie, dar întrebarea este dacă a făcut cineva o analiză de impact legată de angajarea a 7.000 de cadre medicale. Adică, dacă este nevoie de 7.000 de noi angajați sau s-a plusat folosindu-se emoția momentului.

Bine că nu și-au adus aminte și sindicatele din poliție de deficitul de personal, pentru că ar fi fost posibil ca Parlamentul să dea liber la angajarea a 36.000 de polițisti, pentru că aceasta este cifra vehiculată de sindicatele din Ministerul de Interne.

Noile angajări cresc însă cheltuielile bugetare într-un moment în care deficitul trebuie să scadă. De exemplu, premierul interimar Ilie Bolojan a precizat că în ultimii 10 ani, 2015-2025, cheltuielile de personal în sistemul medical de stat au crescut de mai mult de patru ori, de la 6 la 25 miliarde de lei.

De altfel, toate categoriile de personal bugetar își doresc salarii mai mari, chiar dacă proiectul legii de salarizare unitară are regula care spune că salariile unor profesii stagnează pentru a permite celorlalte să crească. Toată lumea refuză principiul și vrea bani mai mulți. Dar ministrul finanțelor, Alexandru Nazare a precizat ieri că legea salarizării permite creșterea alocărilor bugetare cu șase miliarde de lei începând cu anul viitor. Deja, ministrul interimar al muncii a declarat că în urma negocieriilor cu sindicatele este nevoie de alocări mai mari cu 12 miliarde de lei. Dacă s-ar adăuga și alte cereri sindicale ar fi nevoie de 20 miliarde de lei. Ministrul finanțelor este destul de clar și afirmă că orice alocare suplimentară va trebui să fie însoțită de reduceri de cheltuieli de la alte capitole sau creșteri de venituri bugetare, ceea ce este puțin probabil să se întâmple.

România are și problema salariilor din anii trecuți. Adică, bugetul are de plătit aproximativ 10 miliarde de lei (două miliarde de euro), plus penalități în contul unor salarii obținute de magistrați în instanță. Pentru că bugetul nu și-a permis să aloce toți acești bani într-un singur an plățile au fost eșalonate, acum însă sumele sunt tot mai mari și nerăbdarea magistraților de a încasa banii este în creștere.

România va trebui să achite probabil o plată neprevăzută către Pfizer, doar penalitățile însemnând 81.000 de euro pe zi. Valoarea totală se va ridica la câteva sute de milioane de euro.

Tot în acest moment s-a pus problema reducerii accizei și TVA la carburanți pentru a reduce prețurile de la pompă influențate de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și din Ucraina. Parlamentul a introdus un așa-numit sistem al accizei dinamice care va funcționa în felul următor: cu cât crește prețul carburanților la pompă cu atât acciza scade. Toate bune și frumoase, numai că aplicarea accizei dinamice va aduce un impact bugetar de aproximativ 100 de milioane de lei pe lună, conform ministrului finanțelor.

Unde întorci capul vezi cereri de bani de la buget. Doar că bugetul este în cea mai complicată situație, pentru că în continuare deficitul trebuie să scadă, iar creșterea veniturilor este limitată de reducerea consumului și de avansul modest al economiei.

În acest context, ieri, ministrul finanțelor a ales să fie direct spunând că a discutat cu reprezentanții agențiilor de rating, că a prezentat argumentele, inclusiv reducerea deficitului la jumătatea anului, dar că nu poate fi sigur că nu se va decide o reducere a ratingului.

Acum, puneți-vă în pielea celor care fac raportul de evaluare al agențiilor. Ce văd ei? Toată lumea în România vrea mai mulți bani de la buget, în timp ce deficitul ar trebui să scadă. Dacă ați semna un raport al unei agenții de rating ce le-ați spune investitorilor care împrumută România cu banii lor?

De multe ori, situația finanțelor publice este analizată exclusiv pe termen scurt, de aceea apariția unui studiu intitulat „Sustenabilitatea financiară. De la deficit la convergența nominală” realizat sub coordonarea viceguvernatorului BNR, Cosmin Marinescu, alături de un colectiv de autori, este binevenită. Pentru că analiza este exhaustivă și include diverse domenii economice și sociale am ales să sintetizez un capitol despre care există de multe ori abordări foarte diferite în societatea românească.

Este vorba despre dezechilibrele care se manifestă în sistemele sociale. De fapt, discuția despre sustenabilitatea sistemului de pensii trebuie să înceapă de la forța de muncă și de la indicatorii demografici, arată analiza realizată de profesorul universitar Cosmin Marinescu.

Astfel, studiul arată că România înregistrează o creștere a ratei de dependență mai mare decât media europeană a tinerilor și persoanelor în vârstă față de populația activă. Ritmul de îmbătrânire a populației este o problemă pentru toate statele Uniunii Europene, iar în ceea ce privește România soluția pentru echilibrarea bugetului de pensii este creșterea eficienței muncii. În condițiile unei scăderi a numărului persoanelor active pe piața muncii este necesară creșterea productivității muncii.

Procesul de îmbătrânire a populației este caracteristic statelor europene, dar în România numărul de persoane cu vârsta de peste 65 de ani va crește semnificativ începând cu anul 2033, atunci când va ieși la pensie o generație numeroasă născută la sfârșitul anilor 70. În plus, migrația netă complică și mai mult situația.

Sunt, așadar, doi factori de presiune: îmbătrânirea populației și reducerea numărului de persoane active. De aceea, arată analiza coordonată de viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu, sustenabilitatea bugetului de pensii este condiționată atât de evoluțiile economice favorabile, cât și de echilibrul demografic.

În ultimii 10 ani, cheltuielile cu protecția socială s-au dublat, depășind ritmul de creștere economică și având chiar o dinamică superioară, raportată la PIB, față de evoluția statelor din regiune și în comparație cu media europeană. Analiza exemplifică prin numărul beneficiarilor de sprijin pentru dizabilități care a crescut continuu în ultimii 10 ani.

Sunt câteva cifre care arată cât de complicată este situația sistemului public de pensii. Nimeni dintre politicieni nu o spune, doar analizele economice scot în evidență următoarea situație: cheltuielile cu pensiile publice au crescut în ultimii 17 ani cu 13%, în medie, pe an, iar în 2024 creșterea a fost cu 22%. Creșterea rapidă a pensiilor atrage după sine și obligații în viitor. În numai șapte ani, 2015-2021, datoria implicită pe termen lung calculată pe baza prognozelor de creștere economică și de speranță de viață a urcat la 300% din PIB.

Rata de înlocuire a salariului cu pensia publică este de aproximativ 47%, în timp ce media europeană este de 60%. Complicat este că rata contribuțiilor sociale este printre cele mai mari din regiune, iar veniturile bugetare sunt printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, ceea ce arată o disfuncționalitate a sistemului de pensii.

Vârsta standard de pensionare pentru bărbați este mai mică decât media, iar pentru femei este a patra cea mai scăzută din Uniunea Europeană. De asemenea, vârsta de pensionare anticipată este printre cele mai scăzute din Europa.

Polonia și Cehia nu plătesc ceea ce în România se numește pensie minimă, de fapt, o pensie socială. În România, pensiile minime depășesc ca valoare pensiile de urmaș și pe cele pentru persoane cu dizabilități cumulate, ceea ce duce la o scădere a valorii pensiei medii. De asemenea, raportul dintre numărul de angajați și cel al pensionarilor s-a îmbunătățit, este supraunitar dar rămâne cel mai mic între statele din regiune. Toate aceste evoluții trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ. Toată lumea vrea creșterea pensiilor, dar sustenabilitatea finanțelor publice îndeamnă la moderație.

România are două probleme energetice, una mai mare decât cealaltă. Prima dintre ele este suspendarea temporară a încărcării țițeiului la terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC) din portul rusesc Novorosisk. Totodată, producția de țiței din Kazahstan a fost micșorată proporțional pentru a nu pune presiune asupra stocurilor existente. A doua problemă este că prețul țițeiului Brent a ajuns la 100 dolari pentru un baril, cel mai ridicat nivel din luna mai a.c.

Pentru România țițeiul importat din Kazahstan este esențial. În criza energetică apărută începând cu anul 2022, o dată cu războiul din Ucraina, România a simțit că se află mai la adăpost de perturbațiile intervenite pe piața internațională. Iată că acum importul din Kazahstan nu mai este deloc sigur.

Aproximativ 70% din importurile de țiței în România provin din Kazahstan. Pe de o parte, statul kazah prin compania KazMunayGaz este acționar principal al Petromidia și din această poziție a alimentat cu țiței rafinăria. Pe de altă parte, țițeiul kazah este folosit și de OMV Petrom, adică prelucrat în rafinăria Petrobrazi care aparține companiei austriece. În total, 60% din importurile de țiței aduse în România provin din Kazahstan șu Azerbaidjan. De asemenea, jumătate din totalul consumului total de țiței al rafinăriilor din România provine din zona Mării Caspice.

Pentru prima oară după anul 1989, România riscă nu doar să suporte creșterea prețurilor de pe plan internațional, ci se vede în fața unei amenințări serioase: posibilitatea unei penurii de combustibili pe piață. Până acum criza carburanților se manifesta doar prin creșterea prețurilor benzinei sau motorinei. Acum, piața românească ar putea avea o penurie de benzină sau motorină.

Desigur, viitorul este cât se poate de dificil de anticipat. Soluțiile luate în calcul sunt folosirea stocului de rezervă națională și găsirea unor noi surse de aprovizionare. În ceea ce privește rezerva de stat, totul depinde de cât de mult va dura blocajul din Marea Caspică. Premierul interimar vorbește despre două săptămâni în care utilizarea rezervei de stat va acoperi necesarul de rafinare și consum al pieței românești.

Dar referitor la găsirea de noi surse de aprovizionare, situația nu este deloc simplă. Practic, sunt patru zone importante din care se poate cumpăra țiței, excluzând, bineînțeles, Rusia. Este vorba despre zona Mării Caspice, despre SUA, despre Norvegia și zonele din Golful Persic. Așadar, de pe listă pot fi tăiate, cel puțin deocamdată două zone Orientul Mijlociu și Kazahstan/Azerbaidjan. Mai rămân SUA și Norvegia, dar indiferent cât de mare ar fi disponibilitatea celor doi producători, un contract se negociază și se trece la aplicarea lui, în cel mai bun caz, în câteva luni.

Premierul interimar este optimist: vorbește despre posibilitatea ca actuala criză din Marea Caspică să se rezolve în două săptămâni. Poate că da, poate că nu. Oprirea aprovizionării cu țiței din Kazahstan s-a făcut din cauza unor atacuri care au avut loc în ultimele zile asupra unor nave care transportau țiței din Kazahstan și din cauza unor atacuri cu drone asupra terminalului de țiței.

Oprirea operațiunilor de încărcare la terminalul CPC poate fi de scurtă durată sau se poate prelungi. În funcție de situație, România poate avea continuitate în aprovizionare sau dimpotrivă poate ajunge la blocaje.

Revenirea prețului țițeiului la 100 dolari barilul este un alt motiv de îngrijorare. Explicația creșterii prețului este legată de intervenția în conflict a rebelilor houthi din Yemen care au atacat două petroliere ale Arabiei Saudite. Riscul blocării strâmtorii Bab el-Mandeb este încă un factor care contribuie la creșterea prețului țițeiului. Extinderea conflictului în Marea Roșie aduce și mai multă volatilitate pe piețele de mărfuri. Așadar, România se află în situația în care creșterea prețului carburanților este răul cel mai mic. Riscul să existe o penurie de carburanți este marea dificultate de care s-ar putea lovi România.