𝕭𝖆𝖘𝖘𝖕𝖎𝖘𝖙𝖔𝖑 🎬

Setting Glass Adrift embodies, through performance as well as its visual representation, tacit dialogues that happen between different bodies, spaces and surfaces, attempting to question the assumed clarity behind everyday interactions.

part of

III tackles the problematics of rape culture and sexual assault through three different cases in three different countries: China, Vietnam and Romania; and how the cases where similarly “dismissed” by the authorities.

a draft collaboration between Hillevi Duus and Ioana Țurcan as part of our Critical Images: Dignity and Representation Programme

one-channel video projection with sound

the artists and the workers are those more exposed to the consequences of a drastic change, the social and economic collapse. while both of them are needed, they are vulnerable and the first to be dismissed.

shot during the pandemic while focusing mostly on the work around the house and construction I have realised the intersections and polarisation of the two. artists are asked for “bodies of work” while art is not considered work and the hard work in construction, painting, drilling, cutting is not considered art - even though artists emerged from its labour and both the art and the work are demanded to be beautiful and sometimes utilitarian at the same time.

the video focuses on the work itself and the sounds that a body at work makes.

part of LifeLike series

Am adunate sub paturi, pe sub canapele și prin pod, multe obiecte textile și vestimentare majoritatea păstrate din mamă în fiică. Din momentul în care bunica a aflat că sunt fată, la naștere, a început să îmi adune acea zestre pentru a o avea când mă voi mărita. Majoritatea broderiilor sunt cu mult de dinaintea anilor 40 din zona Clujului și Maramureșului acestea schimbându-se de cum ne apropiem de zilele noastre.

Mi-am dorit mereu să scap de această zestre ce îmi ocupă nu doar spațiul de locuit, ci și un spațiu emoțional. Relația mea cu bunica a fost din ce în ce mai precară din cauza comportamentului ei agresiv adunat și dezvoltat în lungi ani de traumă, mi-am dorit să îmi descarc furia pe această zestre care vine mereu cu responsabilizarea de a mă mărita și a face copii la timp ca să îi vadă în viață.

O dată cu ultimii ani petrecuți acasă am studiat mai îndeaproape traumele prin care generațional, au trecut femeile din familia mea și am realizat că acestea puteau fi evitate dacă ne gândeam la o zestre emoțională de “dat mai departe” și nu una strict materială, o zestre de povești și învățături, de timp petrecut împreună prin care învățăm unii de la alții. Pe parcursul acestor ani am înțeles că generațiile trecute nu aveau același acces pe care îl avem noi azi, timp, deschidere și mai ales condiții. Furia că ceva putea fi prevenit nu a trecut complet, dar i s-a alăturat o anumită înțelegere și complexitate în tratarea subiectului. Mi-ar plăcea astfel ca furia această complexă să o pot vedea manifestată creativ, printr-un fel de cordon ombilical ce v-a rămâne mereu atașat într-un fel dar fără să îmi fie dăunător nici mie nici relațiilor din jur.

Cum am experiență în sportul de contact am început să cos de sacul de box zestrea. A le coase pe sacul de box aceste textile, mai ales cele cusute de mână, și a le boxa într-un performance nu e de ajuns dacă nu se completează narativ cu informații legate de compoziția, culoarea, povestea obiectului în sine la nivel tehnologic și chimic cu destinul femeilor din familie.

Prin urmare bursa ar susține partea de cercetare la nivel textil și o explorare a emoțiilor referitoare la procesarea acestor obiecte, o introspecție familială prin storytelling și mai ales finalizarea sacului de box și filmarea performance-ului. Îmi doresc să documentez procesul de creație și de implementare printr-o serie fotografică acompaniată de fragmente audio-vizuale care să cuprindă elemente de storytelling și momente din istoria familiei mele. Ulterior voi realiza un performance (boxarea zestrei și a sacului de box cusut cu obiecte diverse) - performance filmat ce poate fi ulterior partajat online, proiectat în galerii, spații alternative, publicații și spații publice. La baza acestui demers va sta o cercetare despre procesarea furiei și a traumei inter-generaționale strâns legate de istoricul textil prezent în familie.

pandemic calls had a long waiting time

In LIFELIKE: as we wait we have decided to create a waiting room. An installation space to rethink the dynamics of modernity through the process of slowdown and delay, asking ourselves the role that rural life plays as a transitory stage in the process of development or a space of resistance to emancipate time from the stream of production.

Lifelike was started as a tryptic work- in progress that aims to rethink the afterlife of animals in the context of displacement. In Viișoara, due to the lack of active hunting, we focused on the living animals instead of totems, to still engage on the topic of power dynamics, dependency, food, and labour.

We intentionally omitted to discuss the topic of the usually considered majestic animals and decided to focus on birds, bees and dogs as they are a huge part of our current ecosystem influencing its dynamics, resources or their scarcity.

in collaboration with Pablo Ramirez Gonzalez

part of group exhibition Home: a world between forgetfulness and persistence at Bastionul Tăbăcarilor part of Noaptea Albă a Galeriilor, Târgul Mureș 1st - 23rd of october 2022