Sign up to save your podcasts
Or

Un studiu al cercetătorilor Universității din Birmingham, publicat în British Medical Journal, arată că persoanele cu vârste sub 50 de ani sunt tot mai afectate de cancer. O boală care ia amploare, fără a se cunoaște însă cauzele. Potrivit cercetării, care s-a concentrat pe cele mai răspândite aproximativ treizeci de tipuri de cancer, între anii 1990 și 2019, rata de diagnosticare cu cancer aproape s-a dublat la această grupă de vârstă la nivel mondial.
Un studiu al cercetătorilor Universității din Birmingham, publicat în British Medical Journal, arată că persoanele sub 50 de ani sunt tot mai afectate de cancer.
Potrivit cercetării, care s-a concentrat pe cele mai răspândite aproximativ treizeci de tipuri de cancer, între anii 1990 și 2019, rata de diagnosticare cu cancer aproape s-a dublat la această grupă de vârstă la nivel mondial. Experții au prezis, de asemenea, că acestea se vor înmulți, cu 31% până în 2030. Cele mai întâlnite cazuri în rândul celor tineri sunt cancerele gastro-intestinale – de colon, de esofag și de ficat.
Cercetătorii au două ipoteze. Una susţine că oamenii din generaţiile recente fie au fost mai expuşi decât predecesorii lor la factori de risc bine cunoscuţi, fie au apărut noi riscuri. Prima categorie de ipoteze este alimentată de observaţia că, în comparaţie cu generaţiile anterioare, persoanele de patruzeci şi ceva de ani din zilele noastre erau mai tineri atunci când au experimentat pentru prima dată fumatul, consumul de alcool şi obezitatea. Ultimul punct prezintă un interes deosebit pentru medicul epidemiolog Helen Coleman, de la Universitatea Queen’s din Belfast. Cercetătoarea, care a studiat în special cancerele în rândul tinerilor din Irlanda de Nord, vorbeşte despre o „epidemie de obezitate”, care nu a existat înainte de anii 1980.
O altă ipoteză sugerează apariţia unor noi agenţi cancerigeni. Există multe teorii - produse chimice, microplastice, medicamente noi - dar toate rămân speculative.
"S-a constatat în ultima perioadă a creștere a incidenței cancerului în rândul tinerilor. Și când vorbim despre tineri, ne gândim la cancerele denumite în engleză , ceea ce înseamnă că până la această vârstă are loc debutul acestor boli. Principalul și cel mai îngrijorător tip este cancerul colo-rectal. Aici s-a constatat cea mai mare creștere în rândul tinerilor. A devenit principala cauză de mortalitate la bărbații și a doua cauză la femei, după cancerul de sân. Incidența cancerului colo-rectal și a celui gastric este în creștere în rândul persoanelor sub 50 de ani, deși per total, la nivel global, incidența anumitor cancere scade având în vedere luarea unor măsuri precum programele de screenig, care funcționează foarte bine în anumite patologii", spune la RFI, medicul Victor Ștefănescu, medic primar chirurgie generală la Royal Hospital București, invitatul emisiunii Sănătatea FM.
Grav este că frecvent sunt descoperite cazuri aflate deja în stadii avansate, mai spune dr. Victor Ștefănescu. Potrivit acestuia, cancerele nu mai sunt în ziua de astăzi apanajul unei singure specialități. Nu putem vorbi despre cancere ca fiind vindecate doar de chirurgie. Vorbim de o echipă multidisciplinară care decide ce se poate face pentru ca pacientului respectiv să i se ofere cele mai mari șanse la viață și la un confort al vieții. Întotdeauna trebuie să existe o decizie lucidă, și nu unilaterală. ", mai spune dr. Victor Ștefănescu.
By RFI RomâniaUn studiu al cercetătorilor Universității din Birmingham, publicat în British Medical Journal, arată că persoanele cu vârste sub 50 de ani sunt tot mai afectate de cancer. O boală care ia amploare, fără a se cunoaște însă cauzele. Potrivit cercetării, care s-a concentrat pe cele mai răspândite aproximativ treizeci de tipuri de cancer, între anii 1990 și 2019, rata de diagnosticare cu cancer aproape s-a dublat la această grupă de vârstă la nivel mondial.