Ministrul agriculturii, Florin Barbu, doctor în economie, a avut la Consiliul de miniștri de la Bruxelles câteva propuneri discutabile. Ele au venit în contextul în care Comisia Europeană a lansat revizuirea directivei referitoare la practicile comerciale neloiale.

De ani buni, în România și la nivel european se caută tot felul de soluții legislative pentru a diminua așa-zisa forță inegală pe care o au marile rețele comerciale pe lanțul alimentar și totodată pentru a stopa practicile comerciale neloiale. Deocamdată, nici România, nici Uniunea Europeană nu au găsit soluțiile bune, dar se încearcă în continuare.

În acest context, ministrul Florin Barbu a propus patru măsuri. Prima este ca mărcile proprii ale supermarketurilor să nu depășească 20% din volumul de vânzări. Producătorii locali au contestat de-a lungul timpului mărfurile vândute sub așa-numita marcă proprie a magazinului, pentru că sunt mai ieftine, iar cumpărătorii au început să le achiziționeze în cantități tot mai mari. De fapt, majoritatea mărcilor proprii ale rețelelor comerciale sunt produse tot de fabrici locale, doar că nu sunt vândute sub brandul tradițional. O limitare a mărcilor proprii în supermarketuri ar fi în defavoarea consumatorilor sau mai exact chiar împotriva cumpărătorilor pe care ministrul Barbu vrea să îi apere și anume cei cu venituri reduse.

A doua propunere este ca adaosul comercial să fie asemănător sau identic pentru aceeași gamă de produs, pentru a elimina diferențele care sunt astăzi între 20% și 150%. Lăsăm la o parte dificultatea unei asemenea reglementări, pentru că fiecare produs are foarte multe standarde calitative. Mai vizibilă este obsesia ministrului agriculturii pentru plafonarea adaosului comercial. O metodă aplicată deja în România fără rezultate notabile.

A treia propunere este să fie eliminată refacturarea remizelor și rabatului pentru a stopa practica de refacturare a aproape 25% din valoarea produselor de care abuzează unele mari rețele comerciale. Despre ce este vorba? Supermarketul îi facturează producătorului local reducerile de prețuri convenite prin contract sau cele aplicate ca urmare a depășirii nivelului de vânzări. De asemenea, în factură se pot include costurile presupuse de ocuparea unei poziții preferențiale în magazin.

Subiectul a fost și este sensibil. Sunt situații în care supermarketul facturează către producător mărfurile perisabile, prezența în reclamele promovate de magazin sau pur și simplu neîndeplinirea obligațiilor de aprovizionare. Dar, abordarea propusă de ministrul agriculturii este radicală și iese din tiparele înțelegerilor comerciale.

În fine, a patra propunere este să existe o reglementare clară a discount-ului, pentru că în practică discount-ul duce la vânzarea unor produse sub costul de producție.

Nu știm dacă și câte dintre propunerile ministrului Florin Barbu vor fi luate în seamă la nivel european. Este evident că ele au fost făcute ascultând producătorii locali și ignorând opinia marilor rețele comerciale.

Ceea ce șochează, însă, la economistul Florin Barbu este dorința de a reglementa, de a legifera, de a controla în cele mai mici amănunte o relație care este de fapt comercială, între doi profesioniști. De asemenea, este șocant pentru că propunerile României lovesc exact în modelul de business al marilor rețele comerciale.

Dacă, prin absurd, ar fi adoptate toate cele patru propuneri, supermarketurile ar trebui să își caute alte piețe. Marile rețele comerciale ar ieși din România, unde plătesc și impozitul minim pe cifra de afaceri. Interesant este că statul român dă lecții de business, dar propria experiență reflectată prin Casa de comerț Unirea, susținută și de actualul ministru al agriculturii, a fost dezastruoasă din toate punctele de vedere.

În concluzie, Uniunea Europeană caută soluții pentru a echilibra raportul de forțe comerciale dintre producătorii locali și supermarketuri. Dar, „mai binele este dușmanul binelui” și suprareglementarea poate avea efecte negative chiar pentru consumatori.