Send us a text

cea de noapte precuvântată

plâng aprins a iarnă

în noaptea asta

în care întunericul mângâie piatra

ce nemişcarea o poartăîn pântec

şi te privesc urnind

cuvintele pe roată

şi poduri din versuri coborând

atunci

mi se pare că e firesc

să fiu rădăcina pământului tău

şi umbra unei aripi de îngere

şi iarna mă zăreşte femeia

din pântecul meu cum geme

cea care respirăşi suspină

a plămada pruncului tău

în întunericul ăsta

în care noaptea luminează

calea magilor

miruța mareș & @ndrei filip ©onstantin burdușa™  

Copyright © 2023 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™

https://burdusapodcast.buzzsprout.com

Support the show