PASTILA DE SPORT

Corvinul promovează după 34 de ani


Listen Later

Corvinul Hunedoara revine în prima ligă după 34 de ani, o reușită istorică, la 5 ani după sărbătorirea centenarului clubului. Până anul acesta Corvinul nu a a avut drept de promovare, iar performanța de acum vine la nici două luni de la dispariția lui Mircea Lucescu, omul care a păstorit echipa la începutul anilor '80.

Corvinul Hunedoara, clubul de fotbal scos din anonimat la sfârșitul anilor 70 de Mircea Lucescu, este în sărbătoare. Echipa a reușit să devină prima promovată în Superligă după ce a învins-o miercuri pe FC Voluntari cu 2-0, scor stabilit încă din prima repriză. Corvinul și-a asigurat matematic promovarea, cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii a 2a. Revenirea pe prima scenă are loc după o absență de 34 de ani și vine la nici două luni de la dispariția lui Mircea Lucescu. Acesta a venit în 1977 de la Dinamo la Hunedoara și din postura de jucător-antrenor a contribuit enorm la afirmarea clubului în fotbalul românesc. Practic, Corvinul se identifică cu Lucescu și invers. Fostul selecționer a lăsat cu limbă de moarte primarului din Hunedoara, Dan Bobouțeanu, obiectivul promovării. Acest lucru le-a fost reamintit fotbaliștilor în vestiar imediat după victoria cu Voluntari.

Noul stadion va purta numele lui Mircea Lucescu

Primăria din Hunedoara  s-a mișcat eficent în ceea ce privește echipa de fotbal. Va contribui substanțial la construcția noului stadion care va avea o capacitate de 11.000 de locuri și care ar putea purta numele lui Mircea Lucescu. În plus, a găsit forma de organizare care să-i permită clubului să primească licența pentru Superligă. Echipa nu a avut acest privilegiu anul trecut deși ar fi putut obține din punct de vedere sportiv promovarea. Chiar și așa, Corvinul a câștigat în 2024 Cupa României învingând în finală pe Oțelul Galați și a participat chiar în preliminariile Europa League unde a reușit să elimine pe Pacs din Ungaria, însă a fost eliminată de Rijeka din Croația. Retrogradată în preliminariile Conference League , echipa din Hunedoara a pierdut ambele partide cu FC Astana, echipa din Kazakstan reușind un an mai târziu calificarea în grupa principală de Champions League. La nivelul lotului, arhitectul este impresarul Bogdan Apostu, care i-a pus la dispoziție antrenorului Florin Maxim o echipă bună. Maxim a venit la echipă în anul centenarului 2021 și este considerat artizanul succeselor hunedorenilor. Deși nu este un tip care se exteriorizează Florin Maxim era extrem de bucuros după victoria cu Voluntari sinonimă cu promovarea.

Și mijlocașul Ronaldo Deaconu era în culmea fericirii după acest succes, el reușind și anul trecut o promovare cu Unirea Slobozia în Superligă. Acum a recidivat cu Corvinul.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

PASTILA DE SPORTBy RFI România