Legislația fiscală este atât de încurcată încât firmele mari au ajuns să se încurce în ea. Impozitul minim combinat cu impozitul specific dau un amestec complicat din care companiile riscă să fie la mâna fiscului, adică la felul în care inspectorii interpretează legile.

Camera Consultanților Fiscali (CCF) atrage atenția, printr-o adresă publică transmisă Ministerului Finanțelor, că legislația privind impozitarea unor companii mari este neclară. Tema este cu atât mai complicată cu cât în acest moment companiile pregătesc finalizarea bilanțurilor contabile pentru anul trecut și implicit auditarea lor. Din acest punct de vedere, unele firme sunt în situația de a interpreta legislația fiscală.

Despre ce este vorba? Fără a intra în amănunte tehnice, există două tipuri de impozite: impozitul minim pe cifra de afaceri și impozitul suplimentar din activitatea de petrol și gaze. Problema apare pentru companiile care au obținut venituri din domeniul energetic (petrol și gaze) pe lângă cele din activitatea de bază.

Ca un exemplu, avocatul Gabriel Biriș arăta recent felul în care o companie din sectorul de retail a ajuns să fie considerată o firmă energetică doar pentru că în apropierea unui supermarket avea în proprietate o benzinărie.

Să ne întoarcem la tema aplicării legislației fiscale. Problema este că unele companii se află la intersecția interpretării a două impozite, unul pe cifra de afaceri, al doilea, suplimentar pe veniturile din petrol și gaze. Camera Consultanților Fiscali arată că sunt două abordări: în prima interpretare, unele companii au plătit impozitul minim pe cifra de afaceri, când acesta a fost mai mare decât impozitul pe profit, chiar dacă au obținut și venituri din petrol și gaze. A doua interpretare este cea a companiilor care plătesc impozit pe profit plus impozitul specific pe cifra de afaceri.

Această abordare neunitară nu doar că este anormală într-o economie în care legislația fiscală ar trebui să fie clară și simplu de aplicat, dar este profund dezavantajoasă mediului de afaceri. În sensul că un viitor eventual control fiscal ar face ca firmele să fie la mâna inspectorilor fiscali și la interpretarea legilor de către aceștia. Consultanții cer Ministerului Finanțelor o precizare clară legată de aplicarea legislației. O clarificare este, fără îndoială, absolut necesară. Dar, problema este mai complicată.

Astfel, recent avocatul Gabriel Biriș a făcut publice datele unei analize referitoare la aplicarea practică a impozitului minim pe cifra de afaceri. Impozitul poate fi plătit de companii care au o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro. În practică, pot exista următoarele situații: companiile care au o rată a profitului mai mare de 6,25% nu sunt afectate de impozitul minim și vor plăti doar impozit pe profit; firmele care au o rată a profitului cuprinsă între 1% și 6,25% vor plăti impozitul minim, care calculat în termeni de impozit pe profit înseamnă o rată cuprinsă între 16% și 100%; companiile care au o rată a profitului mai mică de 1% trec practic pe pierdere, pentru că impozitul minim de 1% este mai mare decât profitul; în fine, în cazul în care firmele înregistrează pierderi aplicarea impozitului minim nu face altceva decât să majoreze nivelul acestora.

Numeric, analiza avocatului Gabriel Biriș arată că în România sunt 1.084 de companii care au o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro. Dintre acestea, 70% sunt afectate de impozitul minim, în sensul că pierderea este mai mare, intră pe pierderi sau le micșorează marja de profit, în timp ce pentru numai 30% efectul introducerii impozitului minim este neutru. Trebuie spus că firmele afectate au în total 28% din cifra totală de afaceri din economie. Impactul după cum se poate vedea este mare.

Dar, care vor fi efectele previzibile? Acționarii firmelor afectate ar putea lua mai multe decizii prin care să evite creșterea fiscalității. Vorbim despre divizarea companiei, despre mutarea în străinătate, despre reducerea investițiilor sau despre schimbarea modelului de business, în sensul trecerii de la producția și vânzarea de produse finite către facturarea de servicii de producție. După cum se poate vedea, toate variantele sunt nefavorabile economiei românești. Așa se întâmplă când legile sunt făcute cu intenția de a „stoarce” cât mai mulți bani de la companii.