Sign up to save your podcasts
Or

Programul fiscal înainte de formarea unui nou guvern. Președintele Nicușor Dan a știut să concentreze audierile de la Cotroceni către un plan de reducere a deficitului bugetar și nu către negocierile politice pentru formarea noului guvern, Ideea este că după ce vor agrea planul fiscal, partidele guvernamentale nu vor avea nicio scuză să nu îl pună în practică.
Președintele României a făcut o mișcare inteligentă. A mutat centrul de greutate al negocierilor de la Cotroceni de la formarea guvernului la planul de reducere a deficitului bugetar.
A fost o mișcare neobișnuită din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, pentru că, de obicei, negocierile pentru formarea unui nou guvern se concentrau pe împărțirea portofoliilor și pe distribuția postului de prim-ministru. La Cotroceni sau în întâlniri separate prioritatea partidelor politice care au convenit să formeze guvernul era să găsească un algoritm prin care să își împartă funcțiile din guvern și din instituțiile publice. Totul devenea un fel de târguială prin care fiecare partid încerca să obțină cât mai multe beneficii, respectiv funcții. Abia după aceea, apărea și un program de guvernare care era un amestec de măsuri preluate de la partidele care formau alianța politică.
De data aceasta, Nicușor Dan a așezat în „mâinile” partidelor un „cartof fierbinte”. Adică, a impus un subiect cât se poate de important și anume definirea unui plan de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. În felul acesta, președintele „împușcă” doi iepuri dintr-un foc: pune partidele să se concentreze asupra unei teme mult mai importante decât împărțirea funcțiilor într-un viitor guvern și, în al doilea rând, dacă se va reuși scrierea unui plan fiscal pentru reducerea deficitului atunci acesta se va transforma într-un mini program de guvernare, care va fi obligatoriu pentru următorii ani.
Într-un fel, președintele „a întors masa”, cum se spune, în sensul că îi determină pe politicieni nu doar să scrie planul fiscal, dar să îl și aplice, prin Guvern. Este de fapt o parte, astăzi, cea mai importantă, a programului de guvernare.
În felul acesta, președintele reușește să oblige partidele să își asume viitoarele decizii de reducere a deficitului. Este posibil ca, în funcție de cât de nepopulare sunt măsurile cuprinse în pachetul fiscal, partidele politice care vor forma guvernul să lase în plan secund împărțirea portofoliilor.
În fond, dacă planul fiscal este clar și măsurile sunt fără echivoc contează mai puțin dacă partidul care are un minister sau altul. O dată asumat de partidele politice guvernamentale programul de reducere a deficitului bugetar devine mult mai important decât algoritmul politic.
Și pentru ca situația să fie și mai interesantă, președintele a mai adus un factor în ecuație și anume mediul de afaceri. Nicușor Dan a avut consultări cu mai multe organizații ale oamenilor de afaceri. Desigur, dialogul este justificat, dar Nicușor Dan prin consultarea mediului economic pune presiune asupra partidelor. De ce? Pentru că reprezentanții mediului de afaceri au spus clar că se opun creșterilor de taxe și impozite. Răspunsul tranșant al oamenilor de business îi obligă pe politicieni să țină seama de părerea acestora tocmai într-un moment în care mulți decidenți politici pot fi tentați de soluția simplă (creșterea taxelor sau impozitelor) pentru a evita calea dificilă (reducerea cheltuielilor statului).
Este prea devreme să anticipăm ce va conține planul fiscal. De exemplu, expertul economic Iancu Guda a scris pe o rețea socială că a discutat cu Ilie Bolojan și acesta i-a spus că a strâns aproape 178 de propuneri referitoare la planul fiscal.
Este o cifră care arată cât de greu se va face programul de reducere a deficitului bugetar. În esență, în acest moment, este o luptă între cei care cred că este nevoie de creșterea taxelor sau impozitelor și cei care se concentrează pe reducerea cheltuielilor bugetare.
Evident, este important în cât timp se va forma guvernul și mai ales care va fi componența Executivului. Dar, la fel de important este că noul guvern va avea o listă de măsuri economice pe care va trebui să le ia pentru a reduce deficitul bugetar.
By RFI RomâniaProgramul fiscal înainte de formarea unui nou guvern. Președintele Nicușor Dan a știut să concentreze audierile de la Cotroceni către un plan de reducere a deficitului bugetar și nu către negocierile politice pentru formarea noului guvern, Ideea este că după ce vor agrea planul fiscal, partidele guvernamentale nu vor avea nicio scuză să nu îl pună în practică.