Unul din trei români are două case. Într-o economie aflată conform multor indicatori pe ultimele locuri la nivel european, casele deținute în proprietate de cetățeni este un lucru surprinzător. O explicație este că piața imobiliară a fost inundată de bani negri și gri.

O analiză realizată la nivel european de compania de consultanță imobiliară REMAX arată o serie de rezultate pentru România pe care le știam, dar apar și cifre neașteptate. Astfel, românii au cel mai mare procentaj de proprietari de locuințe din Uniunea Europeană. Se știa că România are o bază mare de proprietari, dar informația că unul din trei români are două case merită atenție.

Se știe că românii au printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, iar statistica a reconfirmat recent acest lucru. De asemenea, există un decalaj mare de dezvoltare între diferitele regiuni ale României și zone care pot fi considerate adevărate pungi de sărăcie. Aceasta este statistica oficială și, pe bună dreptate, ne putem întreba: în aceste condiții, cum este posibil ca un român din trei să aibă două proprietăți, mai exact două locuințe? Sunt câteva explicații.

Primul val masiv de proprietari a venit imediat după anul 1990. Statul democratic a oferit la vânzare chiriașilor toate apartamentele din blocurile comuniste. Rezultatul a fost că fiecare familie și-a putut cumpăra apartamentul în care locuia cu chirie în anul 1989, pentru o sumă modestă. Mai mult, pentru ca facilitățile să fie mai mari, locuința putea fi achitată în rate. De fapt, a fost cadoul pe care noul regim democratic a vrut să îl facă românilor ca o compensare pentru viața pe care au avut-o în anii epocii Ceaușescu. În felul acesta, în România s-a format peste noapte o clasă de câteva milioane de proprietari de apartamente.

A doua casă a venit pentru o parte dintre români în mod natural. Structura populației ne oferă o explicație. Aproximativ 40% dintre români locuiesc în mediul rural, ceea ce a făcut ca unii să aibă o locuință în oraș și o alta la țară.

Plecarea românilor în Europa a contribuit la consolidarea proprietăților imobiliare. Mulți dintre cetățenii români au ales să muncească în Europa cu gândul ascuns sau împărtășit clar să își facă o casă în România. Și mulți dintre ei au reușit. Au construit o casă în curtea de la țară alături de cea veche sau au renovat și modernizat casa bătrânească. În mod cert, în felul acesta mulți români au reușit să aibă o a doua proprietate.

O altă explicație vine de la programele naționale derulate pe parcursul mai multor ani. Indiferent de cum s-au numit programele, Prima casă sau Noua casă, adevărul este că au funcționat. Adică, au oferit posibilitatea tinerilor să achiziționeze un apartament cu o finanțare avantajoasă, respectiv o dobândă mai mică decât media pieței și plata unui avans rezonabil. Sumele luate împrumut nu au fost foarte mari, dar suficiente pentru a putea achiziționa o garsonieră sau un mic apartament într-un bloc nou construit într-un cartier din București sau într-un oraș de provincie.

Adevărul este că românii au o adevărată fascinație pentru cumpărarea de case. Au fost învățați să cumpere o garsonieră pentru a o putea închiria când vor ieși la pensie sau un mic apartament pe care să îl aibă copilul când va merge la facultate. Simțul comun economic i-a făcut pe români să fie interesați în ultimii 30 de ani de valută și de apartamente. Acestea au fost cele mai bune investiții în perioade cu inflație mare sau în timpul crizelor. Astfel, s-a ajuns ca averea românilor să fie formată într-o proporție covârșitoare din active imobiliare. Investițiile în acțiuni sau în titluri de stat au devenit opțiuni doar în ultimii ani.

În fine, adevărul este că piața imobiliară a fost extrem de permisivă cu banii negri sau gri. S-au cumpărat multe proprietăți cu bani cash, fiscul nu s-a uitat către tranzacțiile imobiliare, astfel că garsonierele, apartamentele sau vilele au fost, în destule cazuri, doar pretexte pentru spălarea de bani. În aceste condiții, nu ar trebui să ne mire că unul din trei români are două case în pofida salariilor mici, a ratei sărăciei și a productivității reduse.