De astăzi intră în vigoare în Australia legea care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. Ce impact are și în ce măsură protejează într-adevăr copiii de conținutul dăunător la care sînt expuși pe rețele? Care e reacția societății? Dacă nu printr-o interdicție radicală, atunci cum îi putem proteja pe copii dar și pe adulți de toxicitatea de pe social media și cum îi ferim, cum ne ferim de riscurile pentru sănătatea mintală provocate de rețelele sociale? Ne-au răspuns Bogdan Manolea, consultant juridic, specialist în dreptul tehnologiei informațiilor, și Bogdan Lungu, doctorand la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj, amîndoi membri ai Asociației pentru Tehnologie și Internet.

Care a fost miza acestei interdicții?

Bogdan Lungu: „Miza, din cîte au declarat persoanele care au împins în față această nouă lege, era protecția copiilor de conținut dăunător pe internet, de efectele nocive ale algoritmilor de recomandare, de conținutul extremist, de orice ar fi împiedicat dezvoltarea lor socială și psihologică normală. (...) Criticii acestei legi s-au plîns de faptul că legea n-a fost pusă în dezbatere și în consultare publică, iar activiștii pe drepturi digitale, ca și noi, la rîndul lor au punctat că acest regulament și această lege nu rezolvă problema de fond. Dacă miza era protecția copiilor de anumite efecte nocive ale algoritmilor de recomandare pe internet, se prea poate ca acest set de legi să încurajeze alte moduri prin care copiii să fenteze reglementarea sau să îi mute de pe o platformă pe alta. Se prea poate ca legislația respectivă doar să mute utilizatorii dintr-un loc în altul păstrînd problema de fond, anume modul în care sînt monetizate aceste companii, modul în care ele depind de extracția de date de la copii pentru a personaliza feed-ul și pentru a livra reclame personalizate.”

Pe social media copiii sînt expuși la mult conținut toxic, dăunător, periculos. Cum pot fi protejați altfel decît printr-o lege care să le interzică accesul?

Bogdan Manolea: „Aici trebuie să ne uităm în primul rînd la cauza problemelor. Dacă vorbim despre toate relele care se întîmplă pe internet, ele sînt similare cu toate relele din viața reală și să credem că de mîine o să găsim o soluție miraculoasă prin care toți copiii vor fi protejați este absolut iluzoriu. Și atunci cred că trebuie să discutăm, și în anumite cercuri se discută, mai precis despre riscurile la adresa sănătății mintale provocate de rețele sociale sau alți mari jucători și care pot să afecteze în mod semnificativ tinerii. Dacă rezumăm problema la acest aspect, trebuie să vedem cum ne raportăm la o soluție. Există o posibilă soluție legislativă? Sau trebuie să fie un cumul de soluții care implică poate o mică parte legislativă, dar în mare parte trebuie să ne adresăm altor segmente? Și aici Uniunea Europeană are, prin articolul 28 din DSA (Digital Services Act), mai multe discuții care merg pe mai multe paliere și care încearcă să implice mai mulți specialiști. Și asta mi se pare esențial. Adică nu e o problemă doar tehnică sau doar de reglementare, ci este o dezbatere la care participă și sociologi, și antropologi, și psihologi, și specialiști în adicții. Ce ne spun ei este că în primul rînd unde putem acționa este la nivelul platformelor. Adică putem foarte bine să gîndim niște legi și să ne dăm cu pumnul în piept, dar soluția cea mai bună pentru acest tip de problemă este să-i spui platformei să nu mai folosească design adictiv în felul în care acționează. Sau, un alt exemplu concret, în loc să facă partea de infinite scrolling, să aibă un sistem măcar opțional de paginare, în care utilizatorul vede că se termină informația și trebuie să dea click ca să ajungă pe pagina următoare.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin

Un produs Radio România Cultural