George Cornilă, autorul romanului „Silex” (Editura Polirom), Cristina Hermeziu, autoarea romanului „Nickel” (Editura Cartier), și Bogdan-Alexandru Stănescu, autorul romanului „Soarele negru” (Editura Trei) sînt nominalizații la premiul Radio România Cultural pentru proză. Îi puteți asculta în această ediție vorbind despre cărțile lor.

„Silex” de George Cornilă este, pe scurt, un roman al memoriei. Un roman despre fragilitatea graniței dintre ficțiune și realitate. Un scriitor își pierde o parte a memoriei într-un accident de motocicletă. Ceea ce i s-a întîmplat se amestecă cu ceea ce a scris sau a citit în cărțile altora. Realitatea și ficțiunea ajung să se confunde.
George Cornilă: „Tot ceea ce trăim noi este, la urma urmei, un amestec între realitate și ficțiune. (...) Amintirile noastre, de cele mai multe ori, nu sînt întru totul reale. Sînt niște cópii ale unor cópii ale unor cópii... Și foarte multe dintre momentele pe care noi ni le amintim, s-au petrecut în realitate măcar puțin diferit. Dar noi avem tendința să ne rescriem în permanență povestea și, cu fiecare repovestire, aceasta se schimbă puțin cîte puțin.”  

Cristina Hermeziu ne propune în romanul „Nickel” o poveste despre migrația economică. Într-o fabrică din Franța, muncitori francezi și români fac piese pentru industria aeronautică. Naratoarea este una dintre românce. Aflăm treptat secvențe din povestea ei de viață, din poveștile celorlalți, frînturi de vieți cu dramele și bucuriile lor, cu tragedii și cu speranțe.
Cristina Hermeziu: „Ce m-a interesat pe mine, literar vorbind, în această poveste despre o mînă de muncitori francezi și o mînă de muncitori români care sînt împreună într-un spațiu-timp destul de scurt a fost ce formă poate lua această interacțiune mărunțită între mentalități diferite, între viziuni diferite asupra vieții, asupra iubirii dar pînă la urmă extrem de apropiate. Și m-am întrebat dacă, atît de diferiți fiind, se poate naște totuși o anumită solidaritate între ei.”

Bogdan-Alexandru Stănescu a publicat în 2024 romanul „Soarele negru”, o carte care încheie trilogia începută cu „Copilăria lui Kaspar Hauser” și continuată cu „Abraxas”. Dacă primul volum era o carte a tatălui și al doilea o carte a mamei, acesta este un roman al familiei, pus într-o ramă onirică.
Bogdan-Alexandru Stănescu: „Într-adevăr, în «Copilăria lui Kaspar Hauser» era vorba de o figură a tatălui, pregnantă, în «Abraxas» e o mamă foarte puternică, care arestează întregul roman. Iar în «Soarele negru» avem un copil care pendulează între mamă și tată, un tată absent dar totuși foarte prezent, o mamă care și ea e absentă, pentru că tînjește după acel tată plecat. Am încercat să descriu o himeră, un animal mitologic compus din părți luate de la animale diferite – așa este familia în viziunea mea și în viziunea acestui personaj.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga emisiune!

O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural

Președintele Donald Trump a anunțat miercuri noile tarife vamale pe care Statele Unite ale Americii le vor impune țărilor din întreaga lume. „Ziua Eliberării” și „declarația noastră de independență economică” a numit liderul american această zi de 2 aprilie. Care sînt consecințele măsurilor anunțate de la Casa Albă pentru economia americană și economia mondială? Cum va fi afectată România de aceste tarife? L-am întrebat pe Radu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.

Radu Uszkai: „Trump a zis-o de nenumărate ori, în campania electorală şi nu numai, că acest cuvînt, tariffs, e unul dintre cuvintele lui preferate din limba engleză. Şi subscrie la o istorie foarte stranie a Americii conform căreia America a fost cea mai bogată din lume pînă la 1913 cînd, spune el, cadrul instituţional fiscal din SUA s-a modificat, a fost introdus un impozit pe venit, fiindcă înainte de 1913 o bună parte a veniturilor federale însemnau bani generaţi de taxele vamale.”

Ce impact vor avea aceste taxe asupra economiei americane?

Radu Uszkai: „O parte a administraţiei americane încearcă să prezinte planul acesta – şi de aceea cadrul în care a fost prezentat a fost Ziua Eliberării – ca pe o scutire de taxe. Asta e o minciună grosolană. În primul rînd sînt o taxă regresivă pe consum. Ceea ce înseamnă că cei mai săraci americani sînt cei care vor suferi cel mai mult de pe urma acestei politici. Pentru că, de fapt, ceea ce se va întîmpla va fi că preţul la raft al diverselor bunuri pe care oamenii le consumă, preţul diverselor servicii pe care oamenii le achită va creşte cu cel puţin 10%. Dincolo de asta, tarifele vamale nu fac industriile naţionale mai competitive, ba chiar din contră, avem o sumedenie de date economice care indică fix opusul. Globalizarea şi competiţia la nivel global sînt cele care fac companiile naţionale competitive.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Marine Le Pen, lidera partidului de extremă dreaptă Rassemblement National, a fost condamnată de Tribunalul Corecțional din Paris la patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru deturnare de fonduri europene. De asemenea, i s-a impus o amendă de 100.000 de euro și o interdicție de cinci ani de a ocupa funcții publice, aplicabilă imediat. Ceea ce înseamnă că nu va putea să candideze la alegerile prezidențiale din 2027. Această condamnare survine în urma acuzațiilor conform cărora Le Pen și alți membri ai RN au deturnat aproximativ 4,1 milioane de euro din fondurile Parlamentului European, destinate asistenților parlamentari, pentru a finanța activități ale partidului. Raluca Alexandrescu, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, explică ce i se impută lui Marine Le Pen şi ce implicaţii are condamnarea ei.

Raluca Alexandrescu: „I se impută o deturnare de fonduri europene. Şi asta nu numai în favoarea unor persoane, ci – ceea ce e considerat mai serios – în favoarea partidului. Un partid către care a direcţionat în mod ilegal fonduri care erau plătite de contribuabili europeni. Deci aici avem de-a face şi cu o disticţie între diverse jurisdicţii şi diverse planificări bugetare. Această condamnare provizorie arată că Marine Le Pen a schimbat direcţia acestor fonduri şi alocări bugetare. Sînt bani plătiţi de contribuabili europeni, nu neapărat francezi, care au ajuns în portofoliul unui partid politic din Franţa. Fără ca acest partid politic să fi avut dreptul să aibă acces la aceşti bani.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

De 1 aprilie ne întrebăm dacă putem rîde de orice, de oricine, în orice circumstanțe? Sau umorul ar trebui să aibă limite? Există diferențe între umor și bășcălie? Este umorul semnul libertății de expresie? Invitatul nostru este Dan Perjovschi, un artist care știe să folosească umorul, ironia pentru a chestiona realitățile timpului prezent, pentru a atrage atenția asupra unor derapaje, pentru a pune pe gînduri. 

Dan Perjovschi: „E un fel de autoapărare umorul pentru mine. Dar despre unele lucruri nu se poate desena, mai ales ironic. De pildă despre genocid. Sînt lucruri unde eu, personal, nu pot să intru, acolo nu am umor. (...) Umorul e ca un lut, îl poţi modela. Poate fi foarte ascuţit, ca la bătălie, dar poate fi şi cald. Te şi apropie, te şi desparte. Poţi să iei subiectul analizei critice, ironice, umoristice şi să-l ţii departe sau să-l aduci spre tine. (...) Eu spuneam despre arta mea că, dacă o vedeţi undeva, înseamnă că acolo e un teritoriu democratic. Probabil că poţi măsura gradul de democraţie sau de libertate al unei ţări după ce desene se pot publica sau nu în ziare.”

Ai regretat vreodată un desen în care ai ironizat pe cineva?
Dan Perjovschi: „Da. Pentru că la începuturile educaţiei mele democratice şi decoloniale am făcut desene destul de agresive despre lumea musulmană – era invazia în Irak, lumea occidentală care se prăvălea peste „barbari”.  Am făcut nişte desene pe care nu le mai fac acum. Acum critic puterea şi-i critic pe cei care au puterea pe planetă. În timp m-am mai educat şi eu. De exemplu am vrut să fac anumite desene despre minorităţi, romi sau în zona feministă şi de fapt trebuia să-mi ţin nu gura ci pixul. Să nu mă bag în nişte zone pe care nu le ştiu sau în numele cărora nu pot vorbi. În timp şi din contactul cu publicul am învăţat să-mi aleg temele, să fiu precaut. Mi s-a întîmplat să fiu în zone un pic mai delicate. Eu pot să desenez pe zid tot felul de chestii că eu mă car acasă dar curatorul care m-a invitat rămîne în locul respectiv şi poate suferi. Şi-atunci încerc să-mi protejez curatorii sau oamenii care mă invită. Şi n-o privesc ca pe-o autocenzură, ci ca pe un fel de responsabilitate. Trebuie să spui adevărul dar poţi să-l spui în diverse feluri.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Au fost mai multe summituri pe tema apărării Europei în ultimele săptămîni, la Paris dar și la Londra, întîlniri în care s-au căutat soluții pentru întărirea apărării continentului dar și pentru susținerea în continuare a Ucrainei. Liderii europeni au vorbit despre „ReArm Europe”, apoi despre „Readiness 2030”. Despre securitatea și apărarea Europei în vremuri de reconfigurare a ordinii mondiale vorbim astăzi cu analistul politic Robert Lupițu, redactor-șef al platformei „Calea Europeană”. 

Cu ce ne-am ales pînă acum din aceste discuții, în privința securității și apărării Europei?

Robert Lupițu: „Ca semnal politic şi strategic ne-am ales cu faptul că Europa s-a trezit. Şi nu doar Europa din interiorul Uniunii Europene, ci şi partea care compune continentul european şi aici mă refer în principal la Marea Britanie. Asistăm la un leadership în creştere comun franco-britanic, pentru că aceste reuniuni au început în februarie, într-un format restrîns găzduit de preşedintele francez Emmanuel Macron în două rînduri, apoi premierul britanic Keir Starmer a găzduit primul summit la Londra în 2 martie, concretizîndu-se prima nuanţare a coaliţiei de voinţă pentru sprijinirea Ucrainei. (...) Am avut aceste iniţiative foarte bune, foarte importante dat trebuie să vedem cum se vor concretiza ele în următoarele luni. E-adevărat, avem un plan de înarmare care a căpătat o nouă denumire – nu mai este planul de ReArm, de reînarmare, că a trezit ceva nemulţumiri la Madrid şi la Roma – dar este un plan de 800 de miliarde de euro, aşa cum UE ştie mai bine să facă şi anume să vadă de unde poate localiza banii dar acei bani nu există fizic şi trebuie să-i identificăm.”

Se mai poate baza Europa pe Statele Unite în cadrul Alianței Nord Atlantice?

Robert Lupițu: „Vedem din partea Statelor Unite, cel puţin la nivel declarativ instituţional, că da. Vedem alte declaraţii care nu sînt în regulă. Dar, cel puţin la nivelul prezenţei fizice pe teritoriul continentului european, mă refer la prezenţa militară care încă este acolo, se poate baza. Am văzut săptămîna trecută discursul secretarului general al NATO, Mark Rutte, la Varşovia, chiar cu trei luni înainte de summitul NATO de la Haga, care a spus cît se poate de clar că nu există o variantă în care America sau Europa să meargă pe cont propriu. Administraţia americană, chiar dacă n-o recunoaşte sau n-a ajuns la acel pasaj de politică externă, are nevoie de Uniunea Europeană, cel puţin pentru a-şi gestiona relaţia cu China.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

După succesul cu primul său volum de proză scurtă, „A râs și tata”, Remus Boldea revine în librării cu o nouă colecție de povestiri. „Degeaba ai citit atâtea cărți” se numește și a apărut la Editura Trei. Relația cu tatăl și prietenia sînt două dintre temele centrale ale volumului. Majoritatea textelor sînt scrise la persoana întîi din perspectiva unui narator tînăr sau foarte tînăr. Remus Boldea știe să scrie simplu, știe să-și construiască personajele din doar cîteva replici și, prin replicile și gesturile lor, ne dă acces la o întreagă lume: cea a micului oraș de provincie, cu tensiunile, cruzimile, tristețile și lipsa ei de perspectivă. Am stat de vorbă cu Remus Boldea despre universul din noul său volum de povestiri, despre personajele și temele sale.

De ce e importantă pentru tine relația tată-fiu?
Remus Boldea: „Îmi aduc aminte de ceva ce a zis Mircea Cărtărescu: tot ce scriem noi ca scriitori și scriitoare sînt un fel de scrisori adresate tatălui. N-am înțeles ce-a vrut să zică atunci cînd am citit prima dată asta într-un interviu, dar acum, scriind două cărți unde tatăl este personajul central, încep să înțeleg. Relația cu tatăl este problematică pentru că tatăl e mult mai predispus să te părăsească decît mama. Biologic vorbind, tatăl nu-i atît de legat de copii. El cumva alege să rămînă în familie - la un nivel macro, nu zic că toți tații fac așa, vorbesc de ceva simbolic. Eu chiar am trăit un episod profund. Cînd aveam 5 ani, tatăl meu a suferit de depresie și cîțiva ani nu a fost deloc prezent, pentru că a fost internat în tot felul de locuri. Și chiar și atunci cînd s-a întors, era prezent mai mult fizic și atît. Dar asta nu avea legătură neapărat cu depresia cît cu faptul că așa erau tații din Motru. Vorbeam cu colegi de-ai mei de clasă și cam ăsta era patternul. Tații doar erau acolo, să fie, se uitau la televizor... Prea puțini au avut o relație apropiată cu tații lor. Dar am început să mă apropii foarte tare de el și de mama mea cam pe la 25 de ani, a fost ca un fel de renaștere a relației. Am putut să mă uit fără prea multă durere la lucrurile acelea și am vrut să le recuperez și să le împărtășesc. Pentru mine au fost experiențe valoroase și poate cineva se regăsește în ele sau își amintește de propria relație cu tatăl și asta e important.” 

Ce ai lăsat să treacă din poveștile tale de viață în povestiri?
Remus Boldea: „Am o naivitate copilărească, nu-mi vine să cred că lucrurile sînt așa cum sînt, că relațiile între oameni sînt așa și nu altfel. Orice fel de artist trebuie să aibă atitudinea asta a copilului: să nu accepte răspunsuri gata făcute.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

„Atenție, cade democrația!” este titlul unui raport lansat de Fundația Konrad Adenauer din România, o culegere de articole despre cum poate fi combătut, pe termen lung, declinul democrației de la noi. Care sînt primele semnale că democrația începe să se clatine? Este democrația un sistem fragil sau puternic? Ce se poate face pentru combaterea declinului democrației – ce se poate face la nivelul autorităților statului și la nivelul societății? L-am întrebat pe Mihai Marc, unul dintre coordonatorii raportului.

În ultima ediție a Indexului democrației la nivel mondial, realizat de revista „The Economist”, România a fost clasată drept „regim hibrid“. Retrogradarea reflectă o prăbușire semnificativă a indicatorilor democratici. E unul dintre cele mai abrupte declinuri la nivel global - o coborîre cu 12 poziții în clasament. Dincolo de acest accident de parcurs, dincolo de anularea alegerilor și de situația de interimat a președintelui, avem o democrație funcțională?

Mihai Marc: „Fără să intru în scandalul şi şocul de anul trecut, eu cred că a funcţionat democraţia. Problema noastră este că încrederea populaţiei este extrem de scăzută. Şi de aici ne-a şi plecat gîndul pentru publicaţie. Cîtă vreme nu alimentăm permanent şi nu reconstruim acest fundament, această bază pe care funcţionăm toţi şi unde avem libertăţile cetăţeneşti şi individuale, democraţia cade exact cum cade şi tencuiala de pe casă, încet, încet. (...) Am zis iniţial că sîntem poate prea alarmişti cu Atenţie, cade democraţia!, dar cînd am văzut raportul The Economist, am zis că, iată, e mai multă lume care spune acelaşi lucru. Cred că sîntem suficient de critici dar şi constructivi în acest raport, aducem şi soluţii. Avem cîte patru, cinci pagini pentru fiecare articol, unde prezentăm problemele, dar e important să venim şi cu soluţii.”

Cum restabilim încrederea cetăţenilor în sistemul democratic?

Mihai Marc: „Vorbind cu ei, explicîndu-le ce facem, dînd socoteală pentru banii publici, făcînd asta constant, regulat, cu respect, sinceritate şi transparenţă. E un proces extrem de lung, e un maraton. Din păcate, cred că instituţiile publice şi partidele nu mai pleacă de la 0, pleacă de undeva de la –2 şi au foarte multă muncă de convingere de făcut, iar asta durează. Dar este un proces sănătos şi necesar, cu atît mai mult cu cît influenţele din Rusia, războiul din faţa uşii noastre sînt semne clare de vulnerabilitate, nu mai merge cu faimosul merge şi-aşa. Nu mai merge şi-aşa. Timpul în care am stat într-o oarecare băltire s-a cam terminat.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Sprijinul pentru Uniunea Europeană în rîndul cetățenilor este la un nivel record: trei sferturi dintre europeni cred că apartenența la blocul comunitar e benefică. Aceasta este una dintre concluziile celei mai recente ediții a Eurobarometrului. Cercetarea a fost inițiată la începutul acestui an, în ianuarie și februarie, la comanda Parlamentului European. 70% dintre cetățenii români consideră cã România a beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană. Despre datele acestei cercetări și despre tendințele privind încrederea în UE am discutat cu sociologul Mircea Kivu.
 
„E un salt spectaculos comparativ cu precedentul Eurobarometru, realizat vara trecută, imediat după alegerile pentru Parlamentul European. E un salt de circa 20%. Explicațiile nu sînt uşor de găsit. Poate că e efectul fenomenului de „cetate asediată”: europenii simt tot mai mult efectele războiului de la granița de est a Uniunii Europene. Instituțiile europene au comunicat mult despre nevoia unei politici comune în domeniul Apărării în fața pericolului rusesc. Chiar dacă există o reacție adversă destul de puternică din partea unor partide sau mișcări așa-zis suveraniste, majoritatea acestora nu neagă necesitatea apartenenței la UE, ci militează pentru o restructurare a arhitecturii europene. Nu e exclus ca această creștere a aprecierii față de UE să fie tocmai efectul pătrunderii în Parlament a unor partide care îi fac pe eurosceptici să se simtă reprezentați. E un efect paradoxal”, explică Mircea Kivu. 

 Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Noi discuții despre încetarea focului în Ucraina au avut loc luni în Arabia Saudită între echipele de negociatori din SUA și Rusia. Casa Albă anunţă că s-a ajuns la un acord „pentru a asigura o navigaţie sigură, a elimina folosirea forţei şi a preveni utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră.” Totodată, în comunicatul Casei Albe se precizează că Rusia şi Ucraina au fost de acord să dezvolte măsuri pentru implementarea înţelegerii anterioare privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Despre negocierile dintre SUA şi Rusia, SUA şi Ucraina am vorbit cu Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare.

Claudiu Degeratu: „Cu cît negocierile avansează spre aspecte mai tehnice şi mai sensibile, cu atît ne aşteptăm ca această comunicare publică să fie mai laconică. Şi, în acelaşi timp, nu putem spune că avem un progres remarcabil. Este un semi-progres pentru că de la capitolul loviturilor în adîncime, care au fost discutate prima dată, s-a trecut la spaţiul Mării Negre şi asigurarea transportului comercial civil, de grîne şi de fertilizatori – în cazul Federaţiei Ruse.”

În timpul discuţiilor de luni din Arabia Saudită, Rusia a continuat să bombardeze ţinte civile din Ucraina. Îşi doreşte Vladimir Putin cu adevărat pacea? 

Claudiu Degeratu: „Îşi doreşte să-şi atingă propriile obiective, prin pace sau prin război. Nu modalitatea de realizare a obiectivelor, ci obiectivele în sine sînt importante: anexarea teritorială a regiunilor la nivelul exigenţelor lui, adică cele patru regiuni administrative să-i parvină integral Rusiei.”

Apasă PLAY Ca să asculți interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Ordinul Arhitecților din România (OAR) a lansat „Ghidul locuitorului”. Ce trebuie să știm atunci cînd ne alegem apartamentul pe care vrem să-l cumpărăm? Este un instrument format dintr-un chestionar și un ghid conceput de OAR pe baza unui amplu studiu la care au participat specialiști din diverse domenii: arhitectură, urbanism, inginerie, finanțe-bănci, sociologie, antropologie, peisagistică, administrație publică, vînzări și dezvoltări imobiliare. La ce ar trebui să fim atenți cînd ne alegem un loc în care se presupune că vom locui pentru multă vreme? Ce înseamnă locuire de calitate? I-am întrebat pe doi dintre autorii ghidului, arhitecţii Daniela Calciu şi Eugen Pănescu.

Daniela Calciu: „Calitatea locuinţei şi a mediului în care e amplasată – începînd cu vecinătatea imediată, cu vecinii, cu spaţiile din jurul imobilului şi apoi cu cartierul şi felul în care locuinţa este legată de tot ce înseamnă infrastructură, servicii urbane, spaţii publice – toate astea fac parte din viaţa noastră cotidiană şi participă direct la calitatea vieţii. A te gîndi la calitatea locuirii, în general, nu doar a locuinţei, înseamnă a te gîndi la calitatea propriei vieţi.”

Cum se măsoară calitatea locuirii?
Eugen Pănescu: „Ne uităm, evident, la interiorul locuinţei – la felul cum sînt amplasate camerele, bucătăria care, între timp, din apartamentele mai moderne a cam dispărut, la balcoane, la casa scării, la spaţiile auxiliare – dar încurajăm pe fiecare locuitor de acum sau din viitor să-şi folosească puterea de anticipare şi să înţeleagă că locuirea de calitate nu înseamnă doar locuinţa din spatele uşii proprii ci calitatea locuirii este şi în afara imobilului, în jurul lui, în zonă şi să se uite la facilităţile pe care le are.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural