Colm Tóibín este prozator, poet, dramaturg, jurnalist și critic literar irlandez. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi și au primit importante premii literare. L-am întîlnit în octombrie, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Și am vorbit cu el despre romanul „Magicianul”, care a apărut în limba română în traducerea lui Mihnea Gafița, la editura Humanitas Fiction. 15 ani s-a documentat Colm Tóibín pentru a scrie acest roman care-l are în centru pe scriitorul Thomas Mann. Un portret complex, construit pe fundalul epocii tumultuoase în care a trăit și a creat prozatorul german, laureat al premiului Nobel. Interviul a fost tradus de Dana Bădulescu.

De ce v-ați oprit la figura lui Thomas Mann, de ce l-ați ales pentru a face din el un personaj de roman?
Colm Tóibín: „Cred că este o figură de mare ambiguitate și complexitate. Nimic din persoana lui nu este fixat sau rezolvat, știm lucrul acesta din jurnalele lui. Deci poți mereu să dramatizezi distanța dintre figura publică și figura privată a omului. Dar ceea ce mă interesează pe mine este să vă imersez pur și simplu în spiritul acestui om. Nu vreau să fac biografia lui, să dau detalii despre viața lui, ci mă interesează anumite scene care aruncă o lumină asupra acestui spirit.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu
Un Produs Radio România Cultural  

Am văzut în ultimele săptămîni amenințări cu moartea primite de jurnaliști, de persoane publice, de membrii unei organizații precum Roma for Democracy Romania. Asociația MozaiQ, care reprezintă minoritățile sexuale, a depus o plîngere penală după ce în mediul online au apărut mesaje care îndeamnă la distrugerea sediului său. În contextul proliferării mesajelor care incită la ură și la violență, asociația ACCEPT a lansat platforma „Raportează Ura”, prin care românii pot raporta anonim comportamentele și infracțiunile motivate de ură la adresa persoanelor LGBT și altor grupuri vulnerabile: https://raporteazaura.acceptromania.ro/  Am vorbit cu Luca Istodor, managerul proiectului, și Victor Ciobotaru, director executiv al asociației ACCEPT, despre proliferarea în ultimele săptămîni a discursului care incită la ură și violență.

Victor Ciobotaru: „Organizația noastră a fost ținta discursului urii dintotdeauna, inclusiv a vandalizărilor. Aproape anual au existat vandalizări ale sediului asociației ACCEPT, pe care noi le-am raportat către autorități, însă aceste raportări nu au dus și la o soluționare, nu au fost identificate persoanele care au atacat sediul în care lucrăm. Însă, ceea ce am observat anul acesta, în analiza pe care am făcut-o prin instrumente de monitorizare online, este că, odată cu apariția surpriză, pe primul loc, a unui candidat de extremă dreaptă la alegerile prezidențiale, în mediul online a existat o explozie a conținutului care targetează comunitatea LGBT. Și vă pot da un exemplu, e o analiză pe care am făcut-o pe luna noiembrie. După ce s-a aflat rezultatul alegerilor din 24 noiembrie, a existat o creștere cu pînă la 33.000 de linkuri unice care abordau tematici ce vizau comunitatea LGBT. Multe dintre aceste mesaje îndemnau la violență, erau mesaje denigratoare la adresa comunității LGBT și mesaje dezumanizante, exact ca în perioada campaniei pentru referendumul din 2018. Acele aproximativ 33.000 de linkuri unice au generat o multitudine de comentarii și aproape 33.000.000 de vizualizări unice. O creștere fără precedent a conținutului care a targetat comunitatea LGBT. Pentru prima dată, în ultimii ani, am auzit persoane din comunitate care spun că nu se simt în siguranță sau se gîndesc de două ori la cît de siguri se simt atunci cînd ies pe stradă.”

Cum funcționează platforma „Raportează Ura”?
Luca Istodor: „E vorba despre un formular simplu, prin care oricine poate să raporteze o infracțiune motivată de ură, nu doar pe bază de orientare sexuală. Rapoartele pot fi anonime. Persoanele care raportează pot fi victime ale infracțiunilor, pot fi martori sau pot fi persoane care văd o emisiune la televizor care folosește un discurs homofob. Mai mult, persoanele direct afectate de infracțiuni motivate de ură și de discursul urii pot solicita, tot prin intermediul platformei, diverse servicii de sprijin pe care le oferim la ACCEPT. E vorba despre asistență juridică, asistență psihologică, acces la grupurile de suport pe care le organizăm pentru comunitate, acces la un facilitator pentru comunitatea trans sau îi putem recomanda altor organizații prietene cu ACCEPT.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Criză politică în Franța: după ce Michel Barnier a fost îndepărtat de la conducerea guvernului, după numai trei luni de mandat, noul premier desemnat, François Bayrou, încearcă să formeze un nou guvern și apoi să treacă proiectul de buget pe 2025 printr-un parlament divizat. De ce nu a rezistat Michel Barnier în funcția de premier decît cîteva luni? Ce-l recomandă pe François Bayrou pentru rolul de prim-ministru al Franței într-o perioadă dificilă, cu un parlament fragmentat, cu un deficit bugetar estimat la 6,1%? L-am întrebat pe politologul Alexandru Gussi.

Alexandru Gussi: „Misiunea pe care a primit-o Bayrou mi se pare aproape imposibilă. Misiunea pe care a primit-o în mod explicit este să caute o majoritate de la dreapta – Les Républicains, care au făcut parte din guvernul Barnier, Barnier însuşi era membru Les Républicains, principalii miniştri, cei mai populari, ministrul de interne, ministra culturii, vin din partea Les Républicains – deci dreapta nu poate fi evitată în următorul guvern. Însă, stînga – mai ales Partidul Socialist, care are foarte mulţi aleşi, dar ei sînt dependenţi de extrema stîngă, La France Insoumise – a declarat că nu vrea să intre în guvern dar că eventual ar putea să facă un fel de pact de nonagresiune, adică nu va vota o moţiune de cenzură. Asta ar asigura pînă la sfîrşitul mandatului prezidenţial o stabilitate viitorului guvern. Însă stînga a spus clar că anumite politici pe care le propune ministrul de interne sînt inacceptabile.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Cancelarul german Olaf Scholz a pierdut votul de încredere al Parlamentului. Criza politică din Germania a început odată cu plecarea liberalilor din coaliția semafor, cum a fost numită, formată din social-democrați, verzi și liberali, o coaliție între partide cu viziuni diferite, chiar divergente pe anumite subiecte. Vor fi alegeri anticipate în Germania, în 2025. Care e miza lor? L-am întrebat pe Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Era previzibilă destrămarea coaliţiei tripartite?
Valentin Naumescu: „Într-adevăr, coaliţia semafor a mers greu de la început, din decembrie 2021. Sînt trei ani de mandat, au fost multe asperităţi, multe diferenţe de viziune între cancelarul social-democrat Olaf Scholz şi, în special, Partidul Liberal care voia o orientare de politici economice mai deschisă, mai spre dreapta. Era previzibil, pentru că după ieşirea liberalilor de la guvernare, toate partidele parlamentare au acceptat că nu se poate merge mai departe şi trebuie să se intre în alegeri anticipate.”

Olaf Scholz a fost perceput de la început ca un politician mai degrabă pragmatic decît ca un vizionar. El a venit la guvernare ca o soluţie, nu ca o promisiune, la scurt timp după încheierea pandemiei. A fost acesta un avantaj sau un dezavantaj în gesionarea crizei economice de după pandemie?

Valentin Naumescu: „Şi una, şi alta. Olaf Scholz a venit după Angela Merkel. E destul de greu să fii succsorul unui cancelar care a stat la putere 16 ani, o figură puternică, o figură carismatică. Olaf Scholz era mai degrabă opusul. I se spunea contabilul din politica germană. Un om mai degrabă aplicat, bun la finanţe, destul de tern, de puţin carismatic dar altminteri un politician experimentat, de cursă lungă, care cunoştea bine problemele guvernării în Germania şi care, pe măsura posibilităţilor – ale partidului său, ale coaliţiei, ale contextului internaţional –, a făcut faţă acestor ani de tranziţie post-pandemie. Însă, din păcate, acum a venit din nou acest val al recesiunii economice, deja Germania are un an de cînd este pe minus, o scădere mică deocamdată, de cam 0,5%-1%, dar care trebuie oprită pentru că altminteri, dacă se asociază şi cu o criză la uzinele Volkswagen, această recesiune poate arăta mult mai urît. Trebuie admis cu luciditate că, în momente de cădere economică, de obicei nu este stînga cea care reuşeşte să scoată lucrurile la liman, ci e nevoie de politici deschise, liberale, de stimulare a pieţei, a investotorilor privaţi, a interesului economic, a profitului, or asta de obicei o fac partidele de centru dreapta.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!  

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Se împlinesc zilele acestea 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, în urma căreia a căzut regimul dictatorului Nicolae Ceauşescu. Istoria comunismului românesc devine materie obligatorie la liceu începînd cu 2025. Ce mai înseamnă azi valori precum libertatea și democrația, pentru care, în decembrie 1989 s-a murit? Cum arată România după 35 de ani de la căderea comunismului? Cum se explică nostalgia după comunism? L-am întrebat pe Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Cum arată România după 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989?
Daniel Șandru: „Economic şi cultural România arată foarte bine. Mai ales după momentul integrării în Uniunea Europeană. Avem o clasă de mijloc consistentă, avem posibilitatea de a circula. Avem, pe de altă parte, o diaspora cu privire la care trebuie să găsim explicaţii – de ce sînt aşa de mulţi şi de ce sînt reorientaţi brusc de la un vot care, în 2019 era democratic şi antitotalitar, înspre un vot care susţine mentalităţi autoritariste şi pro-totalitare? Şi avem, cred, cea mai bună perioadă pe care o are România de cînd este stat modern, de la 1918 încoace.”

Ce mai înseamnă azi valori precum libertate și democrație, pentru care, în decembrie 1989 s-a murit?
Daniel Șandru: „Simplu spus, libertatea e preţuită mai mult atunci cînd nu o ai. Noile generaţii, care n-au cunoscut în mod direct ce înseamnă un regim autoritar şi care, poate, prin poveştile bunicilor sau ale părinţilor, sînt îndemnaţi să creadă că atunci era mai bine, aceste generaţii nu mai au un obiect de comparaţie. Libertatea li se pare un dat, e ca şi cum e normalitatea şi nu poate exista altceva în afară de tipul ăsta de a trăi, însă lipsa libertăţii e la un pas distanţă. Pentru că prin decizii electorale bazate pe ignoranţă, pe discursuri mitologizante şi pe promovarea unor utopii – sîntem cei mai buni din lume, putem produce totul în ţara noastră, de ce ne fură străinii ţara, de ce ascultăm de ordinele de la Bruxelles – putem reveni într-o lume pe care copii ăştia n-au cunoscut-o dar care în mod cert va însemna şi sfîrşitul libertăţii lor.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

În romanul „Fiica Estului” Clara Usón spune povestea tragică a Anei Mladić, fiica lui Ratko Mladić, fostul lider militar sîrb din Bosnia, cunoscut drept „măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Penal Internațional pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, din anii ’90. De fapt spune povestea tragică a acestui spațiu măcinat de conflicte interetnice și naționalism. Am întîlnit-o pe Clara Usón la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), unde mi-a acordat un interviu, tradus de Amelia Sandu Andrieș. Romanul „Fiica Estului” a apărut la Polirom, în traducerea Marianei Sipoș.

 Clara Usón: „Nu mi-am propus să scriu despre conflictul naționalist, interetnic, nici despre dezintegrarea Iugoslaviei. M-am văzut împinsă să scriu cartea din următorul motiv: m-a interesat și m-a impresionat drama acestei fete. Am găsit în ziarul londonez The Times povestea Anei Mladić, fiica unui lider sîrbo-croat, comandantul sîrb care a comis genocid dar pe care cei din tabăra lui îl vedeau ca pe un erou. În acel articol am citit că Ana Mladić, într-o călătorie la Moscova și probabil în urma unor conversații cu prietenii, s-a văzut confruntată cu un adevăr pe care nu-l cunoștea: faptul că tatăl ei s-ar putea să nu fi fost de fapt un erou, ci un criminal. Descoperirea a condus-o la gestul de a-și lua viața. Ca să pot povesti acest lucru, a trebuit să văd în tragedia personală tragedia unei întregi națiuni.”

Cum se vede Estul Europei și, în particular, această zonă din Est, fosta Iugoslavie, dinspre Vest?
Clara Usón: „Depinde din care Vest privești. Pentru că Anglia nu e deloc același lucru cu Spania. Ca om care a trăit pînă la 14 ani într-o dictatură, în Spania, mă pot identifica cu multe lucruri din ceea ce înseamnă o dictatură, de exemplu cu ceea ce înseamnă să trăiești într-o zonă considerată periferia Europei. Vreau să spun că cei din periferia Europei, cum eram cei din Spania, sîntem văzuți cam așa de europenii din Nord: dacă ne purtăm bine, sîntem considerați europeni, dar dacă nu ne purtăm bine, sîntem considerați africani. Cînd Uniunea Europeană a primit premiul Nobel pentru Pace nu s-a menționat războiul din fosta Iugoslavie, ca și cum n-ar fi existat.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

De ce se lasă oamenii seduși de figuri care spun enormități sau bazaconii? De ce oamenii continuă să creadă informații dovedite a fi false? Cum facem să construim punți de comunicare către cei cu convingeri radical diferite? L-am întrebat pe psihiatrul Vlad Stroescu. 

Vlad Stroescu: „Cînd eram proaspăt psihiatru, acum 20 de ani, ce m-a surprins, intrînd în contact cu marile psihoze şi cu delirurile, a fost că sînt foarte asemănătoare între ele. Adică nu observăm nişte poveşti fantastice nemaipomenit de variate de la om la om, ci răni psihice foarte diferite şi de naturi foarte diferite par să conveargă în aceeaşi zonă. Care are un conţinut cultural – delirurile de acum 100 de ani nu sînt aceleaşi cu cele de azi. Părerea mea este că, atunci cînd există o rană, de orice fel – şi trăim cu nişte răni în zilele noastre –, mintea noastră, lovită ca un muşuroi, se organizează cît poate ea de repede şi se agaţă de cele mai la îndemînă explicaţii care ne sînt servite pe tavă. Pentru că orice este mai bun decît nonsensul. Şi uneori e greu să construieşti sens, e greu să găseşti explicaţii raţionale. Nu oricine este specialist, nu oricine are alfabetul necesar să înţeleagă nişte lucruri. Cred că nimeni dintre noi nu e cu adevărat invulnerabil la lucrurile astea.” 

Cum facem să construim punți de comunicare către cei cu convingeri radical diferite? 

Vlad Stroescu: „Atunci cînd vorbesc cu cineva despre nişte lucruri la care nu am acces – se întîmplă şi în practica mea să fie lucruri de care nu mă pot atinge, pentru că sînt de nezdruncinat –, încerc să mă concentrez pe realitatea presantă, pe ce avem totuşi, în comun. Toţi avem copii de care trebuie să avem grijă, avem servicii pe care trebuie să ni le păstrăm, toţi avem o viaţă care merită păstrată. Aş lăsa autorităţile să dezmintă şi să informeze corect. Aici n-am nici un control. Fenomenala dezinformare din jurul nostru şi dificultatea teribilă de a alege sursele de încredere, pe mine mă dezarmează. Şi-atunci ce pot eu să fac este să încerc mereu să aduc discuţia pe un teritoriu comun, să încerc să caut acel teritoriu comun. Cu siguranţă există. Acuma pare că nu există, că sîntem pe planete diferite şi asta e foarte trist. El cu siguranţă există şi poate că e o misiune foarte importantă să-l regăsim şi să tragem discuţia pe acel teritoriu.”  

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

În perioade de criză crește amploarea valului de dezinformare și se înmulțesc știrile false care acum, cu ajutorul rețelelor de socializare, se propagă cu o viteză mai mare decît oricînd. Am văzut fenomenul acesta în pandemie, îl vedem manifestîndu-se pe tema războiului din Ucraina și îl vedem în România în ultimele zile, pe rețelele de socializare. Ministerul Apărării Naționale a reacționat și a semnalat că, mai ales pe TikTok, au circulat știri false, sub titlul „Vine războiul”, cu imagini cu deplasarea unor mijloace de luptă înregistrate în 1 decembrie, tancurile și blindatele participînd de fapt la parada militară de Ziua Națională. De asemenea, MApN a demontat știrea falsă conform căreia se fac pregătiri pentru recrutarea tinerilor între 18 și 35 de ani și mobilizarea rezerviștilor pentru a fi trimiși pe frontul din Ucraina. „Toate aceste informaţii sunt false!” a precizat Ministerul Apărării Naționale. De ce sîntem vulnerabili la dezinformare și știri false în perioade de criză, mai ales? L-am întrebat pe antropologul Alex Dincovici.

Alex Dincovici: „Cred că sîntem în general vulnerabili la ştiri false pentru că astăzi există foarte multe surse pe care le putem considera surse de ştiri. Oamenii îşi iau informaţia din extrem de multe locuri şi cred că dintotdeauna oamenii au tins să dea crezare mai degrabă informaţiilor care au un emiţător în care au încredere. În cercetările pe care le-am făcut, cînd întrebi de unde-şi iau oamenii informaţia, ca să-ţi dai seama pe ce canale poţi să promovezi un produs sau un serviciu, cei mai mulţi oameni au încredere veritabilă nu în informaţiile care provin din, teoretic, sursa sigură, care este producătorul respectiv, ci mai degrabă în ce le spun apropiaţii, membrii familiei. Teoretic e un lucru bun, pentru că îţi tragi informaţia dintr-o sursă care ştii că a folosit sau a interacţionat cu produsul respectiv şi îţi dai seama, dincolo de discursul de marketing şi de ceea ce este promis, dacă e într-adevăr bun pentru tine. Pentru că ai acces la nişte experienţe ale unor oameni apropiaţi şi similari în mai multe privinţe. Acum avem atît de multe reţele sociale, încît tindem să ne raportăm foarte mult la oamenii pe care-i vedem acolo şi-atunci cînd cineva difuzează o ştire, indiferent dacă e falsă sau adevărată, ne uităm mai degrabă de unde vine ştirea respectivă. Şi dacă ne apare nouă în feed, avem tendinţa să credem că uite, chiar se întîmplă lucrul acesta şi dacă pare cît de cît veridic, nu mai avem tendinţa să cercetăm.”

În timp ce demontarea unei știri false ia uneori ore de documentare și cercetare, falsul se propagă cu viteză uluitoare în spațiul online. Cum se poate lupta eficient cu dezinformarea?

Alex Dincovici: „În general, la întrebarea asta, lumea răspunde: educaţia. Dar nu cred că educaţia în sensul pe care-l înţelege toată lumea e o soluţie. Pentru că educaţia e un proces care necesită foarte multă muncă şi care nu cred că poate combate nişte tendinţe umane prin care ne uităm la lume şi încercăm să ne explicăm ce se întîmplă. Trăim într-o lume din ce în ce mai complexă şi mai interconectată şi pentru mulţi oameni ceea ce se întîmplă la un moment dat nu are nici un sens. Dacă ne uităm inclusiv la situaţia politică din România, multă lume nu înţelege ce s-a întîmplat. Nici eu nu înţeleg. Cine pretinde că înţelege, se înşeală amarnic sau e o persoană prea arogantă. Şi-atunci, pentru un om obişnuit care vrea pur şi simplu să se uite la ce e în jur şi să înţeleagă de ce se întîmplă asta, el caută o explicaţie coerentă. Şi cred că de multe ori naraţiunile false sau care folosesc jumătăţi de adevăruri pentru a construi o naraţiune coerentă au un mare avantaj în faţa celor oficiale.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Carmen Uscatu a publicat recent volumul autobiografic „Anul în care nu am murit” (Editura Humanitas). Carmen Uscatu este președinta și co-fondatoarea asociației „Dăruiește Viață”, ONG-ul care a construit un nou corp de clădire, dotat cu echipamente performante și tehnologie de ultimă generație, la Spitalul „Marie Curie”, doar din donații și sponsorizări de la cetățeni și firme. „Anul în care nu am murit” este o poveste cutremurătoare despre viață, moarte și renaștere. Carmen Uscatu a avut, la 24 de ani, un grav accident de mașină care i-a schimbat viața. Povestea ei, dramatică și plină de încercări, este totodată plină de speranță și încredere în umanitate. „Eu am tendința să le arăt oamenilor că se poate și altfel” scrie ea în volumul autobiografic, o frază care sintetizează întregul ei parcurs. 

Carmen Uscatu: „Dincolo de oamenii care m-au salvat, au fost cărțile. Ele mi-au oferit acea lume la care eu nu aveam acces în anumite momente, fie pentru că eram pe un pat de spital și tot ce vedeam erau niște pereți albi, patul, mama care mă îngrijea, medicii și asistentele din jur, fie pentru că eram blocată în mintea mea. Și-atunci cărțile erau cele care îmi ofereau fie o lume imaginară, fie lumea reală a altor oameni care au trecut prin întîmplări grele și au reușit. E o carte a recunoștinței mele pentru viața pe care o am acum.”

Cum funcționează spitalul construit din donații și sponsorizări?
Carmen Uscatu: „L-am finalizat în 2023. Din cauza unui război cu autoritățile am reușit să îl deschidem abia în 2024, în aprilie. Primii pacienți au fost mutați din veche clădire în noua clădire undeva în jurul datei de 15-16 aprilie. Funcționează cu aceeași echipă din vechea clădire, deși, pe oncologie ei și-au dublat numărul de pacienți de cînd s-a deschis acest spital. Asistentele au început să facă training-uri online împreună cu spitalul St. Jude din SUA, medicii au început fellowship-uri de un an, doi la clinicile cu care colaborăm, din Olanda, Princess Máxima, și din Tennessee, St. Jude. Au început să se formeze echipele multidisciplinare. (...) Accesul la experiența celor mai mari clinici din Europa și din lume ne va aduce mult mai curînd aproape de ceea ce se întîmplă la nivel mondial: e o efervescență extraordinară în a salva cît mai mulți copii bolnavi de cancer. Există realmente o mare șansă. Rata de supraviețuire în Europa este pe la 83%. Ceea ce este extraordinar este că medicii, asistentele au început să vadă acest viitor. Le-a fost greu să creadă în acest proiect dar acum lucrurile se întîmplă la o cu totul altă dimensiune decît acum un an sau doi.”

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  
Un produs Radio România Cultural  

Ne întrebăm de două săptămîni ce ni se-ntîmplă și cum am ajuns aici. Ce urmează după decizia Curții Constituționale a României de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale? Care ar putea fi calendarul viitoarelor alegeri? Cum a căzut vestea anulării turului întîi peste o societate polarizată? L-am întrebat pe Septimius Pârvu, de la asociația ExpertForum.

Septimius Pârvu: „Nu mă aşteptam să avem această înşiruire de evenimente. Mai ales că au existat contestaţii, sigur, pe alte subiecte, dar totuşi a existat o renumărare, nu mă aşteptam, după validarea turului întîi, acesta să fie anulat. Mai ales în contextul în care începuse votarea. Cred că pică foarte prost, cred că a nemulţumit pe toată lumea.”

Care ar putea fi calendarul alegerilor prezidențiale de anul viitor? 

Septimius Pârvu: „Nimic nu opreşte guvernul care încă are atribuţii să stabilească o dată. Am văzut că domnul preşedinte Iohannis ne-a spus că următorul guvern va stabili data alegerilor. Probabil e o chestiune politică, mai degrabă, pentru că altminteri, legal, acest guvern nu are nici o interdicţie de a stabili data alegerilor. Data alegerilor se stabilieşte cu minim 75 de zile înainte de ziua alegerilor. E important să avem această dată cît mai curînd. Pentru că mi se pare o situaţie foarte neplăcută în care nu ştim ce urmează.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural