Donald Trump se află într-o vizită de stat în China, în perioada 13-15 mai, eveniment considerat una dintre cele mai importante întîlniri diplomatice ale anului, în contextul unor tensiuni mai vechi între cele două țări. Este prima vizită de stat a unui președinte american în China în ultimii aproape zece ani. În 2017, tot Donald Trump a fost cel care a vizitat China, al cărei președinte era tot Xi Jinping. Pe agenda discuțiilor se află teme precum: relațiile comerciale, tehnologia de top, situația Taiwanului, războiul împotriva Iranului. Care este miza acestei întîlniri? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională, cercetător la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich. 

Xi Jinping îl primește pe Donald Trump cu toate onorurile unei vizite de stat.Este cumva aici și o victorie de imagine pentru liderul chinez? În ciuda ostilităților, în ciuda tensiunilor, cum va fi folosită această imagine a lui Donald Trump în vizită de către propaganda chineză?
Marius Ghincea: „Propaganda chineză va folosi această vizită și negocierile dintre partea americană și partea chineză pentru a semnaliza încă o dată, în special propriei populații, dar și celorlalte state ale lumii, faptul că China este acum un actor de egală importanță și valoare cu SUA, la nivel mondial şi SUA, prin această vizită și agrearea de a negocia teme de substanță, recunosc, practic, statutul aproape egal al Chinei cu SUA, la nivel mondial. Dar este important de notat că poate fi interpretată și ca un fel de vizită pentru a încheia un acord de pace. Anul trecut, odată cu venirea înapoi la Casa Albă a lui Donald Trump, am avut ceea ce putem foarte bine considera un război comercial, în care Donald Trump a folosit mecanisme de tipul taxelor vamale și alte măsuri comerciale, inclusiv interzicerea exporturilor de cipuri sau tehnologie americană, pentru a pune presiune pe China și a constrînge autoritățile de la Beijing să se conformeze preferințelor politice și economice ale Washingtonului. Și în acel război comercial, din nefericire pentru partea americană, China a avut cîștig de cauză, pentru că s-a putut folosi foarte inteligent de avantajele oferite de controlul majorității resurselor de pămînturi rare, de care depinde, de altfel, întreaga tehnologie globală, pentru a pune la pămînt și a opri această lovitură, aceste atacuri lansate de către partea americană împotriva părții chineze. Și anul trecut, domnul Rubio, împreună cu reprezentanții guvernului chinez, au ajuns la un armistiţiu. Iar acum, în negocierile de zilele acestea, se intenționează încheierea unui acord de pace comercială și politică, pentru a stabili niște linii roșii și niște direcții viitoare pentru relațiile dintre cele două capitale.”

Ce impact credeți că va avea această discuție pentru restul lumii?
Marius Ghincea: „Impactul poate să fie istoric, nu știm exact care sînt termenii și condițiile care vor fi negociate, nu știm dacă se va ajunge la niște concluzii care să rămînă bătute în cuie, dar orice întîlnire între două mari puteri, mai ales după o perioadă de conflict comercial și politic atît de intens, poate să aibă consecințe istorice pentru situația din diferite regiuni ale lumii, inclusiv din Europa, din Orientul Mijlociu, din Asia. Implicațiile cele mai importante vor fi cele legate de relaţiile comerciale și economice. Pentru că, în contextul conflictului comercial dintre China și SUA, țările din jur, în special din Asia de Sud-Est și de Sud, au beneficiat semnificativ, pentru că unele companii americane au încercat să-și redirecționeze producția din China către țări din Asia de Sud sau de Sud-Est, care nu erau ținta predilectă a administrației Trump sau care nu erau afectate de taxe vamale la fel de ridicate precum cele impuse părții chineze.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Următorul Sommet al Francofoniei va avea loc în noiembrie, în Cambodgia. Iar România va avea, pentru prima dată, un candidat pentru funcția de secretar general al Francofoniei. Fost comisar european, fost prim-ministru și eurodeputat, Dacian Cioloș are o veche și trainică legătură cu limba franceză și cu Franța. L-am invitat să vorbim despre candidatura sa la funcția de secretar general al Francofoniei, despre semnificaţia prezenţei României în cadrul acestei organizaţii şi relevanţa Francofoniei în contexul lumii de azi, marcate de războaie şi tensiuni.

Într-o lume în care organizațiile internaționale, tratatele și mecanismele multilaterale par tot mai fragile, ce relevanță mai poate avea Organizația Internațională a Francofoniei?
Înseamnă o limbă comună – și e ceea ce o diferențiază față de alte organizații internaționale. Faptul că există această platformă de limbă, cultură, educație. Franceza, față de limba engleză, e mai degrabă o limbă punte, care nu își propune să înlocuiască limbile locale sau limbile naționale și să universalizeze comunicarea printr-o singură limbă. (...) Statele membre se simt reprezentate de această organizație, în zona Africii, mai ales, dar și în Asia și în Oceania. Secretarul general al acestei organizații joacă de foarte multe ori rolul de mediator atunci cînd apar conflicte, cînd apar tensiuni în anumite regiuni. Și de asta e o organizație care are perspective pentru că spre deosebire de ONU sau de alte mari organizații internaționale care se formalizează foarte mult, unde se negociază foarte mult texte, rezoluții, declarații care apoi sînt mai puțin respectate, aici, în Francofonie, contactele – pentru că are și o dimensiune politică, are și o dimensiune practică, de finanțări de proiecte –, contactele între statele membre sînt mai frecvente și mai consistente.  

Ce ar însemna, concret, pentru România, obținerea, prin candidatura dumneavoastră, a funcției de secretar general al Francofoniei?
Ar însemna, în primul rînd, prezența unui român în fruntea unei organizații internaționale. Nu știu dacă România a mai avut, cel puțin în istoria recentă, un secretar general al unei organizații internaționale. A avut secretar general adjunct la NATO, prin domnul Mircea Geoană. Are reprezentare periodică la ONU, dar un mandat întreg la conducerea unei organizații internaționale nu știu să fi avut. Deci ar fi, în primul rînd, o relevanță diplomatică pentru România, ar fi o victorie a diplomației române. Pentru că eu sînt candidatul statului român, nu candidez pe persoană fizică. Apoi, din această poziție, aș putea facilita prezența și relevanța României în anumite zone unde, altfel, România ar fi mai puțin prezentă. Şi sînt zone cu potențial de creștere economică importantă, zone geostrategice importante. Mă refer aici la Africa, Asia, relația cu Canada – care, de cînd a început disputa cu Statele Unite și de cînd Organizația Națiunilor Unite slăbește în relevanță, se uită tot mai mult la alte mijloace și pîrghii de conectare cu zone relevante din lume. În Africa creșterea economică e de la 4 puncte procentuale în sus. Sînt foarte multe țări cu resurse minerale esențiale și determinante pentru noile tehnologii digitale. Pe tot ce înseamnă chestiuni legate de securitate alimentară și agricultură, care iarăși sînt domenii securitare cheie și strategice în lume, la fel, relația dintre Europa și Africa e una importantă.

Aici aveți un background important.
Da, sigur. E unul din atuurile pe care le am în această candidatură – faptul că e un domeniu important pentru multe țări din Francofonie și un domeniu pe care s-a lucrat destul de puțin pînă acum în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei sau rețelei Francofoniei.

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Franța a adoptat o lege prin care se simplifică procedura de restituire către țările din care provin a operelor de artă şi artefactelor furate în timpul perioadei coloniale. Ce prevede noua lege? Cum se va aplica ea? Cum se raportează alte foste puteri coloniale la operele de artă aduse din colonii? L-am întrebat pe Dragoș Neamu, expert muzeal. 
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a angajat în 2017 că va restitui patrimoniul african deținut de muzeele franceze.

Dragoș Neamu: „Aceasta a fost o promisiune al lui Macron făcută în Ouagadougou, în Burkina Faso, într-o vizită istorică. Şi-a luat acest angajament în fața unor studenți africani din Burkina Faso. Ţările africane au folosit acest prilej și aproape în orice expoziție pe care o organizat-o, inclusiv în Belgia, mi-aduc aminte, în urmă cu doi ani, au ținut morțiș să insereze acest citat în așa fel încît să pună o presiune subtilă asupra președintelui pentru a nu-și uita promisiunea. Această lege, de fapt, este un fel de modificare a codului patrimoniului. Franța, după cum știți, are un cod al patrimoniului, care a încercat să ne inspire și pe noi. Scoaterea din domeniul public se poate efectua în acest moment în așa fel încît să permită o restituire mult mai facilă a bunurilor culturale către un stat care a fost privat în mod ilegal, prin abuzuri, jafuri, intervenții militare, de bunuri diverse care fac parte din patrimoniul său.”

Franța condiționează adesea returnarea obiectelor de existența unor spații la standarde muzeale occidentale în țările de origine. Este aceasta o preocupare legitimă pentru conservarea patrimoniului universal sau este o formă de amînare a retrocedării?
Dragoș Neamu: „Eu cred că este și, și. Este o preocupare legitimă pentru că, totuși, în ciuda faptului că aceste bunuri aparțin statelor care, iată, deja s-au mobilizat să facă cererea de retrocedare – mai ales Algeria, Mali, Coasta de Fildeș –, este normal ca ele să fie găzuite și acomodate în spații optime, pentru că altfel s-ar distruge iremediabil. Or, noi știm foarte bine ce drame va crea această restituire în rîndul multor muzeografi francezi, pentru că mulți dintre ei se identifică cu aceste obiecte, și-au dat doctorate, s-au specializat o viață întreagă pe aceste obiecte, care au devenit parte organică din sufletul lor. Și-atunci, cu siguranță, măcar pun aceste condiții, care, pînă la urmă, în termeni muzeografici, sînt cît se poate de legitime. Pe de altă parte, eu cred că aceste comisii care trebuie să decidă în ce măsură respectivele obiecte au fost, într-un final demonstrat factual, deposedate într-un mod ilicit, cred că ele vor încerca să saboteze puțin aceste demersuri. O sabotare subtilă, dacă vreți. Cu siguranță, muzeografii vor fi foarte, foarte greu de convins pe fiecare dosar în parte, apropo de retrocedare. Vor încerca să pună foarte multe întrebări, probabil să ridice foarte multe ziduri. Aici mă aștept să existe o zonă de controversă și de conflict. Cred că, totuși, în ciuda acestui cadru legal, care, oricum, este o etapă în plus necesară, cred că se vor crea foarte multe probleme. Mă aștept să se întîmple asta gîndindu-mă inclusiv la reacția muzeografilor britanici, care nici nu concept să existe o astfel de lege în Anglia.”

Apasă PLAY pentru a asculta interivul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Laura Câlțea este o cititoare de cursă lungă, după cum se recomandă ea însăși. Dar nu ține pentru ea ce citește, ci împărtășește cu alții. Mulți alții. A reușit să construiască o comunitate de peste 12.000 de cititori, membri în Clubul cititoarelor și cititorilor de cursă lungă. Și, în prezent lucrează la o aplicație dedicată organizării lecturilor personale, BIBLIOFIL. Totul a început cu un blog, acum 12 ani.

Laura Câlțea: „Avem două cluburi de carte lunar. Unul, în fiecare ultima zi de vineri a lunii, unde votăm cartea lunii, iar cel care propune cartea cîștigătoare este și moderatorul clubului. La ora 10, moderatorul pune o postare în care își spune părerea despre carte, iar în comentarii stăm și spunem toată ziua ce ne-a plăcut și ce nu ne-a plăcut. Se comentează foarte mult la cluburile astea. Iar cel de-al doilea club este o provocare pe care am inițiat-o la începutul anului, i-am zis „Un an de lecturi. Literatură clasică europeană.” Am propus 12 cărți, începînd cu „Odiseea” și terminînd cu „Toba de tinichea” a lui Günter Grass. În fiecare vineri de la mijlocul lunii, pun o postare mai lungă, în care nu comentez neapărat cartea, ci în care fac un context literar la cărții respective. La „Odiseea” vorbesc despre faptul că inițial nu era o carte, era o povestire orală, pe care oamenii o ascultau. Adică încerc să dau un context literar cărților, pentru că în grup sînt foarte mulți cititori care nu sînt absolvenți de filologie sau de științe umaniste și care de multe ori mi-au spus că ar vrea să știe mai multe. (...) Eu personal aveam nevoie să trec din nou prin literatura clasică și pentru mine chiar a fost și este în continuare un exercițiu terapeutic. Pentru că mă ajută să-mi dau seama de ce îmi place atît de mult să citesc și de ce literatura ne poate ajuta să trăim mai bine, să înțelegem lumea mai bine.” 

De ce să mai citim în lumea asta atît de tensionată și agitată?
Laura Câlțea: „Nu pot să garantez că cititul te va ajuta să te simți mai în siguranță în lumea asta. Pe mine m-a ajutat. Anul trecut am stat într-o anxietate pe care cred că nici în pandemie n-am trăit-o așa de acut cum am trăit toate știrile și toate evenimentele politice de la noi și de prin altă parte. Și tot ce aveam în minte să fac mi se părea că este inutil pentru că totul era de cursă lungă. Și atunci am decis să renunț la teama de a face ceva și am pornit două proiecte de cursă lungă. Proiectul cu un an de lecturi și aplicația. Pe mine mă ajută și sînt și alți oameni pe care îi ajută. Este științific dovedit că noi așa gîndim, creierul nostru este făcut să gîndească în povești. Poveștile ne calmează, ne ajută să înțelegem lumea. Jonathan Gottschall în „Animalul povestitor” spune că poveștile sînt pentru creierul nostru simulator pentru viață.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural

Europa aniversează în 8 mai Ziua Victoriei, capitularea necondiționată a Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. În 9 mai este Ziua Europei. Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, propunea în 9 mai 1950 o formă de organizare și cooperare prin care să se înlăture definitiv posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene. Astfel s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene de astăzi. Ce mai înseamnă aceste zile în contextul turbulențelor pe care le traversează Uniunea Europeană și relația transatlantică? Mai este Uniunea Europeană un model politic pentru restul lumii? L-am întrebat pe Rufin Zamfir, analist de politică internațională. 

Cum sărbătorim în Europa ziua de 8 mai, Ziua Victoriei, în actualul context internațional?
Rufin Zamfir: „În actualul context internațional, ziua de 8 Mai capătă o importanță mai mare decît a avut pînă acum. Nu este vorba doar despre dimensiunea istorică, nu ne uităm doar către trecut - înfrîngerea regimului nazist și victoria Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial -, dar, mai ales în contextul actual, în care avem un război pe teritoriul european, ziua de 8 mai ne reamintește cît de importantă este coeziunea. Ziua de 8 Mai simbolizează și a simbolizat întotdeauna în Europa nu o victorie a unui imperiu asupra unui alt imperiu, ci înfrîngerea unui regim opresiv, victoria în lupta pentru libertate, suveranitate și democrație, împotriva unor forțe care își propuseseră pentru Europa un alt parcurs istoric.”

Privită dintr-o perspectivă strict instituțională, Uniunea Europeană este plină de contradicții, nu reușește să stabilească o direcție comună, nu mai reușește să atingă unanimități atunci cînd are nevoie de o decizie rapidă, e marcată de anumite probleme economice, de conflicte interne, alimentate, printre altele, și de atitudinea Statelor Unite ale Americii. Mai este Uniunea Europeană un model politic pentru restul lumii?
Rufin Zamfir: „Eu aș răspunde cu un da ferm. Și nu doar pentru că nu avem un alt model pe care să îl propunem în locul Uniunii Europene, ci pentru că toate principiile pe care UE a fost clădită sînt la fel de valide și astăzi și pot asigura securitate și stabilitate, nu doar economică, dar și strategică, pentru membrii ei. Firește, este nevoie de o primenire, este nevoie de o analiză asupra proceselor în interiorul UE. Pe subiecte unde unanimitatea era tradițională, acum nu mai avem unanimitate și nici nu întrevedem cum s-ar mai putea ea obține în viitor. Probabil aceste procese trebuie revizuite astfel încît soluția să fie găsită într-o altă zonă decît unanimitatea. (...) Da, există o sumă de procese care generează frustrare în interiorul UE. Există acest mastodont birocratic greoi. Dar în momentul ăsta, procesul birocratic asigură rezolvarea conflictelor dintre statele membre ale UE la masa negocierilor și nu pe linia frontului.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Rusia a anunțat un armistițiu în 8 și 9 mai, cu ocazia ceremoniilor organizate pentru a marca 81 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste. Și a amenințat că va ataca masiv cu rachete centrul Kievului dacă Ucraina nu va respecta încetarea focului. În replică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat un armistițiu nelimitat începînd cu noaptea de 5 spre 6 mai, moment din care Ucraina va acționa simetric. Rusia nu a respectat propunerea lui Zelenski de încetare a focului și a atacat Ucraina pe parcursul nopții și în această dimineață. Cît de importantă este pentru Vladimir Putin dimensiunea simbolică a zilei de 9 mai? Ce va face Ucraina în zilele de 8 și 9 mai, după ce Rusia nu a respectat armistițiul propus de președintele Zelenski? L-am întrebat pe Mihai Isac, analist de politică internațională, gazda emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova. 

Mihai Isac: „Este adevărat, Federația Rusă a răspuns în forță ofertei venite din partea Kievului. Ne putem aștepta ca Ucraina să îşi respecte cuvîntul dat și să răspundă în mod similar acțiunilor Federației Ruse. Este greu de crezut că Ucraina va ataca în forță Moscova, chiar dacă acolo va avea loc o paradă a forțelor armate ruse, inclusiv a unor unități care au luat parte la invazia militară ilegală din Ucraina. Şi este de așteptat ca și Federația Rusă să desfășoare forțe suplimentare de apărare anti-aeriană și a unor unități care folosesc contramăsuri electronice împotriva dronelor, pentru a perturba orice demers ucrainean de a ataca această paradă. Rămîne de văzut dacă atacurile rusești vor continua în perioada următoare, dar Ucraina nu și-ar permite să atace în mod direct această manifestare masivă de la Moscova, fără să aibă acordul tacit al statelor partenere, inclusiv al Statelor Unite.”

Cît de importantă este pentru Vladimir Putin dimensiunea simbolică a zilei de 9 mai?
Mihai Isac: „9 mai reprezintă unul dintre miturile fondatoare ale noi Rusii conduse de Vladimir Putin. (...) Vladimir Putin încearcă, prin crearea acestei imagini de invincibilitate a datei de 9 mai, să pună semnul egal între războiul împotriva Germaniei naziste și războiul dus împotriva Ucrainei.”

Vedeți posibilă o întîlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin în viitorul apropiat?
Mihai Isac: „Este greu de crezut că în acest moment există o deschidere din partea Federației Ruse. Vedem că administrația de la Kremlin implementează cu foarte mare succes tactici de război diplomatic, tactici diplomatice hibride, pentru a încerca să amîne sine die orice întîlnire dintre Putin și Zelenski. Președintele Zelenski și-a manifestat deschiderea în mod repetat pentru a se întîlni cu Vladimir Putin, în timpul unei recente vizite pe care președintele Zelenski a efectuat-o în Azerbaidjan, acesta a propus Baku ca loc de întîlnire dintre ei doi. A menționat de asemenea Turcia.  Președintele Zelenski este pregătit să se întîlnească cu Vladimir Putin și pentru a răspunde presiunilor venite din partea administrației Trump. În acest moment, președintele Zelenski este pregătit să accepte o parte dintre solicitările venite din partea administrației Trump, inclusiv organizarea de alegeri anticipate, în anumite condiții. Iar întîlnirea cu Vladimir Putin ar fi pentru președintele Zelenski un prilej pentru a demonstra întregii lumi, dar și populației din Ucraina că Vladimir Putin nu ar urmări, de fapt, încheierea acestui război. (...) Orice prelungire a războiului este, de facto, în favoarea Federației Ruse.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

La nivel global, libertatea presei se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, arată „Indexul anual al libertății presei”, publicat de organizația Reporteri fără Frontiere (Reporters sans Frontières - RSF). România a urcat, față de anul precedent, 6 poziții în clasament, ajungînd pe locul 49. Care sînt cauzele declinului libertății presei la nivel mondial? Ce se întîmplă cu presa din România? L-am întrebat pe Răzvan Martin, de la ActiveWatch.

Peste jumătate din țările lumii se încadrează acum în categoriile „dificile” sau „foarte grave” privind libertatea presei. Cum am ajuns aici?
Răzvan Martin: „Cred că e un context politic internațional determinant în situația cu care ne confruntăm. Avem trei conflicte deschise, trei războaie. Mă refer la războiul din Ucraina, la războiul din Gaza și la războiul din Golf, din Iran și statele din zona Golfului. Avem, pe lîngă asta, un val de autoritarism, sau putem să-i spunem, soft, în Europa, iliberalism, cu regimuri care, în ultimii 10-15 ani, au ajuns la putere și şi-au consolidat puterea politică, inclusiv printr-un control asupra informației publice, implicit asupra presei, control care s-a exercitat prin instrumente legislative, de cele mai multe ori, dar și prin controlul entităților media, prin intermediul proprietarilor acestora. (...) Problemele mari, din punctul meu de vedere, sînt că state repere ale democrației și ale libertății presei se află într-un declin vizibil dramatic și mă refer în primul rînd la Statele Unite ale Americii, care stă mult, mult mai prost decît România în clasament.”

Care ar fi justa măsură între preocuparea legitimă față de combaterea informațiilor false și controlul excesiv asupra mass media?
Răzvan Martin: „Greu de găsit. Este Sfîntul Graal acesta. Avem discuția asta inclusiv la noi în organizație și cu partenerii noștri aproape zilnic. Nu știu nici eu care este răspunsul. Important e că sănătatea spațiului informațional public este esențială pentru sănătatea democrației. Şi spațiul informațional este, de 10-15 ani, profund viciat și atacat de forțe, de entități al căror scop este slăbirea mecanismelor democratice și a instituțiilor democratice din țările noastre. Ei se folosesc de drepturi universal valabile și aici apare conflictul în care entități media, cetățeni, jurnaliști cu sau fără ghilimele se folosesc de acest drept de cel mai multe o cu rea credință pentru a ataca persoane, organizații, instituții, pentru a destabiliza state. Ideea e cum te aperi tu, ca societate, sau ca stat în fața acestor atacuri fără să afectezi drepturi și libertăți fundamentale. Există riscuri în orice fel de abordare. Protecţia sănătăţii spațiului public e la fel de importantă ca protejarea libertății de exprimare.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la a 25-a ediție, are loc în 4 mai, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio. Se vor acorda premii la opt categorii și patru premii speciale. Publicul va asista totodată la un concert extraordinar susținut de Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase. Totul va fi transmis în direct, onair și online, la Radio România Cultural. Cum arată acest eveniment, care împlinește un sfert de veac? În ce măsură nominalizările la premiile Radio România Cultural sînt și o oglindă a postului? Radio România Cultural își asumă și o misiune educativă? L-am întrebat pe Radu Croitoru, managerul postului Radio România Cultural. 

Radu Croitoru: „Gala asta a început în urmă cu 25 de ani, undeva în foaierul Sălii Radio, aici la noi, în Berthelot, cu niște premii timide, care erau date unor oameni din zona culturală. Primeau niște produse, detergent, nu mai știu ce primeau la vremea respectivă. Da, gala a evoluat din toate punctele de vedere, a evoluat din punct de vedere artistic, dar a evoluat mai ales din punctul de vedere al impactului pe care îl au aceste premii în piața culturală românească. Aceste premii sînt așteptate, aceste premii sînt rîvnite.”

În contextul în care cultura este mereu subfinanțată și accesul la cultură nu este garantat peste tot în aceeași măsură, care este rolul unui post precum Radio România Cultural, în ceea ce privește nu doar promovarea culturii, ci difuzarea producțiilor culturale?

Radu Croitoru: „Noi nu trebuie să le spunem oamenilor să citească „Maestrul și Margareta”. Cred că am depășit stadiul ăsta. Noi trebuie să le explicăm oamenilor de la ce înseamnă Strîmtoarea Ormuz, pînă la a fi alături de instituții de cultură care au probleme din cauza finanțării, din cauza acțiunilor politice. Cultura nu mai are doar un rol informativ, educativ. Ea este deja un actor în dezvoltarea societății românești, un actor activ. Uitați-vă la tematicile din spectacolele de teatru, din literatură și așa mai departe: sînt foarte ancorate în realitate, pentru că actorii culturali din România și-au dat seama că rolul lor este mult mai important decît cel de a spune povești frumoase din trecut. Și, în același timp, la Radio România Cultural continuăm să difuzăm teatru pentru cei care nu au teatru la ei în localitate, concerte pentru cei care nu au o filarmonică sau o sală la ei în localitate. Optimismul meu vine din faptul că în fiecare an, la fiecare măsurătoare de audiență, Radio România Cultural mai cîștigă niște oameni. Imaginați-vă că Radio România Cultural este ascultat astăzi de 400.000 de oameni! Este o cifră care ne dă speranță.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin

Un produs Radio România Cultural

Chimamanda Ngozi Adichie este o scriitoare și o voce publică foarte cunoscută și apreciată, o adevărată vedetă a literaturii de azi, o prezență strălucitoare, care și-a cucerit publicul prin inteligența sclipitoare, profunzimea temelor abordate și, nu în ultimul rînd, prin umor. S-a născut în Nigeria, a studiat în Statele Unite ale Americii și-și împarte timpul între cele două țări. Romanele ei au fost traduse în peste 30 de limbi iar cele două discursuri TED ale sale, „The Danger of a Single Story” („Pericolul unei singure povești”) și „We Should All Be Feminists” („Cu toții ar trebui să fim feminiști”) au milioane de vizualizări. În 2025 a publicat un nou roman, „Numărătoare de visuri”, la mai bine de zece ani de la precedentul. Romanul a apărut și în limba română în traducerea Iuliei Gorzo, și deschide seria de autor Chimamanda Ngozi Adichie, la imprintul ANANSI al Editurii TREI. 

„Numărătoare de visuri” are în prim plan patru personaje feminine: Chiamaka, scriitoare de literatură de călătorie, Zikora, avocată de succes, Omelogor, bancheră, și Kadiatou, menajera lui Chiamaka. Prin poveștile lor de viață sînt surprinse multe teme, între care imigrația, raportarea la imigranți în America de azi, rasismul, abuzul sexual, trauma, dar și dragostea, relațiile de cuplu, familia, prietenia, relația mamă-fiică. Teme multe și grele pe care scriitoarea le împletește cu mare măiestrie narativă într-o scriitură realistă, ușor de parcurs dar care te lasă cu multe întrebări.

Am vorbit cu traducătoarea Iulia Gorzo despre Chimamanda Ngozi Adichie și despre personajele și temele din „Numărătoare de visuri”.

Iulia Gorzo: „Mi s-a părut o revenire extrem de ambițioasă a ei. E o carte de doliu – o spune chiar autoarea într-o intervenție la finalul cărții –, deși nu pare. Nu e o carte tristă, ca ton, e o carte foarte complexă, are un firesc în povestire, de aia e și atît de ușor de citit, deși este atît de mare ca teme. Are o multitudine de teme și o multitudine de voci care se împletesc. Dar pornește de la faptul că autoarea și-a pierdut ambii părinți într-un interval foarte scurt. Ea a fost foarte apropiată de familie, cu niște părinți care i-au dat tot ce s-a putut, i-au înlesnit viața și ea spune că e ca și cum acoperămîntul pe care toată viața l-a avut deasupra capului s-a năruit dintr-o dată. Întîi a murit tatăl ei, în pandemie, și, la foarte scurt timp, chiar de ziua tatălui ei, a murit și mama ei. Ea nu s-a putut împăca cu această pierdere și a simțit nevoia să scrie. Ăsta este un roman în mare măsură despre suroritate, despre femei și relațiile dintre ele, dar și despre mame și fiice. Cînd am început să traduc și pe mine m-a uimit exact lejeritatea pe care ea pare să o aibă cînd construiește acest edificiu impunător.”

Cum ai citit relațiile mamă-fiică din „Numărătoare de visuri”?

Iulia Gorzo: „Cele mai emoționante momente cred că sînt scenele cu Kadiatou și fiica ei. Cu siguranță ăsta e motorul cărții. Autoarea spune că între mame și fiice sînt niște relații foarte misterioase, de multe ori nedrepte – poate că fiicele au tendința să fie uneori mai indulgente cu tații și mai necruțătoare cu mamele. Dinamica e complicată, dar relațiile în această carte sînt foarte frumoase. Avem o scenă în care Chiamaka, scriitoarea de călătorii, își descoperă mama prin ochii altora, descoperă ce mamă frumoasă și mîndră are și își dă seama atunci, pentru prima dată, că mama ei e și o femeie, e și altceva decît acea sursă de căldură și de grijă. E un șoc pentru ea și o descoperire. Mamele și fiicele, în această carte, sînt într-adevăr motorul și coloana vertebrală.”

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural

De ce este important studiul științelor umaniste? Care e relevanța studierii științelor politice în lumea de azi, marcată de conflicte, tensiuni și crize multiple? Ajută studierea științelor politice la înțelegerea acestei lumi în plină schimbare? Am întrebat-o pe Mihaela Czobor-Lupp, profesoară de științe politice la Carleton College (Minnesota, Statele Unite ale Americii). 

Carleton College este un liberal arts college, o universitate privată, un tip de instituție mai puțin cunoscut în Europa. Ce înseamnă concret acest model, cum se predă, cum se învață?
Mihaela Czobor-Lupp: „Educația în artele liberale și în umanioare este ceva ce americanii au luat din marea lor admirație pentru Europa și pentru antichitatea greacă și romană - o tradiție pe care ei au creat-o și care este interdisciplinară, foarte diferită de felul în care eu am studiat la Universitatea din București. Studenții nu sînt canalizați, orientați din primul moment către o specializare, ci, din contră, sînt încurajați să ia cursuri din cele mai diverse domenii și o paletă foarte largă de discipline. Accentul se pune în mod deosebit pe capacitatea de a învăța să gîndești prin studiul celor mai diferite discipline, de la știință politică și istorie pînă la artele plastice și educație fizică.”

Care e relevanța studierii științelor politice în lumea de azi, marcată de conflicte, tensiuni și crize multiple?
Mihaela Czobor-Lupp: „Acestea sînt momentele cînd înțeleg ceva ce, de regulă, studenții americani nu înțeleg. Pentru că au norocul sau au avut norocul de a trăi într-o societate și sub un regim politic nu foarte problematic, într-o situație de relativă abundență. Și 2016, și 2024 au fost momente în care au înțeles ce mare influență are forma de guvern asupra vieții tale personale. Au înțeles că forma de guvern îți influențează viața personală într-un mod fundamental, astfel încît nu poți să neglijezi să înțelegi mecanismele politice, mecanismele puterii politice, instituțiile. Este un moment de criză a democrației. (...) Cred că trebuie să investim bani, timp, energie, imaginație și bunăvoință în a crea structuri care să-i ajute nu doar pe studenți, dar și pe cetățenii unei țări să continue să învețe despre funcționarea mecanismelor politice și despre impactul politicii asupra vieții lor.” 

La ce să ne așteptăm de la societatea americană în viitorul apropiat?
Mihaela Czobor-Lupp: „N-am altă soluție decît să fiu optimistă. Pentru că locuiesc acolo, pentru că mi-am investit mulți ani de viață în educația studenților americani. Și cred, din multe puncte de vedere, în Statele Unite, după cum cred în România. Am o inimă care bate în două părți, și de-o parte și de cealaltă a oceanului. Dar cred că este un moment de mare răscruce. Este o mare ruptură între o Americă care a profitat, cum sînt și eu, cum sînt și studenții mei, de globalizare, de posibilitatea de a călători, de a învăța și o altă mare pătură a societății americane pe care globalizarea a lovit-o puternic. Plus că există o Americă extrem de progresistă și există o Americă foarte religioasă. Și aici nu știu cum se va face sudura din nou. Și este și o Americă care practică un fel de cultură, de televiziune, de media care nu educă, nu cultivă. Oamenii pleacă din școală și nu mai învață, nu se mai formează, nu se mai informează. Și democrația fără educație moare.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural