Revista presei internaționale

Demisie la zece ani de la referendumul Brexit


Listen Later

O demisie la Londra care coincide cu împlinirea a zece ani de la referendumul care a dus la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Iată cum vede presa internațională plecarea din fruntea guvernului a lui Keir Starmer.

”De la o victorie electorală zdrobitoare la cel mai nepopular prim-ministru britanic al timpurilor moderne”, iată cum vede Le Figaro demisia lui Starmer.

Potrivit Newsweek, ”Keir Starmer a fost criticat pentru că nu a îndeplinit unele dintre promisiunile cheie ale Partidului Laburist, legate de imigrație, reforma asistenței sociale și o dispută privind cheltuielile pentru apărare.

Starmer a fost, de asemenea, grav afectat la începutul acestui an de controversa din jurul numirii lui Peter Mandelson, ambasador al Marii Britanii în Statele Unite.

Scandalul a izbucnit după ce au apărut noi dezvăluiri despre relația anterioară a lui Mandelson cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, ceea ce a stârnit semne de întrebare cu privire la modul în care Starmer l-a selectat”.

Iar The Conversation observă că demisia vine la zece ani de la referendumul Brexit din 2016.

”Să fim siguri că diviziunile create și consolidate ca urmare a momentului Brexit sunt încă în centrul politicii britanice - chiar dacă mulți oameni au uitat detaliile acelei dispute”.

Ziarul francez cu profil economic Les Echos notează că, la zece ani după Brexit, ”britanicii s-au răzgândit”.

”În septembrie 2022, bugetul efemerei prim-ministre Liz Truss, urmat de panică pe piețe, a distrus complet credibilitatea proiectului conservator în favoarea Brexitului în ochii publicului. Dar vor britanicii să se realăture Uniunii Europene? Rămâne complicat”.

După cum comentează Le Monde, ”nemulțumirea față de gestionarea imigrației, care a cristalizat votul în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană în 2016, alimentează ascensiunea naționalismului bazat pe identitate și îl avantajează pe Nigel Farage.

Promisiunile unei „Mari Britanii globale”, care au evidențiat perspectiva unei reveniri la grandoarea imperială britanică, s-au ciocnit cu impotența țării în fața conflictelor globale.

Pretenția de a beneficia de „eliberarea de sub jugul” standardelor europene s-a epuizat rapid, fiind înlocuită de opusul său: „alinierea dinamică” la regulile UE, singura modalitate de a facilita comerțul.

Cât despre sloganul emblematic al referendumului, „Preluăm controlul”, care viza să pună capăt liberei intrări a europenilor și să controleze imigrația, acesta a dus la o creștere bruscă a numărului de străini care intră în țară din Commonwealth”.

Euronews evidențiază că, potrivit unor experți, ”au existat unele beneficii marginale, în sensul că Regatul Unit a reușit să încheie înaintea UE un acord de liber schimb cu India, una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume. Dar acestea nu au produs un impact semnificativ asupra economiei britanice.

În plus, economia globală a fost zguduită de crize succesive, cum ar fi pandemia de COVID-19 și invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia”.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Revista presei internaționaleBy RFI România