Economia reală

Două vești rele, una bună și vizele de America


Listen Later

Ieri, agenția de rating Fitch a publicat o scurtă analiză referitoare la economia românească. Sunt două elemente surprinzătoare în comunicatul Fitch. Primul este frecvența cu care apar analizele agenției de rating.

Ne obișnuisem ca după ce o agenție de evaluare dădea calificativul să se aștearnă tăcerea până la următoarea notare. Analizele de țară existau dar ele se adresau investitorilor potențiali și nu erau publice. De data aceasta, după două luni de când Fitch a schimbat perspectiva de rating a României din stabilă în negativă, agenția a revenit cu un nou raport.

Al doilea element surprinzător îl găsim chiar în comunicatul agenției. Este vorba despre trimiterile lungi și amănunțite la situația politică a României. Evenimentele se știu în România, dar Fitch simte nevoia să le treacă în revistă, ceea ce spune ceva. Și anume, transmite un mesaj către potențiali investitori. Dacă aceștia s-au obișnuit cu deficitul bugetar imens, cu creșterea datoriei publice sau cu creșterea, în continuare, anul acesta, a deficitului balanței comerciale, mesajele despre politică ar trebui să ne îngrijoreze. Orice investitor vede în atmosfera politică din România un factor perturbator și până la clarificarea lui va aștepta. Dacă agențiile de rating încep să aloce un spațiu atât de mare pentru descrierea situației politice, așa cum se spune pe românește, „nu-i a bună”. Nu este total neobișnuit ca agențiile de rating să facă trimiteri în rapoartele lor și către zona politică. Dar, când jumătate din analiză este acaparată de politică este un semnal că lucrurile sunt complicate. Dacă indicatorii economici se pot îmbunătăți folosind decizii specifice, evoluțiile din politică pot fi imprevizibile.

O altă veste rea vine chiar de la președintele interimar, Ilie Bolojan. Într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3 CNN, președintele Bolojan a declarat că economia României este în stagnare și are nevoie urgentă de măsuri pentru evitarea recesiunii.

Nu ne îndoim că președintele interimar își bazează declarația pe date sigure care pot veni fie de la Institutul de Statistică, fie de la Banca Națională a României. De oriunde ar fi, putem fi convinși că Ilie Bolojan nu se joacă cu vorbele. Acesta știe ce impact poate avea o declarație de acest gen asupra investitorilor și asupra piețelor financiare.

Faptul că economia românească nu mai crește este a doua veste rea. Mediul de afaceri spera ca anul 2025 să fie salvat prin creșterea economică. Era singura evoluție pozitivă într-un ocean de deficite și datorii. Dacă pierdem creșterea economică de anul acesta, pierdem tot, iar măsuri de stimulare a economiei sunt dificil de luat pentru că nu există spațiu fiscal.

O veste bună a venit de la Comisia Europeană. Instituția a selectat trei proiecte românești din domeniul minier pentru a fi finanțate cu 615 milioane de euro. Este vorba despre extracția grafitului la Baia de Fier, județul Gorj, despre exploatarea zăcământului de brucit din Budureasca, județul Bihor, și despre exploatarea de aur și cupru de la Rovina, județul Hunedoara. Este neclar dacă sumele sunt alocate exclusiv pentru începerea exploatării sau vor fi utilizate pentru a realiza în țară și o activitate de procesare.

În fine, ieri a apărut și informația că decizia de includere a României în programul „fără vize” a fost suspendată. A fost atât de multă emoție încât a părut că destinul economic al României atârnă de vizele pentru America.

Să fim serioși! Vizele pentru America nu înseamnă aproape nimic. Cei care le primeau înainte le vor primi și de acum încolo. Pentru afacerile companiilor românești, America înseamnă puțin, iar obligativitatea sau absența vizelor nu are cu adevărat niciun efect asupra exporturilor. Vizele americane ar trebui să le aducă aminte oamenilor de afaceri români, încă o dată, să se concentreze pe Schengen, adică pe Europa. America este departe geografic de România, iar o dată cu introducerea taxelor vamale se îndepărtează și mai mult. De peste două decenii, se vorbește despre cucerirea pieței americane, dar nu se întâmplă nimic. Cu sau fără vize, afacerile dintre România și SUA vor fi la fel.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Economia realăBy RFI România