Sign up to save your podcasts
Or
Scenetă (cât se poate de reală):
Intervievator: Povestește-mi despre tine!
Candidat: Mai bine nu. Chiar îmi doresc jobul ăsta!
În educația noastră formală nu am învățat cum și de ce să vorbim despre noi, cum să ne prezentăm și cum să alegem cât de conștient cu putință drumul în carieră.
Există numeroase preconcepții despre interviuri și angajare care ne fac mai mult rău decât bine, iar „piața” este plină de sfaturi despre cum să ne purtăm și ce trebuie să NU facem.
Uneori avem impresia că interviul, care presupune înainte de toate o relație între doi oameni, este guvernat doar de elemente tehnice scoase parcă dintr-un manual de la Facultatea de Inginerie.
Pe de cealaltă parte, dacă vrem să avem angajați de tipul „omul potrivit la locul potrivit”, contează bazele pe care se așează întreg procesul de recrutare. În ziua de astăzi nu ne mai ciocnim de situații ca în filmul Modern Times cu Charlie Chaplin, ci avem nevoie de cu totul alte abilități și atitudini.
Kate și Andrei vorbesc despre interviuri din ambele perspective, de angajați și angajatori, și amintesc:
Audiție excelentă!