Se-nalţă bradul. Singur stă şi-aşteaptă,

 Fără să ştie ce va fi să vină

 O rază frântă, implorând lumină,

 Viforniţa muşcând din el nedreaptă?

 Doar stânca albă e cu el vecină.

 Priviri de muguri către ea îndreaptă

 Şi-o creangă-n cer a mai suit o treaptă,

 Desferecând izvoare de răşină.

 Departe-i drumul. Cerbul nu-l întrece

 Şi poarta lumii a deschis visând,

 Înveşmântat cu brumă-n noaptea rece

 În preajma unui tron în slavă stând,

 Al norilor ce nu mai vor să plece.

 Dar primul trăsnet va veni curând.