Adrian Munteanu - amsonete

Episodul 12 - A sângerat o toamnă


Listen Later

A sângerat o toamnă care pleacă

Din lumea asta veșnic în derută

Și-am coborât uimit aceeași rută

Pe care vremea-n hăuri se îneacă.

 

Mă văd bătrân, aproape de o sută,

Apoi bărbat tăiș scoțând din teacă

Și tânăr brad căznindu-se să treacă

Prin ploi și vânt urlând de pe redută.

 

Adolescent, am revăzut prin ceață

Iubiri tăcute, spaime ce mă rup.

Am coborât avid în dimineață

 

Și iată-mă copil cu dinți de lup.

Acum când viața mi-a trecut prin față,

Mai pot spera să dobândesc un trup?

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Adrian Munteanu - amsoneteBy Adrian Munteanu