prea strâmt e locu-n camera trăirii

abia-mi pot duce mâna către gură

ochi reci din storuri liniştea mi-o fură
și vaietul a gâtuit zefirii
doar până către ziduri se îndură
să se întindă-n umbră trandafirii
reci şovăieli în tainele privirii
îmi sfâşie nădejdile cu ură
prăfoase molii rod brocart de vise
și carii au pătruns în gândul mut
să-nceţoşeze ploapele deschise
cu greu ridic opaiţul de lut
sparg geamul cuştii cu mişcări decise
și sorb răcoarea mărilor tăcut